Puncte iTeach: 177

Puncte disponibile: 177
Puncte utilizate: 0

Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0

Învățarea școlară

Teodora CosmaLiceul Tehnologic de Transport Feroviar Anghel Saligny, Simeria (Hunedoara)8 iul. 2013

ÎNVĂȚAREA ȘCOLARĂ
Cosma Teodora

REZUMAT: Învățarea școlară reprezintă scopul principal al activităților didactice. Mai ales în ultimul deceniu, datorită multiplelor transformări sociale și educaționale la nivel mondial, a constituit o preocupare prioritară a specialiștilor. Progresul socio-economic a ridicat foarte mult nivelul instrucțional al procesului de învățământ, esențial în formarea personalității autonome a elevilor, care prin activitățile de predare - învățare – evaluare și educaționale moderne, centrate pe elevi a dus la o mai rapidă trecere stadială a acestora, de la instruiți și educați la autoinstruiți și autoeducați, apți pentru a se integra în comunitatea școlară, locală, națională și internațională.

CUVINTE CHEIE: învățarea școlară, învățarea cognitivă, stiluri de învățare.


INTRODUCERE
Fiind foarte complex și vast, ca esență a procesului de învățământ și ca disponibilitate importantă a oricărei ființe, fenomenului învățării i s-au formulat o multitudine de definiții și de teorii, din care fiecare cadru didactic își fundamentează prin prisma experienței sale o ,,arhivă de metode” de realizare în mod optim, maximal calitativ a managementului învățării școlare.
Practica școlară solicită în permanență calitatea și orientarea pregătirii cadrelor didactice în direcția managementului procesului de învățăre, care este o relație bipolară, între două persone: sursa de informație  și persoana care învață, realizabil sub două aspecte: ,,a fi învățat de cineva” și ,,a învăța singur de la cineva”.
       În psihopedagogia modernă, cognitivismul reprezintă ansamblul științelor (neuroștiințe, psiholingvistică, inteligența artificială), în care concepțiile psihopedagogice pun accentul pe factorii cognitivi în studiul dezvoltării cogniției umane. Aceste concepții explică procesele psihice după modelul procesării informației în computer, deoarece și creerul lucrează cu simboluri asemenea unui computer, dar în plus, activitatea creerului ține cont de sensurile simbolurilor, lucrează probabilistic, face aproximări, este impulsionată de motivații și energizată de trăirile afective. Studiile de specialitate referitoare la educația cognitivă sunt în strânsă legătură cu cele referitoare la educația intelectuală și pun accentul mai puțin pe cantitatea de informație asimilată și mai mult pe dezvoltarea proceselor cognitive prin care se realizează învățarea (selectarea informației, organizarea ei, explorarea perceptuală, procesarea informației, rezolvarea de probleme, capacitatea de transfer și aplicare, spiritul critic etc.). Conținuturile învățării devenind, în acest context mai puțin importante în sine și foarte importante ca resurse cognitive.
       În anul 1976, John Hurley Flavell a definit termenul de metacogniție, denumind-o ,,cunoaștere după cunoaștere”, respectiv o conștientizare a propriei noastre activități cognitive, pentru a ne evalua, îmbogăți și perfecționa modalitățile de cunoaștere.
       Managementul educațional modern, prin eforturile cadrelor didactice de a centra activitățile pe elev, realizează ,,arta de a învăța”, respectiv instruirea metacognitivă, prin care formează și dezvoltă  capacitatea elevilor de a învăța independent, în stil propriu, de a se autocontrola, de a se cunoaște, de a-și perfecționa tehnicile de lucru, de a progresa. 
ASPECTE  TEORETICE
2.1. Accepțiunile conceptului de învățare
Specialiștii consideră că din multiplele accepțiuni distincte ale enunțurilor care definesc învățarea, trei sunt relevante:
a) ca proces evolutiv - învățarea este un proces de dobândire de către individ a unor forme noi de comportament sau de modificare a unora existente prin exersare sau prin repetarea situațiilor în care acesta trăiește și se manifestă;
b) ca proces specific uman – învățarea reprezintă însușirea experienței sociale de către un individ sau de către un grup uman;
c) ca formă tipică, specifică umană – învățarea școlară este definită sub două aspecte: psihologic și pedagogic.
Psihologic, învățarea școlară reprezintă orice nouă achiziție a subiectului învățării(elev, student), dobândită prin asimilarea (interiorizarea) informațiilor, cerințelor și acțiunilor externe, achiziție care are ca efect o schimbare în conduita internă și externă (comportamentul) a acestuia, o ameliorare sau perfecționare a ei.
Pedagogic, învățarea școlară reprezintă activitatea organizată, dirijată și instituționalizată, specifică tinerei generații (copii, adolescenți și tineri) de însușire a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor prevăzute de programele școlare, a unor metode și procedee de învățare și cercetare, de formare a unor operații, aptitudini, capacități, structuri afectiv-motivaționale și socio-morale (atitudini și trăsături caracteriale).
Din punct de vedere psihopedagogic, învățarea școlară reprezintă un proces unitar informativ-formativ, cu evoluție de durată, în mai multe etape și momente, succesive și coerente (ciclurile școlare: primar, gimnazial, liceal, superior). Din punct de vedere informal, învățarea școlară constă în asimilarea sistematică și selectivă a cunoștințelor prin studiul obiectelor de învățământ, iar din punct de vedere formativ constă în formarea la elevi de priceperi, deprinderi, operații intelectuale, capacități psihice, aptitudini, atitudini, trăsături caracteriale, structuri motivaționale etc.
În orice proces de cunoaștere, chiar elementară, au un rol deosebit: atenția, percepția și gândirea. Pentru aprofundarea învățării sunt activate imaginația și gândirea. Memoria, atenția și gândirea reprezintă atuurile elevilor performanți.
2.2. Caracteristici ale învățării școlare
Personalitatea fiecărui elev/individ se formează prin învățare, proces care antrenează întreg psihicul acestuia, formând gândirea logică, sentimentele, voința, acumulând informații diverse.
Cele mai rapide efecte ale învățării sunt sesizabile în planul dezvoltării intelectuale, al însușirii cunoștințelor și al formării capacităților (latura intelectuală), ale fiecărei persoane, iar mai greu sesizabile, depinzând de o serie de factori externi și formându-se lent, sunt efectele din planul motivației, al valorilor, al sentimentelor (latura afectivă).
Fenomenul învățării este studiat bilateral, ca formă de învățare:
- socială sau spontană, neorganizată, care are loc în familie, în grupurile de joacă, în timpul exercitării profesiunii etc.;
- sistematică sau școlară, realizată în școli sau în cadrul diferitelor stagii de instruire, de calificare.
Învățarea școlară reprezintă un proces de însușire de noi cunoștințe, competențe și aptitudini, care au loc în procesul de învățământ, în cadrul organizat al instituției școlare, pe baza planurilor de învățământ și a programelor școlare, sub îndrumarea cadrelor didactice.
În 1986, Ioan Radu a definit conceptul de învățare școlară, prin raportare la rezultate, afirmând că aceasta ,,cuprinde procesul de achiziție mnezică, asimilarea activă de informații, formarea de operații intelectuale, deprinderi motorii și atitudini”.
Cadrul învățării școlare are două componente între care se află o strânsă legătură:
- învățarea senzo-motorie, care constă în formarea de priceperi și de deprinderi motorii în care este esențial răspunsul la anumiți stimuli prin mișcări adecvate, cum ar fi învățarea: scrisului, a desenului tehnic, a mânuirii unor aparate sau unelte, a practicării unor sporturi;
- învățarea verbală, care reprezintă însușiri de cunoștințe și formarea de capacități și de priceperi intelectuale, cum ar fi: memorarea de formule, de legi, de date, dobândirea posibilității de interpretare a unor texte, rezolvarea unor probleme ș.a.
Cadrele didactice și educatorii realizează obiectivele specifice învățării școlare elaborând programe instructiv-educative pentru organizarea și desfășurarea activităților, prin care realizează totodată controlul și evaluarea învățăturii.
Caracteristicile învățării școlare reliefează specificul său complex, ce presupune însușirea unor acțiuni practice sau a unor operații ale gândirii logice, ca fond aperceptiv pentru însușirea de cunoștințe dintr-un anumit domeniu, pentru a fi înțeleasă mai nuanțat și mai profund.
Paleta caracteristicilor învățării școlare cuprinde:
- dependența învățării școlare de activitatea de instruire;
- caracterul relațional;
- caracterul acțional;
- caracterul gradual;
- caracterul transformator;                                                                                                                                                                                             - caracterul procesual;                                                                                                                                                                                                   - caracterul discursiv.
2.2.1. Etapele învățării școlare
       Etapele învățării școlare reprezintă pași mai importanți care sunt parcurși în desfășurarea acestui proces, de la stabilirea conținuturilor, până la aplicații concrete, complexe, în practica școlii. Aceste etape sunt:
1) Sensibilizarea elevilor față de conținutul învățării, echivalentă cu formarea motivației;
- determină activarea cerebrală, mobilizarea energiei psihice și nervoase, absolut necesară rezolvării sarcinilor sale specifice;
- această activitate este declanșată și susținută, de obicei de mai multe motive externe și/sau interne;
- interacțiunea și compunerea motivelor generează un grad de motivare față de sarcina de îndeplinit exprimat printr-un nivel de activare cerebrală, care poate avea valori diferite;
- ,,optimum motivațional” are ca și corespondente un nivel mediu de activare cerebrală și un ,,optimum de atenție”;
- motivația este considerată ca ,,motor” al activității psihice în învățământ, complementară comunicării permanente profesor-elev;
- personalitatea fiecărui profesor stă la baza modalităților adecvate de motivare a elevilor, contribuind la sensibilizarea lor pentru activitatea de învățare, prin: precizarea obiectivelor operaționale ale lecției (rezultatele la care vor ajunge, justificând efortul necesar realizării lor și drumul care trebuie parcurs), explicarea importanței și a utilității cunoștințelor, priceperilor, și a deprinderilor pe care și le vor însuși, prezentarea domeniilor în care vor putea aplica și valorifica ceea ce învață, crearea de situații-problemă, organizarea de experiențe, demonstrații, prezentarea unui material didactic atractiv și interesant, elementele noi de conținut sau ale modului de predare, nefamiliare elevilor stimulează și mențin motivația cognitivă a acestora ș.a.;
- fondul stării de activitate cerebrală și de atenție (voluntară) stă la baza derulării celorlalte etape ale învățării școlare, precum și a proceselor și a funcțiilor psihice implicate în acest proces complex;     
2) Receptarea materialului;
- constă în perceperea activă, selectivă și la înregistrarea (memorarea) datelor concrete și verbale prezentate de către profesor sau a celor integrate în activitatea independentă a elevilor, în scopul elaborării și însușirii unor generalizări (cunoștințe);
- pentru a realiza acest obiectiv, elevii trebuie să efectueze în procesul perceptiv: analize, comparații, sinteze, generalizări, iar percepția și gândirea lor trebuie să fie orientate de către profesor spre aspecte și spre elemente esențiale ale materialului studiat;
- datele psihologiei acționale arată că se impune ca procesul perceptiv să fie integrat și realizat în cadrul unor acțiuni efective cu obiecte sau cu substitute ale acestora, imagini și simboluri, acțiunea fiind considerată un ,,izvor de cunoaștere”, iar percepția un moment al acțiunii;
3) Înțelegerea și elaborarea generalizărilor (cunoștințelor);
- în procesul de elaborare și de însușire a noilor cunoștințe punctul de pornire îl constituie perceperea activă a materialului prezentat, respectiv imaginile primare și secundare ale fondului de percepții și de reprezentări;
- coordonați în activitatea de analiză și de prelucrare a informațiilor senzoriale de către profesori, elevii efectuează operații logice asupra materialului informațional compus din date perceptive și reprezentări, sesizează și desprind unele aspecte, elemente și relații esențiale, semnificative, pe baza cărora își formează noțiuni și idei noi, formulează reguli, principii și legi, definesc noțiuni, achiziționând noi cunoștințe sau generalizând ceea ce știau;
