Blog
Lista articolelor
-
Ev. Luca 8, 16-21 Zis-a Domnul: Nimeni, aprinzând făclia, nu o acoperă cu un vas, nici nu o pune sub pat, ci o așază în sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Că nu este nimic tăinuit care să nu se arate și nimic ascuns care să nu se cunoască și să nu vină la vedere. Luați seama, deci, la felul cum auziți: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, și ce i se pare că are se va lua de la el. Și au venit la El mama Lui și frații Lui; dar nu puteau să se apropie…
0 comentarii10 accesări -
Viața Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana Din aceasta esta cunoscută viața lor cea sfântă, plăcută lui Dumnezeu și cinstită, că li s-a dat lor fiică mai sfântă decât toți sfinții și decât heruvimii mai cinstită, care mai mult decât toți a plăcut lui Dumnezeu. Sfântul și dreptul Ioachim a fost din seminția lui Iuda, trăgându-și neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie și pe…
2 comentarii20 de accesări -
Odată, mergând la vânătoare în pădurile Voronei, un boier din sfatul ţării, care avea o fiică bolnavă de epilepsie, a ajuns până la chilia marelui sihastru Onufrie. Deci, fiindu-i sete, a luat câteva mere căzute jos pe mormântul cuviosului. Din acestea mâncând acasă copila bolnavă, îndată s-a vindecat de boală. Asemenea şi alţi bolnavi, care veneau la mormântul lui, se făceau sănătoşi. Din această pricină, credincioşii din partea locului îl cinsteau ca pe un sfânt pe…
0 comentarii10 accesări -
Viața Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău.Viața Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău Cel mai cunoscut pustnic nevoitor în preajma Mănăstirii Tazlău, unul dintre marii sfinți ai neamului nostru românesc care a rămas în conștiința poporului, este Sfântul Cuvios Chiriac, ostenitor în peștera din muntele Măgura. Cel mai cunoscut pustnic nevoitor în preajma Mănăstirii Tazlău, unul dintre marii sfinți ai neamului nostru românesc care a rămas în conștiința poporului, este…
2 comentarii18 accesări -
Cuvânt la început de an școlar! Distinsă doamnă directoare, dragi dascăli, iubiți elevi ,dragi părinți, După o vacanță,pentru unii scurtă, pentru alții lungă, care a trecut cât bați din palme, și a fost foarte frumoasă și plăcută, mâine, 09.09.2024 ,ne vom afla la debutul noului an școlar 2024-2025 .Este un nou an școlar, cu o semnificație deosebită pentru cei care îi trec pragul cuprinși de dorința cunoașterii și acumulării de cât mai mai multe cunoștințe folositoare pentru…
12 comentarii24 de accesări -
De ce sărbătorim Nașterea Maicii Domnului pe 8 septembrie? În fiecare an, pe data de 8 septembrie, creștinii ortodocși de pretutindeni se bucură de marea sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului. „Sfânta Maria Mică”, așa cum mai este numită în popor, este prima dintre sărbătorile Anului bisericesc, dedicată celui dintâi eveniment din viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea care ni l-a adus pe Fiul lui Dumnezeu, în lume, ca Om, pentru a răscumpăra păcatele noastre. Știm că…
12 comentarii27 de accesări -
HRISTOS ÎN MIJLOCUL NOSTRU! VITAMINA DUHOVNICEASCĂ la DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI - 8 SEPTEMBRIE 2024 PĂRINTELE PATRIARH DANIEL Sfânta Evanghelie (Ioan 3, 13-17) a Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci face o legătură între șarpele care a fost înălțat de către Moise în pustie și înălțarea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Se știe că în timp ce poporul evreu traversa pustia, mulți oameni mureau fiindcă erau atacați de serpi veninoși. Atunci Dumnezeu…
7 comentarii20 de accesări -
HRISTOS ÎN MIJLOCUL NOSTRU! VITAMINA DUHOVNICEASCĂ la NAȘTEREA MAICII DOMNULUI, 8 SEPTEMBRIE 2024 Cea dintâi mare sărbătoare din anul bisericesc ortodox, este Naşterea Maicii Domnului, prăznuită la 8 septembrie. Se şi cuvenea, de altfel, să întâlnim sfinţenia Maicii Domnului din cele dintâi zile ale anului nou bisericesc, Maica Domnului fiind sfinţenia omenească cea mai înaltă, cunoscută şi preacinstită în Biserică. Sărbătoarea a fost stabilită în a opta zi din anul…
8 comentarii23 de accesări -
HRISTOS ÎN MIJLOCUL NOSTRU! SFÂNTA EVANGHELIE (LUCA 1, 39-56) care se citește la NAȘTEREA MAICII DOMNULUI - DUMINICĂ, 8 SEPTEMBRIE 2024 39.Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. 40.Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. 41.Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, 42.Şi cu glas mare a strigat şi a zis:…
3 comentarii17 accesări -
Rolul și sensul familiei în viața omului . Viața fiecăruia dintre noi are suișurile și coborâșurile ei, bucuriile, dar și umilințele și înfrângerile sale, și din acest motiv, de mare importanță este persoana pe care o avem ca tovarăș al vieții noastre. Dacă atmosfera din familie este frumoasă și armonioasă, viața soților, în dragoste și comuniune, în ajutor și prețuire, este una fericită. Unele dintre cele mai frumoase cuvinte creștine care s-au scris vreodată despre rolul…
14 comentarii27 de accesări -
Apostolul zilei: „Fraților, având această slujire, după cum am fost miluiți, nu ne pierdem nădejdea, ci ne-am lepădat de cele ascunse ale rușinii, neumblând în vicleșug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuți prin arătarea adevărului față de orice conștiință omenească înaintea lui Dumnezeu.”
