Caracteristici ale sistemului noțional al științelor economice. Variante de integrare a conceptului „criză economică” în predarea disciplinei economie

Studierea vieţii economice în complexitatea sa a condus la apariţia mai multor ştiinţe economice, aflate într-o strânsă legătură şi alcătuind un sistem, în care se detaşează Economia politică sau Economia ca teorie economică generală. Ştiinţele economice se studiază în procesul de învăţământ în cadrul unor discipline cum ar fi: economia, economia întreprinderii, contabilitatea, statistica, managementul, marketingul etc. Afirmarea economiei politice ca ştiinţă autonomă presupune, pe lângă obiectul său propriu de studiu, şi o metodă de cercetare.
Această lucrare îşi propune să trateze cel puţin două din procedeele ce caracterizează metoda în domeniul ştiinţelor economice: abstractizarea şi îmbinarea metodei istorice cu cea logică. Ca studiu de caz privind modalitatea de integrarea a conţinuturilor în predarea disciplinei economie, ne-am oprit în a doua parte a textului asupra conceptului de criză economică, în funcţie de modul în care poate fi analizat în discuţiile cu elevii la clasă.

1. Caracteristici ale sistemului noţional al ştiinţelor economice

1.1. Unitatea de conţinut

O primă particularitate în studierea acestor discipline este strânsa legătură dintre ele generată de unitatea de conţinut a conceptelor fundamentale utilizate. De exemplu, noţiunea de profit este utilizată cu acelaşi înţeles la toate disciplinele menţionate. În acelaşi timp, conceptele utilizate în cadrul acestor discipline sunt specifice, elevii nu se întâlnesc cu ele la alte materii studiate şi apar destul de târziu în planul de învăţământ, în general după gimnaziu.

Caracterul specific al conceptelor utilizate la disciplinele economice apare şi datorită legilor economice obiective ce acţionează în activitatea economică şi care, la rândul lor au o serie de particularităţi, deosebindu-se de legile naturii sau ale altor ştiinţe. De exemplu legea cererii exprimă faptul că o creştere a preţului va determina o scădere a cererii şi invers. Legile economice, având un caracter  obiectiv, trebuie cunoscute, iar activitatea agenţilor economici trebuie orientată în concordanţă cu sensul acţiunii legilor.

1.2 Caracterul abstract al conceptelor economice

O altă particularitate a ştiinţelor economice vizează gradul de abstractizare a unor noţiuni utilizate. Economia ca ştiinţă este o reprezentare abstractă a unei realităţi în care experienţa este difícil de realizat. Elevii se confruntă adesea cu fenomenele şi procesele economice brute, fără a sesiza esenţa acestora. De exemplu, inflaţia este percepută evident prin creşterea spectaculoasă şi generalizată a preţurilor, dar, la modul abstract ea trebuie gândită ca un dezechilibru între masa monetară existentă în circulaţie şi valoarea bunurilor economice de pe piaţă.

Abstractizarea presupune ca în cercetarea fenomenelor şi proceselor economice să se ia în considerare ceea ce este dominant, caracteristic acestora, făcându-se abstracţie (şi nu negându-se!!) de aspectele realităţii analizate care sunt nenecesare şi neesenţiale cunoaşterii esenţei.

Această particularitate reclamă intuiţia profesorului de a trece de la concret  la abstract şi invers pentru a fi înţeles de către elevi şi în acelaşi timp, pentru a elimina riscul de a  transmite elevilor cunoştinţele nesenţiale. Abstracţiile ştiinţifice care exprimă aspectele esenţiale ale vieţii economice se numesc categorii economice (ex.: salariu, marfa, profit, capital).

Predarea principiilor economice trebuie făcută ca „mijloace de analiză”, un concept care trebuie studiat în contextul aplicării lui. Pentru aceasta profesorul trebuie să manifeste imaginaţie, perspicacitate, cunoaşterea mediului economic curent şi de perspectivă precum şi o familiarizare cu tehnicile formale de analiză economică

1.3. Caracterul istoric al unor noţiuni economice

Altă particularitate a disciplinelor economice vizează caracterul istoric al unor noţiuni economice, care reflectă realitatea economico-socială de la un anumit moment. Amintim în acest sens conceptul de valoare, care a evoluat de la intuiţia valorii întâlnită la Aristotel, continuând cu opinia mercantiliştilor conform cărora valoarea este creată în cadrul circulaţiei şi apoi a fiziocraţilor care considerau valoarea produs al naturii. Ulterior şcoala clasică de economie considera munca drept sursă a valorii şi, în fine, şcoala marginalistă presupunea utilitatea marginală drept esenţă a valorii.