- rolul fundamental al gândirii elevilor, în această etapă, este exprimat prin operațiile logice: analiză, sinteză, comparație, abstractizare și generalizare, pe care le realizează prin înțelegere (dimensiunea comprehensivă a gândirii) și prin activitatea de conceptualizare, care constă în prelucrarea informațiilor și în organizarea și integrarea lor în structuri noi cognitive (sisteme noi de cunoștințe, idei noi, concepte noi);      
4) Fixarea și retenția conținutului informațional;
- în această etapă, cea mai mare pondere o au procesul de actualizare a cunoștințelor și conduita practic-operațională a elevului, încât noile cunoștințe elaborate să fie fixate și consolidate în memoria elevilor;
- operarea cu noile cunoștințe presupune:
a) actualizarea lor selectivă, prin reproducere sau/și prin recunoaștere;
b) transferul lor în condiții apropiate de cele în care s-a produs învățarea sau în situații și în activități diferite, respectiv într-un nou context;   
- se asigură durabilitatea memorării noilor cunoștințe prin modalități diferite: repetarea lor independentă; repetarea dirijată de către profesor prin întrebări, care vizează reproducerea selectivă a unor cunoștințe; operarea practică în acțiuni sau prin rezolvarea de exerciții și de probleme aplicative, cu noțiunile (conceptele), regulile, principiile sau legile învățate;
5) Aplicarea cunoștințelor și formarea de priceperi și deprinderi noi;
- ca și în etapa anterioară, ponderea cea mai mare în învățare o au procesul de actualizare a cunoștințelor și conduita practic-operațională a elevilor, dar cu alt obiectiv fundamental;
- elevii rezolvă diferite sarcini de învățare, elaborează răspunsuri sau comportamente adecvate, își formează noi priceperi și deprinderi, fundamentate pe cunoștințele, priceperile și deprinderile însușite anterior;
- sarcinile elaborate de către profesor pot fi rezolvate de către elevi prin metode algoritmice (expunerea ca explicație, demonstrați, studiul de caz, analiza, metoda exercițiului cu reguli algoritmice, rezolvarea de probleme cu reguli algoritmice)  sau prin metode euristice (învățarea prin descoperire, conversația euristică, rezolvarea de probleme, problematizarea, orice altă metodă aplicată euristic), opuse între ele;
- rezolvarea sarcinilor de către elevi prin metodele algoritmice, care sunt instrumente psihologice utilizate și aplicate secvențial, într-o ordine logică foarte riguroasă, care constă concret într-o ordine strictă în aplicarea și în succesiunea unor: operații, formule, reguli, procedee sau scheme operaționale cunoscute de ei; 
- rezolvarea sarcinilor de către elevi prin metodele euristice este recomandată în activitățile de învățare din lecțiile de dobândire de noi cunoștințe, reprezentând căi prin care se solicită intens gândirea independentă a elevilor, imaginația și creativitatea lor în descoperirea și în utilizarea informațiilor, în rezolvarea de noi probleme.
       Între cele cinci etape ale învățării școlare există o unitate și raporturi funcționale strânse, referitoare la faptul că demersurile întreprinse și rezultatele obținute de către elevi, asigură premisele psihologice necesare trecerii la etapa următoare și realizarea sarcinilor de învățare specifice acestei etape.
2.2.2. Condițiile învățării școlare eficiente
       Învățarea școlară eficientă are două categorii de condiții de realizare: interne și externe.
       Condițiile interne sunt reprezentate de o serie de factori psihologici (procese, funcții, însușiri și stări psihice) și neurofiziologici constitutivi personalității elevului, având diferite ponderi în concordanță cu etapele și momentele diferite ale activității.
       Facilitarea memorării și a reținerii factorilor interni ai învățării școlare este realizată prin integrarea acestora în grupe:
• factori cognitivi (fondul aperceptiv, percepția, spiritul de observație, reprezentări, memoria, gândirea, imaginația);
• factori afectivi-motivaționali (dispoziția pentru activitatea de învățare, sentimente intelectuale: curiozitatea epistemică, sentimentul de mirare, sentimentul de respect și de admirație față de valorile științifice, satisfacția intelectuală, dorința și curiozitatea de cunoaștere a realității naturale, sociale și culturale, aspirații, convingeri și idealuri superioare ș.a.);
• factori volitivi-caracteriali (capacitatea de efort voluntar susținut în activitatea de învățare, perseverența și încrederea în posibilitățile intelectuale, exigența față de sine și față de învățare, demnitatea și simțul de răspundere, spiritul de ordine și de disciplină ș.a.);
• factori instrumentali, care constituie instrumente psihologice de realizare eficientă a activității de învățare școlară (aptitudinea școlară, priceperea de organizare judicioasă a activității de învățare, deprinderea de a învăța în mod sistematic și continuu, capacitatea de transfer a cunoștințelor);
• factori fiziologici (starea de sănătate, echilibrul funcțional al organismului, în special cel neuro-psihic).
       Condițiile externe ale învățării școlare sunt reprezentate de o serie de factori și de aspecte care o programează,  o dirijează și de contextul în care se desfășoară.
       Din această categorie fac parte:
• condiții (calități) care definesc personalitatea educatorului (competența profesională, competența pedagogică, măiestria sau talentul pedagogic);
• condiții care trebuie satisfăcute de către mediul familial (climat afectiv și moral; condiții culturale, educative, materiale favorabile; preocupări sistematice ale părinților pentru pregătirea școlară a copilului);
• condiții care trebuie să fie satisfăcute de către grupul de apartenență, respectiv de către clasa de elevi (instaurarea unor relații de colegialitate întemeiate pe spirit comprehensiv, stimă și încredere reciprocă; adoptarea unor atitudini de bunăvoință și de acceptare reciprocă în relațiile interpersonale; eliminarea stărilor conflictuale);
• condiții pedagogice (alcătuirea judicioasă a orarului școlar, respectarea pauzelor și a timpului de lucru, evitarea supraîncărcării programului de studiu al elevilor);
• condiții igienico-sanitare (asigurarea iluminatului corespunzător, a temperaturii moderate, confortabile, a ventilației etc.).
       Din cele prezentate se poate desprinde concluzia că eficiența învățării școlare depinde de personalitatea educatorului,  a educatului și de caracteristicile microclimatului fizic și psihosocial, familial și școlar, în care se desfășoară.
2.2.3. Legile învățării școlare eficiente
      Complexitatea învățării constă în multitudinea de etape pe care le parcurge, a factorilor implicați în desfășurarea sa și a relațiilor diverse existente la nivelul acestora, respectiv etape și factori.
       Învățarea școlară se produce și se desfășoară în conformitate cu o serie de legi, ,,deduse din variate experiențe și contexte”, stabilite de autori reprezentativi, Fiecare dintre aceste legi, raportată la învățarea școlară, dobândește o semnificație specială și caracteristici particulare.
       Aceste legi sunt:
• legea motivației – exprimă relația de corespondență dintre eficiența învățării și natura motivelor pe care se întemeiază acestă activitate;
• legea finalității sau a efectului – elevul învață mai ușor și reține mai mult timp acele achiziții (cunoștințe, priceperi, deprinderi, operații, modele atitudinale și comportamentale etc.) însoțite sau urmate de o stare de satisfacție, de plăcere sau de mulțumire;
• legea ansamblului – noile achiziții informaționale (cunoștințe), dobândite prin învățare sunt înțelese profund și păstrate mult timp dacă sunt integrate în sistemul (ansamblul) cunoștințelor anterioare de care dispune subiectul;
• legea gradației – învățarea devine mai eficientă și se realizează mai repede dacă dificultatea sarcinilor sale specifice (sarcini exploratorii, cognitive, mnezice, rezolutive etc.) și conținutul său sunt gradate progresiv, concomitent cu evoluția psiho-comportamentală a elevilor, în special cu dezvoltarea lor intelectuală;
• legea analogiei – vechile cunoștințe, operații, deprinderi, prin învățare, facilitează dobândirea de noi achiziții informaționale (cunoștințe) și instrumentale (operații, priceperi, deprinderi), în situații analoage situației anterioare în care cele vechi au fost însușite;
• legea exercițiului – cunoștințele, operațiile, deprinderile, reacțiile comportamentale și legăturile nervoase temporale (conexiunile corticale) care stau la baza lor se consolidează prin exercițiu, sau se estompează și se șterg din memorie, prin uitare, dacă nusunt repetate;
• legea optimumului motivațional – exprimă relația care trebuie să existe între dificultatea sarcinii de învățare (nivelul solicitării, ca variabilă independentă) și intensitatea motivului (nivelul mobilizării nervoase și psihice, ca variabilă dependentă) a subiectului în activitatea de răspuns la solicitări.
       Optimumul motivațional reprezintă intensitatea optimă a motivației care permite obținerea unor performanțe superioare în activitatea de învățare, sau a celor dorite de către elev, cel puțin. Acesta se obține prin acțiuni adecvate asupra celor două variabile.
       Gradul de dificultate al sarcinii de îndeplinit și modul de percepere (apreciere) a acesteia de către subiect direcționează sensurile relației dintre cele două variabile și nivelul intensității motivației învățării. Cei doi factori menționați implică existența a două situații opuse în care poate fi determinat și obținut optimumul motivațional.
2.2.4. Învățarea cognitivă
       Învățarea cognitivă reprezintă procesul de transmitere a noilor cunoștințe, bazat pe cultivarea forțelor de cunoaștere ale elevului, pe formarea deprinderilor de activitate intelectuală, pe transmiterea tehnicilor de studiu individual și colectiv.
       Studiile psihologiei cognitive moderne referitoare la învățare, privind activitatea de cunoaștere în general, o definesc drept procesare a informației, selectată prin funcțiile atenției, facilitată de către profesor. 
       Comunicarea didactică se realizează prin expresii, care sunt divizate în termeni și propoziții, pe care le pronunțăm și le auzim sau pe care le scriem și le citim, reprezentând semnificații ale conceptelor, care au valoare de instrumente ale învățării.
       Conceptele au cea mai mare pondere în ansamblul cunoștințelor pe care le însușesc elevii și sunt unități structurale fundamentale ale gândirii și forme de cunoaștere logică, abstractă care reflectă însușirile esențiale și generale comune unei categorii de stimuli, concreți sau abstracți (obiecte, fenomene, procese, cuvinte, relații etc.). Semnificația unui concept se obține prin relaționarea acestuia cu alte concepte. Conceptele nu se formează și nu există separat unele de altele, ci se integrează în structura lor ca unități constitutive. Însușirile lor sunt reflectate și integrate într-o imagine complexă, care formează sensul conceptului sau intensitatea lui. Prin formarea și însușirea conceptelor este implicată înțelegerea conținutului lor informațional (a notelor definitorii), implicit a semnificațiilor conceptuale.
       Elaborarea și însușirea unui concept este întemeiată pe experiența cognitivă anterioară a subiectului învățării, experiență actualizată și valorificată selectiv, pe activitatea gândirii și pe constituirea progresivă a operațiilor necesare pentru conceptul respectiv sau pe seria de concepte apropiate.
       Învățarea cognitivă are o poziție centrală în cadrul învățării școlare, datorată obiectivelor sale specifice, care sunt:
• formarea și însușirea conceptelor (noțiunilor) și a operațiilor intelectuale, pe care se bazează formarea lor și operarea cu ele;
• constituirea unor sisteme cognitive (sisteme de cunoștințe) și a unor structuri operaționale corespunzătoare obiectelor de studiu.
       Caracteristicile învățării cognitive sunt:
- este integrată în învățarea școlară și se corelează în mod necesar cu activitatea de predare, în care profesorul explică și demonstrează elevilor cunoștințe și procedee de lucru, pe care aceștia trebuie să și le însușească în același timp cu operațiile intelectuale corespunzătoare;
- înțelegerea semnificațiilor conceptelor și a altor cunoștințe este esențială și fundamentală pentru învățarea cognitivă, care este condiționată de întemeierea ei pe experiența de cunoaștere anterioară a elevilor și pe operațiile gândirii (această caracteristică plasează învățarea cognitivă la antipodul învățării formale, superficiale a materialului teoretic studiat);
- nu se limitează la formarea și însușirea corectă a conceptelor științifice, cuprinzând și dezvoltarea acestora prin integrarea progresivă în noțiuni supraordonate și în sisteme conceptuale (noționale), organizate ierarhic în formă piramidală.
       Etapele și cerințele formării conceptelor sunt:
a) familiarizarea activă a elevilor – prin observare, analiză, recunoaștere, discriminare – cu stimuli percepuți ale căror însușiri esențiale urmează a fi descoperite și generalizate: obiecte, fenomene, fapte, exemple date, cuvinte, relații etc.;
