Articole scrise de: Cristina-Mirela Coțoapă
Este profesor pentru învățământ preșcolar la Grădinița cu program normal Cioranii de Sus, județul Prahova, din 1996. Absolventă a Liceului Pedagogic, Ploiești, promoția 1996. A urmat cursurile Facultății de Limba și Literatura Română, Universitatea Spiru Haret, București, specializarea română-engleză, promoția 2009. Coordonator de proiecte la nivelul unității de învățământ în care lucrează. Coordonator al revistei grădiniței. A publicat poezii online pe site-ul ”Rețeaua Literară'' și, în print, poezii pentru copii, în revista ”Girafa Rafa''. Coordonator de proiect de voluntariat ”Mereu împreună'', derulat la nivelul comunității. Pasionată de fotografie, cu lucrări publicate pe flickr.com.
Instituţie: GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIORANII DE SUSImpactul disfuncționalităților comunicării în familie asupra copilului preșcolar
Ca educatoare, în îndelungata mea experienţă, nu o dată mi s-a întâmplat ca relaţia de comunicare cu cei mici să varieze în funcție de mai mulți factori. Am fost nevoită să caut şi să găsesc soluţii de optimizare a comunicării pentru a crea un mediu favorabil de dezvoltare a copiilor.
Articol integral




Ministerul Educaţiei