Pentru predarea disciplinelor economice metoda istorică presupune luarea în considerare a faptelor, realităţilor, în desfăşurarea lor istorică, cu detaliile şi amănuntele care au avut loc, chiar dacă ele nu concordă totdeauna cu ceea ce reprezintă logica mişcării economice. Se porneşte de la adevărul că orice fapt economic are evoluţia sa istorică, cu geneza, dezvoltarea şi finalitatea sau transformarea acestuia. Profesorii trebuie să explice elevilor fenomenele şi procesele economice în cadrul relaţiilor cauzale, ţinând seama de devenirea şi transformarea continuă a realităţii economice. Numai în acest context elevii vor înţelege, de exemplu fenomenul globalizării şi desăvârşirea procesului de formare a Uniunii Europene sau etapele restructurării economiei româneşti în cadrul integrării europene.

1.4. Integrare prin gen proxim şi diferenţă

O altă particularitate a disciplinelor economice vizează integrarea noţiunilor economice din punct de vedere a sferei de cuprindere, ceea ce reclamă definirea acestora prin gen proxim şi diferenţă specifică. În felul acesta se evită învăţarea mecanică şi se formează modul de gândire economic. De exemplu, definim noţiunea de economie de piaţă ca fiind „ o formă a economiei de schimb, în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în producerea bunurilor, metodele de organizare şi de combinare a factorilor de producţie, iar persoanele şi categoriile de persoane care au acces la bunuri sunt stabilite de nivelul şi dinamica preţurilor. Este opusul economiei de comandă.”

Particularităţile sistemului noţional al unor discipline economice fundamentale derivă şi din metodele, instrumentele, tehnicile de lucru, principiile utilizate în analiză şi prezentare. De exemplu, contabilitatea utilizează ca procedee specifice contul şi bilanţul contabil, statistica foloseşte procedeul indicilor etc. O serie de fenomene şi procese economice se cuantifică în cadrul unor indicatori economici cum ar fi: masa şi rata profitului, costul mediu, total şi marginal, rata inflaţiei şi a şomajului, masa şi rata dobânzii, productivitatea muncii etc.

Procesul de învăţare a disciplinelor economice este pus în dificultate uneori de faptul că elevii au o serie de cunoştinţe empirice pe care le-au dobândit din experienţa lor de viaţă sau din mass-media. Elevii nu sesizează accepţia pe care limbajul comun îl oferă unor categorii economice şi limbajul solicitat de ştiinţă (ex. banii, preţul), iar alteori profesorul utilizează o serie de termeni pe care îi presupune cunoscuţi de către elevi datorită folosirii lor frecvente (ex. buget, proprietate, piaţă etc.). Conţinutul lor ştiinţific este însă mult mai bogat decât reprezentarea pe care o au elevii.

În proiectarea şi realizarea efectivă a procesului de învăţământ pentru disciplinele economice este necesar să se ţină seama de particularităţile menţionate, respectându-se principiile ştiinţifice ale activităţii didactice şi adoptându-se o metodologie didactică adecvată.

2. Variante de integrare a conceptului „criză economică” în predarea disciplinei economie

În partea a doua a acestui studiu referitor la conţinuturile predate în cadrul disciplinelor economice dorim să ne oprim la modul în care poate fi abordată noţiunea de „criză economică” pornind de la programa de studiu a disciplinei Economie. Ne-am oprit la această noţiune dată fiind şi actualitatea ei la scară mondială în universul economic din ultimii doi ani. De fapt dorim să punem în discuţie mai multe variante de integrare intradisciplinară (pe verticală) a acestei categorii de conţinut şi, bineînţeles, modalităţile de operaţionalizare a sa ca obiectiv cognitiv la această disciplină.

