Prima mea experiență eTwinning

A absolvit Școala Normală Matei Basarab, din Slobozia, Ialomița, în 1995. A lucrat ca învățătoare la: Școala Generală Gura- Ialomiței (1995-1996), Școala cu clasele I-VII Misleanu (1996 - 1999), Școala cu clasele I-VIII Grivița (1999 - 2005). În perioada 2000 - 2005 a urmat programul de licență în stiinte juridice, specializarea Drept, la Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Drept, București. A obținut gradul didactic I în 2005. A lucrat ca institutor la Liceul Teoretic „Areta Teodorescu” Grivița, Ialomița (2005 - 2013). Din 2013, este profesor învățământ primar în alternativa educațională Step by Step, Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia, Ialomița. Este metodist la disciplina Învățământ primar pentru anul 2015/2016, 2017/2018, 2018/2019, 2019/2020, 2020/2021. Este membru în Consiliul Consultativ al I.S.J. - 2020/2021. În 2020, a început cursurile de masterat Management și consiliere educațională.

Liceul de Arte Ionel Perlea, Slobozia (Ialomiţa)

După ce am urmat un curs de inițiere în eTwinning, mi-am făcut curaj, deși nu stăpânesc limba engleză, să accesez platforma eTwinning. Sprijinul meu a fost profesoara de limbă engleză, de la clasă, ea însăși ambasador eTwinning. Prima mea experiență eTwinning a fost proiectul internațional Year of Fruits and Vegetables. Școlile partenere au fost din Portugalia, Italia, Franța, Grecia. Partenerii mei, profesioniști, unii ambasadori eTwinning, cu multe proiecte la activ, au fost pentru mine mentori, de la care eu am avut foarte multe de învățat, fiind la început de drum.

Anul 2021 a fost declarat Anul internațional al fructelor și legumelor de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, an dedicat atragerii atenției asupra rolului important al fructelor și legumelor în alimentația umană. Proiectul a urmărit creșterea gradului de conștientizare a necesității unui stil de viață sănătos prin schimburi de bune practici în ceea ce privește beneficiile consumului de fructe și legume, prin realizarea unei cărți- un alfabet al fructelor și legumelor, schimburi de rețete, provocări de gustări, experimente și grădinărit, precum și prin diferite jocuri.

Principalele obiective urmărite au fost:

  • promovarea/adoptarea unui stil de viață sănătos;
  • cunoașterea unor elemente culturale, gastronomice ale țărilor partenere;
  • dezvoltarea competențelor de comunicare  în limba engleză;
  • dezvoltarea  competențelor digitale;
  • exprimarea creativității prin diverse forme ;
  • insuflarea spiritului de echipă, a cooperării și colaborării între elevi care aparțin unor culturi diferite.

Elevii au fost implicați încă de la început în alegerea temei proiectului, au știut care sunt obiectivele urmărite și am planificat împreună modul în care urma să parcurgem sarcinile de proiect pe parcursul anului școlar. Am stabilit care sunt cele mai interesante, dar și  care sunt instrumentele cel mai ușor de utilizat  pentru ei. Au fost foarte entuziasmați de tipurile de activități propuse. Au lucrat în echipe naționale. Echipa a fost organizată în diverse moduri de lucru, în funcție de sarcina pe care o aveau de rezolvat. Am organizat sesiuni de lucru o dată pe săptămână. În aceste sesiuni de lucru, elevii au discutat despre aspectele proiectului la care urmau să lucreze în etapele următoare, au adresat întrebări despre tipurile de instrumente pe care urmau să le utilizeze pentru a lucra sarcina data, exprimând diverse puncte de vedere.

Au lucrat și individual, când au căutat diverse informații și curiozități despre fructe și legume, au adus materialele la școală, le-au prezentat în fața colegilor și le-au ales pe cele mai potrivite pentru a fi incluse în twinspace. Fiind mici și la primul proiect, am prezentat spațiul de lucru de fiecare dată, pentru ca ei să vadă cum sunt încărcate/ folosite materialele create de aceștia. De asemenea, am demonstrat de fiecare dată cum se caută anumite informații în mod corect, cum se salvează acestea și cum le integrăm în proiect. Am fost tot timpul alături de  aceștia pentru a le răspunde la diverse întrebări legate de proiect și pentru a le oferi sprijin constant. Am ales diverse instrumente web, platforme și materiale care să le stimuleze interesul dar și creativitatea, devenind ei creatori de conținut digital.

Acest proiect a făcut posibil lucrul într-un mod pluri și interdisciplinar, elevii  dezvoltând competențe de bază și specifice, conform curriculumului pentru clasa a III-a. Astfel, integrarea curriculară a fost foarte ușoară ținând cont de faptul că tema proiectului se regăsește în ariile curriculare specifice nivelului lor de studiu. La orele de limba română, elevii au citit diverse texte literare legate de această temă, au căutat și au prezentat poezii despre fructe și legume în limba română, au scris texte pe această temă. Aceste tipuri de activități au fost continuate la orele de limba engleză, unde elevii au învățat vocabularul legat de tema proiectului precum și structurile de gramatică necesare pentru a putea prezenta materialele făcute pentru activitățile de proiect. Ei au jucat jocuri cu fructe și legume în limba engleză, au căutat ghicitori și curiozități în limba engleză și au citit texte simple despre importanța consumului de fructe și legume. La orele de matematică și științe ale naturii, elevii au analizat diverse aspecte legate de alimentele pe care le consumă zi de zi. Astfel, ei au comparat etichete de la gustările preferate, au analizat impactul pe care diverse alimente îl au la nivelul mediului și stilului de viață sănătos și responsabil. Au discutat despre ce poate face fiecare om la nivel personal pentru a aduce o mică contribuție, încurajând astfel principiul pașilor mici.

