Formarea conceptelor geometrice la școlarii mici (Studiu)

Elementele de geometrie pot fi asimilate creativ prin acţiune directă de recunoaştere, conturare, măsurare a acestora din mediul înconjurător ori de câte ori ni se prezintă o situaţie care favorizează punerea lor în evidenţă şi posibilitatea de a le reproduce în scopul formării reprezentărilor acţionate pe care ulterior, în clasă, elevii le pot transpune în scheme analogice sau desen pedagogic ca urmare a saltului calitativ la reprezentarea iconică şi apoi exprimate propoziţional prin notele definitorii sau prin formularea simbolică ca expresie a saltului calitativ la reprezentarea simbolică.

În ciclul primar gândirea copilului este insuficient dezvoltată şi nu are capacitatea de a urmări sau formula raţionamente. Predarea noţiunilor de geometrie se va face inductiv, având la bază intuiţia care asigură perceperea directă a formei şi a mărimii figurilor, astfel încât elevul să ajungă la descoperirea şi la formularea proprietăţilor generale.

Abordarea geometriei se face acum în concordanţă cu gândirea concretă stimulând astfel simţul lor de observaţie, pentru a descoperi proprietăţile figurilor, corpurilor geometrice, în vederea aplicării unora dintre ele în rezolvarea de probleme sau situaţii problemă.

De notat faptul că acum, copilul ia un prim contact conştient cu elemente de geometrie şi de cum se realizează acest prim contact depinde mult ca mai târziu el să devină un interesat în geometrie sau să o privească ca pe o „mare necunoscută”. Iată de ce trebuie avută o deosebită atenţie în a li se prezenta totul în mod logic, treptat, pornind de la concret, încercând să stimulăm gândirea creativă a elevilor.

Elementele de geometrie pot fi asimilate creativ prin acţiune directă de recunoaştere, conturare, măsurare a acestora din mediul înconjurător ori de câte ori ni se prezintă o situaţie care favorizează punerea lor în evidenţă şi posibilitatea de a le reproduce în scopul formării reprezentărilor acţionate  pe care ulterior, în clasă, elevii le pot transpune în scheme analogice sau desen pedagogic ca urmare a saltului calitativ la reprezentarea iconică  şi apoi exprimate propoziţional prin notele definitorii sau prin formularea simbolică ca expresie a saltului calitativ la reprezentarea simbolică.

Geometria, prin caracteristica ei de figurare şi de configurare spaţială bi şi tridimensională, oferă mari posibilităţi cunoaşterii şi generării de idei.

Un adevăr de necontestat, dacă avem în vedere rolul ei în dezvoltare, este acela că nu încape îndoială că trebuie să i se acorde mare importanţă chiar din clasa I; metodologia cea mai corespunzătoare fiind succesiunea taxonomică dintre acţiune, figurarea analogică a acţiunii şi simbolizare, iar pentru consolidarea creatoare recomandăm reversibilitatea: simbolizare – figurare – acţiune; pentru a evita automatismele care, în unele condiţii, devin opţionale gândirii divergente prin caracterul lor stereotipic.

În clasa I, programa prevede cunoaşterea figurilor geometrice simple, formarea acestora din beţişoare, recunoaşterea acestora în mediul înconjurător, compunerea de ornamente din figurile geometrice cunoscute şi trasarea lor cu ajutorul şabloanelor.

În general, copiii care au frecventat grădiniţele cunosc aceste figuri geometrice, dar reprezentarea lor este defectuoasă deoarece, de regulă, în jocurile matematice, operând cu plăci de lemn, modelul mintal este tridimensional. De fapt, construind modele de mulţimi, fiind puşi să reproducă figurile geometrice ei spun: „Am un pătrat mare, gros, roşu, un pătrat mic, subţire, albastru.”

În primul rând se pune problema reconsiderării modelelor mintale ale celor patru figuri geometrice ca suprafeţe, şi nu corpuri, pentru copiii cu reprezentări deformate şi în al doilea rând, familiarizarea celor care nu au frecventat grădiniţa cu aceste elemente geometrice.

Pentru soluţionarea primei probleme, simultan cu cea de-a doua, se recomandă confecţionarea figurilor geometrice din hârtie colorată, pentru fiecare copil un set de figuri geometrice (în plic) conţinând: 3 pătrate mari de 5/5 cm, de culoare roşu, galben şi albastru; 3 pătrate mici de 3/3 de culoare roşu, galben şi albastru; 3 triunghiuri echilaterale cu laturile de 8cm, 6cm, 4cm, de aceeaşi culoare, 3 dreptunghiuri mari 8/6cm, 3 dreptunghiuri mijlocii 6/4cm  şi 3 dreptunghiuri mici 4/2cm în aceleaşi culori ca şi pătratele.

La început, se face cu întreaga clasă recunoaşterea figurilor geometrice la cererea învăţătorului începând cu pătratul. Se prezintă modelul de către învăţător, elevii îl recunosc şi-l selecţionează din setul de figuri geometrice din plic şi le aşază pe verticală în ordinea: mari, mijlocii şi mici, pe orizontală în ordinea roşu, galben, albastru.

La instruire se insistă asupra următoarelor note:

• este o suprafaţă fără grosime
• are patru laturi egale, în cazul pătratului
• poate fi de orice culoare
• pot fi mari, mijlocii, mici.

Se observă că le dăm şi notele definitorii (primele două) şi notele variabile, deoarece în construcţia diferitelor mărimi operăm cu noţiunea propriu-zisă, adică pătrat urmată de notele variabile „mari şi roşii”, „mari şi albastre”, „mari şi galbene”, „mijlocii şi roşii” etc.

Se face apoi recunoaşterea în natură: o peluză în formă pătrată, suprafaţa unei mese, a unui scaun în formă pătrată, careul şcolii, suprafaţa unui perete în formă pătrată. Copiii sunt îndrumaţi să măsoare laturile din ochi, să controleze prin măsurătoarea cu pasul sau cu palma. De mici trebuie să îi obişnuim să-şi folosească ochii pentru a observa, a privi, să ştie nu numai să vadă, ci şi să contemple, să folosească pasul nu numai pentru a merge ci şi pentru a măsura, a folosi mâna nu numai pentru a apuca ci şi pentru a cunoaşte.