Practica pedagogică la grădiniță – între emoție, provocare și formare profesională

Practica pedagogică desfășurată în învățământul preșcolar reprezintă una dintre cele mai importante etape în formarea inițială a viitorilor educatori și învățători. Dincolo de planuri de activitate, fișe și evaluări, această experiență oferă elevilor ocazia de a intra în contact direct cu realitatea educațională, cu ritmul copiilor și cu responsabilitățile autentice ale cadrului didactic.
Articolul prezintă o analiză sintetică a reflecțiilor formulate de elevii din clasa a XI-a I în urma desfășurării practicii pedagogice la grădiniță. Scopul demersului este de a evidenția modul în care experiența practică contribuie la formarea competențelor didactice, socio-emoționale și reflexive ale viitorilor educatori și învățători. Pe baza fișelor de reflecție, sunt analizate trăirile elevilor, activitățile apreciate, dificultățile întâmpinate, achizițiile profesionale dobândite și intențiile de dezvoltare pentru practica ulterioară la ciclul primar. Rezultatele evidențiază importanța învățării experiențiale, a reflecției pedagogice ghidate și a mentoratului în formarea inițială a cadrelor didactice, precum și necesitatea dezvoltării competențelor de comunicare, management al clasei și autoreglare emoțională. Concluziile subliniază rolul practicii pedagogice ca pilon esențial în construirea identității profesionale și în asigurarea continuității formării între nivelurile de învățământ.

Practica pedagogică – o experiență trăită intens

Analiza fișelor de reflecție evidențiază faptul că majoritatea elevilor au perceput practica pedagogică la grădiniță ca fiind plăcută sau foarte plăcută, chiar dacă, în anumite situații, aceasta a fost descrisă ca solicitantă sau dificilă, dar utilă. Emoțiile resimțite – de la entuziasm și curiozitate până la nesiguranță și teamă – fac parte dintr-un proces firesc de formare profesională.

Elevii au subliniat că interacțiunea directă cu copiii i-a ajutat să înțeleagă mai bine specificul muncii educatoarei și importanța implicării constante, a răbdării și a adaptabilității.

Activitățile preferate – învățarea prin implicare

În ceea ce privește activitățile desfășurate, reflecțiile elevilor arată o preferință clară pentru:

• activitățile de DLC, datorită dialogului cu copiii și interesului manifestat de aceștia;
• activitățile de DPM, apreciate pentru dinamism, chiar dacă au presupus un efort organizatoric mai mare;
• activitățile DEC, care au permis exprimarea liberă a copiilor;
• jocurile didactice și activitățile de tip ALA, considerate eficiente pentru învățarea prin joc.

Elevii au remarcat importanța materialelor didactice atractive, a tranzițiilor și a metodelor interactive în menținerea atenției copiilor.

Dificultăți întâlnite – lecții esențiale de practică

Printre cele mai frecvente dificultăți semnalate, se numără:

• menținerea atenției copiilor pe durata activităților;
• gestionarea emoțiilor proprii în fața grupului;
• explicarea clară a sarcinilor;
• controlul grupului în contexte mai solicitante (ex. sala de sport).

Modul în care elevii au gestionat aceste situații reflectă o abordare matură și reflexivă: utilizarea unui ton calm, adaptarea ritmului activităților, introducerea jocurilor scurte și reluarea explicațiilor atunci când a fost necesar. Aceste experiențe au contribuit semnificativ la dezvoltarea competențelor de autoreglare și comunicare didactică.

Ce au învățat elevii din această practică

Din reflecțiile formulate reiese clar că practica pedagogică a avut un impact formativ real. Elevii consideră că au învățat:

• să comunice mai eficient cu copiii;
• să manifeste răbdare, empatie și autocontrol;
• să găsească echilibrul dintre fermitate și blândețe;
• să conștientizeze importanța pregătirii riguroase a activităților.

Totodată, elevii au realizat că o activitate nu trebuie să fie perfectă pentru a fi reușită, ci să fie adaptată nevoilor copiilor și să mențină interesul acestora.

De la grădiniță la școală – transferul reflecției

Un element valoros al fișelor de reflecție îl reprezintă formularea intențiilor pentru practica viitoare la școală. Elevii își propun:

• să fie mai atenți la propriul comportament didactic;
• să observe strategiile utilizate de cadrele didactice;
• să aplice tehnici eficiente de captare a atenției;
• să manifeste fermitate și claritate în relația cu elevii.

