Limbajul vizual, între știință și talent
Profesoară de Limba și literatura română, gimnaziu, cu gradul didactic II, este absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă din București și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava. Are un masterat la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, specializarea Literatura română în context european.
Limbajul vizual transmite mesaj și emoție, utilizând un anumit cod, doar că o face în mod diferit față de cel oral sau scris. În același timp, imaginea pe care un elev o creează este, indirect, o imagine a sinelui, contribuind la exprimarea de sine și la autocunoaștere, deopotrivă. Atunci când profesorul le transmite elevilor noțiuni despre elementele limbajului plastic, îi ajută, de fapt, să cunoască noi modalități de exprimare a sinelui. Profesorul poate face aceasta prin activități interdisciplinare, care sunt antrenante și care se desfășoară într-o atmosferă creativă și relaxată.
Într-o lume în care imaginea câștigă teren față de cuvântul scris, e nevoie de o clarificare a ideilor și de o echilibrare a argumentelor ce favorizează un tip de comunicare sau altul. În primul rând, comunicarea verbală reprezintă transmiterea unui mesaj utilizând cuvântul (scris sau rostit), în timp ce comunicarea vizuală folosește drept suport imaginea. Deși pare a fi mai puternică decât comunicarea verbală, cea vizuală se folosește, de fapt, de aceeași „poveste” pe care o poate transmite cuvântul, doar că o face mult mai repede. Acesta este motivul pentru care reținem mai ușor imagini, în locul cuvintelor. Dacă scrierea înlocuiește obiectul în absența acestuia, imaginea suplinește parțial lipsa obiectului. În același timp, cuvântul are tendința de a evoca lucruri trecute, în timp ce imaginea comunică despre „aici” și „acum”.
Totuși, nu diferențele dintre cele două tipuri de limbaje ne interesează în mod deosebit, ci mai ales faptul că ambele transmit, odată cu mesajul, emoții. De asemenea, ambele necesită cunoașterea unui cod, așa cum ambele se pot ajuta reciproc în decodarea semnificațiilor: despre o imagine comunicăm utilizând limbajul oral sau scris, la fel cum putem susține o comunicare orală sau scrisă utilizând imagini. Trebuie să recunoaștem, însă, limitele pe care această reciprocitate le presupune: există imagini care nu pot fi descrise în cuvinte, la fel cum există cuvinte ce nu pot surprinde total o imagine. În același timp, ambele tipuri de comunicare sunt creații ale ființei umane înzestrate cu talent, dar care, fără voință, efort sau muncă, nu ar putea produce artă.
În acest context, familiarizarea elevilor cu lucrări ce conțin aceste tipuri de comunicare este deosebit de importantă. Este vorba, aici, despre lucrări ca cele ale marilor pictori sau scriitori, dar și de lucrări care îmbină fericit scrisul și imaginea. Astfel, elevii pot fi solicitați să observe modul în care au fost alese anumite creații plastice ca exemplificări pentru anumite mesaje, dar și așezarea lor în pagină, în produse ca: articole de ziar, revistă, benzi desenate, cărți de povești, dar și în înregistrări video, de tipul reclamelor. Pornind de la sesizarea acestor aspecte, elevii vor trece ușor apoi către observarea și interpretarea rolului pe care-l au culorile, contrastele sau armoniile din imagini și, în general, vor descoperi importanța pe care aspectul lucrării o conferă mesajului acesteia. Vor descoperi, de asemenea, că mărimea scrisului adaugă sens acestuia, așa cum o fac orientarea, culoarea sau poziția ocupată de scris pe o pagină, dar și contrastul dintre culoarea fondului și cea a scrisului. Vor putea apoi face diferența între cât de personal este scrisul de mână într-o felicitare, de exemplu, în comparație cu felicitările electronice. Ar putea chiar să afle cum scrisul de mână transmite informații despre personalitatea celui care îl aplică și cum acesta poate transmite emoție.
Nu trebuie ignorat faptul că imaginea, ca și scrisul de altfel, se pot constitui în modalități de cunoaștere a sinelui, prin aceea că transfigurează artistic realitatea până la a oferi o imagine uneori perfecționată a acesteia, deschizând noi perspective asupra lumii și a vieții și, deci, asupra propriului sine. De cele mai multe ori, atunci când semnificația unui produs artistic este decriptată, se produce, de fapt, autocunoașterea. În ceea ce privește mediul școlar, sigur că profesorul îi conduce pe elevi, la început, către observarea produsului artistic și descrierea acestuia. Pasul următor este, însă, la fel de important: elevii vor descifra ce semnificații conține acest produs, fie că la baza lui stă imaginea, fie că este vorba de cuvânt. De asemenea, elevii pot fi ghidați către comparații între produsele artistice, ale aceluiași autor sau ale unor autori diferiți.
Raportarea unor asemenea produse la cultură, în general, este pasul final, accesibil într-o mai mică măsură elevilor, dar pe care e bine să-l facă profesorul, fie și numai din punct de vedere expozitiv, pentru a oferi elevilor săi repere valide.
Pe măsură ce elevii deprind și aplică noțiunile teoretice, cum sunt cele referitoare la elementele de limbaj plastic, ei le vor descoperi avantajele și limitele, probând, în același timp, importanța pe care o are talentul, alături de exercițiul susținut. Astfel, elevii vor dobândi cunoștințe cu privire la materiale de lucru, puncte, linii, pete, culori, perspective valorice sau cromatice, moduri de dispunere a culorii, valorații, proporții, ritm, compoziții. Însă ceea ce contează din punctul de vedere al formării de competențe este raportarea acestor noțiuni la accesarea unui spirit critic, analitic și creativ deopotrivă.
În acest demers, sunt extrem de utile activitățile interdisciplinare, precum:
- ieșirile în natură, cu scopul observării unor peisaje reale, pe care apoi elevii să le poată compara cu cele ale unor pictori sau cu propriile lor creații;
- realizarea de benzi desenate, pornind de la lectura unui text literar;
- realizarea de muzicograme, pornind de la ascultarea atentă/ studiul unei compoziții muzicale.
Aceste tipuri de activități nu sunt numai interactive, ci și extrem de antrenante pentru elevi, solicitându-le acestora curiozitatea și creativitatea în același timp. Un aspect extrem de important este acela că atmosfera de lucru este una relaxată și motivantă.
Atât timp cât profesorul este preocupat de modul în care alege să lucreze cu elevii săi, alege, de fapt, să-i responsabilizeze pe aceștia și să-i determine să-și folosească talentul și creativitatea în favoarea exprimării de sine, căci „imaginea constituie oglinda vieții spiritului, îndemn la gândirea profundă şi o garanție a sensului când oferă prilej de reflecție” (Elena Abudan, „Comunicare vizuală”, în academia.edu/20415712 / Comunicare_Vizuala, accesat pe 19.01.2020).
Cuvinte cheie: imagine, limbaj plastic, autocunoaștere, talent
Accesări: 1.624




Ministerul Educaţiei