Realitatea condimentată cu vise…

Unele realităţi ale realităţii nu ar fi existat dacă înaintea lor nu ar fi fost visele. Unii dintre noi, într-o conjunctură care nu ne oferă o prea grozavă satisfacţie materială, visăm şi încercăm să transformăm visele în realitate. Sunt convinsă că şi alţi colegi profesori gândesc şi simt ca mine.
Alternativele… nu cred că sunt prea multe – să intri la oră, să îţi faci treaba pentru care eşti plătit, sau să intri la oră şi să încerci ca pe baza experienţelor anterioare şi a informaţiilor noi (avalanşei de informaţii noi) să faci cât mai bine ceea ce faci, să îmbunătăţeşti, să pui picături de suflet. Este riscant cu cea de a doua variantă, pentru că trebuie să îţi asumi riscul de a fi privit uneori (dar important este că nu de toată lumea) ca un ciudat. Cred că fac parte din această categorie.

Scriu acum, la început de an, cu speranţe mari pentru noul an… 2012. Ce pot să vă urez tuturor ? Un nou an… nebun de bun!!!
La multi ani!

Experienţa mea la catedră însumează ceva ani… dar, din momentul în care am făcut cunoştinţă cu eTwinning şi iTeach (şi nu numai), simt că “stocul” de energie mi-a fost revigorat.

Mi-am dorit de foarte mult timp implicarea mea şi implicit a elevilor mei în proiecte cu alţi elevi din şcoli din UE. Cred că cel mai important este că am gasit “drumul” care… îmi dă sentimentul de: „E drumul bun!” De foarte mare ajutor mi-au fost cursurile de pe iTeach, amabilitatea colegilor mentori de pe eTwinning. Sunt din generaţia care a studiat limba rusă şi ceva germană, aşa că m-am trezit dintr-o dată copleşită întâlnindu-mă mereu cu limba engleză; câte am de… descoperit, testat, învăţat. Asta la o vârstă nu prea “fragedă”.

Pentru început m-a încercat o “sfântă disperare”, care încet, încet a dispărut. Nu este simplu să parcurgi un curs – necesită timp şi răbdare, mai ales cursurile online – dar avantajul este că, dacă într-adevăr eşti interesat, te acaparează. Şi categoric te ajută foarte mult. Pentru mine, şi o spun sincer, iTeach mi-a devenit familiar pentru că, înainte de a face cunoştinţă cu această platformă, mă plimbam, aşa… prin ceaţă. Navigam de la un site la altul, cele în engleză le “săltam”, nu aveam răbdare pentru că timpul mi-e foarte limitat. (Nu vreau să fiu înţeleasă greşit… Având peste 20 de ani vechime în munca cu calculatorul şi citind mereu help-uri în engleză, înţeleg din context, cu alte cuvinte mă descurc. Dar neconversând, lipsa exerciţiului îţi creează un complex şi ţi-e teamă să nu “ofileşti” urechile interlocutorului.) Între timp s-au obişnuit şi ai casei cu “febra” studiului meu în ale englezei, căştile pe urechi şi lecţiile de engleză de pe youtube.

Acum, a devenit ca o… preocupare personală, să mai bifez câte un pătrăţel de la profilul de pe iTeach. Şi am multe bife de pus încă. Sper să reuşesc. Rămân şi eu surprinsă că parcurg cursurile, motivaţia nefiind numărul de credite ci simplul fapt că îmi sunt de foarte mare ajutor. Aşa am reuşit să mă descurc repede în proiectele eTwinning, iar experienţele colegilor sunt cel mai bun ghid pentru mine.

Am prins curaj între timp, descoperind că şi colegii parteneri din alte ţări sunt amabili. (Nu am înţeles la unul din punctele unui proiect ce doreau, şi mi s-a explicat repede: desene animate… Bamby… cu alte cuvinte „animale de talie medie„; translatorul online îmi spusese „Orientul Mijlociu„). E şi distractiv, uit că sunt profesor, fiindcă mă simt elev.
Uneori am impresia că sunt implicată în prea multe şi doresc să obţin foarte mult în timp scurt. Probabil că, am să ajung la momentul în care o să ştiu exact care este ordinea eficientă în propria-mi listă de priorităţi. Am mai multe proiecte eTwinning active şi nu sunt convinsă că o să am în final rezultate deosebite în toate. Cel mai important însă este faptul că experienţa acumulată o să îmi permită să abordez fără rezerve proiecte de acest gen, o să pot să selectez cu o mai mare siguranţă instrumente TIC  şi să descopăr altele noi, să învăţ din  experienţele colegilor. Important este că ceea ce fac îmi creează o stare de bine…fac cu plăcere… altfel spus, mă simt “în formă”.

Sunt minunate visele care te motivează şi te pun în mişcare pentru a le vedea transformate în realitate.
Sincer… teama – emoţia mai sus amintită – este minunată… Nu e uşor… dar e minunat! Serios!

Sper să revin cu frânturi din propria-mi experienţă, sper în schimbări ale mentalităţii unora dintre colegii de catedră, şi de ce nu… în schimbarea modului în care ne este “recunoscută” munca noastră. La capitolul speranţe stau foarte bine. Stocul este… aproape plin.

Sper să revin şi să scriu cu plăcere despre noile mele experienţe.
Vă doresc un an şcolar… aşa cum îl visaţi!