Articole scrise de: Nina-Loredana Cașu
Este profesor pentru învățământul primar de peste 10 ani, timp în care a descoperit cât de important este să încurajezi curiozitatea și să le oferi copiilor bucuria de a învăța. Creativitatea, răbdarea și comunicarea sunt principiile care îi ghidează activitatea, iar obținerea gradului didactic I confirmă dedicarea sa pentru educație și formarea micilor școlari.
Instituţie: Școala Gimnazială Nr. 145Agenții naturii în acțiune – o misiune secretă la Muzeul Satului (Activitate în Săptămâna verde)
Activitatea desfășurată la Muzeul Satului, în cadrul programului „Săptămâna verde”, evidențiază modul în care o experiență educațională outdoor poate deveni un context autentic de învățare prin integrarea elementelor de gamificare și a învățării experiențiale. Organizată sub forma unei „misiuni secrete”, activitatea a implicat elevii în sarcini interactive bazate pe explorare, colaborare și descoperire. Demersul didactic a urmărit dezvoltarea motivației pentru învățare, stimularea spiritului de observație și consolidarea relației dintre elev și mediul înconjurător. Rezultatele obținute indică o creștere a motivației pentru învățare, dezvoltarea spiritului de observație și consolidarea relației cu mediul înconjurător. Articolul descrie designul activității, modul de implementare și observațiile cadrului didactic, argumentând că astfel de demersuri reprezintă oportunități reale de diversificare a strategiilor didactice în învățământul primar. Articol integral
Gamificarea lecturii: panoul interactiv „Bufnițele citesc”
Formarea plăcerii de a citi reprezintă una dintre cele mai importante aspecte ale învățământului primar. Articolul descrie o modalitate de stimulare a interesului pentru lectură prin utilizarea unui panou interactiv, intitulat „Bufnițele citesc”. Realizat ca un instrument vizual și ludic, panoul valorifică principiile gamificării și ale învățării prin cooperare. Rezultatele obținute în cadrul activității arată o implicare mai activă a elevilor, o citire expresivă îmbunătățită și o creștere a motivației intrinseci pentru lectură. Articol integral




Ministerul Educaţiei