Sfântul Pavel Mărturisitorul,Patriarhul Constantinopolului !

sistem de învăţământ

Adrian Petru CodilăȘcoala Gimnazială, Băuțar (Caraș-Severin)6 nov. 2024

Folositi aceasta zona pentru o scurta descriere a mesajului.

Vizualizare in browser.

Secrete din Sinaxare: Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul martirizat cu propriul său omofor

La început de brumar, când toamna își împletește ultimele fire de aur cu frigul iernii ce se apropie, Biserica noastră Ortodoxă ne amintește de cinstirea unuia dintre cei mai curajoși și neclintiți martiri ai credinței – Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului. Prăznuit pe 6 noiembrie, Sfântul Pavel vine să ne amintească, într-un fel, că deși frunzele cad și natura pare să adoarmă, credința și lumina adevărului nu se sting niciodată, chiar și în cele mai întunecate vremuri. Viața lui, plină de persecuții și exiluri, dar și de o credință de nezdruncinat, este o pildă de sacrificiu și mărturisire care strălucește peste veacuri, chemându-ne să ne amintim că adevărul merită mărturisit cu orice preț.

Sinaxarul ne spune că martiriul Sfântului Pavel Mărturisitorul rămâne, peste veacuri, unul dintre cele mai dramatice din istoria creștinismului, întrucât a primit cununa muceniciei după ce a fost sugrumat, efectiv, cu propriul său omofor. Cum și când s-a întâmplat aceasta? Aflați în rândurile de mai jos!

Notar şi scriitor al Sfântului Alexandru

Înainte de a descrie martiriul său, se cuvine să reținem câteva informații biografice. Astfel, potrivit Sinaxarului, Sfântul Ierarh Pavel s-a născut în Tesalonic, o regiune importantă a fostului Imperiu Roman, și a ajuns preot la Constantinopol, unde l-a slujit cu credință pe Sfântul Patriarh Alexandru ca secretar. Perioada în care a trăit a fost una de intense frământări teologice, la scurt timp după Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), unde erezia ariană a fost condamnată, dar nu eradicată. Această erezie, care contesta dumnezeirea Fiului, a continuat să provoace disensiuni și conflicte, atrăgând de partea sa chiar și pe împăratul Constanțiu II, fiul lui Constantin cel Mare.

După moartea Patriarhului Alexandru, adunarea arhiereilor a avut de ales între preotul Pavel și diaconul Macedonie, un adept al arianismului. Sinodul, care a avut loc în Biserica Sfintei Irina, l-a ales pe Pavel ca arhiepiscop, ceea ce l-a nemulțumit pe împăratul Constanțiu II. Astfel, începea o perioadă de persecuții și exiluri repetate pentru Sfântul Pavel, care a refuzat să cedeze presiunilor politice și ereziilor predominante.

Cele trei exiluri ale Sfântului Pavel

Primul exil al Sfântului Pavel a avut loc după alegerea sa ca arhiepiscop de Constantinopol în 336. Deși a fost sprijinit de comunitatea locală și de o parte a ierarhiei, a fost rapid contestat de împăratul Constanțiu II și de susținătorii arianismului. Împăratul, un adept fervent al ereziei ariene, a convocat un sinod în 338 care l-a depus pe Pavel din funcție, punând în locul său pe Eusebiu al Nicomidiei. După aceasta, Sfântul Pavel a fost nevoit să părăsească Constantinopol, refugindu-se în Apus, la Roma, unde s-a întâlnit cu Papa Iuliu și cu alți episcopi, cum ar fi Sfântul Atanasie.

După moartea lui Eusebiu în 341, Sfântul Pavel a fost repus în funcție la insistențele credincioșilor din Constantinopol. Cu toate acestea, împăratul Constanțiu, care nu putea accepta revenirea sa, l-a exilat din nou în 343, motivându-se prin influența arienilor din jurul său, care continuau să conteste legitimitatea alegerii Sfântului Pavel. Din nou, el a căutat refugiu în Apus, unde a fost sprijinit de Constantin al II-lea, fratele lui Constanțiu, care a amenințat cu război dacă nu îi va restabili pe episcopii exilați în scaunele lor.

