Blog
Elena Monica Ciobanu
Este absolventă a Universităţii Valahia, Târgovişte, Facultatea de Ştiinţe umaniste, şi a cursurilor de master „Management şi politici educaţionale. În septembrie 2010 a obţinut o bursă individuală Comenius la Universitario di Firenze-Italia, unde a urmat cursul: Child Ecosystem - The Ethological Method To The Service Of The Man Cub ( Metoda Montessori). Biografia completă
GD
IT
ET
Lista articolelor
-
Proiectul eTwinning "Dezvoltarea abilităților sociale prin activități în aer liber" (2019/2020) își propune să identifice jocuri și activități desfășurate în aer liber care pot fi integrate nu numai în cadrul unor activități extrașcolare și extracurriculare, ci și în cadrul orelor de educație fizică sau de comunicare, pentru dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale elevilor. Elevii își vor dezvolta și îmbunătăți abilitățile sociale (de cooperare, lucru în echipă,…
4 comentarii38 de accesări -
„Necenzurat” este un proiect de prevenire a consumului de droguri în şcoli, adresat adolescenţilor cu vârste între 12 şi 14 ani, având la bază modelul comprehensiv al influenţei sociale, proiectul fiind deja testat cu succes în 7 ţări europene. La nivel local, proiectul este implementat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău. Scopul proiectului este de a forma în rândul elevilor din ciclul…
8 comentarii30 de accesări -
Se pune firesc întrebarea fundamentală: cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm? Un răspuns poate fi dat în cadrul teoriei dipolilor vortex. Esența ființei umane este spiritul său, numit și suflet. Spiritul individual este o manifestare specifică a Spiritului universal prin intermediul materiei superior organizate într-un organism viu. Spre deosebire de informația genetică, care exprimă sinteza proteică şi reglajul activităţii celulare, Spiritul individual are…
spirit1 comentariu31 de accesări -
În fiecare an, data de 31 august este consacrată celebrării Zilei Limbii Române, care semnifică afirmarea în plan spiritual a identității unui popor străvechi, cu o existență aproape bimilenară în spațiul carpato-danubiano-pontic. “Ziua Limbii Române” a fost stabilită de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013, la aceeași dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele “Limba Noastră”, pentru a transmite mesajul că limba română este…
1 comentariu27 de accesări -
Domnul dr. ing. Florin Munteanu este Președinte al Centrului pentru Studii Complexe, fiind specializat în managementul cunoașterii, în mentorat și în design-ul de set-up experimental în abordarea neliniară a cercetării în domeniul științei complexității. În anul 1993 a inițiat și coordonat programele de știință la Atlantykron, care, după 2001, a devenit Academia de Vară Atlantykron. Referitor la studiile transdisciplinare pe care le-am publicat pe Academia.edu, domnul dr.…
1 comentariu26 de accesări -
Conținut 1. Informații generale 2. Orașe din România 3. Drumuri celebre 4. Lăcașuri sfinte 5. Castele și cetăți 6. Atracții turistice 1. Informații generale România este un stat situat în spațiul carpato-danubiano-pontic din Europa Centrală, care se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est, Republica Moldova la est, iar Marea Neagră se află la sud-est. Numele de “România” este derivat din “român”, cuvânt care provine…
4 comentarii30 de accesări -
Proiectul va fi implementat în anul școlar 2019-2020 și are drept scop informarea și educarea elevilor în legătură cu beneficiile activităților fizice recreative, ale unui stil de viață sănătos și ale gândirii pozitive. Obiectivele proiectului sunt: - să participe la activități care permit informarea privind regulile unui stil de viață sănătos; - să-și însușească norme de comportament și să exerseze atitudini care încurajează asertivitatea, toleranța, gândirea pozitivă,…
etwinning4 comentarii35 de accesări -
Proiectul Say "No" to Violence! / Spune "Nu" violentei! își propune să identifice și să popularizeze cele mai adecvate modalități de prevenire și combatere a violenței școlare și extrașcolare. Activitățile vor începe pe 2.10.2019, cu ocazia Zilei Internaționale a Non-Violenței și se vor încheia în data de 30.01.2020, când vom sărbători Ziua Internațională a Non-Violenței și Păcii în Școli. Obiectivele proiectului eTwinning sunt: - promovarea și cultivarea unor atitudini și…
etwinning17 comentarii44 de accesări -
M-am născut în data de 1 ianuarie 1954 într-o familie modestă și numeroasă din comuna Cocu (de lângă Pitești), care a fost deposedată de pământ și utilaje agricole de către regimul comunist. Părinții mei m-au crescut în spiritul bunului simț, al credinței în Dumnezeu, al cultului muncii și respectului pentru frumos și adevăr, scară de valori pe care am transmis-o și copiilor mei. Referitor la educație și formare, după ce am terminat școala generală în satul natal, am urmat…
2 comentarii32 de accesări -
Proiectul eTwinning “Surviving Customs and Traditions in the New European Context- Tradiții și obiceiuri vii în noul context european”, ale cărui activități au avut loc în anul școlar 2018-2019, a avut drept scop identificarea celor mai relevante obiceiuri și tradiții locale și naționale și promovarea acestora pe plan internațional prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare. Proiectul a oferit tuturor școlilor partenere oportunitatea de a-și păstra identitatea și…
