Pasiune și responsabilitate în educație

Responsabilitatea meseriei de profesor derivă din influența exercitată de un cadru didactic asupra copiilor, de rolul important pe care acesta îl poate juca în parcursul viitor al copiilor. Această influență se manifestă încă de la cea mai fragedă vârstă și se menține pe întreg parcursul școlarității. Un bun cadru didactic reușește să facă mai mult decât să asigure o transmitere adecvată a cunoștințelor către copiii pe care îi educă, reușește să îi învețe pe aceștia cum să caute și să găsească singuri informațiile de care au nevoie la un moment dat, cum să învețe singuri, cum să se adapteze cu succes la o situație neprevăzută și să găsească răspunsuri și soluții la problemele cu care se confruntă.

A educa înseamnă a trece dincolo de volumul de cunoştinţe – înseamnă şi schimbări de ordin psihologic şi social. Educaţia de calitate presupune implicare activă, empatie, dedicare. Nu este suficient ca un profesor să îşi predea materia, fie şi într-un mod strălucit. Este necesar ca acesta să se asigure că cei care stau de partea cealaltă a băncii au înţeles şi, mai mult decât atât, au capacitatea de a aplica în practică cunoştinţele primite. Sunt foarte importante cunoştinţele pe care un elev reuşeşte să şi le însuşească pe parcursul şcolarităţii, însă educaţia pe care o primeşte, în sens mai larg, este şi mai importantă şi mult mai folositoare în viaţă. O predare aplicată, focalizată pe nevoile de integrare viitoare în societate, pe răspunsul la necesităţile de moment şi de viitor ale elevului, dar care ia in consideraţie şi sentimentele, starea psihică a acestuia, va avea ca rezultat educarea adecvată, cu efecte benefice.

Educația merge mai departe de „predarea cunoștințelor” şi presupune îmbarcarea într-o călătorie împreună cu elevii, călătorie în care cunoștințele predate sunt prelucrate în funcţie de interesul şi nevoile elevilor, sunt adaptate le nivelul fiecăruia şi sunt aplicate în practică, în viaţa de zi cu zi, în activitatea cotidiană, determinând şi schimbări la nivel motivaţional, comportamental.

Prin predare, elevii pot învăţa noţiuni, fapte, reguli, valori morale, tehnici etc, însă educarea elevilor nu este posibilă decât prin aplicarea tuturor acestora în practică, în contexte adecvate, în care ei să înveţe să le aplice, să le folosească, dezvoltându-şi astfel propria personalitate. Predarea este doar unealta prin care se reuşeşte educarea elevilor şi depinde foarte mult pe profesor, de modul în care acesta abordează predarea, de stilul de lucru individual, de implicarea fiecăruia.

Educarea implică o reacţie din partea elevului, modul în care elevul reuşeşte să acumuleze cunoştinţele, priceperile, regulile şi să le aplice în acţiunile sale, să îşi schimbe propriul comportament şi să se adapteze prin aplicarea cunoştinţelor primite.

Instituţiile de învăţământ asigură cadrul pentru instrucţia şi educaţia elevilor, prin baza materială, condiţiile şi, mai ales, resursa umană implicată în procesul instructiv-educativ. Majoritatea cadrelor didactice sunt cadre calificate, cu pregătire în domeniu. Dar pregătirea de specialitate nu este întotdeauna suficientă pentru a asigura profesionalismul şi eficienţa în rândul cadrelor didactice în ceea ce priveşte educarea elevilor. Profesorul, dascălul, trebuie să meargă mai departe de a-i învăţa pe copii, el trebuie să îi educe. Este nevoie de o anumită chemare pentru această meserie, de multă muncă, dar, mai ales, de empatie şi dăruire. Exista cadre didactice care îşi fac foarte bine meseria în ceea ce priveşte transmiterea sistematică a cunoştinţelor către elevi, dar care nu reuşesc să pătrundă în sufletul şi conştiinţa acestora, ceea ce nu permite şi o transformare a elevului, educarea acestuia.

Un profesor care educă este cel care influenţează viaţa elevului dincolo de băncile şcolii. Este un profesor despre care elevii îşi amintesc cu drag, care devine mentor, exemplu de urmat, care  îi marchează viaţa încă de pe băncile şcolii, dar continuă să îi influenţeze şi în viitor prin faptul că a reuşit să îi modeleze în aşa fel încât ei să se poată adapta în orice fel de situaţie.

