Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0
Activitatile integrate in gradinita
Activitatile integrate in gradinita de copii
Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii prefigurează două mari tendinţe de schimbare în interiorul sistemului preşcolar, în acord cu prevederile programului educaţional care porneşte de la ideea necesităţii îmbunătăţirii calităţii educaţiei la vârstele timpurii, pentru a putea răspunde exigenţelor copilului preşcolar de astăzi. Tendinţele vizează crearea unui mediu educaţional adecvat, în vederea stimulării continue a învăţării spontane a copilului şi pentru introducerea acestuia în ambianţa culturală a spaţiului căruia îi aparţine.
Noul plan de învăţământ prezintă o abordare sistematică permite parcurgerea modulară şi interdisciplinară a conţinuturilor categoriile de activităţi şi asigură adaptarea schemei orare la nivelul unităţii preşcolare, pe durata unei zile, în funcţie de regimul grădiniţei. Ca noutăţi, planul de învăţământ prezintă: o nouă structură, pe două niveluri de vârstă; o construcţie diferită, în funcţie de tipul de program al grădiniţei; un număr minim şi unul maxim de activităţi pe săptămână pentru fiecare nivel de vârstă în parte.
Datorită schimbărilor permanente care se produc în societatea actuală, cadrele didactice trebuie să se adapteze din mers la noile cerinţe ale sistemului educaţional actual, acest lucru putându-se realiza doar prin autoeducaţie permanentă. Educatoarea trebuie să fie capabilă să se adapteze la condiţiile concrete, să privească critic, de pe poziţii practice – raportarea la propria experienţă, măiestrie; să privească contextual activităţile instructiv – educative.
De asemenea, noua programă a accentuat ideea de folosire a contextului ludic şi a învăţării active în stimularea rutei individuale a învăţării, fapt pentru care a propus o abordare educaţională diferită. Abordarea educaţională propusă de programa preşcolară se orientează asupra folosirii metodei proiectelor tematice de grup, selectate, proiectate şi elaborate cu ajutorul copilului şi în care brainstorming-ul, lucrul în echipă şi acţiunea directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de predare-învăţare.
În practica educaţională, recomandarea proiectării integrate a curriculum-ului este considerată o provocare pe care învăţământul preşcolar şi-a asumat-o atât la nivelul proiectării documentelor curriculare cât şi la nivelul micropedagogic, al practicii zilnice. Documentele curriculare care organizează activitatea educaţională în învăţământul preşcolar asigură un cadru normativ care susţine din plin abordarea integrată a curriculum-ului.
Structurarea flexibilă a conţinuturilor oferă cadrelor didactice care lucrează la acest nivel o libertate de decizie aproape deplină cu privire la tipurile de conţinuturi pe care să le ofere copiilor şi o autonomie sensibil egală în privinţa metodologiei de propunere a acestor conţinuturi. Singura reglementare formală este dată de sistemul finalităţilor cu grade diferite de generalitate, predefinite, care constituie punct de plecare pe tot parcursul procesului de instruire şi formare şi, în final, în acţiunea de evaluare a performanţelor învăţării. În plus, promovarea ideii planificării pe teme şi încurajarea utilizării metodei proiectelor în activităţile didactice cu preşcolarii sunt iniţiative ce explicitează şi facilitează acest demers al abordării integrate a curriculum-ului.
