Tipologia și clasificarea dificultăților de învățare

de 14 iunie 2024

După absolvirea liceului, Tamara Simon și-a urmat pasiunea pentru educație și s-a înscris la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a obținut o diplomă de licență în domeniul psihologiei și științelor educației, specializându-se în învățământul primar și preșcolar. Ulterior, a continuat să-și dezvolte expertiza în domeniu, obținând un master în consiliere școlară și asistență psihopedagogică. Deținând titlul de titular și grad didactic definitivat, Tamara Simon este o educatoare dedicată și implicată în dezvoltarea copiilor din comunitatea sa. Prin abordarea sa inovatoare și devotamentul față de fiecare elev, își aduce contribuția în formarea și orientarea lor către succes și fericire. Continuă să își desfășoare activitatea ca educatoare la o grădiniță cu program normal din Târnăveni, într-o zonă defavorizată. Lucrează într-o grupă combinată, având în grijă preșcolari cu nevoi speciale, în special cei cu tulburări din spectrul autismului (CES - copii cu cerințe educaționale speciale). Prin implicarea sa devotată și abordarea sa sensibilă, Tamara Simon oferă sprijin și îndrumare acestor copii în dezvoltarea lor emoțională, socială și intelectuală. Aduce nu doar expertiză profesională, ci și compasiune și înțelegere, creând un mediu sigur și stimulativ pentru fiecare copil. Prin munca ei, continuă să fie o sursă de inspirație și susținere pentru copiii din comunitatea defavorizată din Târnăveni.
Grădinița cu Program Normal Nr. 6, Târnăveni (Mureş)

Definirea conceptului de dificultăți de învățare este o provocare considerabilă datorită naturii complexe și variate a fenomenului. Diversele definiții propuse de-a lungul anilor reflectă avansurile continue în cercetările asupra acestui subiect. Majoritatea definițiilor sunt descriptive și se concentrează pe evaluarea performanțelor de învățare în raport cu așteptările normale pentru vârsta și nivelul intelectual al persoanei. Înțelegerea aprofundată a dificultăților de învățare este esențială pentru dezvoltarea de strategii educaționale adecvate și eficiente.

Definiții clasice și contemporane

S. Kirk a fost pionierul în definirea dificultăților de învățare, susținând că acestea sunt întârzieri, tulburări sau dezvoltări încetinite în plan emoțional sau comportamental, care nu sunt rezultatul întârzierii mintale, deficiențelor senzoriale sau factorilor culturali și instrucționali (Kirk, 1963). Această definiție a pus bazele înțelegerii dificultăților de învățare ca un fenomen distinct, neinfluențat de factori externi evidenți.

În anul 1965, Bateman a avansat definiția, afirmând: „copiii cu dificultăți de învățare manifestă o discrepanță semnificativă între potențialul lor intelectual estimat și nivelul actual de performanță, discrepanță asociabilă cu tulburări în procesele de învățare, care nu sunt consecința întârzierii mintale generale, carențelor culturale sau educative, tulburărilor emoționale severe sau deficiențelor senzoriale” (Bateman, 1965). Această abordare a subliniat importanța discrepanței între potențial și performanță ca indicator esențial al dificultăților de învățare.

Caracteristici și manifestări

Dificultățile de învățare specifice se referă la o serie de tulburări la nivelul proceselor implicate în înțelegerea sau utilizarea limbajului scris sau oral. Aceste tulburări se manifestă prin probleme în abilitățile de a asculta, vorbi, citi, scrie sau efectua calcule matematice. Cauzele acestor dificultăți sunt adesea legate de disfuncții ale sistemului nervos central, inclusiv dislexie și afazie de dezvoltare. Rehabilitation Services Administration (1985) a definit aceste tulburări ca fiind cauzate de tulburări ale proceselor implicate în perceperea, înțelegerea și utilizarea conceptelor la nivelul limbajului verbal și nonverbal.

Clasificarea dificultăților de învățare

Literatura de specialitate oferă diverse perspective asupra clasificării dificultăților de învățare. În continuare, vom prezenta patru mari variante de clasificare:

1. Clasificarea McKinney (1984):

  • Subtipul I: Băieți cu dificultăți de învățare legate de citire și aritmetică, reprezentând 33% din eșantion.
  • Subtipul II: Indivizi cu deficite severe în diverse domenii educaționale, cu performanțe slabe la testele de informații generale, aritmetică și aranjarea imaginilor.
  • Subtipul III: Abilități conceptuale deasupra mediei, dar cu ușoare deficiențe școlare.
  • Subtipul IV: Indivizi cu deficiențe școlare moderate, abilități verbale medii și deficite în abilități secvențiale și spațiale.

2. Clasificarea etiologică:

  • Dificultăți de învățare propriu-zise/ înnăscute: Determinate de deficiențe și incapacități greu vizibile (ascunse), generate de factori genetici, boli, traumatisme sau accidente.
  • Dificultăți de învățare induse/ dobândite: Induse de mediul copilului sau de el însuși, cauzate de timp insuficient de învățare, lacune anterioare în învățare, absența unor tehnici de învățare eficiente, lipsa unui regim organizat de muncă, calitate slabă a predării, suprasolicitare școlară, absenteism, boli sau indispoziții.

