eTwinning – între entuziasm şi perfecţionare: primii pași
Este absolventă a Liceului Pedagogic din Suceava - promotia 1985. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității ”Spiru Haret”, în anul 2009. Este profesor pentru învățământ primar, gr.did. 1, la Școala Gimnazială Petriș, jud. Bistrița-Năsăud.
eTwinning este comunitatea şcolilor din Europa în care lucrurile noi atrag multe cadre didactice în vederea perfecţionării şi a colaborării cu colegi din alte şcoli. Parcurgerea platformei, iniţierea proiectelor, găsirea partenerilor şi colaboratorilor sunt doar câteva lucruri care merită a fi explorate. Cum creăm un proiect eTwinning este o temă mereu în actualitate, iar ghidul general şi experienţa obținuta pe parcurs ne sunt de un real folos.
În momentul în care am descoperit platforma eTwinning m-au încercat sentimente amestecate de curiozitate, admiraţie si – de ce să nu recunosc – de teamă faţă de necunoscut. Am studiat cu atenţie fiecare postare de pe platformă şi, încet-încet, lucrurile au început să se deruleze, să se limpezească şi să se sedimenteze într-un minim bagaj de cunoştinţe. Prima concluzie a fost: interesant!
Am studiat ghidul general şi acolo am descoperit ce este platforma eTwinning şi cum poţi fi înconjurat de oameni de calitate în centrul lumii. Ghidul este punctul de plecare în căutarea partenerilor, în elaborarea şi înregistrarea proiectelor şi în accesarea spaţiului virtual al proiectului.
Şi, pentru că mai sunt colegi care sunt doritori de a participa activ la această acţiune, voi prezenta pe scurt câteva elemente care asigura baza lucrului pe platformă. După înregistrare, cu toţii suntem nerăbdători să accesăm un proiect la care, împreună cu un coleg dintr-o ţară limitrofă sau îndepărtată, să fim fondatori.
Primul pas este să dăm click pe fila proiecte. În această secţiune, putem accesa toate proiectele şi putem verifica dacă sunt deschise sau închise.
De asemenea, putem vedea care proiecte sunt “în aşteptare” (proiecte care aşteaptă aprobarea partenerului său a Biroului Naţional de Asistenţă).
Apoi, tot cu un click accesăm fila în vederea creării unui nou proiect. Se pot demara proiecte doar cu cadre didactice din altă ţară. Totuşi, odată proiectul înregistrat, putem invita şi alți profesori, care pot fi chiar din şcoala noastră. Mi s-a părut interesantă studierea paginii fiecărui partener în vederea alegerii persoanei care va fi fondator al proiectului.
Cu toţii suntem iniţiatori de proiecte la clasa cu care lucrăm şi în acest sens următorii paşi nu pot constitui o dificultate. Va trebui să alegem instrumentele pe care intenţionam să le folosim în activitatea de proiect şi să descriem obiectivele, modul de desfăşurare şi rezultatele preconizate ale proiectului. Urmează o încadrare într-un kit eTwinning, o previzualizare şi, dacă suntem mulţumiţi de rezultat, dăm click pe butonul “Expediere”, pentru a demara procesul de înregistrare. Vom urmări permanent fila ‘’În aşteptare’’, unde putem vedea dacă proiectul aşteaptă aprobarea partenerului sau a Biroului Naţional de Asistenţă.
Până în prezent, fiind încă în categoria ”începatori”, am în derulare trei proiecte. Am și un jurnal personal la care lucrez în permanență , fac parte din diferite grupuri din Camera profesorilor, am nenumărați prieteni și un entuziasm de care nu am mai beneficiat demult.
Și, cum trăim în lumea reclamei și a publicității, promovez cu încredere spot-ul: Înregistrați-vă pe eTwinning!!!
Cuvinte cheie:
Accesări: 452




Ministerul Educaţiei