Stiluri parentale -Cheia dezvoltării personalității copilului.

Beàta Orsolya FazekasȘcoala Gimnazială, Viișoara (Bihor)20 iun. 2025

STILURILE PARENTALE – CHEIA DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII COPILULUI

Familia are rolul de a asigura copilului mediul potrivit de viaţă,  dragoste, ocrotire, afecţiune, constituindu-se ca un model pe care copilul începe să şi-l însuşească încă de la naştere. Părinţii sunt cele mai   importante modele pentru copii şi au un rol decisiv în dezvoltarea socială,
emoţională şi etică a acestora.
     Ȋn orice societate, familia joacă rolul cel mai important în formarea și socializarea copilului deoarece ea reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de creștere și dezvoltare fiind astfel primul său intermediar în relațiile cu societatea și, de asemenea, constituie matricea care îi imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale.
    Familia reprezintă pentru copil structura socio-afectivă securizantă, principala structură protectoare, oricând și întotdeauna primitoare absolut necesară existenței lui. În familie copilul are parte de primele lecții de viață, părinții sunt cei care îi oferă un prim model de învățare.În primii ani de viaţă mediul copilului este controlat în totalitate de părinţi. Prima relaţie a copilului este cea pe care o stabileşte cu mama, iar de calitatea acestei relaţii depinde în mare măsură capacitatea lui de a stabili relaţii mai târziu. Treptat, câmpul contactelor sociale ale copilului se diversifică, în primă fază, după care se lărgeşte prin interacţiunea cu ceilalţi membrii ai familiei şi a persoanelor din anturajul familiei. Pe măsură ce copilul creşte, el părăseşte spaţiul căminului şi intră în contact cu alte persoane din comunitate, aceste persoane (rude, prieteni, vecini, etc.) având şi ele o influenţă asupra dezvoltării socio-emoţionale a copilului. Ȋn mediul familial trebuie să existe comunicare, şi educaţie prin comunicare în primul rând, în vederea realizării anumitor trebuinţe sociale ale copiilor. Din perspectiva dezvoltării sociale a copilului, comunicarea părinte-copil, atât din partea mamei, cât şi a tatălui, are un rol esenţial. Prin comunicarea verbală, părinţii reuşesc să se apropie de copil să-i cunoască interesele, dorinţele, nivelul de dezvoltare intelectuală, dorinţa de cunoaştere. La fel de importantă este şi comunicarea nonverbală care se stabileşte între părinţi şi copil, exprimată prin mimica feţei, prin gesturi sau chiar prin tăcere. Cercetările în domeniu au evidenţiat existenţa a patru stiluri educative principale în familie, care corespund unui echilibru între dragoste şi limite:
• Stilul permisiv (bazat pe dragoste ridicată şi limite scăzute);
• Stilul autoritarist (bazat pe dragoste scăzută şi limite înalte);
• Stilul de respingere, de neglijare (bazat pe dragoste scăzută şi limite scăzute);
• Stilul democratic sau echilibrat (bazat pe dragoste ridicată şi limite înalte).
1. Stilul parental permisiv- bazat pe dragoste, considerată ca fiind mai importantă decât fixarea unor limite. Părinţii folosesc acest aspect pentru a-și educa copiii, comunicǎ mult și dezbat orice problemǎ cu aceștia. Părinţii adepţi ai acestui stil îi permit copilului să se manifeste fără a-i impune prea multe restricţii. Pentru părinţii din această categorie cea mai importantă este libertatea de expresie, atât cea verbală, cât şi cea artistică. Avantajul stilului parental permisiv constă în faptul că permite dezvoltarea unei identităţi proprii a copilului, distinctă, originală, fiind baza dezvoltării capacităţii de a lua decizii, precum şi a creativităţii. Dezavantajele acestui stil parental denotă din faptul că atmosfera indulgentă în care copilul creşte, poate avea repercursiuni negative asupra lui, existând posibilitatea ca acest copil să nu înţeleagă limitele şi să nu ţină cont de regulile impuse de adult când situaţia o cere.
2. Stilul parental autoritarist– bazat pe fixarea limitelor, consideră că acestea sunt mai importante decât dragostea. Am putea afirma cǎ este opusul primului, astfel, ei acţionează uneori necontrolat în problemele de disciplină ale copilului, utilizând controlul extern pentru a-i educa. Aceşti părinţi îi cer copilului să respecte cu stricteţe regulile impuse de ei, fără a avea o opinie proprie. Regulile impuse de părinţii autoritari sunt în general rigide, greu de schimbat, iar încălcarea lor duce la pedeapsă imediatǎ asupra copilului. De cele mai multe ori părintele nu-i explică copilului de ce are voie sau nu are voie să facă unele lucruri, iarîncercările copilului de a-şi manifesta independenţa sunt împiedicate, fiind considerate o formă de răzvrătire. Acest stil parental are numeroase dezavantaje, din care amintim: copilul educat în acest stil va avea dificultăţi în realizarea unei comunicări eficiente, va învăţa mai greu să fie maleabil şi să facă anumite compromisuri impuse în unele situaţii, va fi lipsit de iniţiativă, fiindu-i mereu teamă că ar putea greşi.