b) identificarea prin operațiile de analiză, comparație și analogie, a însușirilor esențiale și desprinderea lor pe plan mintal (abstragerea lor) de cele neesențiale;
c) formularea verbală propozițională (verbalizarea) aspectelor esențiale identificate de către elevi, integrarea și exprimarea lor în concepte, definiții, reguli, legi, principii, în construcții teoretice (cunoștințe) generalizatoare;
d) integrarea noțiunii noi în sistemul noțional deja format și stabilirea raporturilor sale posibile cu alte noțiuni (raporturi de subordonare, de supraordonare, de coordonare, de opoziție etc.);
e) operarea practică a noțiunii noi , ceea ce implică introducerea și aplicarea (transferul) acesteia în activitatea de rezolvare a unor probleme teoretice sau practice, sau în aceea de a înțelege alte concepte și relații.
       Prin operare se verifică dacă elevii au înțeles sau nu, semnificația conceptului, dacă au stabilit corect sau incorect notele sale definitorii (conținutul său informațional).
       Formarea noțiunilor clare și precise la elevi impune respectarea unor cerințe (condiții):
1) reactualizarea selectivă și folosirea experienței cognitive anterioare (fondul de reprezentări, noțiuni empirice, noțiuni și idei ancoră sau pivot), pe care se întemeiază noul concept;
2) formarea noțiunilor și definirea lor pentru a fi  întemeiate pe perceperea, analiza și compararea unui număr suficient de cazuri concrete (fapte, exemple, modele obiectuale sau figurative, obiecte fenomene, procese etc.), pentru a putea identifica și desprinde (abstrage) trăsăturile generale, comune categoriei din care fac parte;
3) cazurile concrete percepute și analizate trebuie să fie cele mai reprezentative, relevante, tipice și variate, pentru ca elevii să poată diferenția și desprinde însușirile esențiale ale categoriei de stimuli, căreia îi aparțin, însușiri reflectate de noțiunea respectivă, pe care o formăm;
4) este necesar ca în procesul de analiză și de interpretare a cazurilor concrete să fie relevante, subliniate și verbalizate însușirile lor esențiale, iar acestea să fie exprimate în definirea noțiunii respective;
5) folosirea unor procedee didactice care să faciliteze operațiile de identificare a însușirilor esențiale, de abstractizare și de generalizare a lor;
6) dirijarea prin intermediul limbajului, de către profesor, a operațiilor de analiză, de comparație, de abstractizare și de generalizare, efectuate de către elevi pe baza activității de observare;
7) procesul de formare a conceptelor este ușurat dacă elevii acționează efectiv asupra materialului prezentat sau pus la dispoziția lor (material intuitiv, concret-senzorial, verbal).
       Un rol foarte important în geneza conceptelor și a operațiilor intelectuale îl are acțiunea (ca indice al gradului de interiorizare), care este o unitate structurală specifică a unei activități, dar motivul care o determină aparține activității de învățare. Datorită acestui fapt, profesorii trebuie să creeze condiții de transferabilitate a conceptelor, pentru aplicarea și pentru utilizarea lui în diferite situații și activități, de către elevi.
       În egală măsură, învățarea cognitivă vizează formarea operațiilor mentale (analiza, sinteza, comparația, concretizarea logică, generalizarea), cu ajutorul cărora sunt analizate, prelucrate, confruntate (comparate), interpretate, sistematizate și raportate unele la altele, cunoștințele asimilate. Formarea operațiilor intelectuale, generale și speciale, ca proces complex, parcurge câteva etape:
• observarea;
• executarea de către elevi a unor acțiuni externe cu obiecte sau cu substitute ale lor: imagini, simboluri etc.;
• reprezentarea;
• formularea verbală a acestora (exprimarea lor în limbajului extern);
• interiorizarea acțiunilor inițiale  (realizate, exprimate în planul limbajului intern), prin prescurtări și schematizări, transformându-se în modele abstracte și generalizate, respectiv în operații.
       La adulți, conceptele continuă să se dezvolte și să se îmbogățească în procesul specializării.
       În planul dezvoltării ontogenetice există trei căi de formare a conceptelor:
1) calea inductivă – noțiunile se formează pe baza identificării și desprinderii caracteristicilor comune ale unui grup restrâns de stimuli (date, fapte, obiecte, exemple, cuvinte etc.);
2) calea deductivă – notele definitorii ale noțiunii nu sunt descoperite de către elev, ci sunt prezentate de către profesor sub formă de definiție;
3) calea acțiunilor obiectuale și interiorizarea          
       acestor acțiuni în plan mintal.
       Formarea noțiunilor este diferită de însușirea  (asimilarea) noțiunilor, care reprezintă un proces prin care elevii și adulții învață sensul unei noțiuni, ori de câte ori atributele distinctive ale noțiunii nu sunt descoperite de ei, ci îi sunt prezentate sub formă de definiție.
       Strategiile analizate sunt complementare, nu sunt disjuncte, având ponderi diferite de aplicare, dependente de nivelul de pregătire și de dezvoltare intelectuală al elevilor și de gradul de abstractizare a elementelor de conținut specifice disciplinei predate, unele discipline având un conținut predominant factual, intuitiv, iar altele un conținut predominant teoretic, abstract.
       În baza acestor considerente, pentru realizarea obiectivelor învățării cognitive, în cadrul activităților de predare-învățare:
- sunt folosite mijloace intuitive (materiale didactice) și verbale (cuvintele), care se îmbină în mod specific;
- este valorificată experiența cognitivă anterioară a elevilor;
- sunt executate acțiuni cu obiecte sau cu substitute ale acestora (simboluri, modele, scheme grafice, machete  și imagini).
2.2.5. Teorii și modele ale învățării
       Fenomenul învățării a constituit și constituie obiectul central al multor cercetări psihologice, deoarece o funcție esențială a procesului de învățare, este cea de adaptare a organismului la mediul său, pe baza achizițiilor dobândite de fiecare individ, în parte.
       Teoriile învățării constituie un sistem de enunțuri referitoare la esența, conținutul și condițiile învățării, dezvăluind mecanismul psihologic al acestui proces, obținute prin cristalizarea, în timp, a rezultatelor studiilor psihologice realizate și prin îmbogățirea lor.
       Pentru a explica și pentru a înțelege învățarea umană, cercetătorii au elaborat modele, care au fost ulterior grupate de către specialiști în două categorii: modelul neasociaționist și modelul cognitiv.
       Modelele de tip neasociaționist au fost fundamentate pe ideea că învățarea se realizează progresiv, prin întărirea conexiunilor care se stabilesc între stimuli și răspunsurile organismului. Explicația procesului învățării, după acest model de tip stimul-răspuns (S-R) este fundamentată pe răspunsurile reflexe, stereotipe ale organismului la diferiți stimuli, acestea fiind predominant reacții senzorio-motorii, însă este doar o formă limitativă, simplă de descriere, deoarece învățarea umană are un conținut complex și un caracter conștient. Câteva exemple de modele care aparțin acestei categorii sunt:
1) teoria învățării prin condiționare clasică, de tip pavlovian, bazată pe mecanismul reflexelor condiționate;
2) teoria învățării instrumentale prin încercare și eroare, elaborată de E. Thornidike;
3) teoria învățării prin condiționare operantă a lui B.F.Skinner ș.a.
       Principalul cercetător al teoriei învățării cognitive a fost psihologul american E. C. Tolman, care a susținut faptul că prin învățare, individul uman își însușește structuri al căror conținut reflectă relații abstracte, generalizate între obiecte și cuvintele care le definesc, sau relațiile semiotice dintre acestea. A precizat faptul că învățarea umană nu poate fi redusă la o relație de tip stimul-răspuns (S-R), simplă, deoarece între acești factori se interpune organismul (O), care reacționează în funcție de semnificația stimulilor externi, pe care subiectul o învață, dar și de trebuințele, interesele și aspirațiile sale, propunând modelul (S-O-R). Cercetările ulterioare asupra fenomenului învățării cognitive, realizate de specialiști au dezvăluit și prezența operațiilor mentale, respectiv a personalității, înlocuind         cu (P), reacția organismului (O) la stimuli (S), care pot fi: obiecte, procese, fenomene, situații externe, persoane, cuvinte, ideile și atitudinile altora etc. Modelul (S-P-R) obținut evidenția și marca esența socială, spirituală și culturală a omului, considerat în tripla lui ipostază de ,,purtător și creator de valori”, de subiect al cunoașterii, pragmatic și axiologic.
       Reprezentanții ,,teoriilor acționale ale învățării”, pe care le-au studiat, au fost: Jean Piaget, Robert Mills Gagné, Piotr Galperin și Jérôme Seymour Bruner.
       Aceste teorii sunt:
• Teoria echilibrării progresive a asimilării și acomodării, denumită și teoria psihogenetică - a fost fundamentată de Jean Piaget;
- a considerat că ,,învățarea este un proces de achiziție de de cunoștințe și, implicit, un proces de formare de operații, realizat prin intermediul experienței anterioare și al acțiunii obiectuale”;
- a fundamentat activitatea de învățare pe două procese corelative, în echilibru dinamic, în permanentă interacțiune: procesul de asimilare și procesul de acomodare, ambele constituind mecanisme ale adaptării la mediu;
- asimilarea – este procesul de formare și de interiorizare a unor scheme de acțiune și a unor concepte prin acțiunea transformatoare a subiectului asupra obiectului;
- acomodarea - constă în restructurarea, reorganizarea vechilor achiziții în raport cu cele noi și cu datele realității, dobândind o altă configurație, o nouă structură;
- abordând geneza și dezvoltarea gândirii, implicit a operațiilor intelectuale, a delimitat patru stadii ale acestui proces:
1) primul stadiu, al inteligenței senzorio-motorii, care cuprinde perioada de la 0 – 2 ani;
2)  stadiul preoperațional, cuprins între 2 – 7 ani;
3)  stadiul operațiilor concrete, situate între 7 – 12 ani;
4) stadiul operațiilor formale, propozițional, cuprins între 12 – 18 ani;
• teoria acțiunilor mintale, sau teoria formării în etape a acțiunilor mintale) – fundamentată de Piotr Galperin;
- autorii acestei teorii au formulat și au susținut două teze fundamentale:
1) acțiunile mintale (operațiile) își au originea în acțiunile externe, material sau materializate, care sunt ,,transferate și modelate în planul reflectării, adică în planul percepției, reprezentării și noțiunii”;
2) procesul de formare al acțiunilor mintale parcurge mai multe etape:
a) formarea reprezentării prealabile a sarcinii;
b) efectuarea acțiunii externe;
c) verbalizarea acțiunii, transpunerea și realizarea ei în planul limbajului oral;
d) etapa ,,limbajului extern pentru sine”;
e) transformarea acțiunii din planul limbajului extern în limbaj intern;
- parcurgând cele cinci etape, educatorii asigură deplina dirijare a procesului de formare a structurilor operaționale și cognitive;
- asigurarea dirijării procesului este dată de utilizarea unei ,,fișe de exerciții”, în care sunt precizate însușirile obiectelor sau fenomenelor identificate și succesiunea acțiunilor materiale sau materializate.
• Teoria organizării ierarhice a învățării – elaborată în lucrarea ,,Condițiile învățării”, de către Robert Mills Gagné;
- afirmă că dezvoltarea individului uman depinde, în toate aspectele ei, de două procese intercorelate: creșterea și învățarea, aflate în interacțiune;
- ,,învățarea este acea modificare a dispoziției sau capacității umane care poate fi menținută și care nu poate fi atribuită procesului de creștere sau unor substanțe”, modificările constând în: capacități, comportamente, performanțe și dispoziții ale individului;
-  sub aspect calitativ, conținutul învățării este foarte variat, realizat în anumite condiții în care subiecții învață: reacții motrice, priceperi, deprinderi, cunoștințe, reguli, capacități, operații, atitudini, valori, convingeri, aspirații etc.;
- conținuturile învățării sunt integrate în două categorii, care au efect cumulative:
1) condițiile interne – reprezentate de ansamblul capacităților inițiale pe care le posedă subiectul învățării;
2) condițiile externe – care există independent de subiectul învățării și sunt reprezentate de situațiile-stimul, denumite ,,situații de învățare”;
- a identificat opt tipuri de învățare, fiecare având particularități distincte  și o anumită finalitate, care implică pentru a se produce condiții interne și externe specifice:
1) învățarea de semnale;
2) învățarea stimul-răspuns;
3) înlănțuirea;
4) asociația verbală;
5) învățarea prin discriminare;
6) învățarea conceptelor;
7) învățarea regulilor;
8) rezolvarea de probleme;

