Proiectul eTwinning – poartă deschisă spre cunoaștere
Absolventă a Liceului Pedagogic Năsăud 1990 și a Facultății de Psihologie a Universității "Spiru Haret" Bucuresti, își desfășoară activitatea ca profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud. În prezent, este consilierul educativ al școlii, metodist al ISJBN, mebru al Corpului Național de Experți in Management Educațional. A participat sau coordonat 13 proiecte în comunitatea eTwinning și Concursul Național „Călătorie în lumea poveștilor”.
ETwinning-ul sau înfrăţirea instituţională înseamnă că şcoala ta îşi construieşte o legătură aparte cu o şcoală din altă ţară, relaţie ce va stimula dezvoltarea şi procesul educaţional din ambele şcoli. Cel mai bun mod de a înnoda o astfel de relaţie este să utilizezi TIC şi aplicaţiile ”comune” ale acestora (precum poşta electronică sau programele de chat). Ideea este ca cele două şcoli să colaboreze, să împărtăşească idei şi experienţe şi să înveţe una de la cealaltă, în paralel cu dezvoltarea competențelor digitale şi de colaborare.
Articolul constituie o reflecție pe marginea experienței proprii în desfășurarea de proiecte eTwinning.
Înfrăţirea instituţională dintre şcoli funcționează atunci când ea aduce beneficii ambelor părţi şi funcţionează cel mai bine atunci când vizează procesul educaţional, iar partenerii au aspiraţii comune în acest sens. Proiectele eTwinning care folosesc TIC pot varia de la dezvoltarea în comun a unor bloguri ale şcolilor implicate la crearea de clase virtuale sau forumuri dedicate pentru anumite materii şcolare. Totul este să vrei să demarezi aceste activități, să fii consecvent, serios și deschis noului.
La începutul anului 2012 am întâlnit pentru prima dată comunitatea eTwinning – cu emoția școlarului aflat pentru prima oară în fața extemporalului de care depinde promovarea lui în lumea virtuală. Am avut surpriza să întâlnesc aici o mulțime de persoane deschise, comunicative, fară bariere lingvistice. Toate aceste persoane aveau un singur scop: promovarea valorilor europene, promovarea compețentelor secolului XXI – autocunoaștere, comunicare, responsabilitate și capacitate de adaptare, creativitate, informare și abilități media. Acesată minunată comunitate m-a învățat că elevul modern are nevoie și de altceva decât de caiete și de manuale: mintea lui scormonește pentru a găsi calea comunicării, a metodelor și strategiilor optime pentru desfășurarea actului creator, a punții de legătură între științific și fantastic, între real și imaginar, între mediul natural și mediul virtual, între România și Polonia, Italia, Turcia, Spania, Portugalia sau Olanda.
În Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Năsăud am desfășurat peste 12 proiecte de colaborare internațională, împreună cu parteneri din Polonia, Italia, Olanda, Bulgaria sau Turcia. Scopul principal al colaborării noastre în cadrul acestor proiecte a fost introducerea dimensiunii europene şi promovarea multiculturalismului, iar obiectivele generale au vizat: îmbunătăţirea calităţii învăţământului prin realizarea unor schimburi de experienţă şi bune practici cu profesori şi elevi din instituţii similare din străinătate, formarea şi dezvoltarea unui spirit de respect faţă de valorile europene prin încurajarea toleranţei şi a dialogului intercultural, implicarea activă a partenerilor sociali la viaţa şcolară prin stabilirea unor relaţii de parteneriat cu părinţii elevilor şi cu comunitatea locală. Nos anis partout, Journey of friendship, Why Visit Our Country, Welcome to my town sau World in 100 years sunt doar câteva dintre proiectele desfășurate.
Antrenarea elevilor noştri la activităţi de anvergură internaţională a dus la înţelegerea existenţei şi valorizare, oferindu-le şanse de afirmare la nivel european. Creşterea prestigiului şcolii a venit ca o consecinţă, imaginea acesteia fiind promovată atât la nivel naţional, cât şi internaţional, îmbunătăţindu-se astfel, pe de-o parte, relaţiile cu organismele instituţionale şi cu autorităţile publice locale, pe de alta parte atrăgând atenţia comunităţii locale asupra unor rezultate meritorii obţinute de elevii noştri.
Tehnologia informaţională a fost utilizată în toate etapele derulării proiectelor, elevii au folosit computerul pentru a stoca, organiza, procesa, prezenta şi comunica informaţii referitoare la stadiul realizării temelor comune stabilite. Camera foto digitală, videoproiectorul, aparatul de filmat, CD-player-ul, au devenit mijloace folosite cu lejeritate şi în mod frecvent, elevii fiind încurajaţi să îşi dezvolte abilităţi legate de modul de exploatare a noilor descoperiri.
Tematica generoasă a proiectelor a dus la realizarea unor produse finale de calitate, având o aplicabilitate internaţională, fiind capabile să suscite interesele educaţionale ale elevilor, dezvoltându-le iniţiativa şi creând premisele formării unei personalităţi lipsite de complexe sociale, cu o atitudine de respect faţă de valorile europene.
Cuvinte cheie:
Accesări: 460




Ministerul Educaţiei