Strategii de învățare activă pentru dezvoltarea gândirii critice în învățământul primar

Utilizarea metodelor R.W.C.T. nu este nici simplă, nici comodă, deoarece necesită o laborioasă proiectare şi o pregătire prealabilă a lecţiei. Folosirea lor cu atenţie, cu discernământ şi în mod repetat permit democratizarea actului didactic, asigurarea egalităţii de şanse în învăţare pentru toţi elevii în condiţiile în care ele se adresează unor inteligenţe multiple şi dau posibilitatea afirmării elevilor cu disponibilităţi native diferite. Folosind metodele R.W.C.T. am căpătat un elan mai mare de lucru, mi-am descoperit calităţi pe care nu ştiam că le am, am simţit că sunt mai puternică, mai încrezătoare, am scăpat de monotonia plictisitoare a orelor. Am descoperit la fiecare dintre copiii mei o sursă inepuizabilă de voinţă de participare şi de dorinţă de a învăţa. Am descoperit cât de talentaţi sunt. Şi mi-am amintit de faptul că oamenii sunt cel mai bine motivaţi să înveţe atunci când desfăşoară activităţi pentru care au oarecare talent.

Educaţia este un domeniu în care nu putem vorbi nici de vacanţe, nici de concedii.

Şcoala este o componentă a vieţii sociale cu o influenţă determinantă asupra celorlalte dimensiuni şi forme ale activităţii umane. Ca urmare, orice reformă socială nu poate ocoli schimbarea, modernizarea, adecvarea şi eficientizarea obiectivelor, conţinuturilor ori finalităţilor proceselor educaţionale desfăşurate în şcoală. Nu pot face abstracţie de devenirea necesară nici actorii acestui proces: elevi, personal didactic, părinţi, comunitate.

Într-o şcoală a schimbării, se construiesc şi se promovează noi standarde de performanţă, se redimensionează şi se reconstruiesc competenţele profesiei de cadru didactic, dar şi ale statutului de elev. Se organizează şi se reorganizează competenţe, valori şi atitudini, comportamente şi rezultate, politici educaţionale şi finalităţi sociale.

Este momentul să devenim  cu toţii elevi la şcoala schimbării pentru dobândirea competenţelor specifice economiei cunoaşterii şi societăţii informaţionale.

Aşa cum frumos spunea una dintre colege, noi, cadrele didactice „în fiecare zi trebuie să ştergem praful de pe cutia cunoaşterii noastre!”

Curios, nu? Căci nu ne-am pus problema acestor  particule fine de colb. Ni se părea că totul este perfect, că n-ar fi prea multe lucruri nelalocul lor.

Realizând activităţi cu metode R.W.C.T., este aproape sigur că ei vor face progrese şi vor evita frustrări nemeritate. Este deci de datoria noastră, a educatorilor, nu doar să încercăm să-i motivăm pe elevi în masă, ci mai degrabă să identificăm activităţi care vor oferi rapid răsplata pentru anumite grupuri de elevi predispuşi.

I-am simţit pe elevii mei emoţionându-se în faţa unor astfel de sarcini. Erau emoţii în care plăcerea, stimularea şi provocarea înfloreau. M-am gândit că astfel, probabilitatea ca elevii să înveţe, să-şi amintească şi să folosească după aceea experienţele faţă de care au avut reacţii emoţionale puternice,sper eu, pozitive, să fie mai mare. „Dacă vrei să se ţină seama de ceva, dacă vrei ca ceva să fie însuşit şi ulterior folosit, trebuie ca acel ceva să fie prezentat într-un context care implică emoţiile.“ După ce am folosit la clasă metodele de învăţare prin cooperare am formulat câteva idei care descriu utilizarea lor și sintetizează valoarea și beneficiile acestor metode:

Puncte tari:

• accentul cade pe formativ nu pe informativ, ceea ce duce la progres;
• elevii învaţă unii de la alţii;
• elevii retraşi reuşesc cu timpul să-şi depăşească timiditatea;
• elevii învaţă să negocieze, să cadă de acord, luându-se în discuţie ideile formulate;
• se învaţă şi din întrebările puse de coechipieri;
• se obişnuiesc să aibă un rol în grup;
• cei care lucrează îşi descoperă stilul de lucru, preferă să lucreze cu acei colegi care au acelaşi stil de învăţare;
• sunt mobilizaţi toţi elevii.

Posibile obstacole în reuşita activităţii:

• sunt şi elevi care nu se implică, lăsând sarcina pe seama altora;
• unii elevi perturbă buna desfăşurare a activităţii( se opun permanent, vor să conducă numai ei, nu colaborează din egoism sau orgoliu) ;
• elevii timizi, care nu se simt bine când ştiu că se află în centrul atenţiei, chiar dacă sunt capabili nu constituie modele pentru ceilalţi, ei nereuşind să ajungă la aceleaşi  performanţe ca atunci când lucrează independent…

La ce concluzii am ajuns:

• elevii s-au dovedit a fi creativi;
• au participat toţi în realizarea sarcinilor de lucru;;
• au fost cooperanţi;
• au preluat iniţiativele, (şi-au împărţit sarcinile şi le-au realizat);
• au acceptat ideile colegilor;
• s-au mobilizat, au devenit competitivi.

Elevii spun că preferă acest stil de lucru deoarece nu se tem de calificativ, îşi fac prieteni, învaţă unii de la alţii, le place să se joace, repetă multe cunoştinţe…