Înțelegerea documentului sonor și ascultarea activă – noi abordări în didactica limbii franceze

Absolventă a Universității de Vest din Timișoara, își desfășoară activitatea didactică din anul 1997 și până în prezent la Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu” din Arad. Realizări profesionale: calitatea de membru în Corpul Național de Experți în Management Educațional, responsabilă la nivelul unității de învățământ în cadrul unor comisii de specialitate.

Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu, Arad (Arad)

Odată cu începuturile abordărilor de tip comunicativ, didactica limbii franceze ca limbă străină, cunoscută ca FLE, a putut să evolueze într-o libertate relativă percepută uneori ca o adevărată aventură – de aici și posibila întrebare „care ar putea fi interesul pentru o ascultare activă și înțelegerea unui document sonor”?
Demersul metodologic al unei activități de acest tip trebuie să ghideze elevul spre facilitarea înțelegerii mesajului, spre deprinderea abilității de ascultare activă – este necesară conștientizarea faptului că actul de a asculta, dacă este simplu, cotidian și banal în limba maternă, poate deveni facil în limba străină, în cazul de față franceza, dacă se înțelege din ce este alcătuit și dacă se propune un demers didactic etapizat care permite abordarea acestuia de manieră activă.

Înainte de apariția magnetofonului, unui profesor de limba franceză îi era extrem de greu să își facă elevii să asculte o voce diferită de a sa, iar dacă elevii reușeau să ia contact întâmplător cu un vorbitor de franceză erau derutați de voce, intonație, accent, mod de a vorbi, faza de adaptare devenind prea lungă și frustrantă. Astăzi introducem documentul sonor în ora de limbă franceză chiar de la începutul învățării, de la prima lecția, astfel luându-se contact imediat cu limba țintă așa cum este ea vorbită de nativi.

În ceea ce privește stabilirea obiectivelor de învățare, pentru elevii de nivel avansat, acestea pot acoperi o paletă largă, în conținuturi socioculturale, lexicale, fonetice, morfosintactice, discursive, tematice, strategice, metodologice, elevii vor fi capabili : să descopere sau să recunoască elemente lexicale, să descopere sau să recunoască diferite registre lingvistice într-o anumită situație de comunicare, să descopere accente diferite, să recunoască sunete (discriminare auditivă), să repereze cuvinte-cheie, să stăpânească înțelegerea globală și înțelegerea de finețe, să recunoască structuri gramaticale într-o anumită situație de comunicare.

În ziua de azi, o mare parte dintre manuale sunt însoțite de documente audio pe suporturi variate, legate din punct de vedere tematic de conținuturile unităților de învățare, editurile propunând un așa-numit material periferic, documente având obiective specifice. Acest lucru constituie un avantaj major pentru profesorul contemporan, astfel nemaifiind necesar ca acesta să își producă propriile materiale- suport variate (înregistrări radio, interviuri, buletine meteo, cântece, dezbateri culturale, dezbateri politice, anunțuri publicitare, înregistrări de documente autentice din viața de zi cu zi, conversații uzuale). Ceea ce rămâne aproape la fel este realizarea exercițiilor în funcție de obiectivele propuse.

În funcție de nivelul și vârsta elevilor profesorul poate utiliza ca instrument ajutător inițial un chestionar în care le propune acestora să răspundă cu sinceritate la o serie de întrebări, folosind răspunsurile „Întotdeauna”, Rar”, ”Niciodată”:

  • Atunci când interlocutorul vorbește, anticipezi ce va spune
  • Atunci când interlocutorul exprimă o idee dificil de înțeles, pierzi șirul ideilor
  • Atunci când cineva vorbește îți iei notițe mental pentru a cere detalii la final
  • Atunci când asculți ceva la radio te poți gândi la altceva
  • Atunci când asculți pe cineva vorbind la televizor ești distras de imagine
  • Preferi televiziunea în locul radioului pentru că gesturile celui care vorbește te ajută să înțelegi mesajul

În urma discuțiilor care urmează chestionarului vor rezulta calitățile pe care trebuie să le aibă un bun ascultător: este activ, se concentrează pe ce i se spune, este pregătit să reformuleze mesajul și să verifice daca a înțeles bine, încearcă să anticipeze ce îi va spune interlocutorul.

Prima abordare a unui document necunoscut este numită generic abordare globală; aceasta cuprinde două mari etape, și anume: reperarea situației și observarea organizării discursului. În acest scop profesorul poate folosi o serie de întrebări ajutătoare:
1. Cine cu cine vorbește? – câte persoane/ personaje vorbesc? Care este/ pare să fie vârsta lor? Câți bărbați, câte femei, câți copii vorbesc? Pot fi caracterizați (naționalitate, statut social, stare de spirit)?
2. Unde se petrece dialogul? – se cunoaște locul desfășurării? Există zgomote de fond semnificative (muzică, râsete, zgomot de stradă, alte discuții în fundal)?
3. Despre ce se vorbește? – se pot sesiza global tema dominantă, subtemele, domeniile de referință eventuale?
4. Când se vorbește? – la ce moment se petrece luarea cuvântului, ora, ziua?
5. Cum se vorbește? – care este canalul de comunicare utilizat (discuție față în față, radio, televiziune, interviu, conversație telefonică)? În ce registru de limbaj se vorbește?
6. În ce scop are loc conversația? – care este intenția celui care vorbește (informare, explicație, povestire, comentariu, descriere, prezentare)?

Deci, pentru a asigura o înțelegere cât mai bună a unui mesaj dintr-un document sonor, profesorul va trebui să adreseze întrebări generale întregului grup de elevi, să justifice răspunsurile și să obțină consensul și validarea din partea grupului. De asemenea, va trebui să se acorde o atenție specială pentru reperarea cuvintelor și indicațiilor care pot facilita înțelegerea, odată ce rolul structurării, marcatorilor, cuvintelor și indicațiilor va fi corect înțeles, demersul profesorului va fi unul de succes.

Bibliografie
Abric, Jean- Claude, Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iași, 2002
Bougnoux, Daniel, Introduction aux sciences de la communication, La Découverte, Paris, 2001
Ilica, Anton, Filosofia comunicării, Editura Universității ”Aurel Vlaicu”, Arad, 2006
Robert, Jean- Pierre, Dictionnaire pratique de didactique du FLE, Ophrys, Paris, 2008
Tagliante, Christine, La classe de langue, CLE International, Paris, 1994

 

Cuvinte cheie: didactică, franceză, document, comunicare, sonor
Accesări: 249