Educație nutrițională prin intermediul orelor de limbă engleză și al activităților extracurriculare desfășurate în limba engleză
A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia engleză-franceză (în 1986) şi, din anul 1990, predă la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău. Are gradul didactic I şi o experienţă didactică de 33 de ani. A pregătit elevi care au luat numeroase premii la Olimpiada Naţională de Limba Engleză şi la concursuri naţionale şi internaţionale de profil şi a participat alături de ei la proiecte judeţene, naţionale şi internaţionale. A publicat cartea ”700 Steps to English Proficiency” şi articole de specialitate în diverse publicaţii şi on-line.
Lucrarea cuprinde aspecte din experienţa mea didactică cu privire la una dintre noile educaţii, şi anume educaţia elevului pentru o alimentaţie sănătoasă sau educatia nutriţională. Am realizat acest tip de educaţie în orele de limba engleză, pornind de la lecţiile legate de această temă cuprinse în manuale şi auxiliare didactice, pe care le-am completat şi adaptat; teme de educaţie nutriţională au fost de asemenea abordate de elevii mei de la clasele bilingve în atestatele profesionale pe care le-au pregătit şi prezentat. Activităţile derulate în timpul Săptămînii Educaţiei Globale în cîţiva ani şcolari şi participarea elevilor mei la unele proiecte, concursuri şi simpozioane le-au oferit ocazia de a căuta, analiza şi folosi creativ informaţii legate de alimentaţia corectă în lucrări literare în limba engleză şi PP.
Educaţia este o constantă a devenirii umane de milenii, dar astazi ea trebuie abordată în strînsă legatură cu problematica lumii contemporane generată de schimbările rapide şi imprevizibile care au loc pe multiple planuri – social, economic, politic, cultural, religios, informaţional, climatic, etc., de evoluţia trebuinţelor spirituale şi materiale ale oamenilor în contextul globalizării. Noile provocări determinate de acestea necesită noi dimensiuni ale actului educaţional, care trebuie se adapteze si să se autoregleze constant. În consecinţă, una dintre misiunile importante ale educaţiei moderne este aceea de a găsi, prin structuri, conţinuturi, strategii si obiective, răspunsuri şi soluţii la aceste provocări pentru a forma o tânară generaţie capabilă sa identifice cu spirit critic si obiectivitate oportunităţile şi riscurile asociate lumii contemporane, să se adapteze la aceasta şi să-şi asume responsabilităţi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii atît ca individ cît şi ca membru al familiei şi societăţii, pentru prezentul şi viitorul umanităţii.
Noile educaţii, prevăzute şi in programele UNESCO, sunt răspunsurile specifice, pertinente şi utile, avansate de sistemele educaţionale contemporane, la provocările lumii contemporane. Ele au o fundamentare interdisciplinară, pornind de la cunoştinţe oferite in primul rînd de ştiinţele educaţiei, dar şi de filosofie, antropologie, informatică, sociologie, biologie, psihologie şi au relaţii de tip sistemic. Una dintre aceste noi educaţii este educaţia elevilor pentru o alimentaţie sănătoasă sau educaţia nutriţională, care porneşte de la premiza ca hrănirea este o necesitate biologică, este un act individual dar şi un act colectiv, un cadru de socializare si culturalizare, de educaţie informală, încă din primii ani de viaţă.
Educaţia nutriţională este definită ca o combinaţie de strategii educaţionale, insoţite de acţiuni de mediu, proiectate pentru a genera comportamente adecvate legate de nutriţie, care conduc la sănătate si o stare generală de bine. Obiectivele educaţiei nutriţionale sunt informarea elevilor în legătură cu valorile nutriţiei, formarea unei culturi culinare, explicarea si dezvoltarea unor practici culinare sănătoase, cultivarea respectului faţă de alte obiceiuri şi practici culinare, de alte bucătării naţionale. Elevii sunt încurajaţi să experimenteze o conduită nouă in această direcţie, care implică identificarea alimentelor sănătoase, îngrijirea propriului organism printr-un regim alimentar echilibrat şi adecvat vîrstei şi stilului de viaţă.
Faptul că predau limba engleză la o şcoală foarte bună – Colegiul Naţional “ Mihai Eminescu” din Buzău – mi-a oferit ocazia să planific, pregătesc si să introduc în lecţiile mele şi in activităţi extracurriculare desfăşurate în limba engleză conţinuturi ale educaţiei nutriţionale, iar lucrarea de faţă va prezenta cîteva aspecte legate de acest demers didactic.
