Identitate și interculturalitate în schimburile pedagogice în Europa (Comenius). Un curs care a început înainte de a începe și care a continuat după ce s-a încheiat

Un curs Comenius încorporează întotdeauna o dimensiune interculturală. Seminarul „Identitate și interculturalitate în schimburile pedagogice din Europa”, organizat de societatea Tree Europe la Saint Jean de Monts, abordează sistematic, inclusiv prin studii de caz, concepte specifice precum: identitate personală/ de grup/ regională, șoc cultural, multiculturalism, stereotipii și prejudecăți, minorități etnice, identitatea europeană etc.
Punctul forte al cursului a constat în faptul că s-a făcut permanent apel la experiența de viață a cursanților, expunerile teoretice au fost dublate de analize, discuții, sinteze originale sub forma unor poeme sau decupaje. Lucrul în grup sau în pereche a contribuit la conturarea unei identități de grup surprinzător de bine sudată, căreia diferențele/ specificul de natură etnică și personală i-au adus pete de culoare de un mare farmec. Aș putea spune că de la acest curs am învățat cu adevărat ce înseamnă învățarea experiențială.

În reprezentarea comună, un curs începe  în momentul în care cursanți și formatori  se află față în față. Ei, bine, la acest curs, lucrurile au stat altfel. Înainte de a ne fi „predate”, concepte precum  elemente identitare, șoc cultural, blocaje  de comunicare au făcut obiectul unei tratări empirice din momentul  completării unor rubrici din Formularul de candidatură și  de-a lungul  drumului până-n Saint Jean de Monts, localitatea unde s-a desfășurat cursul organizat de Asociația Tree-Europe France.

Dacă  numele cursului, Identitate și interculturalitate în schimburile pedagogice în Europa este elocvent, o  cercetare sumară a descrierii acestuia te convinge că între fond (tematică ) și formă (organizare) este o consonanță deplină. Când afli că despre  interculturalitate îți va vorbi o echipă alcătuită din formatori care vin din spații culturale  diferite, te gândești imediat că teoria va avea acoperire. Desigur, rămâne întrebarea: formează cu adevărat o echipă, o identitate de grup? Răspunsul aveam să-l aflu din primele zile, când am simțit  că această echipă de formatori alcătuită dintr-un francez – Vrignon Eric, profesor de istorie – geografie, o belgiancă, Mme Bourgeois Berenice,-Belgia, (științe naturale) și o scoțiancă, Mme Corinne Anderson – profesor de franceză/ germană –Scoția a reușit să arate că dialogul între culturi este nu doar posibil, ci și creator de noi dimensiuni. Caracterul eterogen (și totuși unitar) al echipei a reprezentat o  asigurare că temele vehiculate: interculturalitate, cetățenie activă, cetățenie și dimensiune europeană, schimburi pedagogice vor fi cu mult mai mult decât simple discursuri.

Prima zi a avut ca temă conceptul de identitate personală. Am regăsit, teoretizate sub forma unor noțiuni, interogațiile referitoare la identitatea personală, în fața cărora m-a pus completarea Formularului de candidatură: experiențele mele, potențialități, evenimente importante din evoluția personală, motivații, puncte tari/ slabe etc. Dacă Formularul mi-a așezat în față o oglindă, încă din prima zi a cursului m-am trezit în fața a 13 oglinzi, adică 26 de ochi! În fiecare căutam să văd cum sunt privită, atât ca reprezentant al unui grup (al românilor), cât și ca individ. Am avut șansa să întâlnesc niște oglinzi clare, luminoase și credibile. Acestea au fost  colegii mei, pe care i-am considerat, de la sfârșitul primei zile,  candidați la prietenie. Ei sunt cei care au remodelat pentru mine harta Europei, căci acum reprezentările au chipul lor: conturul Bulgariei se acoperă cu numele Vyarei, cel al Greciei cu numele celor două colege, Spania are ca fundal imaginea Marianei, Polonia este asociată cu Pauline, Italia are părul blond ca al Rossanei, iar Franța are breton precum Anne.

Metafora oglinzii aveam să o  regăsesc în cadrul cursului, în cea de-a treia zi, când una dintre teme, referitoare la identitatea Franței purta titlul Oglindă, oglinjoară, spune-mi care-i cea mai frumoasă din țară?

