Blog
Oana-Raluca Rusan
Cu o experiență profesională remarcabilă în domeniul educației, a participat activ la numeroase simpozioane naționale și internaționale, atât în calitate de speaker, cât și de participant. Implicarea sa în proiecte educaționale diverse s-a materializat prin coordonarea campaniei "Învățăm să trăim sănătos", precum și prin conducerea unor ateliere specializate de joc și joacă. Biografia completă
AE
GD
JA
MP
ET
Lista articolelor
-
Curtea școlii este acest micro-univers social în care copiii primesc primele lecții de viață în afara familiei. Vorbim despre validare, acceptare, empatie…dar din păcate vorbim și despre teamă. Rușine. Respingere. De cele mai multe ori, încărcarea negativă de la școală reverberează și acoperă emoțiile pozitive, ambiția și potențialul copiilor. Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este…
-
În 2018, Academia European Schoolnet a programat trei noi cursuri online deschise, cu participare masivă (MOOC), destinate profesorilor din domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii. Au început deja înscrierile la primul curs, „Predarea bazată pe interogare în domeniul științelor vieții”, susținut de Amgen Teach începând din 12 martie 2018! Este primul MOOC organizat în cadrul proiectului Amgen Teach, proiect coordonat de European Schoolnet și Fundația…
5 comentarii54 de accesări -
„Minunatul nostru univers” este cel de-al treilea curs de formare online din cadrul proiectului Space Awareness, finanțat de către programul Orizont 2020 al Uniunii Europene. Profesorii au posibilitatea să se înscrie deja la acest curs, pe platforma European Schoolnet Academy. Obiectivul acestui curs este de a a dezvolta competențele didactice de utilizare a științelor spațiale în educație. Cursul oferă profesorilor de la toate nivelurile de învățământ materiale utile pentru…
0 comentarii60 de accesări -
Concursul „Creați-vă propriul poster“ pentru profesori STEM a început! Tot ce trebuie să faceți este să arătați prin intermediul posterului care sunt resursele Scientix preferate și modul în care le utilizați pentru a stimula lecții STEM! Nu uitați să împărtășiți postere prin intermediul Twitter sau Facebook sau folosind hashtagul oficial Instagram al competiției #ScientixPoster. Fiți parte a #STEMDiscoveryWeek! Mai multe informații la adresa…
1 comentariu30 de accesări -
“Cum “să dăm viaţă” borcanelor din cămară?” proiect inovativ propus de elevii claselor I. Activitatea a avut 2 părţi: în prima parte, 33 de copiii s-au împărţit pe echipe şi au strâns borcanele, stabilind ce vor lucra, iar în a doua parte, au lucrat efectiv la clasă. S-au format 7 echipe între 3-5 membri. Fiecare membru a avut următoarele responsabilităţi: un elev a stabilit obiectul pe care îl vor lucra, un altul a decis finalizarea lui, iar al treilea/al patrulea a…
echipe, refolosibile, inovative, proiecte1 comentariu35 de accesări -
Se așteaptă ca cererea pentru profesioniștii STEM să crească cu aproximativ opt procente între acum și 2025! Cursul online gratuit cu titlul "Opening Minds for STEM Careers" explorează idei diferite, și introduce o serie de instrumente, care v-ar putea ajuta să aveți un rol activ în orientarea în carieră a elevilor dvs. Acest curs este deosebit de util pentru cadrele didactice care doresc să-și îmbunătățească abilitățile legate de consilierea în cariere din domeniul STEM…
0 comentarii32 de accesări -
Prezentare seminar: Nimeni nu pune la îndoială importanța matematicii în viața cotidiană. Cu toate acestea, didactica acestei discipline a cunoscut una dintre cele mai slabe evoluții. Majoritatea profesorilor abordează disciplina din perspectiva unul model bazat pe repetiția exercițiilor, ceea ce provoacă un sentiment de plictiseală în rândul elevilor, demotivându-i. Proiectul „Cutia cu mistere matematice” propune un instrument bazat pe ludificare, încorporat prin…
0 comentarii44 de accesări -
Noul catalog de cursuri și evenimente al Academiei Europene de Educație Științifică (ESEA) este impresionant! Activitățile de formare pe care ESEA le va organiza anul acesta acoperă o gamă variată de teme, astfel încât fiecare profesor va putea găsi din domeniul său. Pentru cei interesați de subiecte precum marile idei ale științei, laboratoare la distanță, educația științifică bazată pe interogare, povestirile și artele în științe, Academia Inspiring Science Education (ISE)…
0 comentarii38 de accesări -
Va invit cu drag la un scurt eveniment online de formare despre activitati practice ce pot fi folosite in predarea matematicii. El se deruleaza in perioada 29.11-9.12, in limba engleza, pe platforma europeana eTwinning.net si are trei sectiuni: (1) activitati de invatare inafara clasei, (2) activitati ce utilizeaza hartia sau sfoara si (3) activitati de constructie si miscare. Mai multe detalii la adresa https://www.etwinning.net/ro/pub/highlights/learning-events.htm
0 comentarii31 de accesări -
Daca predati matematica la nivel preuniversitar si doriti sa va faceti orele mai antrenante, sa va motivati elevii si sa incercati strategii noi de predare, atat in clasa cat si inafara ei, inscrieti-va la un curs online gratuit care va incepe pe 17 octombrie in sectiunea de cursuri a portalului School Education Gateway! Detalii si inscriere la adresa http://bit.ly/maths2-0