3 comentarii17 accesări -
Biserica vizitei Maicii Domnului din Ein Karem Puţin mai sus de izvorul Maicii Domnului din Ein Karem este aşezată o biserică închinată Sfintei Elisabeta şi întâlnirii acesteia cu Maica Domnului. Aflat în proprietatea călugărilor franciscani, aşezământul e format din două biserici suprapus. Biserica de jos, construită în perioada bizantină, este închinată Sfintei Elisabeta. Alături de fântâna din interior, într-o nişă, se păstrează piatra după care, potrivit tradiţiei,…
3 comentarii20 de accesări -
Viața Sfântului Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul Acest sfânt Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăției lui Irod. Sfântul proroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, având femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Mărturisește de dânșii Sfânta Evanghelie că se aflau întru toate faptele bune, petrecându-și calea vieții fără prihană. Au fost,…
3 comentarii17 accesări -
Ev.Matei 24,13-28 Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea «urâciunea pustiirii», ce s-a zis prin Daniel prorocul, stând în locul cel sfânt – cine citește să înțeleagă –, atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cel care va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din…
0 comentarii9 accesări -
71 de ani de la mutarea moaștelor Sfântului Nectarie. Ce s-a întâmplat, de fapt, pe 3 septembrie 1953? Început de toamnă și început de An Bisericesc… Câteva zile, numai, și clopoțelul va suna, vestind că porțile școlilor s-au (re)deschis, așteptându-i pe toți, de la mare la mic, de la părinți și profesori la elevi de toate vârstele, să-și îndrepre pașii către școală – locul învățării și-al devenirii. De cealaltă parte, clopotul mare al Bisericii a sunat deja, anunțându-ne că…
6 comentarii20 de accesări -
RUGĂCIUNE LA ÎNCEPUTUL ANULUI BISERICESC 1 SEPTEMBRIE Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit…
10 comentarii25 de accesări -
Pe 1 septembrie, Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul. Canonizarea sa a fost hotarata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta din 8-9 iulie 2008. Datorita Sfantului Dionisie Exiguul afirmam astazi ca suntem in anul 2024 "dupa Hristos“, deoarece el a propus numararea anilor incepand cu Intruparea Domnului. Astfel, el abandoneaza era lui Diocletian, si accepta anul 753 a.u.c. ca an al Intruparii Domnului si punctul de la care…
6 comentarii20 de accesări -
Secrete din Sinaxare: Simeon Stâlpnicul, sfântul care a trăit 47 de ani în vârful unui stâlp În fiecare an, la data de 1 septembrie, Biserica noastră sărbătorește începutul noului an bisericesc. Stabilirea acestei date de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost „împrumutată” de la evrei, care sărbătoreau atunci anul civil, potrivit Sinaxarului din Minei. Potrivit rânduielii liturgice, În această zi, în Bisericile noastre, ierarhii, preoții și credincioșii…
3 comentarii16 accesări -
Începutul Indictionului, adică Anul Nou BisericescÎnceputul Indictionului, adică Anul Nou Bisericesc Dând mulțumire lui Dumnezeu, prăznuim anul Domnului cel bineprimit, căci am luat din mâinile Sale multe și negrăite bunătăți, pentru care ne sârguim să fim Lui bine primiți.Dumnezeu, Împăratul veacurilor, Cel ce a pus vremile și anii întru a Sa putere, a așezat spre slava Sa și spre folosul oamenilor felurite praznice. În Vechiul Așezămînt a dat poruncă să se prăznuiască în…
5 comentarii21 de accesări -
HRISTOS ÎN MIJLOCUL NOSTRU! SFÂNTA EVANGHELIE (MATEI 17, 14-23) care se citește la SFÂNTA LITURGHIE în Duminica a 10 - a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) - 1 SEPTEMBRIE 2024 "În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam…
0 comentarii11 accesări

Ministerul Educaţiei