Bazându-se pe afirmaţia lui J. Piaget ,,cunoştinţa provine din acţiune’’, didactica modernă subliniază faptul că preşcolarul nu mai este receptor de informaţie, ci subiect al cunoaşterii şi acţiunii. Procesul de predare – învăţare reprezintă acum un act, de comunicare, de transmitere socială cu efort de însuşire, de apropiere din partea preşcolarului. Cadrul didactic este cel care iniţiază dialogul, selectează şi structurează materialul, propune şi organizează activitatea preşcolarului cu materialul, inclusiv fixarea sa în memorie. Didactica modernă pune în centrul atenţiei copilul, făcându-l părtaş la propria sa formare. Educatoarea are rolul de a proiecta, de a conduce şi îndruma activităţile folosind mijloace de învăţământ şi materiale corespunzătoare. Acum se pune accent pe folosirea mijloacelor tehnice moderne menite să înlesnească predarea şi însuşirea cunoştinţelor şi deprinderilor. Acum se realizează un învăţământ formativ, ceea ce înseamnă: selectarea judicioasă a conţinutului, dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi a creativităţii, cultivarea intereselor cognitive şi profesionale, formarea aptitudinilor de investigare ştiinţifică, precum şi a unui stil de muncă independentă. Copilul trebuie învăţat cum să înveţe. J. Bruner susţine că orice temă poate fi prezentată în forme care să pună accent fie pe acţiuni obiectuale, fie pe imagini, fie pe mijloace verbale, aici se vede importanţa aplicării în procesul de învăţare a principiului unităţii didactice dintre senzorial şi raţional în concluzie accentul se pune pe acţiuni obiectuale şi procedee imagistice, procedee de simbolizare şi pe mijloace verbal – logice. Principiul învăţării prin acţiune asigură participarea conştientă a copiilor în procesul de predare – învăţare, de instruire şi autoinstruire, de educaţie şi autoeducaţie. În structura activităţii tradiţionale se pot delimita câteva părţii: secvenţialitatea lecţiei, proiectarea obiectivelor, transferul de cunoştinţe de la educatoare la copil. Educatoarea formulează sarcini, cere anumite răspunsuri, conduite iar stilul relaţional este dominat de educatoare. Conform didacticii moderne, educatoarea stabileşte activităţii de predare – învăţare, conţinutul informaţional este centrat pe activitatea de învăţare a copiilor, în acest scop, educatoarea îşi alege modalităţi de lucru bazate pe activitatea personală a copiilor (mânuirea materialului, recunoaşterea, comparaţia), punându-se accent pe metodele activ – participative.
În cadrul didacticii moderne, relaţia dintre educatoare şi copil trebuie să fie de tip democratic. Educatoarea trebuie să întreţină o atmosferă de conlucrare, care să stimuleze activismul copiilor. Didactica modernă prevede ca educatoarea să fie bine pregătită profesional, în mod sistematic, deoarece ea modelează cel mai fin şi complex materia ,,sufletul copilului’’. Acum se pune accent pe trezirea interesului copiilor pentru activităţile din grădiniţă şi de aceea educatoarea trebuie să fie preocupată de organizarea, proiectarea şi desfăşurarea acestor activităţi într-un mod în care să-i atragă pe cei mici. În cadrul unei lecţii, trebuie să li se comunice copiilor obiectivele operaţionale într-o manieră accesibilă, educatoarea trebuie să ofere sugestii, să-i îndrume pe copii spre descoperirea unor lucruri noi. Lecţia (activitatea) reprezintă un sistem de idei articulate logic şi didactic în conformitate cu cerinţele psihopedagogice referitoare la predare, asimilarea cunoştinţelor, la aplicarea lor, la verificarea şi notarea rezultatelor.
Configurarea didactică a lecţiei este prezentată în schema următoare:
Educaţia reprezintă axul principal al formării personalităţii umane. Platon spunea că ,,nu este nimic mai dumnezeiesc decât educaţia, prin educaţie omul ajunge într–adevăr om’’. În această perioadă asistăm la dezvoltarea unei noi abordări educaţionale, care determină organizare şi trăirea unor experienţe de învăţare ţinând seama de cerinţele viitorului şi de necesitatea producerii unor schimbări dorite în comportamentul copilului de astăzi. De asemenea, programa nouă încearcă o îmbinare suplă a ideilor pedagogiei tradiţionale autohtone cu ideile pedagogilor alternative moderne din lume. În acest sens, ea invită cadrul didactic la folosirea celor mai eficiente căi şi metode în activitatea cu copii, indiferent dacă ele îşi au originea într–o alternativă pedagogică modernă sau în pedagogia tradiţională. Schimbul de idei în domeniul strategiilor educaţionale nu pot fi decât benefic, atât pentru copil cât şi pentru cadrul didactic şi în mod evident, o cale spre progres. Educaţia organizează, procedează şi desfăşoară activităţi cu următoarele finalităţi: transfer de cunoştinţe informaţii competente prin diferite discipline de predare educarea limbajului, cunoaşterea mediului, activităţi matematice etc.; formarea aptitudinilor de investigaţie a unui stil de muncă independent (a învăţa cum să înveţe). În concluzie procesul instructiv – educativ are o parte informativă şi o parte formativă.
În activităţile integrate accentul va cădea pe acţiunile de grup şi nu pe cele cu întreaga clasă, în care o idee transcede graniţele diferitelor discipline şi organizează cunoaşterea în funcţie de noua perspectivă, respectând tema de interes.