Pentru a deveni un profesor care educă şi modelează caractere, este necesar ca acesta să fie capabil să se modeleze şi adapteze la rândul lui. Societatea modernă este mult diferită şi în continuă schimbare. Şcoala trebuie să ţină pasul cu schimbările intervenite şi să răspundă nevoilor diferite ale elevilor, ale societăţii, să adapteze curriculumul, dar mai ales metodele şi tehnicile de predare. Profesorii trebuie să fie deschişi la nou, trebuie să înveţe ei înşişi şi să fie la curent cu tehnologia modernă, cu preocupările şi interesele elevilor pentru a putea să îi înţeleagă, să ţină pasul cu ei, să îi ajute şi, mai ales, să îi educe prin puterea exemplului.

Şansa şi bucuria de a fi mentorul unui elev, de a-ţi pune amprenta asupra dezvoltării şi educaţiei sale, de a-i influenţa viitorul şi deciziile pe care le va lua în viaţă, trebuie să reprezinte o provocare pe care fiecare profesor să o privească cu responsabilitate şi mândrie. La vârste fragede, influență cadrului didactic este covârșitoare, determinantă. Ce spune „doamna învăţătoare” este literă de lege, copiii înclină să o asculte şi să îi dea dreptate mereu ei, în detrimentul familiei, ceea ce dovedeşte cu câtă responsabilitate trebuie abordată orice problemă, cu câtă grijă trebuie tratat fiecare copil, ca individualitate, pentru influenţarea pozitivă şi educarea corectă a acestuia.

Copiii pot studia şi din cărţi, pot învăţa şi din emisiuni televizate, dar pentru a se educa şi forma au nevoie de exemple de urmat, de oameni care să îi influențeze, care să îi inspire, să le trezească motivaţia pentru propria dezvoltare, să îi încurajeze să cerceteze, să descopere, să îşi dezvolte curiozitatea naturală cu care sunt înzestraţi toţi copiii şi, nu în ultimul rând, să aibă încredere în ei şi să le dezvolte şi lor această încredere în propriile forţe. Fiecare copil reprezintă o individualitate, iar profesorul care reuşeşte să educe este acela care vede în fiecare copil ceea ce este special, acea latură care merită şi trebuie evidenţiată, potenţialul care îl va propulsa, dar îl va face şi fericit în acelaşi timp.

Pornind de la definiţia verbului ‘a educa’ – conform Dicţionarului explicativ al limbii române, înseamnă „a forma pe cineva prin educaţie; a influenţa în mod intenţionat, sistematic şi organizat dezvoltarea intelectuală, morală şi fizică a copiilor şi tineretului” – se poate spune că profesorul care reuşeşte să educe, nu doar să predea, este acela care reuşeşte să influenţeze dezvoltarea unei persoane, în mod voit şi organizat. Un profesor este acela care merge în fiecare zi la şcoală şi îşi predă materia, în timp ce un profesor care educă merge mai departe decât a-şi face meseria de profesor, este cel care reuşeşte să predea conţinutul tocmai prin specificul relaţiei strânse pe care o are cu elevii, făcându-l viu, interesant, abordabil.

A educa nu este doar o meserie, pentru un profesor adevărat. Este o chemare, este o dăruire şi o pasiune de a amplifica visurile şi dorinţele elevilor, de a căuta şi găsi împreună răspunsuri la întrebări şi probleme, de a crea situaţii de învăţare în care profesorul, la rândul lui, învaţă alături de elevi şi se transformă în ghidul-tovarăş al lor într-o călătorie în necunoscut. La finalul acestei călătorii, copiii sunt mai bogaţi nu doar cu un bagaj de cunoştinţe nou dobândite, dar şi cu un set de deprinderi, de reguli, de comportamente pe care au fost determinaţi să şi le însuşească. Pentru ca reuşita educaţiei să fie deplină, este foarte important modul în care un profesor reuşeşte să îşi atragă ‘publicul’, să captiveze atenţia micilor participanţi pe care îi invită la aventură, cu scopul pe care şi l-a propus de a-i educa, dar îmbrăcând totul într-o formă care să determine armonizarea completă cu aceştia.

A educa este o şansă pe care o are fiecare profesor de a influenţa viitorul prin formarea şi modelarea micilor caractere, şansă care trebuie privită cu responsabilitate şi asumată în procesul didactic. Măsura în care fiecare cadru didactic reuşeşte să profite de această şansă şi să îşi pună amprenta asupra personalității educabililor depinde de profesionalismul şi de implicarea fiecăruia, dar în mod deosebit de chemarea, de vocaţia pe care acesta o are, de calitățile individuale şi sentimentele care îl ghidează în meseria de profesor.