Secrete din Sinaxare: De ce este pictat un leu în icoanele Sfântului Mamant? Mulţi sfinţi ai Bisericii noastre au avut experienţe minunate în care au văzut Raiul ca pe o grădină deosebit de frumoasă, plină de animale, plante și vietăți, o grădină nepătrunsă pentru simțurile noastre îngreunate de păcat. Se spune că, după ce a fost creat și a trăit în Grădina Raiului sub ascultare, omul a primit darul de a stăpâni asupra animalelor: „și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!” (Facere 1, 28). După izgonirea din Rai, această stăpânire a fost transformată dintr-o autoritate directă într-o prietenie autentică cu făpturile lui Dumnezeu. Sfinții Părinți ne învață că Dumnezeu a făcut omului o făgăduință prețioasă: într-o zi, când Hristos va domni pe pământ, toate făpturile Sale vor trăi în pace deplină. Deși purtarea lumii de astăzi se abate adesea de la poruncile și îndemnurile evanghelice, există oameni sfinți care, prin viețuirea lor aleasă, au ajuns să împărtășească iubirea lui Dumnezeu pentru toate făpturile: oameni și animale, sălbatice sau domestice. În lumina acestui adevăr, prăznuirea Sfântului Mucenic Mamant din ziua de 2 septembrie, a doua zi după Începutul Anului Bisericesc, ne oferă un prilej de reflecție asupra legăturii speciale pe care acest sfânt o avea cu animalele. În unele icoane, el este reprezentat alături de un leu, iar această imagine neobișnuită ascunde o poveste remarcabilă despre curaj, credință și armonia dintre om și creație. Cine a fost Sfântul Mucenic Mamant? Sfântul Mamant s-a născut în Paflagonia, într-o familie de părinți bogați și cu rang înalt: tatăl său, Teodot, și mama sa, Rufina, erau cunoscuți pentru dreapta lor credință în Hristos. Cei doi și-au mărturisit public credința, chiar dacă aceasta le aducea primejdii din partea autorităților păgâne. Din cauza mărturisirii lor, tatăl a fost trimis la Cezareea Capadociei pentru a fi judecat de dregătorul Faust, cunoscut pentru cruzimea sa față de creștini. Rufina, deși însărcinată, a intrat împreună cu soțul ei în temniță, unde sufereau pentru credință. Teodot și Rufina au murit în temniță, însă pruncul născut prematur a fost ocrotit de Dumnezeu. O femeie creștină, Amia, a fost călăuzită de înger să-l ia în grijă și să-l crească. Mamant nu a vorbit până la cinci ani, apoi a rostit primul său cuvânt „mama”, de la care și-a primit numele. Crescut de Amia, pruncul a fost educat și a dovedit o minte sclipitoare și o înțelegere rară pentru vârsta sa. Încă din copilărie, Mamant a respins idolatria și a îndemnat și pe alți copii să urmeze credința creștină. La cincisprezece ani, în timpul împăratului Aurelian, care încerca să forțeze toți copiii să se închine idolilor, Mamant s-a arătat neînfricat și hotărât să rămână credincios lui Hristos. Chiar când a fost adus în fața ighemonului Democrit și apoi a împăratului Aurelian, Mamant a refuzat toate ofertele și amenințările, demonstrând o înțelepciune și un curaj remarcabile pentru vârsta sa. Mucenicul a fost supus la multiple chinuri: bătut, ars cu lumânări și aruncat în cupto, însă Dumnezeu l-a ocrotit mereu și i-a dăruit răbdare în suferințele sale. Leul din icoanele Sfântului Mamant Revenind la subiectul editorialului nostru, în viața Sfântului Mamant regăsim un episod aparte, care a servit drept fundament pentru câteva reprezentări iconografice ulterioare. Se spune că, în locul pustiu în care stătea retras, Sfântul Mamant a ridicat o bisericuță modestă, unde se ruga și citea Sfânta Scriptură. Dar chiar și printre fiare sălbatice fiind, el nu era niciodată singur. Un leu, curajos s-a apropiat de sfânt și a ales să-l însoțească pretutindeni, văzându-l pe Sfântul Mamant ca pe păstorul său adevărat. Între ei s-a legat o tainică prietenie, o legătură dincolo de cuvinte: leul îl însoțea pe Mamant oriunde mergea. Când dregătorii păgâni au cerut soldaților să-l prindă, Mamant a mers singur către cetate, iar leul l-a urmat până la porțile Cezareei, așteptând cu răbdare afară, ca un paznic. După ce Sfântul Mamant a fost supus la chinuri cumplite, dregătorul Aurelian, văzând că nici focul, nici loviturile nu-l pot învinge, a poruncit să fie dus pentru a fi ucis de fiarele sălbatice. Acolo, ighemonul a dat drumul asupra lui unei ursoaice flămânde. Dar, spre uimirea tuturor, ursoaica s-a închinat sfântului și s-a culcat la picioarele lui, cuprinzându-i pulpele. Apoi, a fost eliberat un leopard care l-a privit cu blândețe, apucându-l de gât, sărutându-i fața și lingându-i sudoarea de pe frunte. De-odată, leul care îl însoțise pe Mamant din pustie a sărit în arenă și, spre uimirea oamenilor, a „grăit” cu glas omenesc către sfânt: „Tu ești păstorul meu care m-ai păscut în munte”. Apoi, după cum citim, leul s-a repezit asupra mulțimii de păgâni, ucigând mulți dintre ei, dar Sfântul Mamant a îmblânzit fiara și a trimis-o înapoi în pustie. Din porunca dregătorului, Sfântul Mamant a fost străpuns cu o suliţă, încheind astfel pământeasca sa călătorie într-una dintre peşterile locului. Credincioşii, cu mare evlavie, i-au adunat sfintele moaşte şi le-au îngropat în acelaşi loc unde şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar mai târziu creştinii sirieni au ridicat aici o biserică în cinstea lui. Demn de amintit este și faptul că Sfântul Vasile cel Mare îl pomeneşte pe Sfântul Mucenic Mamant atunci când se adresează păstoriţilor săi din Cezareea Capadociei: „Aduceţi-vă aminte de Sfântul Mucenic! Câţi l-aţi văzut cu ochii voştri, câţi i-aţi avut ajutor în adunările voastre, câţi i-aţi chemat numele şi au primit sprijin, câţi au fost călăuziţi din rătăcire, câţi au fost tămăduiţi din suferinţe, iar câţi şi-au pierdut copiii, iarăşi i-a adus la viaţă.” Așadar, povestea martiriului Sfântului Mamant ne arată că credinţa neclintită şi iubirea faţă de Dumnezeu pot birui orice primejdie. Chiar şi în faţa morţii, el a rămas statornic în mărturisirea sa, iar puterea Bunului Dumnezeu s-a arătat prin minunile săvârșite, prin fiarele sălbatice care îl cinsteau și prin cei pe care i-a vindecat sau călăuzit. Martiriul său rămâne un exemplu de curaj, de smerenie şi de iubire necondiționată, chemându-ne să ne întărim credinţa și să ne încredem întotdeauna în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. www.bizanticons.ro,www.bizanticons art