Aceste intenții demonstrează capacitatea elevilor de a transfera experiențele din grădiniță către un nou context educațional și de a-și construi treptat identitatea profesională.

Autoevaluarea – un exercițiu de onestitate profesională

Majoritatea elevilor s-au autoevaluat cu note între 9 și 10, argumentând prin implicarea constantă, progresul realizat și dorința de perfecționare. Autoevaluarea este realistă și reflectă o atitudine responsabilă față de propria formare, dar și conștientizarea faptului că procesul de învățare este continuu.

Implicații educaționale

Analiza reflecțiilor elevilor evidențiază o serie de implicații educaționale relevante atât pentru formarea inițială a viitorilor educatori și învățători, cât și pentru organizarea și optimizarea practicii pedagogice.

În primul rând, practica pedagogică la grădiniță confirmă valoarea învățării experiențiale ca pilon central al formării profesionale. Contactul direct cu copiii, implicarea activă în activități și confruntarea cu situații reale de clasă facilitează dezvoltarea competențelor didactice într-un mod autentic, profund și durabil. Elevii învață prin acțiune, reflecție și ajustare continuă, proces esențial pentru construirea unei identități profesionale solide.

În al doilea rând, reflecțiile subliniază rolul major al reflecției pedagogice ghidate. Fișa de reflecție se dovedește a fi un instrument valoros de autoreglare a învățării și de conștientizare a propriului parcurs formativ. Prin analizarea experiențelor trăite, elevii își identifică punctele forte, limitele și nevoile de dezvoltare, pregătindu-se pentru contexte educaționale mai complexe, precum practica la ciclul primar.

De asemenea, dificultățile frecvent menționate – gestionarea atenției copiilor, controlul emoțiilor, claritatea explicațiilor – indică necesitatea unei pregătiri progresive pentru managementul clasei. Aceste aspecte evidențiază importanța mentoratului, a feedbackului constructiv și a sprijinului constant oferit de cadrele didactice coordonatoare, în vederea consolidării competențelor pedagogice.

Un alt aspect relevant îl constituie dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale elevilor. Răbdarea, empatia, autocontrolul și capacitatea de a crea un climat pozitiv apar constant în reflecțiile acestora, confirmând faptul că formarea cadrelor didactice trebuie să vizeze nu doar competențe metodice și cognitive, ci și dimensiunea relațională și emoțională a actului educațional.

Nu în ultimul rând, practica pedagogică favorizează transferul competențelor între niveluri de învățământ. Intențiile formulate de elevi pentru practica la școală demonstrează capacitatea acestora de a valorifica experiențele dobândite în grădiniță și de a le adapta la un nou context educațional, evidențiind continuitatea și coerența procesului de formare profesională.

Concluzii

Practica pedagogică la grădiniță a reprezentat pentru elevii clasei a XI-a I mai mult decât o etapă obligatorie din parcursul școlar: a fost o experiență de formare autentică, cu impact profund asupra dezvoltării personale și profesionale. Reflecțiile elevilor evidențiază nu doar achiziții didactice concrete, ci și o maturizare progresivă a modului de a gândi actul educațional.

Prin confruntarea cu situații reale de clasă, elevii au învățat să își gestioneze emoțiile, să comunice eficient, să fie flexibili și să îmbine fermitatea cu empatia. Totodată, formularea intențiilor pentru practica viitoare la școală demonstrează capacitatea acestora de a reflecta critic asupra propriei experiențe și de a-și construi conștient traseul profesional.

În acest context, practica pedagogică, susținută de reflecție și mentorat, devine un instrument esențial în formarea inițială a cadrelor didactice, contribuind la dezvoltarea unor profesioniști responsabili, reflexivi și adaptați realităților educaționale actuale.

Bibliografie

1. Bocoș, M. (2017). Instruirea interactivă. Editura Polirom.
2. Dewey, J. (1938). Experience and education. Macmillan.
3. Kolb, D. A. (2015). Experiential learning: Experience as the source of learning and development (2nd ed.). Pearson Education.
4. Lave, J., & Wenger, E. (1991). Situated learning: Legitimate peripheral participation. Cambridge University Press. doi.org/10.1017/CBO9780511815355
5. Pânișoară, I.-O. (2019). Profesorul de succes: 59 de principii de pedagogie practică. Editura Polirom.
6. Schön, D. A. (1983). The reflective practitioner: How professionals think in action. Basic Books.