Proiecte eTwinning la orele de Consiliere și dezvoltare personală

Este profesor de matematică titular la Şcoala Gimnazială "Ion Ţuculescu" din Craiova, Dolj. A absolvit studiile de licenţă, 4 ani zi, la Universitatea Bucureşti. Ulterior, a obţinut o specializare în domeniul psihopedagogiei speciale la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie. Este responsabila Comisiei Metodice de Ştiinţe și a CEAC. A participat la cursuri de formare continuă organizate de European Schoolnet Academy, pe platforma eTwinning, la cursurile iTeach si cursuri POSDRU. De asemenea, a participat la cursul "EU-HOU: Hands-On Universe, Europe. Bringing fronline interactive astronomy in the classroom" în cadrul unei mobilităţi Comenius, curs organizat de Universitatea Pierre et Marie Curie Paris, Franţa. A participat la "2013 Transatlantic Educators Dialogue", organizat de European Union Center de la Universitatrea Urbana-Champaign din Illinois, USA. Este Ambasador Scientix. Are ca domenii de interes Matematica aplicată, campanii pentru mediu şi dezvoltare durabilă, noile tehnologii.

Școala Gimnazială Ion Țuculescu, Craiova (Dolj)

În acest an școlar, am participat cu elevii mei de clasa a V-a la două proiecte eTwinning pe care le-am integrat la orele de Consiliere și Dezvoltare Personală. La unul dintre proiecte am fost invitată să particip de partenerul fondator din Turcia cu prilejul Zilei Europene a Limbilor. Este vorba de proiectul eTwinning ”Family Words”. Un alt proiect eTwinning pe care l-am integrat la orele de dirigenție a fost ”Little Culture Ambassadors”, la care am fost invitată să particip de același partener fondator din Turcia.

În cadrul proiectului eTwinning ”Family Words” (twinspace.etwinning.net/72271/home),  elevii au învățat cuvinte despre membrii familiei în diverse moduri, participând la diverse activități.

Astfel, prima activitate a fost de creare a unui poster despre familie. Elevii mei au utilizat instrumentul web 2.0 Word Art (wordart.com). Cu ajutorul acestui creator de nori de cuvinte online, elevii au învățat, și-au consolidat cunoștințele privind termenii necesari pentru denumirea membrilor unei familii. Acest instrument este ușor de utilizat și cu ajutorul lui elevii sunt antrenați într-un mod plăcut să scrie cuvintele în limba română și în limba engleză . Această activitate, pe lângă dezvoltarea competențelor de comunicare, a competențelor de utilizare a limbii engleze, conștientizează elevii privind componența unei familii, a legăturilor dintre membrii ei. De observat faptul că unii elevi consideră chiar și animalele de companie ca făcând parte din familie, ceea ce contribuie la dezvoltarea competențelor privind protecția animalelor, componentă a educației pentru mediu și dezvoltare durabilă.

O altă activitate antrenantă a fost aceea prin care se prezenta familia în fața camerei de filmat. Au fost alese apoi cele mai coerente prezentări și împreună cu elevii am creat un videoclip folosind Windows Movie Maker pe care l-am partajat în Twinspace, alături de videoclipurile partenerilor noștri. Toate materialele au fost incluse intr-un e-book interactiv read.bookcreator.com/yH8T2pRjYqUgT6hbpbMcJfGtwo72/gkE0ElnUTaOOtL8YUYaz_A.

Vizionarea tuturor videoclipurilor a fost instructivă pentru elevi prin faptul că au putut observa nu numai pronunția diverselor cuvinte în diverse limbi, dar și ținuta elevilor parteneri, ambientul din sălile de clasă ale școlilor partenere. Astfel, elevii au fost motivați pentru creșterea atenției privind ținuta proprie, privind aspectul clasei și a modului de exprimare.

Un produsul comun al proiectului a fost și un calendar pe această tematică. Au fost repartizate fiecărei echipe participante câte o lună din calendar.

Astfel, elevii mei au avut de creat fila din calendar corespunzătoare lunii Martie. Cu această ocazie elevii au trebuit să prezinte pe scurt sărbătorile noastre tradiționale: 1 Martie – Mărțișor și 8 Martie – Ziua Mamei. Calendarul creat a fost printat și expus în clasă. O fotografie cu elevii și Colțul Calendarului din sala de clasă a fost partajată în TwinBoard alături de fotografiile partenerilor.

Profesorii au creat la rândul lor e-book-uri cu felicitări, poezii și compuneri create de elevi cu ocazia sărbătorilor de primăvară, și partajate în Twinspace. Astfel elevii au învățat unii de la alții diverse moduri de exprimare, de prezentare, idei de realizare a diverselor conținuturi despre familie.

De asemenea, au fost create teste-joc utilizând instrumentul web 2.0 Quizlet. Din partea noastră, a fost creat și partajat un test româno-englez quizlet.com/370305160/family-words-en-ro-flash-cards/. Quizlet (quizlet.com) este un instrument web 2.0 gratuit de creare și utilizare sub diverse moduri a unui scurt dicționar, în cazul nostru româno-englez. Acest instrument are și o componentă ludică, elevii consolidându-și într-un mod plăcut cunoștințele despre familie.

Un alt proiect eTwinning pe care l-am integrat la orele de dirigenție a fost ”Little Culture Ambassadors” (twinspace.etwinning.net/76372/home) la care am fost invitată să particip de același partener fondator din Turcia. Acest proiect are ca scop ca elevii să devină ambasadori ai culturii lor făcând cercetări și schimb de informații despre repere istorice și situri de patrimoniu.

Împreună cu elevii am realizat un videoclip de prezentare a nostră și a școlii (twinspace.etwinning.net/76372/pages/page/471001). Am utilizat fotografii și videoclipuri pe care le-am asamblat folosind Windows Movie Maker, încercând să prezentăm evenimente importante din viața școlii. Astfel elevii conștientizează apartenența lor la această organizație, întărind stima de sine. De asemenea au fost marcate evenimente importante la nivel european cu ar fi Anul Nou, Ziua Siguranței pe Internet, Ziua Europei și Ziua eTwinning. Aceste evenimente au fost marcate fie prin mesaj înregistrat, fie prin postere și galerie foto. Participarea la aceste evenimente dinamizează atmosfera și întăresc relațiile de grup, interpersonale.

La acest proiect elevii au realizat fotografii în perioada Școala Altfel. Astfel împreună cu elevii am realizat videoclipuri despre Muzeul de Artă și Grădina Botanică din Craiova care au fost partajate în Twinspace (twinspace.etwinning.net/76372/pages/page/622458). Cu această ocazie, elevii au căutat și au aflat date importante despre aceste obiective din orașul nostru.

O altă activitate interesantă a fost să prezentăm o excursie culturală. Noi am prezentat excursia realizată cu sprijinul preotului paroh al parohiei de care școala aparține. Folosind fotografiile și videoclipurile realizate în timpul acestei excursiei, împreună cu elevii, am realizat un videoclip despre locuri interesante din Oltenia .

Vizionând videoclipurile partenerilor noștri, elevii au aflat date despre istoria și situarea geografică a diverselor obiective prezentate. Astfel elevii și-au dezvoltat competențe multiculturale, necesare din perspectiva comunicării și cooperării în spațiul european, de cunoaștere a moștenirii culturale europene.

În opinia mea, integrarea proiectelor eTwinning la orele de dirigenție contribuie la dinamizarea acestora, sporind atractivitatea activităților desfășurate și la dezvoltarea competențelor cheie ale elevilor.

 

Cuvinte cheie: eTwinning, dezvoltare personală, competențe interculturale
Accesări: 982