Articole scrise de: Cornelia-Petronela Nastase
A absolvit facultatea de Psihologie şi Asistenţă socială Petre Andrei, din Iaşi, în 2000, apoi un master în Politici educaţionale la Universitatea Al.I. Cuza, din Iaşi, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, în 2001-2003, și un master în Diagnoză şi intervenţie persoane cu cerinţe speciale, la aceeași facultate, în 2012-2014. Are 18 ani de experienţă la catedră. Din 2001, este titular pe catedra de Terapie a tulburărilor de limbaj.
Instituţie: Școala Profesională Specială Sfântul Stelian, BotoșaniResurse Junior Achievement și sprijin pe perioada pandemiei
Trebuie să recunoaștem că eforturile de acceptare a unei perioade de tranzit în viața oamenilor nu este tocmai bine văzută. Mai ales când nu curge lapte si miere. În pandemie. Totuși, una din calitățile ființei umane este adaptarea fie la un spațiu nou, la o situație, eveniment, fie în alte comunități. Aceasta a fost şi situația profesorilor, a părinților şi elevilor, a școlii românești. O perioadă plină de incertitudini, în care au trebuit să se reinventeze căutând singuri soluții sau acceptând programele puse la dispoziție de experți în educație. Una din programele care m-au ghidat și mi-au fost scut în pandemie au fost cele oferite de Junior Achivement România. Articol integral




Ministerul Educaţiei