Teme legate de un stil de viaţă sănătos şi de alimentaţie apar practic in orice manual de limbă engleză – de exemplu capitolul “Food”, care cuprinde 5 lecţii, în manualul “English My Love” (Radu Bălan, Miruna Carianopol, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004), capitolul “Food for thought” in manualul “FCE Gold Plus” şi în “Exam Maximiser” de la acelaşi manual (Jacky Newbrook, Pearson Education Limited, 2008). Manualele destinate cursurilor opţionale de cultură şi civilizaţie britanică şi americană, de istoria Marii Britanii şi a SUA şi de geografia Marii Britanii şi a SUA conţin de asemenea informaţii cu privire la obiceiurile culinare din diverse părţi ale lumii, de-a lungul timpului, de exemplu lecţia “The global supermarket” din manualul “Across Cultures” (E. Sharman, Editura Pearson Education Limited, 2004), lecţiile “The right to health”, “Food habits”, “Hunger crisis”, “Water is a human right” din manualul “Eyewitnesses” ( A. Redaelli, Editura Pearson Education Limited, 2011).
Am parcurs integral aceste lecţii cu elevii mei, le-am adus materiale suplimentare pe aceste teme (texte preluate din manuale alternative, din ziare si reviste, scurte filme documentare, prezentări PP, exerciţii suplimentare de înţelegere a textului citit şi a textului audiat), am organizat dezbateri, mese rotunde, activităţi de joc de rol, exerciţii de scriere creativă, activităţi desfăşurate in perechi sau pe grupe: elaborarea de chestionare, realizarea de postere, desene , prezentări PP. S-a dezbătut importanţa calităţii alimentaţiei ca factor de menţinere a performanţelor şcolare şi fizice, ca mijloc esenţial de păstrare a sănătăţii. Am inventariat impreună cu elevii mei factorii de risc care duc la bolile civilizaţiei, am analizat comportamentele alimentare vicioase – bulimia si anorexia – care afectează din păcate un numar mare de adolescenţi, datorită stilului de viaţă sedentar sau a presiunii exercitate de mass-media. Ei au conştientizat necesitatea protejării naturii, dar şi a culturii alimentare tradiţionale care necesită totuşi anumite schimbări. Elevii mei au fost deosebit de receptivi cînd au înţeles necesitatea citirii atente a informaţiilor nutriţionale de pe ambalajele produselor alimentare, mai ales deoarece aceste date nu sunt întotdeauna traduse corect, iar uneori traducerea lipseşte cu desăvîrşire. Ei au învăţat de asemenea cum să interpreteze stilul bombastic al reclamelor la produse alimentare, analizînd strategiile de persuasiune folosite, atît în limba engleză cît şi în limba română. Trebuie menţionat faptul că a trebuit să am mult tact cînd aceste probleme legate de alimentaţia sănătoasă au fost abordate in clasă pentru a nu jigni elevii supraponderali sau subponderali, elevii despre care ştiam că au avut multe diete cu rezultate dezastruoase, şi am încercat să le insuflu acest tact şi elevilor mei.
Pregătirea lucrărilor de atestat profesional – limba engleză – de către elevii grupelor de la clasele bilingve la care am predat mi-a oferit de asemenea şansa de a-i încuraja să abordeze aspecte legate de alimentaţia raţională, de un stil de viaţă sănătos în lucrări sau în capitole sau subcapitole ale lucrărilor lor despre bucătăria britanică sau americană, despre stilul de viaţă britanic sau american, despre fenomenul fast food, despre problemele globale contemporane. Lucrările scrise au fost prezentate şi în PP, în faţa colegilor mei din comisia de evaluare şi a colegilor lor şi au fost deosebit de apreciate.
