Strategii de evitare a abandonului școlar în rândul elevilor cu CES
Absolventă a Facultății de Psihologie Spiru Haret și a masterului „Consiliere psihologică și psihologie clinică”. În prezent, este profesor itinerant de sprijin la CJRAE Gorj/ Școala Gimnazială Nr. 1 din Bumbești-Jiu. Are gradul didactic I și o vechime în învățământ de 25 ani.
Abandonul școlar reprezintă o provocare complexă pentru sistemul educațional, având un impact profund asupra integrării sociale și profesionale a elevilor. În cazul elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES), riscul de părăsire timpurie a școlii este accentuat de barierele de învățare, de comunicare, de adaptare socio-emoțională, precum și de eventualele atitudini rigide sau deficitare din mediul școlar și comunitar.
Elaborarea unei strategii eficiente de evitare a abandonului școlar pentru elevii cu CES necesită o abordare holistică, centrată pe incluziune, individualizare și sprijin multidisciplinar.
1. Identificarea timpurie a factorilor de risc
Prevenția este cel mai eficient instrument în reducerea abandonului școlar. Identificarea timpurie a semnelor de aliniere deficitară la mediul școlar permite intervenția înainte ca deprinderea sau dorința de a frecventa școala să se piardă.
- Monitorizarea absenteismului: Înregistrarea și analiza absențelor nemotivate sau repetate.
- Evaluarea dificultăților de învățare: Identificarea decalajelor majore în achizițiile fundamentale (scris, citit, calcul) și adaptarea rapidă a cerințelor.
- Semnale socio-emoționale: Observarea stărilor de anxietate, izolare, comportamente disruptive sau lipsă de motivare.
2. Adaptarea curriculară și individualizarea predării
Fiecare elev cu CES are un ritm propriu de învățare și un stil specific de prelucrare a informației. Școala trebuie să își adapteze metodele la nevoile elevului, nu să aștepte ca elevul să se conformeze unui tipar rigid.
- Planul educațional individualizat (PEI): Constatarea și actualizarea periodică a obiectivelor de învățare, adaptate capacităților reale ale elevului.
- Predare diferențiată și multisenzorială: Utilizarea materialelor vizuale, auditive și tactile, alături de mijloace tehnologice asistive (software-uri educaționale, sintetizatoare vocale etc.).
- Evaluare formativă și încurajatoare: Accentul pe progresul personal și pe competențe dobândite, mai degrabă decât pe compararea cu ceilalți colegi.
3. Rolul cadrelor didactice de sprijin și al echipei multidisciplinare
Menținerea elevilor cu CES în sistemul de învățământ de masă este strâns legată de existența resurselor umane calificate.
- Profesorul de sprijin/ itinerant: Asigură consilierea și ajutorul direct în timpul orelor sau în activități remediale separate.
- Consilierul școlar și psihologul: Furnizează terapie socio-emoțională, sprijin în gestionarea frustrărilor și dezvoltarea stimei de sine.
- Logopedul: Intervine pentru corectarea tulburărilor de limbaj care împiedică comunicarea și integrarea.
4. Crearea unui mediu școlar incluziv și sigur
Un mediu tolerant și primitor reduce semnificativ dorința elevului de a abandona școala din cauza excluziunii sau hărțuirii (bullying).
- Campanii de conștientizare și empatie: Programe derulate la nivelul clasei pentru acceptarea diversității și prevenirea discriminării.
- Învățare prin cooperare (peer tutoring): Implicarea colegilor în activități de sprijin reciproc, stimulând solidaritatea și legăturile de prietenie.
- Accesibilitate fizică și spațială: Amenajarea sălilor de clasă și a spațiilor comune pentru a fi accesibile tuturor tipurilor de dizabilități.
5. Parteneriatul școală – familie – comunitate
Relația dintre școală și familie este esențială în prevenirea abandonului. Părinții copiilor cu CES se confruntă adesea cu provocări economice, emoționale sau de orientare.
- Consilierea și sprijinul părinților: Oferirea de informații transparente despre drepturile elevilor cu CES și ghidarea către servicii de asistență socială.
- Implicarea activă a familiei: Participarea părinților la luarea deciziilor din PEI și menținerea unei comunicări constante cu școala.
- Colaborarea cu ONG-uri și servicii sociale: Mobilizarea resurselor comunitare pentru sprijin material (hrană, îmbrăcăminte, rechizite, transport) și terapii complementare.
6. Tranzitia către învățământul secundar superior și orientarea profesională
Teama de viitor și lipsa unei perspective clare pot determina elevii cu CES să renunțe la școală pe măsură ce înaintează în vârstă.
- Consiliere vocațională timpurie: Identificarea aptitudinilor și abilităților practice ale elevilor încă din ciclul gimnazial.
- Parteneriate cu școli profesionale și angajatori: Crearea de trasee educaționale flexibile și orientate spre meserii accesibile elevilor cu CES.
Concluzie
Prevenirea abandonului școlar în rândul elevilor cu CES nu reprezintă doar o responsabilitate pedagogică, ci și o datorie morală și socială. Succesul acestor strategii depinde de trecerea de la un model școlar bazat pe uniformitate la unul centrat pe diversitate, flexibilitate și empatie. Investiția în cadre didactice pregătite, servicii de sprijin adecvate și parteneriate strânse cu familia garantează fiecărui elev dreptul fundamental la educație și la o integrare socială demnă.
Bibliografie
Gherguț, Alois (2006), Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluzive în educație, Editura Polirom, Iași.
Vrăsmaș, Traian (2001), Învățământul integrat și/sau incluziv pentru copiii cu cerințe educative speciale, Editura Aramis, București.
Jigău, Mihaela (coord.) (2002), Prevenirea și combaterea abandonului școlar, Institutul de Științe ale Educației, București.
Cuvinte cheie: abandon școlar
Accesări: 8




Ministerul Educaţiei