Efectele utilizării dispozitivelor de tehnologia informației în dezvoltarea mentală a copilului preșcolar .

Beàta Orsolya FazekasȘcoala Gimnazială, Viișoara (Bihor)26 iun. 2025

Evoluția tehnologiei informației din ultimele decenii a condus la dezvoltarea informaticii de reţea şi a sistemelor de comunicaţie prin intermediul computerului. Odată cu apariţia internetului, multitudinea informaţiilor a devenit o provocare majoră pentru toţi oamenii din lume și dependența de ecran (televizor, telefon, tablet, PC) s-a instalat de la cele mai fragede vârste. Trăim într-o eră electronică cu dispozitive mereu noi care intră pe piață aproape zilnic. Încă din primii ani de viață copilul este pus în fața unor astfel de dispozitive, scopul variind în funcție de nevoile specifice fiecărei familii.
Educația copiilor este cea mai mare responsabilitate pe
care o are o familie. Ereditatea oferă premisele genetice ale dezvoltării mentale, dar mediul în care crește copilul joacă un rol esențial în dezvoltarea structurală a cortexului. Creierul, ca și organismul uman, are nevoie să se hrănească pentru a se dezvolta normal. Nu orice perioadă din viața unui om este la fel de propice dezvoltării creierului. În primele luni și ani din viață se dezvoltă strucrurile corticale care asigură vederea, auzul, vorbirea etc. Mai târziu, începe perioada dezvoltării abilităților mentale superioare. Dacă în aceste perioade lipsesc stimuli corespunzători, atunci aceste structuri sau funcții vor rămâne nedezvoltate.
Părintii sunt cei mai buni învățători pentru copii, ei îi ajută să înțeleagă lumea înconjurătoare. Dialogul cu aceștia, cuvântul rostit rar, cu înțeles, răbdare și dragoste au rolul cel mai important în configurarea rețelelor neuronale, mai mult decât oricare alte experiențe.
O altă condiție necesară dezvoltării normale a creierului este
implicarea și participarea activă a copilului cu toate organele de simț. Un creier normal se stimulează pe el însuși prin interactiunea adecvată cu ceea ce găsește provocator sau interesant în mediul înconjurător. Este necesară experiența personală a copilului pentru dezvoltarea lui mentală; în special mama este cea care îi călăuzește fiecare pas, îl învață să vorbească, învățându-l cum să-și folosească limba, cum să înțeleagă realitatea, să gândească și să simtă în general. Experiența spațiului și a timpului real, cunoașterea prin atingere și întrebuințarea lucrurilor care-l înconjoară pe copil, joaca, de asemenea, au roluri foarte importante.
Implicarea activă în diferite jocuri, folosirea imaginației și interacțiunea cu alți copii constituie mediul ideal pentru dezvoltarea normală a minții copilului, pentru punerea bazelor structurale și funcționale ale creierului, necesare tuturor activităților de mai târziu.
Copilul aflat în fața ecranului, indiferent că este televizor, telefon, tabletă, PC nu are parte de experiența vorbirii și a limbajului, de stimularea dialogului, a gândirii și a reflecției, pe care părinții, bunicii, mediul uman, în general, le oferă. Stimulii vizuali și auditivi percepuți în fața micului ecran sunt agresivi, se succed cu rapiditate, încât creierul nu are capacitatea de a-i controla. Efectul inevitabil este inhibarea unor simțuri și procese mentale.
Copiii se obișnuiesc și se mulțumesc doar cu senzațiile pe care le percep în fața ecranului și nu mai simt nevoia să exploreze și să experimenteze. S-a demonstrat în mai multe studii că mintea tinerilor ajunge să fie dependentă de starea de pasivitate, de neconcentrare și negândire care le-au fost induse zilnic, prin intermediul vizionării.
Oamenii primesc informațiile de la televizor/tabletă/telefon, în mod principal, prin intermediul actiunii vizuale sau prin sunete non-verbale - bubuituri, trosnituri, muzică - și nu ca urmare a dialogului, ceea ce indică o stimulare a emisferei drepte. Cercetările făcute de-a lungul anilor au demonstrat faptul că funcțiile pe care le coordonează cele două emisfere cerebrale în cadrul proceselor cognitive sunt complet diferite. Emisfera dreaptă guvernează procesele ce presupun o percepere globală și simultană, imaginația, emoțiile, culorile etc. Emisfera stângă se ocupă de procesele liniare, analitice și succesive. Ea mediază gândirea logică, deductivă, analiza și sinteza, ajută la formarea conceptului de timp și a relației cauză-efect; de rețelele emisferei stângi depinde limbajul scris și citit.
Cele mai grave consecințe ale ecranelor se reflectă asupra funcționării părții din față a creierului, cortexul prefrontal - care îl deosebește pe om de animal. Cortexul prefrontal este centrul executiv al creierului uman și sediul tuturor proceselor mentale superioare, al atenției, motivației și al controlului comportamentelor și emotiilor.
Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care Academia Americană de Pediatrie (Reisenberg, 1998) a recomandat ca până la doi ani copiii să nu fie lăsați să se uite la televizor sau alt ecran, iar după această vârstă, pe toată perioada vârstei școlare, să se
limiteze timpul vizionării (cumulat televizor, video sau calculator) la una, cel mult două ore pe zi. Unii autori și-au exprimat opinia ca măcar până la 5-6 ani, când se încheie prima perioadă esențială în dezvoltarea creierului, copiii să fie ținuți departe de televizor și de calculator.
Cercetările efectuate în ultimele decenii arată că, indiferent de conținutul programului urmărit la televizor sau calculator, activitatea electrică a creierului, respectiv traseele encefalografice, se schimbă după numai două minute de vizionare, înregistrându-se o configurație nouă, specifică, neîntâlnită în nicio altă activitate umană. În fața ecranului undele creierului încetinesc până când undele alfa și teta devin preponderente. Undele alfa aparțin momentului în care nu te orientezi spre ceva anume. Când o persoană își concentrează atenția spre ceva, imediat are loc o creștere a frecvenței undelor cerebrale beta, iar undele alfa dispar. În loc să antreneze atenția, ecranul o anulează și generează un comportament pasiv. Pe termen lung se diminuează capacitatea de implicare în propria existență, în organizarea programului zilnic, se cultivă plictiseala, dezinteresul față de orice și, în ultimă instanță apatia, adică reducerea activității voluntare. Din punct de vedere neurologic, cercetătorii explică aceste fenomene prin apariția dependenței de unde alfa, cu care creierul se obișnuiește în urma petrecerii timpului în fața ecranelor.
Alte consecințe ale petrecerii unui timp îndelungat în fața ecranelor sunt:
- scăderea nivelului de inteligență și a performanțelor intelectuale, deoarece nu există o dezvoltare egală a celor două emisfere și comunicarea interemisferică este redusă;
- dezvoltarea săracă a punții interemisferice este una dintre cauzele principale ale scăderii capacității intelectuale și a apariției problemelor de învățare;
- este blocat procesul imaginativ, deoarece ecranul oferă imaginile și astfel, satisfacția pe care ar oferi-o lectura lipsește;
- abilitățile necesare cititului nu se mai formează; cititul înseamnă concentrarea minții, dezvoltarea atenției, iar ecranele, dimpotrivă, sustin o atitudine pasivă, atenția nefiind dirijată din interior, ci sustinută prin stimuli externi;
- nu este stimulată și favorizată învățarea, deoarece lipsește interacțiunea cu sursa datelor;
- apare lipsa de atenție și imposibilitatea de a-și aminti ceea ce i s-a spus cu puțin timp în urmă.
Cercetătorii care au studiat efectele ecranului asupra minții copilului au ajuns la concluzia că un efect este și apariția ADHD, chiar dacă există și alți factori favorizanți. Următoarele comportamente sunt specifice unui copil cu ADHD:
- nu se finalizează o activitate începută;
- incapacitatea de a asculta și urmări;
- dificultatea de a sta concentrat sau conectat la o activitate;
- acționează înainte de a gândi;
- alternarea rapidă a unei activități cu alta;
- dificultatea organizării și planificării unei activități/acțiuni;
- dificultatea de a-și aștepta rândul.
Hiperactivitatea este o stare de permanentă agitație sau mișcare continuă, care se corelează cu lipsa de atenție. Ea determină impulsivitate exagerată, lipsa controlului interior și determină o oboseală nervoasă permanentă, un somn agitat sau chiar insomnie. Explicațiile cercetătorilor sunt că imaginile provenind de la ecran stimulează în telespectator impulsul de mișcare, însă reacția fizică nefiind necesară, este reprimată. Acest cumul de stimuli și reprimarea reacțiilor la ei cauzeză hiperactivitatea. Energia produsă de imagini este înmagazinată și se manifestă în exterior necontrolat, prin crize lipsite de sens și reacții haotice.
Cercetări recente au arătat că pentru dezvoltarea gândirii abstracte, copiii au nevoie să exerseze folosirea cuvintelor neînsoțite de imagini; acestea limitează imaginația și intuiția, ele nu eliberează gândirea așa cum o fac cuvintele. Doctorul Gordon Well observa că acei preșcolari care au ascultat mai multe povești citite, neînsoțite de imagini, obțin rezultate mai bune la școală, deoarece astfel li s-au stimulat gândirea și imaginația.
Indiferent de mesajele transmise de ecrane, acestea constituie un factor de risc pentru dezvoltarea creierului uman. Viața obișnuită, așa cum era trăită înainte de apariția și dezvoltarea tehnologiilor, crea suficiente condiții pentru dezvoltarea normală a proceselor mentale superioare, respectiv a cortexului prefrontal. Încă din primii ani de viață un copil petrecea mult timp cu familia, mai întâi cu mama, apoi cu tatăl și îi însoțea pe aceștia în activitățile pe care le desfășurau, învățând prin imitație strategii de gândire și comportament.
Lumea modernă ne oferă o mulțime de facilități, dar ne întinde și numeroase capcane, punându-ne în pericol în primul rând sănătatea mentală. Timpul petrecut fără măsură în fața ecranelor împiedică dezvoltarea gândirii libere, reflexivitatea, creativitatea, distruge rețelele neuronale și anulează instinctul de conservare.