   3. Stilul parental de respingere sau neglijare– manifestat prin dezinteres pentru copil, părinţii nefiind preocupaţi de realizările acestuia. Copiii educaţi în acest stil vor învăţa să trăiască haotic, independent de la o vârstă fragedă, iar din această cauză vor deveni persoane rigide, apatice, pragmatice şi mai insensibile la dorinţele celorlalţi.
    4. Stilul parental democratic– echilibrat, bazat pe concepte democratice cum ar fi egalitatea şi încrederea. Acest stil parental este mai mult o îmbinare a celorlalte stiluri educative. Părintele adept al unui stil educativ democratic doreşte în primul rând, respectarea drepturilor copilului. Regulile impuse vor fi respectate de toată familia, astfel copilul va fi responsabilizat prin respectarea aceloraşi reguli ca şi adulţii. Părintele democratic este pe de-o parte indulgent, flexibil şi deschis spre nou la ideile copilului, iar pe de altă parte suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasă, astfel încât copilul să accepte reguli şi să îndeplinească eficient sarcinile primite. Părintele care se încadrează în stilul parental democratic este înţelegător şi încrezător în capacităţile copilului de a lua unele decizii, copilul fiind învăţat să devină independent. Prin acest stil parental se promovează respectul pentru om, copilul fiind învăţat să îi respecte pe ceilalţi, să tină cont de părerile celor din jur, să aibă curajul să îşi exprime propriile puncte de vedere, dar şi să accepte observaţiile venite din partea altora. Pe măsură ce creşte copilul va reuşi să-şi identifice propriile atitudini, datorită independenţei care i s-a acordat de către părinţi, va reuşi să facă alegeri bune în atingerea propriului ţel. Un dezavantaj al acestui stil parental constă în faptul că un copil crescut în manieră democratică se va adapta cu greu unui stil autoritar în anumite situaţii (la şcoală, în grupul de prieteni etc.). Stilul parental democratic are cele mai multe efecte pozitive asupra dezvoltării ulterioare a copilului şi este de dorit tuturor celorlalte stiluri parentale.
    Tendinţa actuală a părinţilor este de solicita ajutor specializat în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină în creşterea şi educarea copiilor lor, iar pentru a veni în ajutorul părinţilor instituţiile şcolare organizează cursuri parentale prin care se urmăreşte formare anumitor valori sau comportamente, utilizarea anumitor strategii de comunicare şi educaţie, astfel încât modalitatea de interacţiune părinte-copil să fie una cu consecinţe benefice asupra dezvoltării copilului pe toate planurile.
      Nimeni nu îţi poate spune ce este mai bine pentru copilul tău, iar acest lucru trebuie să îl ştie şi să îl simtă fiecare părinte. Când ne simţim de multe ori depăşiţi de situaţie şi dorim să cerem ajutor trebuie însă să ştim şi cui. Astfel că, specialiştii din grădiniţă sau din alte medii educaţionale, pot fi o soluţie.
      Comportamentul copilului ne indică în majoritatea cazurilor stilul parental în care a fost educat. Modificarea anumitor aspecte în comportamentul acestuia, este dependentă de modificarea anumitor aspecte în stilul parental al părintelui, astfel că, pentru a modela comportamentul copiilor, trebuie mai întâi să ajutăm părintele să conştientizeze aspectele pozitive sau negative din propriul stil parental. Un alt aspect important este legat de stilul parental al fiecărui părinte din familie (mama, tata). Aceştia trebuie să încerce să manifeste stiluri asemănătoare, pentru a fi cu adevărat un sprijin pentru formarea personalităţii complexe a copilului.

BIBLIOGRAFIE:
Bunescu, G., Alecu, G., Badea, D., Educaţia părinţilor, E.D.P., Bucureşti, 1997;
Cury, A., Pǎrinți strǎluciți – Profesori fascinanți, Editura For You, București, 2005
Dumitrana, M., Copilul, familia şi grădiniţa. Editura Compania, Bucureşti, 2000;
Vrăşmaş, E., Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2001;

In colaborarea scoala-familie este util sa cunoastem aceste stiluri.

Cerasela Felicia Stoinoiu Morogan acum 438 zile

Alte articole ale autorului

Poveștile în viața viitorilor cititori14 iul.15 comentarii
Eficienţă şi calitate a organizării jocului în educaţia timpurie.14 iul.10 comentarii
INFLUENȚA STRESULUI ASUPRA PĂRINȚILOR ȘI COPIILOR.14 iul.10 comentarii

Toate articolele autorului

Ministerul Educaţiei

Beàta Orsolya Fazekas

Stiluri parentale -Cheia dezvoltării personalității copilului.

Comentarii

Laura Maria Fabian

Nicolae Trișcaș

Emilia Vișan

Marius Daniel Popa

Cerasela Felicia Stoinoiu Morogan

Alte articole ale autorului

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach