Valenţele educaţiei prin proiecte eTwinning – învățare și dezvoltare profesională
Absolventă în 1994 a Universităţii Transilvania Braşov, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, are o experienţă didactică de 19 de ani, gradul didactic I, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea ca profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul Teoretic Emil Racoviţă din Baia Mare.
A absolvit în 2004 cursurile de master :,,Management în Sport” la Universitatea A.I.Cuza din Iaşi.
A derulat programe şi proiecte europene cu elevii, recompensate cu numeroase premii naţionale sau internaţionale, care au adus şcolii 2 titluri de ,,Şcoală Europeană” (2009, 2012).
Din 2009 a coordonat proiectul Comenius ,,Europa +”, derulat in parteneriat cu 3 tari europene şi a participat la proiecte eTwinning .
În prezent este membru al Corpului national de experti in management educational .
Având în vedere progresele pe care le face tehnologia astăzi, trebuie să ne adaptăm ritmului alert pe care aceasta le parcurge şi să ne aliniem la standardele cerute pentru a fi Profesor European. Pentru a putea progresa, programele web utilizate deja în şcolile din Europa trebuie să pătrundă şi în sistemul nostru de învăţământ. De aceea platforma online eTwinning este un exemplu foarte bun în care tehnologia se aplică pentru învăţare şi dezvoltare profesională.
Programul eTwinning este o iniţiativă a Comisiei Europene lansată în 2005 şi coordonată de European Schoolnet, cu scopul iniţial de a facilita parteneriatele între instituţii de învăţământ preuniversitar din Europa. În România, acţiunea eTwinning este coordonată de Centrul pentru Inovare în Educaţie -TEHNE (www.tehne.ro) în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (www.ise.ro).
În prezent, sunt înscrise în acest program peste 5000 de şcoli şi peste 12.500 de cadre didactice din România, care desfăşoară proiecte educaţionale online în parteneriat cu alte şcoli din U.E, iar de curând a fost înregistrat utilizatorul cu numărul 200.000.
Platforma educaţională folosită pentru colaborare reprezintă un mediu sigur pentru profesori şi elevi, permite folosirea tehnologiei moderne de comunicare prin numeroase şi variate instrumente web şi oferă o modalitate eficientă de abordare a educaţiei în secolul XXI. Poate fi utilizată pentru :
- schimburi de experienţă
- implicarea în parteneriate internaţionale şi în proiecte educaţionale desfăşurate împreună cu elevii sau cu alte cadre didactice
- dezvoltarea profesională continuă
- cunoaşterea altor sisteme de învăţământ
- dezvoltarea instituţională a şcolii etc.
Proiectele permit:
- creşterea calităţii educaţiei prin metode didactice eficiente
- crearea unui mediu informal şi/sau nonformal
- creşterea interesul elevilor pentru învăţare.
- formarea unei atitudini europene pozitive, adecvate, responsabile.
- dezvoltarea de competenţe cheie: comunicare, colaborare, creativitate,
- dezvoltarea competenţelor digitale prin utilizarea noilor tehnologii web 2.0.
- dezvoltarea de competenţe civice (respect, cetăţenie activă)
- dezvoltarea creativităţii şi a gândirii critice,
- creşterea motivaţiei pentru participarea la proiecte sau alte activităţi extracurriculare.
Personal, am început să derulez proiecte în 2007. Ideea de colaborare online mi-a plăcut foarte mult. Cu fiecare proiect iniţiat am învăţat lucruri deosebite, am cunoscut oameni noi, iar expresia ”open-mind” se aplică perspectivei de învăţare şi de dezvoltare personală, dar şi profesională.
Proiectul ”Christmas songs” derulat în 2012, a reunit 8 parteneri din 5 ţări (România, Italia, Polonia, Republica Cehă, Slovenia) şi a reprezentat un schimb intercultural deosebit, care a readus la viaţă şi a făcut cunoscute obiceiurile de Crăciun din fiecare ţară parteneră..
Elevii au fost încântaţi să descopere deosebirile dar şi asemănările culturale din proiect. Au cântat colinde, au făcut fotografii şi filmuleţe video, au publicat activităţi, etc. Cel mai mult însă le-a plăcut faptul că au interacţionat cu colegii lor din alte tări şi au realizat că preocupările acestora sunt similare cu ale lor, că adolescenţa este la fel, indiferent de nume şi de locul unde trăieşti. Faptul că proiectul s-a derulat în limba engleză a fost un mare plus, iar progresele înregistrate în rândul elevilor au fost vizibile.
Spaţiul public al proiectului îl puteţi vizualiza la adresa : http://www.etwinning.net/en/pub/profile.cfm?fuseaction=app.project&pid=66278&lang=en
Proiectul a fost un deosebit de plăcut şi atractiv pentru elevi şi a fost recompensat cu certificat naţional de calitate.
U alt proiect în care elevii s-au implicat cu plăcere a fost ”We love Sports” (2012). Aşa cum sugerează şi numele, acesta a avut ca principale obiective recunoaşterea sporturilor naţionale din fiecare ţară implicată, jocurile şi activităţile sportive pe care elevii le desfăşoară în şcoală, precum şi sporturile favorite.
Proiectul a implicat cercetare pe internet, pentru aflarea de informaţii despre anumite sporturi, o pagină de întrebări despre sport, videoclipuri amuzante din sport, realizare de materiale informative, eseuri, etc.
Elevii au făcut cunoştinţă cu programe web 2.0 folosite în alte şcoli şi au fost încântaţi să le utilizeze ca noi metode de învăţare.
Proiectul a cuprins 6 şcoli partenere din România, Turcia, Croaţia, Spania şi Irlanda. Şi acesta a fost apreciat la rândul lui cu certificat naţional de calitate.
http://www.etwinning.net/en/pub/profile.cfm?fuseaction=app.project&pid=61159&lang=en
Proiectele ne-au adus multe satisfacţii de ordin personal cât şi profesional, atât mie cât şi elevilor participanţi. Dacă la început erau proiecte în care doar publicam activităţile desfăşurate, încet, încet am început să implic şi elevii pe platforma eTwinning, aceştia ajungând să lucreze independent.
Astfel în final, a crescut motivaţia lor pentru învăţare, pentru participarea în proiecte, şi-au dezvoltat competenţe sociale de lucru în echipă şi ajutorare, dar şi de gandire critică şi creativă.
Am ajuns la 15 proiecte derulate, unele au obţinut certificate naţionale de calitate, altele recunoaştere europeană şi pot spune că astăzi sunt ”dependentă” de experienţa eTwinning. Elevii au fost încântaţi să descopere noi metode de învăţare ce folosesc tehnologia modernă şi au realizat că şcoala nu este întotdeauna ”plictisitoare”.
Cuvinte cheie:
Accesări: 825




Ministerul Educaţiei