Articole scrise de: Mona Diana Asaftei
Profesor pentru învățământul preșcolar la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 33 din Brașov. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul „Universității Transilvania” din Brașov, în anul 2017, educator parental autorizat din februarie 2021, grad didactic I obținut în 2018, profesor mentor pentru studenți, cu o experiență de 24 de ani în lucrul cu copiii. A participat la numeroase cursuri de formare profesională, seminare, conferințe internaționale, a publicat articole în diferite reviste de specialitate, fiind preocupată constant de autoperfecționare pentru a oferi un start cât mai bun preșcolarilor.
Instituţie: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 33, BrașovModalități de dezvoltare a limbajului în grădiniță
Mediul grădiniței trebuie să ofere diferite contexte de comunicare prin care preșcolarul să se exprime și să utilizeze activ mijloacele de comunicare. Comunicarea cu adulții și cu ceilalți copii conduce spre modificări fundamentale în structura mentală. Inițial, limbajul exprimă doar nevoile primare sau starea psihică a copilului, pentru ca apoi să ajungă, prin interiorizare, un instrument al gândirii. Educatoarea reprezintă un model de exprimare, alături de familie și de cei din mediul apropiat. Oferă copilului variate experiențe de învățare în stimularea capacității de a asculta și înțelege limbajul, în dezvoltarea capacității de a comunica eficient, de a vorbi corect gramatical, de a-și dezvolta vocabularul. În grădiniță, prin intermediul poveștilor, a poeziilor, a audierilor, convorbirilor și a lecturilor după imagini, educatoarea poate sprijini preșcolarul în corectarea și dezvoltarea vorbirii. Articol integral
Copilul și comunicarea în era digitală
În aceste vremuri, tehnologia digitală este indispensabilă, însă la nivel preșcolar trebuie să avem în vedere și neajunsurile excesului. Jocul și joaca, interacțiunea directă a copilului cu adultul trebuie să rămână fundamentul activității de învățare pentru o dezvoltare sănătoasă. Articol integral




Ministerul Educaţiei