Blog
Tudor Daniel Pavelea
A urmat Liceul „George Coșbuc” din Năsăud, profil pedagogic, obținând certificatul de învățător în 1991. A continuat studiile la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a absolvit în 1997. Biografia completă
GD
ET
Lista articolelor
-
Școlilor din România le revine obligația asigurării unui climat sigur şi pozitiv, bazat pe respectarea persoanei, nediscriminare, motivarea pentru învăţare şi asigurarea stării de bine a tuturor beneficiarilor serviciilor educaționale. În anul școlar 2020-2021, regulamentul de ordine interioară al fiecărei unități de învățământ include obiectivul "şcoală cu toleranţă zero la violenţă", care va fi adus la cunoştinţa personalului didactic/didactic…
4 comentarii15 accesări -
În ultima perioadă s-a constatat o creștere a numărului de cazuri de violență care intră sub incidența bullying-ului, datele statistice naționale recente (locul 3 ocupat de România la nivel european, din 42 de țări, conform unui raport realizat în anul 2019 de Organizația Mondială a Sănătății), fiind nu numai un motiv de îngrijorare, ci și o justificare a unor inițiative comune de prevenire și combatere a acestui fenomen în cadrul comunităților școlare. Proiectul “Împreună,…
3 comentarii15 accesări -
Let’s Be S@fe! (A Collective Poem Dedicated to Safer Internet Day 2021) On this day, this very special day I wish everyone would be really safe; No matter their homeland, no matter their age Be vigilant and say: I will be safe Starting with this day, On every internet page, at any age. Be respectful, Be careful with humor and sarcasm, Be forgiving, but careful, in an online medium. The internet is a great place to learn, To grow, to discover new things and to connect; But…
-
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”IOAN CERNAT ”HAVÂRNA JUD. BOTOȘANI Nr............../din................. PROIECT EDUCAȚIONAL (de încurajare a lecturii de la cea mai fragedă vârstă) ”Fiecare copil merită o poveste” Coordonatori proiect, Dir.Prof.Micliuc Simona Nicoleta Prof.Liliana Pricopi Echipa de proiect, Prof.Oistric Violeta Prof.Săviuc Tinela Ed.Hudișteanu Simona ARGUMENT Începând cu luna septembrie 2018, Asociația OvidiuRo derulează în România un program pilot de lectură ce se…
19 comentarii39 de accesări -
”Pandemia și efectele ei pozitive în ceea ce privește crearea de resurse educaționale pentru preșcolari” Prof.Liliana Pricopi Grădinița Balinți-Havârna Jud.Botoșani Pandemia a venit așa ca un tăvălug.... Ca să facem totuși o conexiune zilnică cu copiii, am recurs la educația online. Pentru început a fost ceva pe care o consideram de natură trecătoare, dar lucrurile au luat o turnură neașteptată, s-a prelungit perioada de pandemie așa că am căutat soluții pentru a face actul…
4 comentarii18 accesări -
Atât ca profesor, cât și ca membru al unei școli eTwinning 2020-2021, prețuiesc experiența, oportunitățile și sprijinul oferit de ceea ce mulți consideră a fi cea mai bună, cea mai activă și generatoare de satisfacții comunitate educațională din Europa. De asemenea, atât ca profesor de limba engleză, cât și ca proaspăt absolventă a unui curs de formator, recunosc rolul esențial pe care limba engleză îl are în valorificarea oportunitatăților de predare, învățare și formare cu…
etwinning7 comentarii18 accesări -
Evenimentul internațional «Mihai Eminescu - 15/01/1850: Rise of a Morning Star, Birth of a Nation's Bard, Perpetuity of a Beloved Poetic Genius and One of the Last Romantic Voices» organizat de Liceul Teoretic „Radu Vlădescu” pe platforma eTwinning și dedicat Poetului Național și Zilei Culturii Naționale 2021 a fost o oportunitate creată special pentru cei care prețuiesc geniul eminescian și contribuția inestimabilă a lui Mihai Eminescu la patrimoniul culturii universale.…
diseminare, etwinning4 comentarii19 accesări -
,,A journey into words” este un proiect eTwinning desfășurat în parteneriat România-Turcia-Polonia cu implicarea profesorilor pentru învățământul preșcolar, a preșcolarilor cu vârste între 3 și 6 ani și a familiilor acestora. A fost inițiat în septembrie 2020 și se finalizează în luna decembrie a acestui an. Scopul proiectului a fost îmbogățirea limbajului preșcolarilor, dezvoltarea atenției și a curiozității prin poveștile citite la grădiniță și acasă. Activitățile de…
4 comentarii23 de accesări -
Proiectul eTwinning “From European Volunteering to Global Solidarity”(„De la voluntariat european la solidaritate globală”), inițiat de 2 școli eTwinning - Liceul Teoretic „Radu Vlădescu”, Pătârlagele, Buzău, România și Sincik Anadolu İmam Hatip Lisesi, Turcia- în luna septembrie a acestui an, va facilita consolidarea unui parteneriat strategic între elevi și cadre didactice din diferite țări, o echipă internațională de voluntari bazată pe colaborare, comunicare și schimbări…
9 comentarii26 de accesări -
În perioada 17-31 august 2020 am participat la programul de formare continuă ,,Inițiere în eTwinning” care a presupus 40 de ore de activitate organizată în format online de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, formator doamna profesor Dumea Nela. Acest curs este avizat de Ministerul Educației și Cercetării și s-a finalizat cu obținerea unei adeverințe de participare. Cursul s-a adresat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar care au o experiență redusă…