Alături de abordarea interdisciplinară, organizarea modulară şi învăţarea asistată de calculator, predarea integrată a cunoştinţelor este considerată o strategie modernă de organizare şi desfăşurare a conţinuturilor, iar conceptul de activitate integrată se referă la o acţiune în care se îmbrăţişează metoda de predare-învăţare a cunoştintelor, îmbinând diverse domenii şi constituirea deprinderilor şi abilităţilor preşcolarităţii.
Integrarea este o manieră de organizare oarecum similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că obiectivele învăţării au ca referinţă nu o categorie de activitate, ci o tematică unitară, comună mai multor categorii. Dar nu trebuie să facem confuzii între cele două concepte şi să identificăm interdisciplinaritatea (ca o componenta a mediului pentru organizarea cunoaşterii) cu integrarea (ca o idee sau un principiu integrator care rupe hotarele diferitelor categorii de activitate şi grupează cunoaşterea în funcţie de tema propusă de educatoare ori de copii). Integrarea, ca sintagmă, este explicată ca revenirea în acelaşi loc, în aceeaşi activitate, a mai multor activităţi de tip succesiv care conduc la atingerea obiectivelor propuse, la însuşirea conţinuturilor, la realizarea în practică a proiectul didactic propus.
În codul activităţilor integrate, abordarea realităţii se face printr-un demers global, graniţele dintre categoriile şi tipurile de activităţi dispar, se contopesc într-un scenariu unitar şi de cele mai multe ori ciclic, în care tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor ştiinţe; evident, conţinuturile au un subiect comun, care urmează a fi elucidat în urma parcurgerii acestora şi atingerii obiectivelor comportamentale avute în vedere.
Activităţile integrate vor fi cele prezente în planificarea calendaristică, proiectate conform planului de învăţământ, orarului aferent nivelului de vârstă, susţinute de experienţa cadrului didactic. Educatoarea organizează şi desfăşoară activităţi integrate generate de subiecte stabile planificate pentru tot timpul anului. Aceste activităţi pot fi desfăşurate integrat după un scenariu elaborat de educatoare ce începe cu întâlnirea de grup, iniţiată în fiecare zi, şi care se poate realiza sub forma unei povestiri, a întâlnirii cu un personaj, a vizitei unei persoane adulte, prezenţa unui animal, o întâmplare trăită sau imaginată, un eveniment social sau eveniment special petrecut în familie.
Scenariul educatoarei îi orientează pe copii să opteze pentru diverse centre care oferă posibilitatea alegerii domeniilor de învăţare şi a materialelor. Varietatea acestora încurajează copiii să manifeste, să observe, să gândească, să-şi exprime ideile, să interpreteze date, să facă predicţii. Copiii îşi asumă responsabilităţi şi roluri în macro-grupul din care fac parte, participând la jocuri de rol interesante, iniţiate la sugestia celor din jur sau create chiar de ei.
Reuşita predării integrate a conţinuturilor în grădiniţă ţine în mare măsură de gradul de structurare a conţinutului proiectat, într-o viziune unitară, ţintind anumite finalităţi. Învăţarea într-o manieră cât mai firească, naturală pe de-o parte, şi pe de altă parte, învăţarea conform unei structuri riguroase, sunt extreme care trebuie să coexiste în curriculum-ul integrat.
De reţinut este faptul că preşcolarii trebuie să înveţe într-o manieră integrată, fiecare etapă de dezvoltare fiind strâns legată de cealaltă. Activităţile integrate sunt oportune în acest sens, prin ele aducându-se un plus de lejeritate şi mai multă coerenţă procesului de predare-învăţare, punând accent deosebit pe joc ca metodă de bază a acestui proces.
Activitatea integrată se dovedeşte a fi o soluţie pentru o mai bună corelare a activităţilor de învăţare cu viaţa societăţii, cultura şi tehnologia didactică.
Bibliografie:
Bocoş, M., (2005), Teoria şi practica cercetării pedagogice, Ediţia a III-a, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca
Bocoş, M., Jucan, D., (2007), Teoria şi metodologia instruirii şi Teoria şi metodologia evaluării, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca
Chiş, V., (2005), Pedagogia contemporană – pedagogia pentru competenţe, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca
Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Editura Dacia, Cluj - Napoca,
Stan, C., (2001), Teoria educaţiei, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Voiculescu, (2003), Ed., Pedagogie preșcolară, Editura Aramis,
Zlate, M., (2000), Introducere în psihologie, Editura Polirom,
***Curriculum pentru învățământul preșcolar – prezentare și explicitări, 2009, Editura Didactică și pedagogică, București
Ministerul Educaţiei