Exemplu de bună practică pentru dezvoltarea inteligenței emoționale

Emoțiile sunt precum valurile: nu le putem împiedica să sosească, dar putem alege deasupra cărora putem naviga. Este extrem de important să îi ajutăm pe elevi să își gestioneze situațiile prin care trec, să îi sprijinim în gestionarea emoțiilor și să lucrăm la dezvoltarea inteligenței emoționale a fiecăruia dintre ei. Organizația Collaborative for Academic, Social and Emotional Learning (CASEL) enumeră cinci seturi de abilități de bază sau competențe, care pot fi cultivate în mod sistematic atât acasă cât și la școală, și care alcătuiesc inteligența emoțională.

Prima abilitate se referă la conștiința de sine, la identificarea punctelor forte și la modalitatea în care acestea influențează alegerile personale. A doua abilitate se referă la conștiința socială, la identificarea sentimentelor celorlalți și la dezvoltarea unei capacități de a-i înțelege pe ceilalți. A treia abilitate se referă la autogestionare și face referire la gestionarea emoțiilor într-un mod benefic pentru a putea facilita activitatea. Luarea deciziilor cu responsabilitate este a patra abilitate și face trimitere la realizarea, implementarea și evaluarea unor soluții pozitive și luarea în calcul a consecințelor care pot apărea în urma unor alegeri. Ultima abilitate este cea de relaționare și se referă la puterea de a spune nu în fața unor anumite situații.

Am încercat să dezvolt aceste abilități în cadrul clasei mele prin diferite activități care să îi implice activ pe elevi în propria dezvoltare a inteligenței emoționale. Elevii au apreciat pozitiv toate tipurile de activități desfășurate în acest scop, însă activitatea cea mai îndrăgită de ei a fost cea în care încercam să analizăm cum se simte o persoană într-o situație dată/ creată.

Și pentru că activitățile integrate sunt de actualitate și au un impact pozitiv asupra elevilor, am decis să le prezint un proiect interesant care s-a intitulat „Cum se simte personajul?”. Am propus elevilor să realizeze în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice, o serie de personaje, folosind diferite materiale. Am stabilit termenul pentru această primă parte, o săptămână, apoi am prezentat elevilor și partea a doua a proiectului. Fiecare personaj creat trebuia să dețină o poveste, un background. Poveștile personajelor au fost create de către elevi în cadrul orelor de compunere de la clasă.

După ce personajele „au prins viață” cu ajutorul condeiului elevilor mei, a urmat momentul mult așteptat, acela în care fiecare personaj „își spunea povestea” în cadrul „Lecției din pauză”. Am stabilit un număr de pauze, suficiente pentru a afla toate poveștile personajelor create. Prezentarea poveștii se făcea pe parcursul unei singure pauze, urmând ca în următoarele, elevii să discute pe grupe, despre ce simte personajul respectiv, ce anume îl face să aibă un anumit tip de comportament. Elevii prezentau soluții și identificau relații de tipul cauză-efect.

Au existat destule situații în care elevii transformau propriile trăiri, emoții, probleme, în povești ale personajelor pe care le prezentau. Au existat și momente în care am încercat să îi provoc pe elevi să identifice variante în care personajele lor pot interacționa.

Am fost plăcut surprins să observ creativitatea elevilor mei în ceea ce privea interacțiunea dintre personaje și situațiile de întâlnire create.

Eleva C.A. a prezentat povestea unui băiețel care nu era înțeles de nimeni din jurul său. Familia îl neglija deoarece părinții lucrau foarte mult, profesoara de la clasă îi acorda doar calificative de suficient și insuficient și îi făcea în permanență observații legate de comportamentul său neadecvat. Surpriza a fost extraordinară în momentul în care elevii au menționat că problema personajului prezentat este legată de ascultare, avea nevoie să fie ascultat pentru a putea depăși momentul prin care trecea.

Pornind de la concluziile primite, le-am prezentat elevilor o metodă prin care putem interacționa cu un astfel de copil. Metoda se numește „Colțul cu liniște” și se poate aplica foarte simplu. Elevul/ personajul/ copilul este invitat să se izoleze față de orice stimul extern pentru a încerca să-și liniștească emoțiile. În acest timp, cadrul didactic sau colegul trebuie să îi pună mâna pe umeri, pe brațe sau să îl țină de mână pentru a-l ajuta să se liniștească. Apoi, se poate trece la o discuție „mângâietoare” care să soluționeze problema sau problemele avute și să îl facă pe copil să renunțe la emoțiile negative, oferindu-i imaginea pozitivă a situației prin care trece.

În concluzie, aș vrea să precizez că proiectul intitulat „Cum se simte personajul” a avut un real succes în cadrul clasei pe care o coordonez. Perioada de implementare a fost de o lună și a avut drept obiectiv principal dezvoltarea inteligenței emoționale a elevilor.

Bibliografie
Audrey Akoun, Isabelle Pailleau – „Învață altfel cu pedagogia pozitivă”, Didactica Publishing House, 2013.
Linda Lantieri – „Dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor”, Curtea Veche Publishing, 2013.