Implementarea pe parcursul a 2 ani a proiectului meu “Performance, creativity, self-knowledge – the key to future success” (“Performanţă, creativitate, autocunoaştere – cheia pentru succesul viitor”), care ar fi trebuit sa dureze 5 ani, conform Metodologiei pentru acordarea gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar din 2010, care ulterior a fost schimbată şi acest proiect a fost eliminat, a constituit de asemenea un cadru potrivit pentru organizarea a 2 activităţi de educaţie nutriţională : “We are what we eat” (“Suntem ceea ce mîncăm”) si “Food for thought” (“Lucruri care ne dau de gîndit” sau, dacă vrem sa păstrăm metafora, “Hrană pentru minte”). Proiectul elaborat şi implementat de mine a avut în primul rînd scopul de a dezvolta creativitatea şi autocunoaşterea elevilor care au trebuit, dupa o dezbatere pe prima temă menţionată mai sus, “We are what we eat”, să scrie un eseu (narativ, descriptiv sau argumentativ) sau un articol. În a doua activitate, “Food for thought”, elevii au descifrat “food metaphors” ( metafore legate de alimentaţie) cognitive sau spaţiale, la fel de bine ca proverbe sau expresii idiomatice de acest fel. Ei au înţeles că anumite diferenţe culturale între popoare sunt reflectate şi de metaforele sau idiomurile legate de hrană şi că multe expresii de acest fel sunt folosite în reclamele la produse alimentare pentru a exagera calitatea acestor produse şi a ne convinge să le cumpărăm. De mare folos in pregătirea acestei activităţi mi-a fost lucrarea mea de grad I, coordonată de d-na profesor doctor Alexandra Cornilescu de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti, “Cultural and metaphorical aspects of semantic structures” (“Aspecte culturale şi metaforice ale structurilor semantice”), care conţine un sub-capitol intitulat “Food metaphors”.
Săptămânile Educaţiei Globale oferă un cadru minunat pentru abordarea problemelor diferite care apar în contextul globalizării. De exemplu, tema Saptămînii Educaţiei Globale 2014 a fost “Food Security!”, o temă de larg interes cu multiple implicaţii; am desfăşurat impreună cu elevii mei activitatea “Fast food versus slow cooking”, un concurs de prezentări PP in care elevii au comparat aceste 2 tendinţe diametral opuse şi şi-au exprimat preferinţa pentru alimentele gătite tradiţional, cu răbdare şi grijă. În 2009 tema Săptămînii Educaţiei Globale a fost “Food for all” (“Hrană pentru toţi”), şi în cadrul acestei săptămîni am organizat o dezbatere şi un concurs de poezii în limba engleză pe această temă, iar aspecte legate de un stil de viaţă sănătos, care implică şi o alimentaţie corectă, au fost abordate în activităţile organizate de mine împreună cu elevii mei cu prilejul Săptămînii Educaţiei Globale din acest an şcolar ( noiembrie 2018), care a avut ca temă “Our world is changing. What about us?”.
Am încurajat şi coordonat de asemenea participarea elevilor mei la proiecte, concursuri şcolare şi sesiuni de comunicări ale elevilor pe teme legate de alimentaţia raţională, de exemplu la Sesiunea de comunicări ale elevilor “Sănătate în bucate” care a avut loc în cadrul Proiectului Naţional “Preţuim sănătatea” organizat de ISJ Timiş în 2016.
Elevii au participat cu entuziasm la toate activităţile curriculare şi extracurriculare centrate pe elev prezentate mai sus, au venit cu idei şi sugestii noi, au conştientizat faptul că acumularea de cunoştinţe cu privire la nutriţia optimă şi exersarea unui comportament alimentar adecvat sunt primul pas pentru atingerea performanţelor intelectuale şi fizice şi pentru un mod de viaţă sănătos caracterizat prin incidenţa scăzută a bolilor şi echilibru emoţional. Ei au împărtăşit sentimente, experienţe, idei, sugestii şi griji legate de alimentaţie într-un cadru formal, informal sau semi-formal – după caz, în funcţie de tipul activităţii – , iar feedback-ul obţinut în diverse moduri de la ei, de la părinţii lor şi de la colegii mei m-au făcut să înţeleg încă o dată importanţa educaţiei nutriţionale, care ar trebui să devină o constantă a demersului nostru didactic.
Bibliografie
1. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Ed. a II-a, Ed. Polirom, Iaşi, 2002
2. Harper, Jeremy, The Practice of English Language Teaching, Longman, 1991
3. Olinescu, Radu, Totul despre alimentaţia sănătoasă, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2000
4. Mencinicopschi, Gheorghe, Şi noi ce mai mâncăm ?, Coreus Publishing, Bucureşti, 2010
Cuvinte cheie: educaţie nutriţională, limba engleză, activităţi extracurriculare
Accesări: 563




Ministerul Educaţiei