0 comentarii46 de accesări -
Pe 28 septembrie 2016, la Bruxelles, în Belgia, Comisia Europeană, în colaborare cu Parlamentarium (Parlamentul European), va prefigura ediţia din acest an a Nopţii cercetătorilor europeni cu un eveniment dedicat ştiinţei, intitulat „Ştiinţa este minunată!" Programul evenimentului de la Bruxelles, din 28 septembrie, poate fi consultat aici. Alternativ, puteţi căuta evenimente care se desfăşoară în ţara dumneavoastră sau vă puteţi face cunoscut manifestarea organizată chiar…
0 comentarii20 de accesări -
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti Bucureşti - 31 martie 2016 Abordarea STEM în cadrul activităţilor şcolare este, de multe ori, provocatoare (pentru profesor) fie datorită dificultăţii identificării de conţinuturi integrate, atractive, adaptării limbajului/ termenilor folosiţi, fie datorită complexităţii metodologiei de instruire care poate să susţină atingerea unor rezultate ale învăţării relevante şi pentru viaţa reală şi…
0 comentarii23 de accesări -
DESPRE PROIECT Acesta este un proiect foarte scurt ( ianuarie- martie) , care încurajează elevii să scrie despre animalele lor preferate în limba engleză și de a dobândi cunoștințe cu privire la diferite specii de animale . Copiii vor crea postere pentru a prezenta cunoștințele lor colegilor din alte școli . Impreuna cu profesorul lor coordonator vor realiza prezentări cu fotografii ale lucrărilor și ei le vor posta pe TwinSpace. OBIECTIVE Scopul principal al proiectului…
animal0 comentarii28 de accesări -
Scientix a lansat recent o nouă competiție pentru profesorii de științe, tehnologie, inginerie și matematică (STEM) din școlile primare și gimnaziale. Ceea ce profesorii trebuie să facă este să arate modul în care folosesc instrumentele multimedia pentru a însufleți lecțiile lor de STEM! Profesorii trebuie să comunice exemple din aceste activități pe Facebook sau Twitter și să atașeze eticheta hash oficială a concursului#MEDIAinSTEM. Prin atașarea acestei etichete hash, vor…
0 comentarii32 de accesări -
Cadrele didactice din România sunt invitate să aplice pentru participarea la Webinarul SCIENTIX: Cum, unde şi cu ce scop putem utiliza seismologia şi instrumentele ei în şcoli? Webinarul se va desfășura pe 9 decembrie 2015, între orele 17:50 și 19.00 (cu mențiunea că primele 10 minute vor fi de conectare - organizare) şi va fi găzduit de „sala de conferinţe online” Scientix (www.scientix.eu). Webinarul se adresează prioritar, prin tematica abordată, profesorilor de fizică,…
0 comentarii28 de accesări -
I-LINC, platforma pentru învățarea și integrarea TIC, este în căutare de tineri care să se alăture acestei inițiative, pentru a-și îmbunătăți competențele TIC și, astfel, a-și crește șansele de a deveni viitorii antreprenori din Europa. Persoanele cu vârsta între 14 și 30 de ani sunt încurajate să își împărtășească gândurile și experiențele privind competențele digitale și modul în care acestea pot fi dezvoltate în continuare. Tinerii în vârstă de 14-18 ani, în special, au…
0 comentarii23 de accesări -
În 1999, Organizația Națiunilor Unite a declarat săptămâna 4-10 octombrie ca fiind dedicată activităților legate de spațiu. Aceasta este o minunată ocazie de a organiza experimente și activități la clasă inovatoare și de a arăta elevilor de toate vârstele cât de fascinante pot fi științele spațiale. Săptămâna Mondială a Spațiului este cel mai mare eveniment public global legat de spațiul cosmic. Anul trecut, au avut loc în cadrul acestei manisfestări 1.400 evenimente în 80…
0 comentarii64 de accesări -
În perioada 30-31 Octombrie va avea loc la Bucureşti prima ediţie a Conferinţei Naţionale a Comunităţii "Educaţie pentru Ştiinţe". Conferinţa se adresează în primul rând cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar din domeniul ştiinţelor și studenților care se pregătesc pentru profesia didactică, dar şi diferitelor categorii actori educaţionali (cadre didactice universitare, manageri educaţionali, cercetători, reprezentanți din mediul privat) interesate de dezvoltarea…
3 comentarii39 de accesări -
Între 4 și 6 septembrie 2015 a avut loc la La Seu universityària Ciutat d’Alacant, Alicante, Spania, primul dintre Atelierele de toamnă Scientix 2 - Ciclul 3 pentru profesori. Acestea vor fi ultimele ateliere de lucru față în față cu ambasadorii Scientix. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Universitatea din Alacant.Pentru toți participanții, a fost un eveniment fructuos și mai presus de toate, ocazia de a împărtăși două zile de discuții, ateliere de lucru, schimb…
1 comentariu27 de accesări -
Pentru această toamnă sunt programate noi și interesante webinarii Scientix. Până atunci, puteți folosi depozitarul de resurse Scientix pentru a urmări webinariile anterioare și pentru a afla mai multe despre diferitele inițiative în educația în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM). Sesiunea din această toamnă începe în data de 3 septembrie, cu un webinar care prezintă idei originale pentru a stârni și promova interesul elevilor față de orele de…
0 comentarii24 de accesări

Ministerul Educaţiei