Elevii au identificat caracteristici ale plantelor, prin efectuarea unor experiențe simple. Și-au format abilități de folosire a instrumentelor si materialelor de lucru, manifestând curiozitate și interes pentru experimentele efectuate. La orele de educație civică, am pus accent pe modul în care munca în echipă ne ajută să îndeplinim sarcini de proiect, atât la nivelul echipei naționale cât și la nivelul echipei internaționale. Elevii au exersat cooperarea în grup pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, prin împărțirea sarcinilor/ responsabilităților, respectarea cerințelor (de lucru, de timp etc.) și prin valorificarea calităților fiecărui membru al grupului. La orele de  arte vizuale și abilități practice, elevii au realizat desene, postere, cartea colaborativă, jocuri de tip puzzle.

Proiectul a contribuit la dezvoltarea competențele cheie din profilului de formare al absolventului de ciclu primar.

Comunicare în limba maternă. Elevii au fost încurajați să exprime diverse puncte de vedere despre consumul de fructe și legume și despre importanța unui stil de viață responsabil. De asemenea, au ascultat alte puncte de vedere și au discutat pe baza acestora.

Comunicare în limba străină. Elevii și-au dezvoltat vocabularul aferent temei de proiect precum și structurile gramaticale necesare pentru a exprima diverse idei în limba engleză.

Competențe matematice şi competențe de bază în ştiințe şi tehnologii. Prin realizarea experimentelor, au identificat caracteristici ale  unor corpuri, fenomene, procese din mediul înconjurător, etapele unui demers investigativ, metodele de lucru, resursele necesare formulând concluzii. Și-au manifestat interesul pentru sănătatea propriei persoane și pentru un mediu sănătos.

Competență digitală și A învăța să înveți. Elevii și-au însușit  regulile de comportament sigur online, mai ales când folosesc diverse motoare de căutare sau când accesează diverse jocuri precum și regulile cu privire la drepturile de autor și la modul în care pot folosi diverse materiale pentru sarcinile de proiect. Ei au căutat în enciclopedii/ atlase botanice informații  pe care le-au folosit pentru a crea diverse materiale folosind  noi aplicații. Au accesat diverse jocuri online și au făcut propuneri pentru altele, au completat chestionare online, au învățat noi instrumente digitale.

Competențe sociale şi civice. Au explicat reguli/ etape/ soluții colegilor de echipă/ clasă. Activitățile au promovat cooperarea, colaborarea și integrarea ȋn grup. Elevii au fost încurajați să facă propuneri pe parcursul proiectului, să găsească soluții pentru probleme expuse.

Spirit de inițiativă şi antreprenoriat. Au manifestat curiozitate în abordarea de sarcini noi şi neobişnuite de învăţare, fără teama de a greşi. Și-au asumat sarcini simple de lucru, care implică hotărâre, angajament în realizarea unor obiective, iniţiativă, creativitate, cooperare cu ceilalţi.

Sensibilizare şi exprimare culturală. Elevii au avut ocazia să afle mai multe lucruri legate de partenerii lor și să își dorească să descopere mai multe despre cultura  țărilor din care provin . S-au exprimat artistic, dând dovadă de sensibilitate și creativitate în realizarea unor lucrări.

În prezentarea echipei de lucru pentru acest proiect, elevii au folosit Voky, Padlet, iar în prezentarea școlii au făcut cunoștință cu hărțile interactive. Au accesat diverse jocuri online cu ajutorul LearningApps, Mentimeter și au devenit creatori digitali folosind Wordwall. Au utilizat motorul de căutare Google pentru a afla diverse informații despre fructe și legume, alimentație sănătoasă, pentru a  crea diverse materiale, postere, folosind Canva, WordArt. Mulți au spus că este mai bine așa, fără foi și culori, protejând astfel natura. În plus, au fost extrem de entuziasmați de noile aplicații învățate, pe care, ulterior, le-au folosit și în activitatea la clasă. În crearea Logo-ului proiectului, elevii au folosit tableta grafică.  Au completat chestionare online și au ales personajele preferate, pentru cartea colaborativă, utilizând Google Forms. Au  dobândit noi competențe digitale prin descoperirea Madmagz, aplicația prin care s-a creat, colaborativ, alfabetul fructelor și legumelor. Au făcut fotografii pentru întreaga activitate desfășurată online. Pe whatsapp am avut un grup de lucru pentru a putea anunța sarcinile sau pentru ca elevii  să adreseze și să răspundă la diverse întrebări care țineau de managementul proiectului.

Diseminarea proiectului în cadrul ședințelor cu părinții, în Consiliul profesoral al școlii, dar și pe pagina Facebook  și Facebook Erasmus a instituției școlare, pagina Facebook a partenerului nostru,Centru  Carpato-Danubian de Geocologie, în cadrul proiectului internațional Eco School.

Proiectul internațional Year of Fruits and Vegetables a primit Certificatul de calitate în toate țările participante. În cadrul unui astfel de proiect, toți elevii sunt egali, toate competențele sunt solicitate, fapt dificil de atins în alte proiecte. Grație eTwinning, toţi elevii au ocazia să „călătorească” în aceleași condiții, ceea ce este minunat! Acest lucru i-a făcut să–și câștige încrederea în sine. Este important să îndrăznești, ca să reușești! Mult succes tuturor celor  interesați să facă o astfel de călătorie!

 

Cuvinte cheie:
Accesări: 444