etwinning14 comentarii40 de accesări -
Se spune că “o imagine valorează cât o mie de cuvinte” (proverb chinezesc). Acestă cugetare a reprezentat un argument important pentru realizarea lucrării “Lumea în imagini” - România, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Rusia, Austria, Franța, Germania, Elveţia, Republica Cehă, Finlanda, Danemarca, Islanda, Spania, Italia, Vatican, China, Japonia, India, Indonezia, Thailanda, SUA, Canada etc. Cei interesați de conținutul lucrării pot accesa link-ul…
3 comentarii31 de accesări -
Titlul proiectului a fost "Uniți împotriva abandonului școlar și părăsirii timpurii a școlii", iar scopul proiectului a fost acela de a facilita schimbul de experiență și bune practici în vederea prevenirii, reducerii și combaterii abandonului școlar și părăsirii timpurii a școlii, prin intermediul unor activități extrașcolare- excursii tematice, ateliere de creație, expoziții, evenimente cultural-artistice, jocuri, concursuri, mese rotunde- organizate la nivel local,…
etwinning11 comentarii45 de accesări -
Proiectul KIDS ARTS PLUS este rezultatul unei colaborări rodnice între partenerii unui proiect eTwinning anterior, KIDS ARTS. Pasiunea pentru artă a reunit 26 de profesori și elevii lor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani din Turcia, Italia, Portugalia, Bulgaria, Macedonia, Lituania și România. Printre obiectivele proiectului se numără integrarea artei în curriculum, sporirea performanțelor școlare și reducerea problemelor de disciplină și de comportament, prin includerea…
1 comentariu31 de accesări -
Activitatea a avut ca scop formarea aptitudinilor şi atitudinilor necesare pentru dezvoltarea activităţilor conştiente şi responsabile care duc la îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător. Ideea activităţii a pornit de la melodia formaţiei Scorpion – "Wind of Change", iar lupta împotriva schimbărilor climatice este unul dintre cele 17 obiective ale dezvoltării durabile. Activitatea s-a desfăşurat în sala de clasă, într-un spaţiu primitor şi cald. Pe fundalul cântecului…
11 comentarii35 de accesări -
Lucrarea prezintă succint date biografice ale unor personalități de seamă care au contribuit la creșterea prestigiului României în lume, și anume: Ioan Cantacuzino, Mircea Eliade, Emil Racoviță, George Emil Palade, Gheorghe Marinescu, Nicolae Paulescu, Traian Vuia, Henri Coandă, Ana Aslan, Nadia Comaneci, Gheorghe Zamfir, George Enescu, Constantin Brâncuși, Alexandru Vlahuță, Lucian Blaga, Grigore Vieru, Mihai Eminescu, Constantin Brâncoveanu, generalul Ioan Dragalina,…
1 comentariu26 de accesări -
Cuvântul energie provine din greaca veche, mai precis din cuvântul „energheia”, care înseamnă activitate, altfel spus, reprezintă „potențialul care determină schimbări” în cadrul sistemelor materiale. În fizică, energia este o funcție de stare care exprimă capacitatea unui sistem material de a efectua lucru mecanic atunci când trece printr-o transformare - care duce la schimbări ale vitezei față de un sistem de referință, ale poziției într-un câmp de forțe, ale stărilor…
energie1 comentariu28 de accesări -
Elevii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani din Turcia, Italia, Spania, Bulgaria, Lituania și România, implicați în proiectul KIDS ARTS s-au transformat în mici „artiști” și au finalizat 10 mini-proiecte de artă. Scopul proiectului era să sporească performanțele școlare și să reducă problemele de disciplină și de comportament, prin includerea artelor copiilor în sistemul nostru educațional. Elevii din clasa a III-a Step by Step de la Liceul Tehnologic "Petőfi Sándor" din…
etwinning3 comentarii31 de accesări -
Școala, în zilele noastre, trebuie să fie vie, adaptabilă, puternic ancorată în realitate, nu-i așa? Realitatea seculului XXI înseamnă, pe lângă multe altele, mai multă tehnologie, zi de zi. Mai multe proiecte și programe educaționale răspund acestei realități, cu scopul declarat de a-i forma pe elevi pentru viitor. EU Code Week, în limba română Săptămâna UE a programării, (https://codeweek.eu/) este o inițiativă de bază care își propune să aducă programarea și competențele…
7 comentarii51 de accesări -
Elevii clasei a VII-a B de la Şcoala Gimnazială „George Călinescu” din Oneşti, coordonaţi de doamna profesoară Săbăreanu Lăcrimioara, au ales ca temă de dezbatere „Malnutriția”. Ei au urmărit 2 filmuleţe şi au fost împărţiţi în 7 grupe de câte 4 elevi. Folosind metoda Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat, elevii şi-au completat noţiunile despre cauzele şi efectele malnutriţiei asupra nou-născuţilor şi a copiilor de până în 10 ani. În urma acestei activităţi, elevii clasei au…
2 comentarii29 de accesări -
" SCIENCE EXPERIMENTS" este un proiect de tip eTwinning la care participă 26 de profesori şi 24 de elevi din 10 ţări: Portugalia, România, Turcia, Spania, Cipru, Grecia, Croaţia, Italia, Franţa şi Cehia. Proiectul are ca scop desfăşurarea activităţilor practice şi integrarea lor în procesul instructiv-educativ. Elevii clasei a VII-a B, de la Şcoala Gimnazială „George Călinescu” din Oneşti, coordonaţi de doamna profesoară Săbăreanu Lăcrimioara, au participat cu entuziastm şi…
4 comentarii34 de accesări

Ministerul Educaţiei