• Teoria cognitivă – o teorie a instruirii – fondată de Jérôme Seymour Bruner;
- învățarea corelată cu predarea, constituie principala modalitate de solicitare și de dezvoltare a proceselor de cunoaștere;
- nucleul teoriei sale este învățarea prin descoperire, al cărei principiu fundamental este ,,însușirea științei ca process, nu ca produs”, ceea ce implică elevii ca participanți active, conștienți, în procesul de descoperire a adevărului științific;
- susține că în procesul de învățământ, accentual trebuie să fie pus pe ,,învățarea structurală”, ceea ce înseamnă a înțelege relațiile dintre cunoștințe și dintre obiectele și fenomenele pe care acestea le reflectă;
- apreciază că la început elevul va realiza doar o înțelegere globală a obiectului sau a fenomenului cercetat, nivel la care va fi angajată ,,gândirea intuitivă”, iar ulterior, pe măsură ce asimilează mai multe informații și stăpânește operațiile logice corespunzătoare, este implicată ,,gândirea analitică”, realizându-se o cercetare amănunțită a componentelor și a relațiilor existente între respectivele obiecte și fenomene;
- consideră că în conținutul învățării trebuie incluse: noțiunile fundamentale, ideile și principiile generale, cu valoare explicativă și operațională, pentru ca elevii să asimileze noțiuni cu o sferă mai restrânsă – cazuri particulare ale noțiunilor fundamentale, urmând o lărgire și o aprofundare continuă a cunoștințelor, process denumit ,,învățarea în spirală”;
- indică trei modalități prin care pot fi cunoscute obiectele și pot fi însușite cunoștințele:
1) modalitatea activă;
2) modalitatea iconică;
3) modalitatea simbolică;

