Violența în mediul școlar: o provocare pentru sistemul de învățământ românesc

Violenţa în mediul şcolar este un subiect şi o realitate din ce în ce mai prezentă, din păcate, în zilele noastre. De aceea, se scriu numeroase articole, se ţin o multitudine de conferinţe pe această temă şi se propun multe programe, cu diferite soluţii pentru stopare sau, măcar, diminuarea fenomenului. In acest articol, ne-am propus, să vedem care ar fi câteva din soluţiile practice şi cu caracter aplicativ pentru a lupta cu acest fenomen, soluţii pe care şcoala le-ar avea la îndemână şi ar trebui să le aplice, pentru a ţine situaţia aceasta sub control sau pentru a preveni episoade de violenţă şcolară.

Interesul opiniei publice faţă de violenţa şcolară a crescut o dată cu dezvoltarea mijloacelor de informare, presă scrisă, audio-vizual, dar mai ales internet. Se acordă din ce în ce mai multă importanţă acestei manifestări încercându-se determinarea cauzelor, dar şi stabilirea unor metode eficiente de diminuare, prevenţie, intervenţie şi combatere a manifestărilor violente. Dar, ca să previi acest fenomen, trebuie să cunoşti mai întâi amploarea sa. Şi, cum şcoala este parte integrantă a societăţii, este absolut normal ca problemele cu care se confruntă societatea să se regăsească şi în mediul şcolar. Avem astfel situaţii de agresiune verbală, fizică, situaţii de intimidare, ameninţare, distrugere a bunurilor, etc. ceea ce contribuie la instaurarea unui climat de insecuritate.

Ce ar trebui să facă şcoala? În primul rând ar trebuie să dezvolte nişte practici eficiente de prevenire a violenţei plecând de la formarea iniţială şi continuă a dascălilor şi continuând cu o cercetare de teren cât se poate de serioasă. Lupta împotriva acestui fenomen a devenit prioritară în multe şcoli; ştim cu toţii că la începutul fiecărui an este avizat un regulament care prevede o serie întreagă de măsuri disciplinare în cazul vreunei abateri de la normele morale şi de conduită în mijlocul elevilor (mustrare, suspendare, scăderea notei la purtare, etc.). Dar aceste măsuri nu sunt pe deplin eficiente! Alte iniţiative provin direct din mediul şcolar, rezultat al intervenţiei specialiştilor. Din păcate, acţiunile întreprinse sunt de cele mai multe ori axate pe nevoia urgentă a intervenţiei, şi nu pe analiza reflexivă şi mijloacele aplicate! Trebuie acţionat înainte ca acest fenomen să ia amploare.

Observăm că uneori atât adulţii, cât şi elevii sunt prea toleranţi faţă de violenţa a cărei gravitate e minoră (insulte, ameninţări verbale) dar care repetată poate aduce cu sine probleme şcolare şi psihologice serioase! Prin urmare, luând în calcul cauze de ordin individual, socio-economic şi socio-cultural putem ajunge la aplicarea unor programe specifice menite să identifice încadrarea acestor fapte de către şcoală şi măsurile care pot contribui la prevenirea comportamentului agresiv şi violent. Marginalizarea agresorului nu face decât să sporească ruptura dintre el şi şcoală în condiţiile în care el este victima propriei violenţe, prizonierul propriei imagini, izolat şi respins de toţi colegii.

De altfel, această capacitate de a acţiona agresiv face parte din bagajul genetic al fiinţei umane, ne naştem cu ea! Însă când agresivitatea devine un mod curent sau exclusiv de interacţiune socială vorbim de gesturi antisociale sau violente ale căror manifestări compromit integritatea fizică, morală, psihologică sau materială a celorlalţi şi a autorului însuşi.

Ca lupta împotriva violenţei şcolare să fie eficientă, trebuie înţeles mai întâi contextul social şi familial din care provine elevul. Se întâmplă uneori ca anumiţi factori care provin din mediul şcolar să fie elementul declanşator al manifestărilor sale violente. Includem în această categorie măsurile disciplinare punitive, regulile stricte, atitudinea severă a numitor dascăli, ceea ce contribuie şi mai mult la declanşarea comportamentului negativ sau a manifestărilor violente. Soluţia acestei probleme stă în empatia care ar trebui să existe în primul rând între profesori şi elevi; în egală măsură putem vorbi de colaborarea dintre şcoală şi familie, deoarece cu toţii ne dorim să oferim elevilor un mediu care să favorizeze găsirea celor mai bune soluţii la problemele lor şi dezvoltarea unor strategii de autocontrol comportamental şi emoţional.

Închei printr-un citat: „Elevii de azi sunt foarte abili social – se conectează uşor unul la celălalt, sunt capabili – inconştient – să scaneze energia oamenilor şi să dea „ignore” adulţilor neautentici şi deconectaţi. Sunt intuitivi, învaţă în imagini, absorb informaţia în „bulk”, nu neapărat secvenţial, nu neapărat în adâncime. Folosesc puţine cuvinte, dar înţeleg – sublimat aproape – relaţiile dintre oameni. Nu le plac nedreptăţile, sunt hipersensibili la critică, tare dornici de validare şi acceptare. Cea mai bună strategie este să fii tu, ca adult, „chill”, fără agende şi mesaje perpendiculare, adică fără speech-uri sau cicăleli inspiraţionale. Învăţarea trebuie să li se întâmple, nu să pară planificată.

Elevii de astăzi sunt dificili, procesează întâi realitatea emoţională a lucrurilor ca să poată ajunge la noţiuni şi raionamente. Par superficiali, leneşi sau obraznici. Niciuna dintre etichetele acestea nu e din vina lor – sunt doar mecanisme de adaptare la o mulţime de adulţi (…) fără iubire de sine.”

Bibliografie
paginadepsihologie.ro/epictalk-cu-oana-moraru-despre-noua-pedagogie-a-mintii-si-a-inimii-pentru-parinti-si-dascali/