Articole scrise de: Eugenia Fulop-Birsan
Absolventă a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași, inginer agronom, din anul 1987. Din anul 1998 este profesor la Clubul Copiilor din Sighișoara și din 2006 ocupă și funcția de director al acestei instituții. În anul 2005 a absolvit un master de Ecoturism și Protecția Mediului, la Universitatea Ecologică din București, iar în 2011 a obținut și o diplomă de conversie profesională, specializarea geografie, la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca.
Instituţie: Clubul Copiilor SighisoaraEducaţia nonformală centrată pe competenţe
Educaţia nonformală a fost definită de către J. Kleis drept “orice activitate educaţională, intenţionată şi sistematică, desfăşurată de obicei în afara şcolii tradiţionale, al cărei conţinut este adaptat nevoilor individului şi situaţiilor speciale, în scopul maximalizării învăţării şi cunoaşterii şi al minimalizării problemelor cu care se confrunta acesta în sistemul formal (stresul notării în catalog, disciplina impusă, efectuarea temelor, etc.)”.
Articol integral




Ministerul Educaţiei