• ,,Teoria accesibilității” – a fost elaborată de de Jérôme Seymour Bruner;
- a apreciat faptul că procesul de formare a unor operații mintale poate fi accelerat, implicând și o trecere mai rapidă de la un stadiu la altul;
- a afirmat că ,,oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare, i se poate preda cu succes orice obiect de învățământ, într-o formă intelectuală, adecvată, accesibilă;
- în concepția sa, învățarea nu este subordonată dezvoltării psihice;
- cadrului didactic îi revine sarcina de a descoperi modalitatea prin care conținutul transmis să poată fi înțeles de către elevi;
- susține că mecanismul psihologic de formare a operațiilor mentale se formează prin efortul personal al elevului, prin interiorizarea acțiunilor concrete, mai exact, prin trecere de la acțiuni concrete cu obiectele (analize, comparații, clasificări, adunări, scăderi etc.), realizate de către elevi în activitatea lor de învățare, la acțiuni care se desfășoară pe plan mental, cu ajutorul limbajului intern, în absența acestora.
       La specialiștii manționați, în teoriile pe care le-au elaborate, apar o serie de idei comune, cum ar fi:
- dependendența dezvoltării individului uman de activitatea de învățare;
- învățarea se bazează pe o activitate mentală, realizată prin: ,,operațiile gândirii” – J. Piaget, ,,acțiunile mentale” – I.P.Galperin, sau ,,capacități” – R. Gagné;

