Dezvoltarea inteligenței emoționale prin studiul poeziei

Societatea actuală este tot mai competitivă și are cerințe tot mai complexe, astfel încât tinerilor absolvenți le este tot mai dificil să facă față acestor provocări. În unele cazuri, problema nu este pregătirea lor (completă și complexă uneori), nici inteligența (peste medie la o parte dintre ei), nici măcar voința sau implicarea în ceea ce fac, ci, absența inteligenței emoționale. Acest tip de inteligență ale cărei dimensiuni sunt inteligența interpersonală și intrapersonală (sau mai direct spus, empatia și autocunoașterea), se dovedește esențial atunci când ne confruntăm cu obstacole, eșecuri, conflicte. Pentru că elevii sunt învățați mai mult să asculte, să urmeze reguli, să gândească, emoțiile și gestionarea lor sunt lăsate deoparte. Astfel, la finalul studiilor avem adulți bine pregătiți, inteligenți, dar cu probleme în ceea ce privește identificarea, acceptarea și managementul propriilor trăiri și, în consecință, prea puțin toleranți și empatici față de ceilalți.
Lucrarea de față își propune să prezinte câteva metode ce ar putea canaliza ideile și creativitatea elevilor spre dezvoltarea inteligenței emoționale. La disciplina limba și literatura română există multiple posibilități în abordarea textelor literare, epice, dar, mai ales, lirice, care să-i ajute pe elevi să descopere valori morale, trăiri, emoții, general umane, în diverse situații, astfel încât să devină conștienți de existența lor, să le recunoască în sine sau în ceilalți și prin aceasta să știe să se confrunte cu ele și să le înțeleagă.
Articol integral →