Modalități de educație patriotică a elevilor în învățământul primar și gimnazial

Absolventă a Universității Petrol-Gaze din Ploiești, Facultatea de Litere și Științe, specializarea Limba și literatura română - limba și literatura engleză, promoția 2002, si a programului de masterat Management educațional și integrare europeană, 2009, profesor titular de limba și literatura română din 2003 la Școala Gimnazială, comuna Florești, județul Prahova, director adjunct septembrie 2014-ianuarie 2017 si director septembrie 2017-prezent. 

Școala Gimnazială, Florești (Prahova)

Țara nu se servește cu declarații de dragoste, ci cu muncă cinstită și, la nevoie, cu jertfă. Munca cinstită, viața curată, iubirea de semeni, împlinirea datoriilor pe care le avem, adică faptele, acestea înseamnă patriotism și nu vorbe deșarte, spunea scriitorul nostru Mihail Sadoveanu. De aceea, trebuie să le arătam elevilor noștri că patriotismul este o „luptă” continuă pentru afirmare, dar nu pe câmpul de bătălie, ci în știință, artă, pe terenurile sportive. Dintr-o astfel de luptă vom avea cu toții de câștigat.

„Patria e aducerea-aminte de zilele copilăriei…coliba părintească cu copacul cel mare din pragul ușii, dragostea mamei… plăsmuirile (nevinovate) ale inimii noastre… locul unde am iubit și am fost iubiți… câinele care se juca cu noi, sunetul clopotului bisericii satului ce ne vestește zilele frumoase de sărbătoare… zbieratul turmelor, când se întorceau în amurgul serii de la pășune… fumul vetrei ce ne-a încălzit în leagăn, înălțându-se în aer… barza de pe streașină, ce caută duios pe câmpie…și aerul, care nicăierea nu este mai dulce!” Astfel descria Alecu Russo patria în „Cântarea României”.

În educația patriotică a elevilor trebuie realizate două obiective: formarea conștiinței și formarea conduitei patriotice. Conștiința patriotică are în conținutul ei apartenența unei persoane la poporul și la limba română, la mediul social și cultural în care trăiește, cunoașterea valorilor culturale și a istoriei poporului român. Conduita patriotică se manifestă în apărarea suveranității și independenței patriei, admirația și respectul față de valorile culturale create de poporul român, popor ce s-a impus pe plan universal prin Brâncuși, Eminescu, Iorga, Eugen Ionesco, Țiteica, Coandă, Emil Palade și alți creatori de talie mondială.

Aceste obiective se pot realiza prin procesul de învățământ, prin orele de dirigenție și prin activitățile extracurriculare. Procesul de învățământ oferă largi posibilități pentru formarea la elevi a noțiunilor de patrie, popor, patriotism și care vor fi structurate în convingerile, sentimentele și atitudinile patriotice. În acest scop pot fi folosite lecții de istorie, geografie, limba și literatura română, dar, mai ales, rezultate bune la învățătură ale elevilor. Patria este cea pentru care îți faci datoria la locul de muncă pentru a contribui astfel, atât la bunăstarea ta, cât și a ei, înseamnă să-i respecți pe ceilalți, să fii cinstit, corect si solidar cu semenii atunci când aceștia întâmpină greutăți, să iei atitudine împotriva minciunii, nedreptății, corupției.

Patriotismul înseamnă capacitatea de a te raporta critic la compatrioți, la realitățile sociale. Un bun patriot este acela care semnalează ceea ce nu funcționează normal în grupul din care face parte, evenimentele negative și propune soluții pentru îmbunătățirea lor.

Activitățile extracurriculare, cum sunt vizitele la muzee și case memoriale, excursiile în natura, activitatea din cercurile de elevi, activitățile cultural-artistice, vizionările de filme și expoziții, serbările școlare, lecturile literare și drumețiile sunt modalități deosebit de eficiente aplicate în școlile noastre pentru educația patriotică a elevilor.