Concret, dorim să prezentăm la ce lecţii sau tipuri de conţinuturi specificate ar putea fi asociat conceptul de criză economică în procesul de predare a disciplinei liceale Economie.

Respectând una din recomandările programei şcolare la această disciplină (conform căreia profesorul are libertatea de a alege modul în care să combine predarea conţinuturilor obligatorii şi neobligatorii) remarcăm că un prim sector în care cadrul didactic poate vorbi elevilor despre criză poate fi lecţia Fluctuaţii ale activităţii economice din cadrul unităţii tematice Creşterea şi dezvoltarea economică. Dincolo de faptul că evoluţia ciclică reprezintă o realitate a oricărei economii contemporane, un fenomen negativ precum criza economică trebuie prezentat ca un dezechilibru economic amplu, în stare să se răspândească rapid în întregul sistem economic mondial.

În altă ordine de idei, criza economică este un fenomen în care toate sectoarele unei economii naţionale sunt afectate. De aceea, pornind de la temele cadru ale programei acestei discipline, corelaţiile care se pot face în cadrul lecţiilor sunt multiple.

Punerea în discuţie a neajunsurilor provocate de criză poate fi făcută încă din prima unitate de conţinut a programei, Consumatorul, putând fi utilă ca o explicaţie suplimentară în lecţii precum „Alegerea consumatorului” sau „Consumul şi bugetele de familie”.

În cadrul predării unităţii de conţinut Producătorul, conceptul de criză poate fi asociat cu ideea că, în ultimă instanţă ciclicitatea economică este determinată de modul specific de evoluţie a eficienţei (randamentului) factorilor de producţie. Astfel criza economică se petrece pe perioada în care randamentul factorilor de producţie stagnează sau chiar scade iar activitatea economică cunoaşte o anumită contracţie, se confruntă cu dificultăţi, impunându-se înlocuirea sau ameliorarea calitativă a factorilor, schimbarea unor structuri ale economiei (tehnice, tehnicoeconomice, organizatorice etc.) care devin depăşite.

Pentru cea de-a treia unitate conceptuală a disciplinei economie, Piaţa, se poate aborda problematica crizei la clasă în legătură cu modul în care acest fenomen afectează diversele forme ale pieţei ( piaţa muncii, piaţa monetară, piaţa capitalului, piaţa valutară sau piaţa mondială); de asemenea tot aici este de amintit modul în care criza îşi poate pune amprenta asupra diverselor tipuri de creştere  economică sau ca un argument forte privind rolul statului în economia de piaţă.

În ultima unitate tematică a materiei, Economia deschisă, lecţia „Globalizarea” ni se pare a găsi un teritoriu fertil de discuţii în binomul profesor-elevi vizavi de opiniile pro sau contra globalizare şi internaţionalizare în raport cu mecanismul declanşator al crizei.

Concluzii

La finalul expunerii noastre dorim să reamintim faptul că o variantă de operaţionalizare a obiectivelor la disciplinele economice o reprezintă definirea acestora pe categorii de conţinuturi. Astfel, o categorie specială de conţinuturi (clasă de cunoştinţe) o reprezintă categoria indicatori şi indici economici.

Oricând, în ansamblul predării economiei, evoluţia unor indicatori economici cum sunt volumul producţiei, cifra de afaceri, rata profitului, produsul intern brut, rata inflaţiei, rata şomajului, volumul investiţiilor poate fi explicată şi prin raportarea la un concept precum criza economică.

Bibliografie
Barbu, Cristian Marian, 2005, „Economie”, Bucureşti, Editura Matrix Rom
Beaud, Michel / Dostaler Gilles, 2008 (trad.) „Gândirea economică de după Keynes”, Bucureşti, Editura Eurosong & Book
Burja,Vasile/ Voiculescu, Florea, 2006, „Didactica ştiinţelor economice: ghid metodologic cu caracter aplicativ”, Bucureşti, Editura Irecson
Ionescu, Miron / Radu, Ioan, 2005, „Didactica modernă”, Cluj-Napoca, Editura Dacia (ed. a 2-a, rev.)
Keynes, John Maynard, 2009, „Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor”, Bucureşti, Editura Publică.