• O teorie amplă și completă a învățării școlare – a fost elaborată de către David Ausubel și Floyd Robinson;
-  se referă la diverse aspecte și laturi ale activității de învățare, mai exact, la:
1) formele învățării prin receptare – prin descoperire, învățarea ,,conștientă” (logică), învățarea logică;
2) tipuri de învățare conștientă: învățare prin reprezentare, învățarea noțiunilor, a propozițiilor, învățarea prin descoperire;
3) variabilele învățării școlare: cognitive, , operaționale, afective, motivaționale și sociale;
4) condiții și factori favorizanți și perturbatori ai învățării școlare.

2.2.6. Teorii și clasificări ale stilurilor de învățare
       Stilurile de învățare sunt definite ca dispoziții personale care influențează capacitatea elevului de a achiziționa informația, de a interacționa cu colegii și cu profesorii și de a participa la experiențele de învățare. Acestea descriu un amestec de caracteristici care se regăsesc la toți elevii, cu toate că unii dintre ei au anumite trăsături mai evidente.
       Dintre argumentele convingătoare asupra necesității ca stilurile de învățare să devină parte integrantă a filosofiei de predare, fac parte:
• cunoașterea stilurilor de învățare ale elevilor optimizează alegerea metodologiei didactice;
• stilurile de învățare ale elevilor influențează realizarea obiectivelor și pot chiar ele însele să devină obiective (,,a învăța să înveți”);
• asigură un cadru potrivit pentru abordări variate ale procesului instructiv.
       Teoriile referitoare la stilurile de învățare ,,sunt diverse și eclectice, confruntându-se cu probleme destul de mari”, dar au fost grupate în trei mari categorii:
1) stiluri de învățare care pornesc de la felul în care învață individul uman;
2) stiluri de învățare care se raportează la curriculum;
3) stiluri de învățare care sunt diagnostice/prescriptive.
       1. Stilurile de învățare care pornesc de la felul în care învață individul uman:
- au în comun faptul că pun mai mult sau mai puțin accentul pe psihologia individului;
- originile lor se regăsesc în teoria tipurilor psihologice elaborată de Carl Jung, potrivit căreia indivizii umani se grupează după trei caracteristici:
• procesul de percepție, care poate fi prin simțuri, prin analizatori sau prin intuiție;
• judecarea informației ajunsă în câmpul conștiinței, diferențiind între ,,a gândi, a reflecta” și ,,a simți”; gândirea este utilizată în situații de luare a deciziilor pe baza rațiunii, în timp ce ,,simțirea” acționează în judecățile la nivel personal (afectiv);
• proporția în care acționăm și în care reflectăm, rezultând bine cunoscutele tipuri extravertit și introvertit;
- David Kolb a elaborat o teorie referitoare la stilurile de învățare, pe baza experienței, denumită învățare     experiențială și a definit-o ca proces prin care experiența se transformă în cunoaștere; au diferențiat două stiluri globale de învățare: stilul ,,alterat” și stilul eclectic; au afirmat că odată ce experiența  este înțeleasă, individul poate să adauge o nouă experiență, fie prin exprimare activă, fie prin observare reflexivă; a elaborat și un inventar al stilurilor de învățare utilizat în educașie și în organizații; modelul învățării experiențiale a lui Kolb implică două perechi opuse de caracteristici:
1) oamenii adună experiență într-o manieră directă, nemijlocită;
2) oamenii adună experiență într-o manieră indirectă,  abstractă;
- modurile de învățare experiențială ale lui Kolb au condus la patru tipuri majore de învățare:
1) tipul divergent;
2) tipul asimilativ;
3) tipul convergent;
4) tipul acomodativ;
- în 1979, Ficher și Ficher au delimitat opt stiluri de învățare, a căror delimitare au realizat-o pornind de la observare, experiență și de la discuții cu cadrele didactice; aceste stiluri de învățare sunt:
• stilul sistematic, metodic de învățare;
• stilul intuitiv;
• stilul senzorial specializat;
• stilul senzorial global;
• stilul implicat emoțional;
• stilul neutru emoțional;
• stilul structuat;
• stilul deschis;
       2. Stilurile de învățare care se raportează la curriculum:
- în literatura dedicată stilurilor de învățare se găsesc foarte puține clasificări ale acestora, care să țină cont de dezvoltarea curriculară;
- Bernice Mc Carthy a căutat și a identificat similaritățile ce apar în aceste teorii asupra stilurilor de învățare; a stabilit două modalități principale de a percepe și de a recepta informați și două modalități de procesare a informației; în baza acestor modalități, cercetătoarea a conturat patru categorii de educați:
1) elevi imaginativi – care receptează informația în mod concret și o procesează reflexiv; simt nevoia să fie personal implicați în activitate și întrebarea lor favorită este ,,De ce ?”;
2) elevi analitici – receptează informația în mod abstract și o procesează reflexiv; sunt interesați de fapte și au ca întrebare favorită ,,Ce ?”;
3) elevi ancorați în concret – receptează informația abstract și o procesează în mod activ; sunt rezolvitori de probleme; întrebarea lor preferată este ,,Cum ?”;
4) elevi dinamici – receptează informația în mod concret și o procesează activ; sunt direct interesați de descoperire; adresează deseori întrebarea ,,Dacă ?”;
- în domeniul programelor de formare, cercetătorii Merrill și Reid au elaborat un profil al stilului social, bazat pe patru tipuri de comportamente, repartizate în patru cadrane determinate de un sistem de axe ortogonale; axa orizontală descrie asertivitatea indivizilor, iar axa verticală reprezintă responsivitatea; în cadranul I: stilul conducător, în cadranul al II-lea: stilul analitic, în cadranul al III-lea: stilul amiabil, în cadranul al IV-lea: stilul expresiv; pe lângă asertivitate și responsivitate, cercetătorii au adăugat și o a treia dimensiune a comportamentului: versatilitatea – care indică măsura în care ceilalți ne percep ca fiind adaptabili, plini de resurse și competenți.
       3. Stilurile de învățare diagnostice/prescriptive:
- clasificarea stilurilor de învățare în funcție de criteriul diagnostic/prescriptiv presupune identificarea unor elemente-cheie ale învățării individuale și adaptarea procesului instructiv la aceste diferențe individuale;
- cel mai cunoscut model care definește aceste stiluri este cel propus de Anthony Gregorc; acest model se

0 comentarii28 de accesări

Comentarii

FUNDAȚIA INSTITUTUL PENTRU EDUCAȚIE
Platforma iTeach.ro și ecosistemul asociat

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach

Versiune consolidată, în vigoare de la 8 septembrie 2026

Platforma iTeach este oferită gratuit cadrelor didactice și personalului de suport din sistemul de învățământ de către fundația Institutul pentru Educație (numită în continuare Fundația) și de către Social IT S.R.L., în colaborare cu instituții publice și private – Ministerul Educației, inspectorate, case ale corpului didactic, școli, universități, organizații neguvernamentale și companii. Prin crearea unui cont și utilizarea serviciilor, luați la cunoștință și acceptați termenii de mai jos.

Datele cu caracter personal ale utilizatorilor nu sunt comercializate și nu sunt transferate către terțe părți, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Fundația este înscrisă ca operator de date cu caracter personal prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L. în calitate de operator distinct, potrivit secțiunii 6; prelucrarea datelor în cadrul acelor servicii nu constituie o divulgare către un terț în sensul de mai sus. Date de contact ale Fundației: București, sector 5, str. Dr. Louis Pasteur nr. 54; e-mail: echipa@iteach.ro; tel.: 0722.45.80.00.

1. Crearea și validarea contului

Crearea unui cont pe platforma iTeach se face de către potențialul utilizator prin intermediul formularului de înscriere. Datele de înscriere sunt verificate, iar înscrierea este validată de personalul dedicat al Fundației dacă datele furnizate sunt complete și corecte. Un cont validat asigură accesul la serviciile oferite în zona destinată membrilor. Datele din conturile invalidate sunt șterse de pe server.

Fiind sub incidența termenilor de utilizare, sunteți de acord: (a) să oferiți informații corecte în formularul de înregistrare; (b) să mențineți la zi datele de înregistrare. Dacă oferiți informații incorecte sau care nu mai sunt de actualitate, ne rezervăm dreptul de a vă suspenda sau șterge contul ori de a vă refuza accesul în viitor. Prin utilizarea platformei, vă asumați toate consecințele introducerii de date false prevăzute de lege.