3. Clasificarea din perspectiva copilului și a intervenției educaționale:

  • Domenii funcționale: Psihomotricitate, percepție vizuală și auditivă, limbaj, gândire, factori sociali și personali.
  • Psihomotricitatea: Motricitate globală și fină, schema corporală și lateralitatea, orientarea și organizarea spațio-temporală.
  • Percepția vizuală: Discriminare vizuală, ordine vizuală, memorie vizuală.
  • Percepția auditivă: Discriminare auditivă, memorie auditivă, auz fonematic.
  • Limbajul: Componenta semantică (vocabular, concepte), cunoașterea sintaxei, capacitatea de comunicare.
  • Gândirea: Rezolvarea de probleme, relaționarea evenimentelor, stabilirea ipotezelor, strategii rezolutive.
  • Factori sociali și personali: Interacțiuni sociale (în familie și în clasă), ritm, stil de învățare și motivație pentru învățare, stima de sine, încrederea în sine.

Domenii operaționale:

  • Limbaj rostit (vorbit): Dislalii (incapacități de pronunțare corectă), tulburări de ritm (logonevroze, tahilalie, bradilalie), disfonii (tulburări de voce), întârzieri în apariția și dezvoltarea vorbirii.
  • Limbaj scris-citit: Dislexii (incapacități parțiale de însușire a citirii), disgrafii (incapacități parțiale de însușire a scrisului).
  • Limbaj nonverbal: Psihomotricitate și expresie (dificultăți în motricitatea grosieră și fină, coordonarea psihomotorie, structurarea schemei corporale).
  • Atenție și concentrare: Probleme legate de menținerea atenției și concentrării pe activitate și obiect.
  • Motivație: Dificultăți în menținerea motivației pentru învățare.
  • Scheme de percepție și orientare: Dificultăți în structurarea schemelor perceptiv-motorii, orientare spațială și temporală.
  • Structuri simbolice matematice: Discalculii (incapacități de operare cu simbolurile matematice și schemele de rezolvare).
  • Relaționare socială și comportament: Probleme în interacțiunile sociale și comportamentul general.

4. Clasificarea DSM (The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders):

  • Tulburări de citire (dislexie): Performanță de citire substanțial sub nivelul așteptat al vârstei, inteligenței și nivelului de școlarizare, caracterizată prin distorsiuni, substituiri sau omisiuni, citire lentă și probleme de comprehensiune.
  • Tulburări de matematică (discalculie): Abilități matematice sub nivelul așteptat al vârstei, inteligenței și nivelului de școlarizare, afectând abilități lingvistice, perceptuale, atenționale și matematice.
  • Tulburări ale exprimării scrise (disgrafia): Probleme în abilitatea de a scrie corect și coerent, influențând claritatea și organizarea scrierii.
  • Tulburări mixte: Combinații de dificultăți în citire, scriere și matematică.

Implicații și intervenții educaționale

Identificarea corectă a dificultăților de învățare este esențială pentru dezvoltarea și implementarea de intervenții educaționale adecvate. Intervențiile trebuie să fie adaptate nevoilor specifice ale fiecărui elev, având în vedere tipul și severitatea dificultăților. Abordările educaționale pot include metode de predare diferențiate, strategii de învățare personalizate și suport psihologic și emoțional.

Concluzie

Înțelegerea și clasificarea dificultăților de învățare reprezintă un domeniu în continuă evoluție, reflectând complexitatea și diversitatea acestor tulburări. Studiile și cercetările continue contribuie la îmbunătățirea cunoașterii noastre asupra acestor probleme și la dezvoltarea de strategii educaționale eficiente. Prin identificarea corectă și intervenția adecvată, elevii cu dificultăți de învățare pot beneficia de o educație echitabilă și de oportunități egale de succes academic și personal.

Bibliografie
1. Schipor, D.M., Psihopedagogia copiilor cu dificultăți de învățare, Suceava, 2013.
2. Ungureanu, D., Copiii cu dificultăți de învățare, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1998.
3. Verza, E., Disgrafia și terapia ei, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1983.
4. Vrăsmaș, E., Dificultăți de învățare în școală, Ed. V&Integral, București, 2007.
5. Cosmovici, Andrei şi Iacob, Luminiţa, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1999.

 

Cuvinte cheie: dificultăți de învățare, tulburări de învățare, clasificare, intervenții educaționale, dislexie, disgrafie, discalculie, performanță academică, tulburări de citire, tulburări de matematică, tulburări ale exprimării scrise, DSM, percepție vizuală, percepție auditivă, psihomotricitate, limbaj, motivație, atenție și concentrare, relaționare socială, schema corporală, orientare spațio-temporală, abilități verbale, intervenție personalizată, suport psihologic, abordări educaționale, tehnici de învățare.
Accesări: 2.589