| |
MARIA-LILIANA FIRICEANU
|
Ne dorim ca elevii noștri să creadă că suntem cei mai buni în ceea ce facem și că atingem excelența în ”a face”. Ne-am educat în școli serioase, am continuat în universități de prestigiu, ne instruim permanent prin cursuri de formare sau experimentăm metode moderne de predare – o parte semnificativă a formării stă sub semnul ”a ști”.
Însă e nevoie să regăsim și să transpunem în clasă scopul și valorile profund umaniste ale educației, în pofida presiunilor și obișnuințelor. Uităm, de multe ori, să-i acordăm atenție lui ”a fi”.
Articol integral →
|
MANUELA ALEXE
|
Abordarea stresului la școală este o problematică complexă. Pentru o persoană, managementul stresului înseamnă capacitatea acesteia de a atinge un echilibru între solicitările externe și reacțiile interioare prin aplicarea unor tehnici specifice.
În cadrul activității școlare, analiza factorilor individuali ca factori de protecție în condiții de stres (stima de sine, asertivitatea, optimismul), reprezintă o premisă fundamentală a procesului de eficientizare a activității didactice.
Una dintre activitățile pe care mi-am propus-o la o oră de dezvoltare personală, la clasa I s-a intitulat ”Cine sunt eu” și a avut ca scop evaluarea beneficiilor dezvoltării respectului de sine la elevii de vârstă școlară mică.
Articol integral →
|
IULIANA IVAN |
Proiectarea didactică nu se rezumă doar de ceea ce scriem pe hârtie că vom face. Din punctul meu de vedere, este mult mai important să știi cu ce clasă lucrezi, ce valori și principii sunt preferate în acea clasă, ce nevoi au elevii cu care lucrezi, ce preferă și ce nu, iar tu, ca profesor, să îți proiectezi totul în funcție de specificul fiecărei clase, fără a ignora cerințele din programa școlară. Dar, mai cu seama, fără a adăuga teme și conținuturi pentru a-i stresa pe elevi, pe părinți și chiar pe noi, cadrele didactice.
De câțiva ani, s-a introdus în ciclul primar proiectarea integrată, proiectare bazată pe cerințele și nevoile elevilor, abordare adaptată și la ciclul preșcolar, cu care copiii sunt obișnuiți și care are succes. Însă o parte din cadrele didactice preferă varianta veche, de proiectare pe fiecare disciplină în parte, fapt ce creează discrepanțe în sistemul de învățământ actual.
Articol integral →
|
DENISA DRAGOSLAV
|
La naștere există posibilități de dezvoltare pentru orice copil, indiferent de particularitățile sale. Fiecare copil, în funcție de unicitatea sa și de nevoi, prezintă pentru educatoare anumite cerințe educative. Acest lucru este valabil pentru toți copiii, fie că sunt considerați obișnuiți, fie speciali sau de excepție. Fiecare copil este unic, este valoros și se dezvoltă în funcție de comunicarea sa cu lumea în care trăiește.
Acceptarea în grădinița a copiilor cu CES este o nevoie determinată de importanța intervenției timpurii și de valoarea integrării educaționale pentru fiecare copil, dar și pentru toți. Primirea copiilor cu CES în grădiniță este firească și constituie un prim pas spre normalizarea vieții, punând în aplicare dreptul tuturor copiilor la educație și sprijinirea dezvoltării fiecăruia.
Articol integral →
|
DANA VOINEA
|
Pentru orice intervenție educativă timpurie, este nevoie ca fiecare copil să fie cunoscut prin trăsăturile sale personale. Educația timpurie propune o astfel de abordare holistică a fiecărui copil, pentru a identifica punctele forte și a sprijini dezvoltarea și progresul în toate domeniile personalității.
Se promovează o nouă viziune care pune accentul pe o schimbare de esență a modului cum este percepută educația în familie și în grădiniță pentru copiii cu CES. Grădinița este cea care poate produce această schimbare, aducând împreună modelele educaționale alături de cele familiale, pentru a realiza dezideratul unei educații pentru toți.
Articol integral →
|
PAULA STINA
|
Unul dintre aspectele tot mai des întâlnite la intrarea copiilor în grădiniţă îl reprezintă slaba dezvoltare a motricităţii fine: copiii nu ştiu să ţină lingura în mână, să ţină creionul corect, întâmpină dificultăţi la îmbrăcare sau încălţare, aspect care impune pregătirea copiilor pentru intrarea în grădiniță, prin realizarea unor exerciții, activități de dezvoltare a motricității fine.
Motricitatea fină este fundamentală în dezvoltarea abilităţilor copiilor, de aceea este important să stimulăm această dezvoltare a motricităţii fine – ea va fi prezentă de-a lungul întregului proces de educaţie şi formare, precum şi în viaţa de zi cu zi.
Articol integral →
|
MARIANA ALINA SAFTA
|
Lectura este foarte importantă în zilele noastre și necesită metode adecvate de abordare a textului pentru formarea competențelor de lectură. Pe lângă cunoașterea aspectelor teoretice, cadrul didactic trebuie să-și cunoască bine elevii. La rândul lor, elevii trebuie să citească lecturile indicate, însă modalitatea de abordare a activității și a conținutului lecturii de către profesor are o importanță majoră.
Articol integral →
|
CARMEN-ELENA DINUTA
|
Cercetând manualele şcolare şi comparându-le cu cerinţele programei, am constatat că manualele conţin foarte puţine exerciţii propriu-zise de limbă, fiind alese oarecum la voia întâmplării, şi am ajuns la concluzia că putem aborda cu elevii probleme concrete de vocabular, în funcţie de cele observate în clasă. Dacă ne oprim asupra vocabularului, se constată uşor că un tezaur imens de locuţiuni şi expresii străvechi ale limbii noastre, o bogăţie uluitoare de sinonime, antonime şi cuvinte polisemantice aşteaptă să fie dezgropate şi activate. Ele există în stare latentă în fiecare dintre elevii noştri şi depinde numai de noi să pretindem din ce în ce mai mult, să cultivăm exprimarea exactă, nuanţată a oricărei idei şi să respingem comoditatea unei exprimări telegrafice şi fără expresivitate.
Acest articol are în vedere principalele probleme cuprinse în programele şcolare, fiind destinate, deopotrivă, profesorilor de limba şi literatura română și celor de alte discipline, dar şi elevilor din gimnaziu, pentru care s-a considerat util să se reamintească cunoştinţe legate de vocabular.
Articol integral →
|
CARMEN DUSE
|
Lucrarea a plecat de la un moment de reflecție cu privire la munca derulată pe parcursul celor aproape 3 ani de desfășurare a proiectului ”Mentor- Mentoring between teachers from secondary and high schools”.
Astfel, sunt prezentate și analizate activitățile derulate, materialele realizate și efectele formării asupra actorilor implicați. Este un prilej de a vorbi despre beneficiilor mentoratului asupra profesorilor debutanți, ca și asupra mentorilor, dar și percepția lor cu privire la utilitatea unei astfel de activități. Designul proiectului și activitățile derulate sunt rodul gândirii și documentării echipelor de specialiști care au participat în proiect și care cuprind, pe lânga echipa românească, profesori universitari și cercetători din Polonia, Portugalia și Spania, precum și reprezentanți ai factorilor de decizie în domeniul educational din Grecia și Turcia.
Articol integral →
|
|
|