2. Serviciile oferite

Serviciile oferite pe platforma iTeach sunt servicii de suport socioprofesional pentru parcursul de carieră în sistemul de învățământ și constau în: acces la formare prin cursuri online sau mixte (secțiunea Cursuri); acces la grupuri pentru schimb de informații și resurse (secțiunea Comunitate); acces la un instrument pentru promovarea de evenimente, produse sau servicii educaționale (secțiunea Anunțuri); acces la resurse educaționale deschise și la un instrument pentru promovarea RED (secțiunea Resurse); acces la instrumente pentru sondaje și dezbateri (secțiunea Resursele mele); acces la reviste educaționale și la instrumente de publicare (secțiunea Reviste); posibilitatea constituirii unui portofoliu socioprofesional de articole, activități, cursuri absolvite și resurse publicate (pagina Portofoliu/Profil).

Serviciile oferite sunt dinamice, depinzând de evoluția tehnologiilor digitale, atât funcțional, cât și din perspectiva conținutului oferit.

Platforma iTeach susține dezvoltarea profesională continuă și alcătuirea portofoliului profesional al cadrului didactic, care devine obligatoriu în format digital începând cu anul școlar 2026–2027, conform Ordinului ministrului educației nr. 3858/2026 (Metodologia-cadru privind portofoliul profesional al cadrului didactic).

3. Valoarea serviciilor și punctele iTeach

Platforma iTeach oferă o variantă flexibilă de dezvoltare profesională, într-un parcurs gamificat: pentru unele activități primiți puncte, pentru altele cedați puncte (o descriere completă și actualizată se găsește în pagina Puncte iTeach, din contul personal). Cadrul didactic are acces gratuit la informații, articole, resurse educaționale, formare și servicii de suport în carieră; publică articole în revistele găzduite; publică resurse educaționale deschise pe platforma națională digitalEdu.ro, cu posibilitatea de omologare la Ministerul Educației sau de luare în evidență la ISJ/ISMB; și își configurează propriul parcurs de formare din oferta de cursuri de pe platformă.

Membrii iTeach pot acumula puncte din activități pe platformă sau le pot achiziționa utilizând cardul personal ori prima de carieră didactică. Conversia este 1:1. Pentru fiecare plată, Fundația emite o factură pe adresa de e-mail asociată contului, care poate fi regăsită și în contul dvs. de pe platforma iTeach, pagina Facturi. Fundația desfășoară activități non-profit și nu este plătitoare de TVA; facturile sunt emise cu TVA 0.

4. Durata serviciilor

Fundația se obligă să furnizeze serviciile de sprijin profesional enunțate pe toată durata menținerii unui cont activ pe platforma iTeach.

5. De ce colectăm și ce date colectăm

Institutul pentru Educație colectează și prelucrează datele dumneavoastră în scopul furnizării serviciilor educaționale și de suport pentru dezvoltarea profesională continuă (DPC) a cadrelor didactice și a personalului din învățământ. Furnizarea acestor date este necesară îndeplinirii scopului menționat; refuzul furnizării corecte poate afecta funcționarea serviciilor.

Pentru crearea unui cont și a unui profil profesional minimal avem nevoie de: nume, prenume, adresă de e-mail, țară, județ, localitate, instituția unde vă desfășurați activitatea, nivelul de învățământ la care predați și rolul/funcția în cadrul instituției. Profilul profesional extins este opțional și poate fi completat în cont; pentru majoritatea informațiilor de natură profesională puteți gestiona nivelul de intimitate: Privat / Colegi / Membri iTeach / Public.

O parte dintre datele necesare în scop profesional – nume, adresă de e-mail, instituția de învățământ, localitate, județ, țară – sunt asociate în mod obligatoriu articolelor științifice și materialelor profesionale în format digital pe care le-ați înscris pe platforma iTeach.ro și pe platformele partenere ale revistelor educaționale: iTeach: Experiențe didactice, EDICT – Revista educației, Revista Profesorului, Revista de Pedagogie Digitală, Education Review, DigitalEdu, EduVox, suntProfesor, Ariadna, digcompedu.net. Publicarea acestora este necesară pentru a vă proteja drepturile de autor.

6. Temeiuri juridice, păstrarea și utilizarea datelor

Operatorul pentru majoritatea serviciilor platformei este Institutul pentru Educație, înscris ca operator prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L., în calitate de operator distinct, care stabilește în mod independent scopurile și mijloacele prelucrării pentru acele servicii și răspunde pentru ele potrivit propriei politici de confidențialitate. Vă puteți exercita drepturile privind protecția datelor față de operatorul corespunzător serviciului utilizat.

Institutul pentru Educație prelucrează datele în temeiul executării serviciului solicitat, al interesului legitim, al îndeplinirii unor obligații legale și, după caz, al consimțământului dumneavoastră. Nu păstrăm datele în mod nediferențiat, ci pe categorii, cu termene determinate și cu garanții adecvate:

• Conținut publicat de dumneavoastră (articole în revistele găzduite, resurse educaționale deschise, anunțuri și texte pe blog): se păstrează pe durată nedeterminată, ca element inseparabil al operei publicate, în temeiul libertății de exprimare academică (art. 17 alin. (3) lit. a) și art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679; art. 7 din Legea nr. 190/2018). Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.
• Certificate și dovezi ale absolvirii cursurilor (absolvent, program parcurs, dată): se păstrează cel mult 30 de ani, în temeiul interesului legitim și al constatării, exercitării sau apărării unui drept în instanță (art. 6 alin. (1) lit. f) și art. 17 alin. (3) lit. e)). Termenul acoperă media unei cariere didactice, în care puteți avea nevoie de aceste dovezi pentru dosare de concurs, de grade didactice, de transfer sau de gradație de merit, precum și intervalul în care un finanțator poate solicita justificări privind sustenabilitatea unui serviciu sau curs sprijinit financiar.
• Date prelucrate în scop de cercetare științifică: datele privind conținutul și modul de utilizare a serviciilor pot fi prelucrate în scopuri de cercetare științifică în domeniul științelor educației (de exemplu, analize de tendințe pedagogice și analize de conținut ale resurselor create), inclusiv pentru cercetări viitoare din același domeniu, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) și e) și al art. 89 din Regulament și al art. 8 din Legea nr. 190/2018. Prelucrarea se face cu minimizarea datelor și, ori de câte ori este posibil, în formă pseudonimizată sau anonimizată, iar rezultatele sunt diseminate în formă agregată sau anonimizată.
• Date aferente serviciilor și cursurilor dezvoltate cu sprijin financiar: unele date privind beneficiarii se pot păstra pe perioada impusă de obligațiile de raportare, de audit și de sustenabilitate din contractele de finanțare, de regulă până la 20 de ani.

Caracterul public al conținutului și al certificatelor

iTeach este o comunitate deschisă (open-by-default). Paginile de blog, comentariile, articolele și resursele publicate au, în mod implicit, acces deschis. Dacă nu doriți ca acestea să fie public accesibile, vă rugăm să nu le publicați pe platforma iTeach.

Sunt publice, fiind asociate profilului dumneavoastră: certificatele obținute la cursurile absolvite pe platforma iTeach, articolele publicate în revistele educaționale și descrierile resurselor educaționale deschise, precum și anunțurile și textele publicate pe blog.

La înregistrarea în platformă, v-ați exprimat acordul pentru prelucrarea datelor personale și pentru afișarea publică a acelor informații despre parcursul dumneavoastră profesional care sunt relevante pentru definitivare și grade didactice, calificativul anual, mobilitate, verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică, inspecții școlare, evaluări externe ARACIP, gradații și distincții. În mod particular:

(a) Certificatele obținute prin parcurgerea cursurilor online, anunțurile postate, textele înscrise pe blog și articolele publicate în revistele la care aveți acces prin intermediul platformei sunt disponibile public, fiind asociate profilului dumneavoastră. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate; ne rezervăm doar dreptul de a le organiza tematic sau pe alte criterii, pentru a facilita accesul persoanelor interesate la oportunități de dezvoltare personală și profesională.

(b) Articolele științifice sau literare, precum și anunțurile publice pe care le-ați publicat prin intermediul platformei pe situri specializate și în reviste pedagogice online nu pot fi șterse, acestea constituind parte a publicațiilor de specialitate, cărora le este necesară indicarea autorului (nume, prenume, adresă de e-mail, instituție, localitate, județ, țară) pentru exercitarea drepturilor de autor. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.