Astfel, 1 Decembrie este ziua când iarna, cu albul zăpezii, intră în dreptul ei natural, iar pentru Romania, 1 Decembrie este, an de an, începutul unui an istoric, înscris în analele spiritualității românești cu numele – „Marea Unire de 1 Decembrie 1918”. Cu acest prilej, în fiecare an, în școlile de pe raza comunei Florești au avut loc manifestări cultural-artistice aniversare, prilej cu care elevii, cadrele didactice și părinții au simțit împreună bucuria de a cinsti faptele înaintașilor noștri, eroismul și jertfa lor, credința că, numai prin Unire și Toleranță, popoarele pot să fie libere, să viețuiască pașnic, fiecare în patria lor și prin patrie în UNIVERSUL lumii.

Metafora psihologică optimistă de fiu al planetei, atrăgătoare în felul ei și des rostită de către unii acum, nu poate și nu trebuie s-o excludă pe aceea a dreptului natural, istoric și demografic de fiu al unei anumite planete, în ceea ce ne privește pe noi, românii, de fii ai unei Europe a patriilor.

Vocația de dascăl presupune aptitudini și capacitate intelectuală, dar și foc sacru venit să contopească aceste calități în folosul celor încredințați spre formare. Urmând un viguros filon istoric, dascălii au fost și au rămas veritabili misionari ai neamului, trimiși în toate colțurile țării să semene lumina. Ei continuă și tradiția de a organiza serbări școlare, care vor rămâne peste vremi momente de bucurie sufletească, prilej de manifestare inedită și nestingherită a valențelor native ale copiilor în fața părinților, admiratorilor emoționați, gata de a oferi zâmbete, flori sau lacrimi de bucurie și recunoștință.

Am cunoscut și momente în care se ignorau aceste activități din spirit de comoditate al unor cadre didactice care afirmau ca n-au talent și nici timp pentru așa ceva, fără să realizeze că o serbare face și celelalte activități mai productive, că în serbare se împletesc fructuos cunoștințele de la diferite discipline de învățământ, se îmbogățesc și se nuanțează viața lor afectivă, că serbările stimulează apariția unor sentimente neîncercate sau le dezvoltă pe cele mai slab manifestate anterior.

Experiența atâtor ani de activitate în mijlocul copiilor mi-a întărit convingerea că serbările școlare au un caracter stimulator, atât pentru micii artiști, cât și pentru părinții lor. An de an, cu fiecare generație, am căutat să descoperim și să cultivăm talentele copiilor, calitățile de ritm, grație, armonie, mișcare, găsind pentru fiecare un rol, locul într-o anumită formație (de dans popular, modern, gimnastică, grup vocal, dramatizări).

În școala noastră există tradiția organizării serbărilor la sfârșit de an școlar și cu ocazia unor evenimente deosebite, precum 8 Martie, 1 Iunie, dar și cu ocazia zilelor de 24 Ianuarie si 9 Mai, aceste două evenimente fiind comemorate la cele două monumente existente pe raza comunei Florești. Conducerea școlii acordă sprijinul necesar acestor manifestări, încurajează și stimulează micii artiști. Am trăit alături de copii bucuria succesului, am remarcat că acel contact cu publicul trezește în sufletul copiilor dorința de a învinge dificultățile, de a-și stăpâni timiditatea, de a trăi bucuria reușitei.

E fascinant când pe marea scenă, sub ochii tuturor, apar micii artiști, recitatorii, cântăreții ori dansatorii îmbrăcați în costume superbe, este cu adevărat extraordinar când ei reușesc să trezească în sufletul spectatorilor emoții, bucurii de neuitat, când în sală răsună ropotul aplauzelor. Elevii, personalul didactic al școlilor de pe raza comunei Florești, părinții și numeroși alți invitați au retrăit intens, de fiecare dată, mesajul patriotic, luminos și înălțător al artei cu care înzestrații elevi au redat evenimentele sărbătorite.

 

Cuvinte cheie:
Accesări: 1.696