O altă temă  noțiune, trăită înainte de a fi predată a fost cea despre Șocul cultural. Acesta  a început mai întâi la nivel lingvistic, odată cu intrarea în Ungaria, apoi în Austria și Germania. Indicatoarele cu nume de localități care mi se păreau imposibil de pronunțat și   vânzătorii care nu cunoșteau nicio altă limbă în afara germanei și a maghiarei au declanșat reacții de stres pe care a trebui să învăț să le gestionez. Aparent lipsită de semnificație, existență a două ceasuri care indicau ore diferite, cel din autocar și  cel al  telefonului meu, a generat o ușoară anxietate. Primul indica ora României, al doilea  trecuse deja într-un alt spațiu cultural. Aveam să mă reîntâlnesc la curs cu tema Timpului,  modul de abordare a lui constituind element identitar pentru un grup/ o națiune.

A vorbi, la modul teoretic, despre dialog între culturi nu este același lucru cu a interacționa direct, pe viu, cu alte culturi. Limbajul verbal este forma superioară a comunicării, dar nu unica. Cursul a arătat în ce măsură diversele forme de comunicare (nonverbale, gestuale, prin alte coduri) contribuie la formare și definirea identității. Niciuna dintre temele cursului nu a fost  prezentată doar expozitiv. De fiecare dată, am fost puși în situații concrete de viață, am construit scenarii, poeme, ne-am amuzat identificând la colegii noștri stereotipii legate de identitatea lor națională, ne-am asumat diverse roluri, pentru a privi din diverse perspective, am analizat, am lucrat în grup și în pereche. Vizitele culturale: L’ Ecomusee  Vendee, Noirmoutier și Saint Gilles au reprezentat o altă formă de cunoaștere și de fixare a unor concepte precum: identitate colectivă/ regională. Despre conceptul de minoritate culturală poți discuta mult, dar de înțeles îl înțelegi cel mai bine când tu însuți experimentezi statutul de persoană minoritară.

Fiecare individ poartă cu sine, pe lângă propriile complexe, și pe cele ale poporului căruia îi aparține. M-am identificat și eu cu angoasele unei națiuni care abia se năștea când Franța construia catedrala Notre –Dame. Nu mi-a fost niciodată rușine că sunt româncă: așa m-am născut, este un dat. Dar, aflată în a doua zi a cursului într-o vizită  culturală la Noirmoutier (o insulă unită cu restul regiunii Vendée printr-o șosea impecabilă, lungă de 4,5 Km) nu m-am putut opri să mă întreb: De ce aici o șosea care este zilnic acoperită complet de apele sărate ale mării  poate  să arate atât de bine, iar Acasă, șoșele abia finalizate sunt pline de gropi?

Din fericire, a doua zi după vizita culturală de la Noirmoutier, aveam să depășesc acest sentiment de inferioritate, când rostind nume precum Eliade, Ionescu, Brîncuși, mi–am  dat seama că toate persoanele de la curs știau că aceștia sunt de origine română. Am fost fericită să redescopăr dimensiunea europeană a culturii române.

Explicațiile primite despre eTwinning (una dintre teme a trat rolul tehnologiei informației în realizarea schimburilor pedagogice) mi-au mai îndepărtat, de asemenea, din complexe: eram mult mai bine informată decât colegele mele din alte țări. Și, cu toate acestea, teama  de a vorbi/ scrie într-o limbă străină mă  determinase să nu inițiez nici un proiect!

Din multe puncte de vedere, acest curs a fost cu adevărat unul de formare – de inițiere.
Orice călătorie  este una inițiatică, veți spune. Prin extensie, putem afirma că orice curs Comenius, deoarece se desfășoară într-o altă țară, va  reprezenta un pas în devenirea  călătorului. Prin tematică și prin felul în care s-a desfășurat, prin oamenii care i-au dat viață (cursanți și formatori) acest curs a fost cu totul special. Conceptele vehiculate au reușit să se impregneze pentru noi toți cu sens. Achiziționarea lor în cadrul grupelor de lucru, faptul că am putut să solicit sprijin  colegilor (mai buni cunoscători al limbii franceze) fără a mă simți jenată, a însemnat pentru mine, ca individ, o mare realizare: dispariția unor complexe, o treaptă urcată în creșterea stimei de sine. Acesta este talantul primit. Sunt datoare să-l înmulțesc, așa cum ne sfătuiește Învățătorul în pilda Sa.

Nu am orgoliul că voi înălța catedrale, dar am încrederea că voi pune și eu, prin toate activitățile pe care mi le-am propus și care mi-au fost inspirate de acest curs, cărămizi la  construirea unor identități personale echilibrate și armonioase, pregătite să facă din Europa un spațiu multicultural cu o identitate proprie.