Controlul dumneavoastră asupra datelor

Aveți în permanență control asupra datelor dumneavoastră:

• Puteți modifica online, în orice moment, orice informație deținută despre dumneavoastră, în pagina Profil.
• Puteți solicita anonimizarea datelor, gratuit și necondiționat; vă reamintim lunar această posibilitate, prin revista iTeach transmisă pe adresa dumneavoastră de e-mail.
• Puteți dezactiva contul oricând, din pagina Setări. La dezactivare, contul se anonimizează și se șterg aproape toate datele, fără intervenția noastră. Fac excepție, fiind păstrate în condițiile de mai sus: (i) numele și instituția/școala, exclusiv asociate articolelor publicate de dumneavoastră în revistele platformei; și (ii) informațiile minimale din certificatele de absolvire, care pot fi păstrate până la 30 de ani, numai pentru a permite verificarea autenticității lor în cazul în care se contestă un drept obținut pe baza acestora, inclusiv un beneficiu susținut din fonduri publice (de ex., gradație de merit).

Aceste drepturi pot fi limitate, în condițiile legii, numai în măsura strict necesară realizării scopurilor de cercetare științifică sau de arhivare în interes public, atunci când exercitarea lor ar face imposibilă ori ar afecta grav aceste scopuri (art. 89 din Regulament; art. 8 din Legea nr. 190/2018).

7. Drepturile dumneavoastră privind prelucrarea datelor

Conform Regulamentului (UE) 2016/679, beneficiați de: dreptul de acces la datele care vă privesc, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție și dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automatizate. Disponibilitatea acestor drepturi depinde de temeiul legal al prelucrării. Atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, aveți dreptul de a-l retrage în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare retragerii.

Pentru a exercita aceste drepturi sau a obține o copie a datelor deținute despre dumneavoastră, scrieți la echipa@iteach.ro, de pe adresa de e-mail asociată contului dvs. iTeach. Pentru informații privind Responsabilul cu Protecția Datelor (DPO) puteți folosi aceeași adresă sau pagina actualizată de contact de pe platformă.

Aveți, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe pagina www.dataprotection.ro.

8. Securitatea datelor

Informațiile colectate sunt păstrate în formă electronică, pe servere contractate de Institutul pentru Educație, în locații sigure, cu un nivel de securitate adecvat și cu acces autorizat pentru personalul desemnat. Persoanele împuternicite sunt obligate contractual să implementeze măsuri tehnice și organizatorice de protecție a datelor. Durata de stocare pentru fiecare categorie de date respectă cerințele legale, reglementările interne și cele mai bune practici din domeniu, potrivit secțiunii privind păstrarea datelor de mai sus.

Fundația nu comercializează adresele de e-mail sau datele oferite de membri și nu divulgă date personale către terțe părți, cu excepția cazurilor cerute de legislația în vigoare. Fundația își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau întrerupe sistemul și platforma, precum și de a restricționa, suspenda sau șterge orice cont, la orice suspiciune de fraudă sau utilizare improprie (de exemplu, abuz de acces la informații despre colegi ori abuz al serviciilor de promovare).

9. Drepturi de autor (Copyright)

Reproducerea informațiilor de pe platforma iTeach și de pe platformele partenere menționate este autorizată, în limite rezonabile, cu condiția menționării explicite și vizibile a sursei și a autorului. Fac excepție cazurile în care pe pagina respectivă există dispoziții contrare, care indică în mod clar restricția de utilizare a conținutului.

Conținutul și imaginile încărcate în articolele din reviste, în articolele de pe blog, la cursuri sau în resursele educaționale deschise sunt în întregime în responsabilitatea autorului/utilizatorului care le încarcă. Înainte de a încărca orice conținut pe platformă, aveți obligația de a verifica și de a respecta drepturile de autor și celelalte drepturi de proprietate intelectuală aferente; nu încărcați texte, imagini sau resurse asupra cărora nu dețineți drepturile necesare ori o autorizare corespunzătoare.

Mărcile, logo-urile și siglele nu pot fi utilizate pentru a promova produse sau servicii care nu aparțin Fundației, partenerilor ori companiilor asociate și nu pot fi folosite într-o formă care poate produce confuzie în rândul membrilor sau al publicului.

10. Cod de conduită

Prin participarea la forumuri de discuții, dezbateri, sondaje, comentarii la anunțuri sau blog, precum și în comunicarea prin sistemul intern de mesaje sau prin rețele sociale publice, sunteți de acord:
- să nu defăimați, abuzați, hărțuiți sau intimidați nicio altă persoană membră a platformei iTeach;
- să nu folosiți un limbaj inadecvat, vulgar, obscen, rasial sau ofensiv;
- să nu faceți declarații sau să postați materiale care nu au legătură cu scopul pentru care vă aflați în sistem;
- să nu incitați la activități ilegale și să nu exprimați intenția de a le desfășura;
- să nu atașați materiale care conțin viruși sau materiale piratate, inclusiv muzică ori software;
- să nu violați drepturile unei alte persoane, inclusiv proprietatea intelectuală;
- să nu abuzați de instrumentele și facilitățile oferite (de exemplu, multiplicând artificial numărul de sondaje, dezbateri, articole pe blog sau voturile ori comentariile la acestea, în scopul obținerii de puncte);
- să nu promovați produse comerciale și să nu postați reclame comerciale de orice tip.

Mesajele sau materialele postate de orice membru pot fi reeditate sau șterse de Fundație, dacă este cazul. Odată cu înscrierea, sunteți de acord cu principiul fundamental potrivit căruia iTeach este o comunitate de cadre didactice bazată pe încredere și cooperare.

11. Mesaje sau materiale

Prin corespondența cu personalul iTeach, cu persoanele care administrează sistemul, și prin postarea de conținut pe serverele iTeach, oferiți Fundației dreptul, fără o compensație suplimentară, de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica sau traduce, de a crea lucrări derivate, de a transmite și prezenta conținutul (în totalitate sau în parte) și de a-l încorpora în alte lucrări, în orice formă sau tehnologie actuală ori dezvoltată în viitor, cu respectarea dreptului de autor (cu menționarea sursei și a autorului) și a legilor de proprietate intelectuală în vigoare.

12. Limitarea responsabilităților

Scopul nostru este să prezentăm la timp informații actualizate și să vă punem la dispoziție resurse și servicii utile. Dacă ni se aduc la cunoștință erori, depunem toate eforturile pentru a le corecta cât mai rapid. Cu toate acestea, Fundația nu își asumă răspunderea cu privire la informațiile prezentate pe platformele gestionate. Aceste informații: au caracter general și nu abordează circumstanțe specifice ale unei persoane sau entități; nu sunt obligatoriu exhaustive, exacte sau actualizate; fac uneori trimitere la site-uri externe, asupra cărora serviciile iTeach nu exercită control; și nu constituie bază juridică în cazul unei reclamații.

Fundația își rezervă dreptul de a suspenda, schimba, modifica, adăuga sau elimina oricând informații de pe site. Această limitare nu restrânge răspunderea Fundației în raport cu obligațiile prevăzute de legislația română și europeană aplicabilă. Utilizând platforma iTeach, vă asumați riscul pentru orice conținut descărcat sau obținut de pe iteach.ro ori de pe platformele partenere și sunteți unic răspunzător pentru eventualele daune produse dispozitivului dumneavoastră. Fundația și partenerii nu răspund de conținuturile postate de utilizatori care pot fi ofensive, obscene, defăimătoare ori care limitează drepturile altor persoane, inclusiv proprietatea intelectuală.

13. Întrebări, sugestii și reclamații

Pentru întrebări privind serviciile oferite, condițiile de utilizare, protecția datelor sau politica de utilizare a cookie-urilor, scrieți la echipa@iteach.ro sau sunați la 0722.45.80.00.

14. Note generale

Termenii și condițiile de utilizare se află sub incidența legilor din România și din Uniunea Europeană. Orice alte drepturi și obligații care nu au fost exprimate aici sunt aplicabile prin legislația în vigoare. Prezenta versiune consolidată intră în vigoare la 8 septembrie 2026 și înlocuiește versiunile anterioare.