Mihai Eminescu pe zoom, dar mai ales în suflete

Anul acesta, mai mult ca oricând, versurile poetului național au ajuns sigur în casele copiilor prin intermediul lecțiilor online. Iar acolo, în casele copiilor, am fost urmăriți și de ochii critici ai părinților rămași pe acasă sau ale unor bunici puși de părinții plecați la lucru să asigure procesul de învățare. Din cameră în cameră, din microfon în microfon, Eminescu a răsunat și în acest an, trecând prin filtrul și mai multor suflete: copii, părinți, bunici sau frați.
Iubitorilor de artă le este mereu dor de artistul preferat. Nouă ne-a fost dor de Luceafăr. Ne este dor și de Sala de proiecții a școlii, unde se organizau în vremurile bune activitățile culturale.

Dar anul acesta, sală de spectacol ne-a fost zoom-ul, pentru că… fiind covid, pe zoom cutreieram… ca să parafrazăm versurile poetului pe care îl elogiem în fiecare 15 ianuarie. Numit cândva poetul nepereche, Mihai Eminescu a rămas… tot singur… singurul care a devenit simbol al culturii naționale, singurul ale cărui versuri sunt știute de la mic la mare, singurul care a trăit puțin, dar suficient cât să se exprime  pentru o viață.

Eminescu ne invită, la fiecare lectură, la o plimbare prin codri sau pe lac, uneori ne cheamă să numărăm cu el plopii; alteori căutăm infinitul într-o floare albastră sau ne mulțumim cu izvorul care tremură pe prund. Deseori criticăm societatea actuală plină de oameni mici de zile, mari de patimi, iar alteori ne amintim de zilele de aur. De cele mai multe ori, visăm la Cătăline și Cătălini. În orice situație ne-am afla, Eminescu ne îndeamnă la ataraxie: privitori ca la teatru, trebuie să ne detașăm de spectacolul cotidian și să privim mai mult în noi, pentru că ochiu-nchis afară înăuntru se deșteaptă, adică înțelepciunea se dobândește prin sondarea lumii interioare.

Dorul de Luceafăr i-a cuprins anul acesta pe elevii claselor a V-a și a VI-a B. Îmbrăcați în culorile școlii (alb, roșu și negru), copiii au transmis (fiecare din camera lui) plăcerea recitirii/ recitării versurilor eminesciene, emoția în fața cuvintelor nepereche, curiozitatea sufletului tânăr care vibrează la vocea unei voci unice. Departe unii de alții, am reușit să facem împreună o călătorie virtuală în universul poetului, urmărind un material biografic care a surprins momentele importante din viața poetului. Atenția și memoria le-au fost testate apoi printr-un chestionar. Un colaj de versuri eminesciene a fost realizat prin rostirea de către fiecare elev a versului preferat ales dinainte. Receptarea critică a fost demonstrată prin analiza din perspectivă proprie a versurilor alese. Cuvintele poetului au răsunat întrerupte pe alocuri de cântecele dedicate poetului. Ochii sufletului au făcut echipă cu ochii minții și au dat naștere unor desene care reprezintă universul poetic eminescian.

Chiar dacă toate-s vechi și nouă toate, profesorul de română are menirea să întindă lucii mreje pentru a-i capta pe elevi în lumea literaturii. Schimbând doar actorii în scenă, profesorul ține vie amintirea artiștilor neamului reinventând mereu și mereu activități potrivite pentru fiecare generație în parte și potrivite vremurilor.

Îi salutăm pe cititorii revistei „iTeach: Experiențe didactice” cu replica preferată a poetului: Trăiască nația!