După o scurtă perioadă de stabilitate, moartea lui Constantin al II-lea în 350 a dus la o nouă schimbare politică. Împăratul Constanțiu II a hotărât să-l exileze din nou pe Sfântul Pavel, înlocuindu-l cu Macedonie, un susținător al ereziei ariene. În acest al treilea exil, Pavel a fost trimis la Cucuz în Armenia, unde și-a continuat misiunea de martor al dreptei credințe, chiar și în condiții de dificultate extremă.

Patriarhul ucis cu propriul său omofor

Acest ultim exil al Sfântului Pavel s-a încheiat tragic în 350, când, în timp ce săvârșea Sfânta Liturghie, a fost ucis cu propriul său omofor. Omoforul este prin excelență un veșmânt arhieresc, fiind însemnul vestimentar distinctiv al treptei și al puterii episcopale. Pentru cei care poate nu știu, acesta arată ca o fâșie de țesătură, de obicei din lână sau mătase, care se poartă pe umeri, având forma unei mantii sau a unei eșarfe largi. Este confecționat din materiale decorative și poate fi brodat cu simboluri religioase sau cu imagini ale sfinților.

Revenind la Sfântul Pavel, Sinaxarul ne spune că fiind în Armenia, în cel de-al treilea exil, Sfântul Pavel a fost condamnat la închisoare. Împăratul Constanțiu II, susținător al arianismului, își doarea să încheie orice influență pe care Sfântul Pavel o putea avea asupra luptei pentru păstrarea dreptei credințe astfel încât a dat ordinul: Pavel trebuie ucis, nu doar închis.

Mai întâi, însă, Sfântul Pavel a fost privat de libertate și închis într-o biserică, fiind părăsit cu totul, nedându-i-se nici mâncare și nici apă. Cu toate acestea, el găsea puterea și curajul de a săvârși Sfânta Liturghie și de a-și face pravila. Aproape o săptămână a stat închis și părăsit de toți. Martiriul său s-a petrecut într-un mod deosebit de brutal. După șase zile, văzând că Sfântul este încă în viață, soldații trimiși de împăratul Constanțiu au intrat în biserică și, în timpul Sfintei Liturghii, au pus capăt vieții Sfântului Pavel prin sugrumarea cu omoforul pe care îl purta pe umeri. Deși a părut o victorie a ereziei în acel moment, martiriul Sfântului Pavel a reprezentat o mărturisire puternică a credinței sale, fiind un exemplu de jertfă supremă pentru credința și dragostea față de Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru.

După martiriul său din exil în anul 350, moaștele Sfântului Pavel au fost inițial îngropate în Cucuz, Armenia. În anul 381, sub domnia împăratului Teodosie cel Mare, s-a decis aducerea moaștelor sale înapoi la Constantinopol. Această acțiune a fost simbolică, având rolul de a recunoaște greșelile anterioare ale autorităților imperiale și de a reafirma credința ortodoxă în fața ereziilor care îngrijorau Biserica la acea vreme. Apoi, în anul 1236, moaștele Sfântului Pavel au fost duse la Veneția, un oraș care a jucat un rol important în istoria comercială și culturală a Europei. Aici, moaștele au fost depuse într-o biserică închinată lui, unde au fost cinstite cu evlavie de mulți credincioși.

Astăzi, moaștele Sfântului Ierarh Pavel Mărturisitorul sunt păstrate în Biserica „San Marco” (Basilica di San Marco) din Veneția, Italia, iar un mic fragment din sfintele sale moaște se află la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos.

Așadar, în ziua de astăzi, mărturisirea credinței continuă să fie un act de curaj, într-o lume adesea marcată de confuzie morală și de presiuni sociale. Suntem cu toții chemați să-L mărturisim pe Hristos, asemenea Sfântului Ierarh Pavel Mărturisitorul, care a demonstrat că adevărata credință nu se clatină în fața ispitelor și a adversităților. Până la urmă, mărturisirea credinței implică nu doar proclamarea adevărului prin cuvinte, ci mai ales trăirea acestuia în viața cotidiană, prin iubire, fapte bune și grijă față de aproapele nostru.
Bizanticons.ro
Bizanticons.art

3 comentarii11 accesări