Proiectele eTwinning – un cadru atractiv de învățare
Absolventă a Liceul Pedagogic “Costache Negri”, Galați, specializarea învăţător, promoţia 1984, și a Facultății de Psihologie din cadrul Universității “Petre Andrei”, Iași, specializarea psihologie, promoţia 2013.
Programul eTwinning oferă școlilor, cadrelor didactice și elevilor aflați în diferite colțuri din Europa posibilitatea de a privi activitățile educaționale dintr-o altă perspectivă – interactivă și fără bariere culturale.
În ultimii patru ani de colaborare cu eTwinning am descoperit cu satisfacţie, alături de părinţi, colegi, cadre didactice şi comunitatea locală, că aceste activităţi contribuie semnificativ la creșterea spiritului de inițiativă, la dezvoltarea personalității și a abilităților de comunicare precum şi a imaginaţiei copiilor. Pentru elevi, comunitatea eTwinning înseamnă aventură, lucru în echipă, descoperiri și colegi din toată Europa, ocazii de a-şi dezvolta noi aptitudini, de a folosi creativ instrumentele digitale.
Am făcut cunoștință cu eTwinning în 2010, an în care am colaborat la realizarea proiectului FAME – căutarea de talente (FAME – talent search) alături de parteneri din România, Polonia, Turcia. Aceast prim contact a evidențiat faptul că elevul zilelor noastre este pe de o parte puternic ataşat de dimensiunea locală a identităţii sale, iar pe de altă parte dornic să-şi lărgească orizonturile şi să devină cetăţean activ al Europei şi al lumii.
Această descoperire a deschis drumul către următorul program la care aveam să participăm câteva luni mai târziu – Competiția eTwinning pe portativ din cadrul campaniei Săptămânile eTwinning. De data aceasta provocarea a fost compunerea, interpretarea și înregistrarea unui cântec care să reflecte spiritul şi valorile eTwinning. Alături de elevii clasei pe care o conduceam am creat imnul „Surfing cu eTwinning” şi am câştigat, alături de unul dintre cele cinci premii puse în joc, o relaţie solidă cu restul comunităţii şi determinarea de a participa la dezvoltarea sa pe termen lung.
De-a v-aţi ascunselea prin castel (Hide and seek în the castle) a fost primul proiect la care am lucrat care a primit cele mai înalte distincții eTwinning: eTwinning Label şi European Quality Label. Ele nu fac altceva decât să reflecte implicarea activă şi entuziastă a elevilor într-un nou tip de activitate educaţională; Evul Mediu şi Cavalerii cu poveştile lor glorioase din diferite zone ale Europei au devenit o aventură care i-a angajat şi i-a fascinat aşa cum cărţile şi orele din programa şcolară tradiţională nu reuşeau să o facă.
Un alt proiect de succes, cu un impact masiv asupra cunoştinţelor elevilor şi deschiderii lor către informaţie şi cultură a fost Ziua Europei 2012 (Europe Day 2012). Alături de elevi și profesori din 16 țări europene, elevii au avut prilejul să descopere alte țări atât indirect, prin intermediul materialelor realizate de fiecare dintre parteneri, cât și direct, prin folosirea tehnologiilor moderne de comunicare. Activităţi de Paşte (Easter Activities), Ne place să desenăm (We love drawing), Frumuseţi de Crăciun (Winter beauties) sunt tot atâtea exemple de proiecte în care ne-am exersat statutul de cetăţean european dizolvând barierele culturale. Elevii au învăţat cu fiecare astfel de program să comunice în sensul ce mai pur al termenului – cel de a împărtăşi într-un mod autentic, respectând atât valorile proprii cât şi pe cele ale interlocutorilor.
Cea mai recentă şi cea mai curajoasă iniţiativă eTwinning în care eu şi clasa pe care o conduc ne-am angajat este Proiect despre Limbă (Project about Language). Adresându-se elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, el îşi propune să împărtăşească experienţa predării literelor, a învăţării alfabetului. Alături de ţările partenere ne-am propus să descoperim diversitatea alfabetului pe continentul european comunicând cu partenerii de proiect prin diferite tipuri de mesaje care să treacă dincolo de barierele de limbă, identificând diferenţele de scriere dintre limbi, descoperind informaţii despre istoria scrierii în ţările partenere, învăţând despre şi recunoscând autorii celebri şi cărţile lor traduse în mai multe limbi.
Fiecare activitate din proiect este aşteptată deja cu nerăbdare de către elevii din clasele participante. În ultimii patru ani de colaborare cu eTwinning am descoperit cu satisfacţie, alături de părinţi, colegi, cadre didactice şi comunitatea locală, că aceste activităţi contribuie semnificativ la creșterea spiritului de inițiativă, la dezvoltarea personalității și a abilităților de comunicare precum şi a imaginaţiei copiilor. Pentru elevi, comunitatea eTwinning înseamnă aventură, lucru în echipă, descoperiri și colegi din toată Europa, ocazii de a-şi dezvolta noi aptitudini, de a folosi creativ instrumentele digitale; pe scurt, eTwinning este un nou tip de educaţie pe care elevii îl îmbrăţişează.
Cuvinte cheie:
Accesări: 740




Ministerul Educaţiei