2 comentarii19 accesări -
The recently approved eTwinning project “Renewing European Values for Social Inclusion and Democratic Citizenship under the Auspices of eTwinning and Erasmus+ Programmes” (2020-2022) is about promoting common values, social inclusion and equity, civic engagement and responsible citizenship in 21st century schools around Europe, while reinforcing the development of key competences and enhancing the role of educators through Erasmus+ project-based learning, teaching and…
2 comentarii18 accesări -
În anul școlar 2019-2020, Liceul Teoretic „Radu Vlădescu” din orașul Pătârlagele, județul Buzău, a fost partener în cadrul unui proiect internațional inovator, destinat elevilor europeni din clasa a VI-a - cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani. Desfășurat pe platforma eTwinning, între școli din 5 țări - Croația, România, Spania, Turcia și Ucraina- “Artrash” a fost un parteneriat educațional care a combinat arta și învățarea limbii engleze ca limbă străină. Proiectul…
etwinning, clil, diseminare2 comentarii17 accesări -
Proiectul eTwinning “Values Matter” s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2019-2020 și a fost implementat în școli din 5 țări europene (Italia, România, Regatul Unit, Republica Moldova și Ucraina), de 8 cadre didactice. Scopul proiectului a fost, pe de o parte, acela de a dezvolta gândirea critică și creativă a participanților ale căror vârste au fost cuprinse între 6 și 16 ani și, pe de altă parte, acela de a crea oportunități de învățare și materiale didactice…
2 comentarii24 de accesări -
”Școala de vară, o oportunitatea de a fi din nou la grădiniță ” Prof. Liliana Pricopi Grădinița Balinți-com Havârna jud. Botoșani Din cele mai vechi timpuri era o regulă scrisă, odată cu trecerea de 15 iunie era vacanța mare, am prins-o și noi cadrele ce avem o vârstă frumoasă, au prins-o și generațiile mai tinere, dar din acest an s-a schimbat acest lucru, odată cu intrarea în perioada de pandemie, lucrurile n-au mai fost la fel. Vacanța e mai mare și-a început mai de…
9 comentarii21 de accesări -
Parteneriatul european construit în cadrul proiectului “Renewing European Values for Social Inclusion and Democratic Citizenship”, inițiat la începutul anului 2020 pe platforma eTwinning, a reușit să permită crearea unor echipe de elevi și profesori dedicați în 4 școli din Italia, Polonia, România și Turcia. Participanții au lucrat împreună pentru a identifica, promova și consolida cele mai bune exemple de patrimoniu cultural european, valorile și principiile care definesc…
6 comentarii23 de accesări -
În momentele de anxietate ale copiilor, dar şi ale adulţilor, cum este şi perioada actuală când este imperios a sta în izolare în mediul limitat de cele mai multe ori al propriei locuinţe, toţi suntem supuşi unor factori de stres. Copiii nu reuşesc să înţeleagă cu adevărat principiile directoare ale acestei situaţii şi pot oscila între starea de bine şi starea de instabilitate emoţională. Tocmai de aceea, am propus părinţilor un program de activităţi menite a oferi copiilor…
7 comentarii22 de accesări -
Dramatic strategies promote and facilitate not only the development of linguistic skills, but also cooperation, team-building, the improvement of emotional and intellectual competences and last, but not least, cultural awareness and creativity. Teaching English to primary, lower-secondary, secondary and upper-secondary levels on a daily basis has given me a lot of chances to use (nursery) rhymes, tongue twisters, dramatic reading, picture books, comics, pantomime,…
6 comentarii20 de accesări -
Grădinița de copii este locul unde copilul își începe descoperirea propriului eu și a lumii înconjurătoare deopotrivă. Așa cum spunea și pedagogul Crețu ” Preșcolaritatea este vârsta de aur a copilăriei”, pentru că se știe cât de importantă este această etapă pentru individ, nivelul comportamentelor formate, a deprinderilor și capacităților, a percepțiilor este cel mai intens în această perioadă . Copilul în grădiniță își formează primele idei despre el, despre grupul lui de…
3 comentarii25 de accesări -
Proiectul eTwinning "Celebrating the European Day of Languages 2019 with European Proverbs", un proiect bilateral, a avut drept scop promovarea diversității și ingeniozității folclorului național, unele dintre cele mai populare proverbe și zicători tradiționale care exprimă adevăruri bazate pe înțelepciunea colectivă, bunul simț și experiența de viață a două culturi europene: cea poloneză și cea română. Limba engleză a fost folosită nu numai pentru a intermedia procesul de…
0 comentarii25 de accesări -
Proiectul eTwinning "Dezvoltarea abilităților sociale prin activități în aer liber" (2019/2020) își propune să identifice jocuri și activități desfășurate în aer liber care pot fi integrate nu numai în cadrul unor activități extrașcolare și extracurriculare, ci și în cadrul orelor de educație fizică sau de comunicare, pentru dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale elevilor. Elevii își vor dezvolta și îmbunătăți abilitățile sociale (de cooperare, lucru în echipă,…
4 comentarii28 de accesări

Ministerul Educaţiei