Experiențe online

Cred că nimeni nu va uita anul 2020. Îl vom ține minte ca pe un an al provocărilor și schimbărilor majore din viața noastră. N-aș putea să spun că a fost un an rău, ci doar un an al schimbărilor multiple și majore.  El ne-a forțat să învățăm rapid, să ne adaptăm, să fim în stare să facem ce nici nu visam. N-a fost o adaptare ușoară. A fost o adaptare care a semănat cu o sită ce a cernut profesorii cu vocație de cei trecători. O oportunitate ce a întărit relațiile în familie, dar și relația familie-școală, atât de necesară.
Odată cu începerea pandemiei, ne-am trezit puși în situația de a preda on-line, unii mai pregătiți, alții mai puțin pregătiți pentru astfel de situații. A fost o mobilizare în forță din partea cadrelor, a părinților și a elevilor și asta a strâns legăturile dintre noi.

A fost un volum mult mai mare de muncă, implementare de platforme, situații de criză, dar și formare și pregătire intensă și permanentă pentru a fi la zi cu multitudinea de variante din care trebuia s-o alegi pe cea optimă pentru specificul clasei tale. Pe Zoom sau Google Classrom, pe tablete, telefoane, laptopuri sau desktopuri, fiecare cum a putut și cu ce a avut, într-un efort comun, stând în fața ecranelor mai mult decât era normal, am mers alături de elevi într-un efort comun, în pasul schimbărilor și ne-am adaptat.

Lecțiile interactive, schimbarea permanentă de metode și mijloace au fost cheia succesului.

Provocările, neliniștile, întrebările la care trebuia să găsim de multe ori singuri răspuns, ochii roșii, obosiți au transmis elevilor un mesaj de mare valoare; acela că învățarea nu se încheie nici atunci când sună clopoțelul, nici atunci când termini școala. Ea continuă toată viața. Am învățat unii de la alții, de multe ori chiar de la elevi, ei s-au simțit importanți, cum și erau, noi ne-am bucurat că ne pot  ajuta. Am devenit mai buni, mai pozitivi, mai atenți, mai empatici, mai răbdători, mai deschiși, mai creativi, mai spontani, mai receptivi, mai flexibili și mai organizați în gândire, mai apropiați și toate acestea au crescut în echipa unitară  elev-profesor. Am constat din nou că atunci când vrem cu adevărat să facem ceva, putem face.

Au fost lecții de viață pe care le-am învățat împreună. Am conștientizat parcă mai bine că nu folosește nimănui să stai să te plângi, folosește să acționezi și dacă tot o faci merită să o faci bine, cu pasiune. Am realizat din nou, că în multe situații copiii se adaptează mai bine decât adulții. I-am pus pe elevi să-și învețe colegii să facă diverse lucruri. Ei au fost puși în situația educatorului, iar eu în situația elevului și asta a făcut să ne înțelegem mai bine unii pe alții. Am înțeles de ce celălalt reacționează într-un anume fel, ce simte, ce gândește, ce se poate schimba. A existat dezvoltare personală, dezvoltare a spiritului de echipă, dezvoltare a abilităților socio-personale și de management, dar mai ales ne-am dezvoltat competențele digitale.

Am avut curajul să învățăm din greșeli și am îmbrățișat schimbarea, moment în care provocările nu au mai părut la fel de mari. Bucuria reală, emoția pozitivă ce se simțea, în ciuda situației care nu era deloc ușoară, la fiecare nouă întâlnire online, curiozitatea elevilor în legătură cu noile aplicații pe care le aduceam la ore, felul în care îmi povesteau ce simt și ce trăiesc, ca nouă experiență de viață, uneori spaima legată de boala părintelui, alteori bucuria orelor petrecute alături de aceștia a readus în atenția fiecăruia dintre noi faptul că educația presupune mai mult decât a preda lecții și a a parcurge materia, sau a da note.

Ne-am reamintit cât de importantă este relația socio-emoțională, grija și preocuparea față de întreaga lor dezvoltare. Comunicarea dintre cadre, cadre și elevi, cadre și părinți a devenit mai accentuată. Fiecare avea neliniștile, gândurile, emoțiile lui, dar odată împărtășite constatam că nu suntem singuri, că și alții au aceleași gânduri, preocupări, sentimente, probleme ca și noi și asta parcă ne mai liniștea în aceste vremuri nesigure cum nu mai trăisem încă. Fiecare întâlnire cu ei se termina cu concluzia „Sănătoși să fim și trecem noi și peste asta”. Și am trecut cu bine prin acest efort comun, cu respect, cu dedicare și cu multă iubire, care chiar dacă exista și înainte parcă nu se manifesta la fel de puternic.

Sunt convinsă de faptul că și atunci când vom lucra din nou în clase împreună cu elevii vom folosi în continuare multe din metodele, aplicațiile și jocurile folosite în lecțiile online, căci învățarea cu ajutorul acestora a părut mai simplă, mai plăcută, mai ușoară, iar elevii rezonează mult mai bine cu metodele noi de învățare.

Am plâns, am râs, am muncit, am dăruit și am ajuns din nou la concluzia că „ce nu ne omoară ne întărește.”