Eminescu forever

Eminescu devine cu fiecare vers în care te învăluie, un contemporan al nostru: e profet, e creator, e psiholog, e filozof, e fizician, așa că e nemuritor. Dragostea pentru versurile sale nu poate fi ținută doar pentru cadrul didactic, ci  este cultivată în conștiința elevilor. Am constatat că pasiunea față de artă se întregește când  întâlnește voci care o susțin, dar și care i se împotrivesc. Nici în cazul lui Eminescu nu este altfel. Poetul național e apreciat de mulți, dar și neglijat de cei care îl pot reînvia citindu-i operele.
Am găsit în elevii mei aliați ai cuvintelor eminesciene și i-am susținut să își exprime părerile și să citească opera sa. Dar am considerat că Eminescu nu poate fi pătruns doar prin munca noastră și am ascultat vocile unor critici autorizați.

Am văzut împreună că poetul devine un gigant pe paginile lui Tudor Vianu, căci este, în toatã poezia lui Eminescu, o considerare a lucrurilor foarte de sus și foarte de departe, dintr-un punct de vedere care rușineazã orice îngustime a minții, orice egoism limitat. Marea superioritate intelectualã a poetului este una din formale cele mai izbitoare ale manifestãrii lui și aceea care explicã prestigiul atât de covârșitor al operei sale.

Nu se poate să nu amintim cuvintele lui George Călinescu despre geniul poeziei românești care au fost ghid în descoperirea lui Eminescu: Azi, însă, când poporul românesc, după o lungă robire dinăuntru și dinafară, a luat conștiință de sine, chipul lunar și amar zâmbitor al poetului își regăsește puterea asupra sufletelor noastre, și el ne apare drept cel mai în stare să dea expresie simțirilor moderne și românești, și cu fluierul său poetic să ducă năzuințele noastre sociale pretutindeni.

Marea împlinire a dascălului rămâne șansa de a deschide ușa spre înțelegerea proprie a elevului  în ceea ce privește ultimul romantic care a revoluționat literatura românească. Astfel că participarea la un concurs cu unul dintre elevi a revelat o maturitate excepțională când l-a analizat pe eternul poet pornind de la un citat al lui Serafim Duicu. Personalitatea și opera lui Eminescu au devenit pentru cultura noastră de azi un punct de reper, o permanență și o oglindă. Eminescu este instituție națională. Ne oglindim, cu faptele noastre de cultură, în el. De aceea nu ne mai este permis să improvizăm, să oferim surogate, ci lucruri tainice, semnificative atât pentru personalitatea poetului, cât și pentru aceea a timpului nostru. 
(Serafim Duicu, Eminesciana)

Mai jos apare analiza acestui elev, fiind coordonat de dascălul său entuziasmat de observațiile acestuia.

Crezul Eminesciana, de Serafim Duicu, reflectă sacralitatea creativă a celui care a devenit icoana sufletului românesc. Vocea sa poetică a transformat repertoriul lexical ce obligă autorii români din toate timpurile să îi calce măcar pe urme. Harul divin este izvorât din personalitatea marcantă a celui ce avea să devină un punct de reper, numele său fiind pe buzele admiratorilor, dar și contestatarilor lui Eminescu.

Încă de la începutul implicării sale în literatură, Mihai Eminescu a fost remarcat de suflul plin de elan al ideilor sale, devenind un simbol al poeziei, al limbii române, un simbol al culturii. Eminescu reprezintă azi un reper în literatură pentru toate vârstele, ochii şi sufletele cititorilor fiind îmbiate de limbajul poeziilor de dragoste, al expresiilor graţioase din operele dedicate naturii şi de melancolia scrierilor despre adevărul văzut prin ochii unui suflet sensibil.

Mihai Eminescu reprezintă pilonul central al liricii româneşti. O personalitate controversată, o operă divină, căci şi secolele, şi perindarea regimurilor politice nu au stins flacăra vie şi pătrunzătoare a versului eminescian încărcat de suflul unui creator, care şi-a îmbălsămat opera cu cele mai îmbietoare versuri şi a schiţat-o pe un şevalet în care a cuprins cele mai aprinse şi nuanţate culori.

Declarația cutezătoare a lui Serafim Duicu se dovedește profetică, și Eminescu e instituție națională pentru românul de rând, recunoscut de sufletul omului însetat de autenticitatea, frumusețea și unicitatea limbajului, celebrate prin opera atât de inovativă a romanticului întârziat.   Eminescu este instituţie naţională ridicată pe un soclu-simbol al reunirii dintre gândirea strămoşilor, umerii săi purtând povara îmbinării dintre generaţiile vechi şi cele noi. Reflexia eminesciană este evidenţiată prin contribuţia urmaşilor săi la fenomenul propus de cel care a devenit ulterior poetul naţional al românilor.

Eminescu a transformat cultura românească, oferindu-i o metafizică ce-o caracterizează şi o personalizează. Acesta a adăugat structurii folclorice româneşti rafinamentul unei înalte culturi. Eminescu voia să aducă spiritul românesc la înălţimea celui european prin cultură, educaţie, moralitate, diversitate a ideilor, într-un final acesta făcând România cunoscută internaţional din punct de vedere literar, operele acestuia fiind traduse în peste şaizeci de limbi. Multiplele studii şi inteligenţa nemărginită a acestuia, au adus marii scriitori şi criticii literari la concluzia că Eminescu reprezintă cea mai importantă voce literară a României.

În urma paşilor siguri, dar și inovativi ai lui Eminescu, observaţia pertinentă a lui Serafim Duicu subliniază oglindirea şi a altor autori ce urmează cu perspicacitate să se dezvolte sub aura înfricoșătoare, şi în acelaşi timp plină de suflu a luceafărului genialităţii. Oglindirea nu semnifică reproducere eminesciană, ci forța de autodepășire în contextul imitației istovitoare.

Vocea critică a lui Serafim Duicu trece la o tonalitate aproape imperativă prin interdicţia pseudoculturii generate de posibilii autori obscuri, fapt ce duce la ştirbirea standardelor înalte atinse de vocea care osândeşte în ,,Epigonii’’, urmaşii nedemni ai strămoşilor. Serafim Duicu descoperă această pânză de pictat cuvinte, fiind un observator minuţios al lexicului poetului naţional. Aceste cuvinte sunt ,,semnificative atât pentru personalitatea poetului, cât şi pentru aceia a timpului nostru”, le declară acelaşi autor obiectiv, fiindcă Serafim Duicu se lasă influenţat de trăinicia eminesciană, actualitate eternă.

Cu pași timizi m-am apropiat ca elev de acest fragment copleșitor, sprijinit de Serafim Duicu în demersul descoperirii și redescoperirii mărețului scriitor. Mesajul criticului, el însuși de calitate incontestabilă în ochii literaturii, mi-a condus pașii pe drumul eminescian, o povară dulce cu reverberații tainice pline de respect.

Cuvintele elevului se opresc aici, dar imaginea creată despre mărețul poet își croiește drum necontenit în conștiința noastră. Aceste imagini reflectate prin elevii noștri demonstrează că iubirea față de sacrificiul înaintașilor nu se pierde.