În lumea copilului cu ADHD

Am modelat de-a lungul carierei mele didactice numeroase caractere, însă mare mi-a fost surprinderea că, în această generație pe care am preluat-o spre instruire și formare, a răsărit de nu știu de unde un copilaș mai aparte, singuratic, cu o stimă de sine scăzută, adesea neatent, cu lipsă de concentrare, impulsiv, dezordonat, anxios și care părea că nu mă ascultă atunci când vorbesc.

De multe ori m-am gândit să împărtășesc experiențele mele de la clasă, cu voi, prietenii și colegii mei, să vorbim deschis despre ADHD – această tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție, mai prezentă într-adevăr la băieți decât la fete și, spun unii, supradiagnosticată.

„Copiii cu ADHD, alături de ceilalţi copii cu cerinţe educative speciale, au nevoie să fie incluşi în şcoala de masă, să facă parte din comunitate, să fie valorizaţi, să beneficieze de o educaţie flexibilă şi deschisă, astfel încât să le fie recunoscute aptitudinile asemenea copiilor cu dezvoltare tipică”, spune Elena Nedelcu, pedagog la Asociaţia pentru Intervenţie Terapeutică în Autism (AITA).

Știam că din prima zi învățătorul trebuia să stabilească clar regulile clasei, să dețină controlul, dar totodată să fie o persoană apropiată și caldă. Mai știam că acest copil trebuia așezat în prima bancă, ferit de elemente distractoare, aproape de învățătoare, pentru a fi monitorizat și încurajat sau lângă un copil care este atent și concentrat.

Atitudinea negativă din partea învățătorului poate dăuna acestor copii cu ADHD, deoarece ei au deja o stimă de sine scăzută. Laudele trebuie să fie dese pe tot parcursul zilei și nu doar la sfârșitul acesteia. Copilului de acest gen trebuie să i se acorde atenție, ascultându-l ce are de spus, fiindcă el vrea să fie auzit, tratat cu respect.

După o lungă perioadă de investigare a acestui caz mi-am pus câteva semne de întrebare și apoi am acționat în consecință: am început să creez un mediu securizant pentru copil, să înțeleagă că eu sunt lângă el și că vreau să-l ajut, să devenim cei mai buni prieteni. Nu l-am certat în fața colegilor, iar ceilalți copii au înțeles cu timpul că nici ei nu au permisiunea să-l certe. În loc să fie confruntat direct, atunci când activitățile sau comportamentul lui au fost inadecvate l-am copleșit cu laude, dându-i o atenție individuală crescută.Acest lucru face ca așteptările să devină clare pentru elev și astfel să evite interpretarea negativă sau criticismul.

Atent supravegheat atât de mine cât și de un psiholog care recunosc că în mare parte, acesta din urmă m-a învățat ce să fac și cum să reacționez în asemenea situații de intergrare a copiilor cu ADHD, am decis că poate fi integrat cel mai probabil și nu e niciun pericol pentru societate.

Împreună cu psihologul şcolar şi cu părintele, poate fi creat un program educaţional personalizat care să evidenţieze obiectivele viitoare și ajutorul de care copilul are nevoie pentru a atinge aceste obiective.

Trebuie luat în calcul modul în care învăţătorul poate combina şi integra acest program cu activităţile şcolare a celorlalţi elevi din clasă. Sprijinul trebuie să vină de la personalul didactic cu experienţă, de la psihologii şcolari, asistenţi sociali şi de la personalul medical specializat. Aceşti copii au nevoie de o structură şi de o rutină bine stabilită. Locul lor în bancă trebuie păstrat neschimbat şi să fie lăsaţi, să înveţe după metodele prin care ei înţeleg cel mai bine.

Familia unui copil hiperkinetic este de multe ori în dificultate. Părinţii trebuie să urmărească atent comportamentul copilului şi trebuie să înveţe să răspundă adecvat. Există numeroase dovezi care evidenţiază că ADHD se asociază frecvent cu una sau mai multe tulburări mentale, precum dislexia, tulburarea de opoziţionism provocator, tulburarea de conduită, tulburările afective (depresia) şi tulburările anxioase. Tratamentul hiperactivităţii va contribui la controlul simptomelor, permiţând o creştere şi dezvoltare normală.

Este recomandat ca părinţii să solicite sfatul medicului în următoarele situaţii: când simptomele de ADHD produc dificultăţi la şcoală, acasă şi în relaţiile interpersonale. Aceste probleme sunt sesizate de către părinţi şi profesori, odată cu intrarea în clasa întâi primară; când copilul prezintă semnele unor tulburări mentale, precum depresia şi anxietatea, care durează de câteva săptămâni sau simptomele s-au înrăutăţit în ultima perioadă; când copilul prezintă eşec şcolar şi probleme de comportament. Specialiştii care pot diagnostica şi aplica tratamentul ADHD sunt: medicul de familie;medicul pediatru; medicul psihiatru de copii; neurologul de copii.

Un tratament eficient presupune un diagnostic corect şi o evaluare exactă a abilităţilor şi problemelor copilului. Atenţia noastră la ceea ce fac copiii în ziua de azi este un lucru de căpătâi pentru ceea ce vor deveni când vor creşte mari. Aşa că fac apel la fiecare dintre voi, dragi părinţi, profesori şi colegi, să lucrăm împreună, pentru că numai aşa vom reuşi să avem, în viitor, nişte copii sănătoşi.

Bibliografie:
Egan, K., Popenici, Ş., (2007) – Educaţia elevilor hiperactivi şi cu deficit de atenţie, Ed. Didactica Press, Bucureşti.
Gilbert, P., (2000) – Copiii hiperactivi cu deficit de atenţie, Ed. Polimark, Bucureşti.
Purcia, S., (2003) – Ocrotirea şi integrarea copiilor handicapaţi, Ed. Psihomedia, Sibiu.
Verza, E., (1998) – Bazele psihologice ale educaţiei integrate, în „Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Asociaţia RENINCO România”, Multiprint, Iaşi.