Puncte iTeach: 735

Puncte disponibile: 574
Puncte utilizate: 105

Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 65
Publicare articole în reviste: 40
Servicii AI: 0

ProfesorȘcoala Gimnazială Episcop Iacov Antonovici, Bârlad

Birlad, Vaslui, România

Flux

Despre

Scurtă biografie

Sunt profesor în învățământul de stat din anul școlar 1997-1998 până în prezent. Am absolvit Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuță” din Bârlad, ulterior urmând studii superioare - Facultatea de Limba și Literatura Română - Limba și Literatura Engleză din București. Am obținut gradul didactic I în anul 2007. Predau în învățământul primar deoarece mă regăsesc cel mai bine în meseria de învățătoare, pe care o desfășor cu multă pasiune.

De-a lungul carierei didactice mi-am propus să mă dezvolt în permanență, să cresc profesional, fiind mereu în pas cu schimbările și noutățile din domeniul educațional. Particip periodic la cursuri de formare profesională, mă implic activ în viața școlii prin coordonarea și implementarea proiectelor educaționale la nivel local, județean, național, internațional, aducând beneficii elevilor, colegilor, școlii, comunității. Am încheiat parteneriate educaționale cu multe instituții cu care am colaborat în cadrul proiectelor desfășurate.

La nivelul școlii am avut diferite roluri/funcții în comisii de lucru: responsabil de comisie metodică, consilier educativ, membru CEAC, membru în CA.

La nivel județean sunt metodist și membru în CC (învățământ primar) din anul 2010.

 

Pe scurt

Poziţia profesională

titular

Ani de experienţă la catedră

29

Gradul didactic

gradul I

Ultimul nivel de învăţământ absolvit

licenţă

Nivelul la care predau

primar

Limbi străine cunoscute

franceză, engleză

Nivelul de utilizare a computerului

avansat

Viziunea asupra educaţiei/ învăţământului

Să nu uităm că nu există astăzi fără ieri şi că viitorul şcolii depinde de faptele prezentului. Activându-ne conştiinţa în direcţia faptelor lăudabile, vom lăsa pentru posteritate amintiri demne de a fi scoase la lumină de generaţiile care vor urma. Atunci când simţi că ai o chemare pentru meseria de dascăl şi zilnic îţi împlineşti misiunea fără să o priveşti ca pe o povară ci ca pe o binecuvântare, înseamnă că ţi-ai găsit vocaţia.

Iubesc copiii, gustul emoţiilor date de fiecare început sau sfârșit de an școlar, emoțiile oferite de fiecare reușită obținută după eforturi susținute constant și constructiv în activitatea didactică. Iubesc şcoala, a doua casă în care păşesc zi de zi alături de copii și colegi.

Observăm pe zi ce trece că e tot mai greu să menținem un echilibru între tradiție și inovație, să păstrăm echidistanța între cele două concepte, fără a știrbi din valoarea lor. Cred că aceasta reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale prezentului. Avalanșa de schimbări la care asistăm ne solicită să reflectăm asupra adevăratelor valori, să restabilim un echilibru între trecutul şi viitorul educaţiei. Redefinirea ţelurilor acesteia asigură o nouă direcţie instruirii şi formării, în acord cu complexitatea problemelor cu care se confruntă absolvenţii de azi şi mai ales cei de mâine.

Implicarea în activităţi ale comunităţii

Am participat la activităţi de voluntariat, inclusiv activităţi din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune comunitară (S.N.A.C.), după cum urmează: - Voluntar al Bibliotecii Municipale „Stroe S. Belloescu”, Bârlad - Proiectul S.N.A.C. „Nouă ne pasă!” - Proiectul S.N.A.C. „O carte pentru Basarabia” - Proiectul S.N.A.C. „Iepurașul dăruiește tuturor” - Proiectul S.N.A.C. „Săptămâna Legumelor și Fructelor Donate” - Campania Națională „LET'S DO IT, ROMANIA!” - Proiectul S.N.A.C. „Micii Voluntari ai binelui!” - Campania Globală pentru Educație organizată de „SALVAȚI COPIII, ROMÂNIA!” - Proiectul S.N.A.C. „ÎMPARTE-EDUCĂ-DONEAZĂ” - Proiectul social-educativ „Bucuria de a dărui” - Competiția Națională „Marea voluntariadă națională de mediu a școlarilor, 2019! - Campania „Dăruiește bucuria lecturii”

Apartenenţă în asociaţii profesionale

- Asociația profesională „Școala 8imistă”

Contribuții și certificări

2 Articole în reviste

Joc muzical ritmic cu percuție corporală (Video)august 2025Joc muzical ritmic cu bețe de toboșar (Video)august 2025și încă 4 resurse educaționale deschise

Amsterdam – capitala verde a Europei (jurnal reflexiv Erasmus+)august 2026Lectura cărților ca modalitate de stimulare a încrederii de sine a elevilornoiembrie 2025și încă 8 articole pe blog

Activitate profesională

Proiecte educaţionale derulate împreună cu elevii

- Proiectul Județean „Minte sănătoasă în corp sănătos” - Proiectul Județean „KaleidosCopil” - Proiectul Județeam „Iubește natura, ocrotește viața!” - Proiectul Județean „ABC-ul sănătății copiilor” - Proiectul Local „Culorile binelui” - Proiectul Județean „Terra - casa noastră” - Proiectul Județean „Stele pentru cititori” - Proiectul Național „Tedi - Școala siguranței” - Programul-Concurs Național „Olimpiadele Kaufland” - Programul-Concurs Național „Campionatul Reciclării” - Programul-Concurs Național „CarteTeca. O singură carte. Șanse infinite” - Proiectul-Concurs Internațional „Surprize de Crăciun” - Proiectul Regional „Sportul nu are vârstă” - Proiectul Județean „Sănătate prin sport” - Proiectul Județean „Copilăria – culoare și cuvânt” - Proiectul Județean „Prietenii naturii” 

Rezultate profesionale deosebite

- Distincții pentru merite deosebite din partea I.Ș.J. Vaslui pentru activitatea de învățător și de consilier educativ, cu ocazia evenimentelor organizate de ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI;

- Coordonator la nivelul instiuției a Competiției Naționale „Olimpiadele Kaufland” 2015-2016, la care școala noastră a obținut punctaj maxim, participare care ne-a adus premiul al III-lea la nivelul țării și 20 000 de euro;

- Coordonator al Proiectului Internațional ERASMUS+/KA1„Împreună pentru o viață sănătoasă”, în cadrul programului Erasmus+, proiect de mobilitate în domeniul educației școlare, acțiunea cheie 1- mobilități de formare continuă în domeniul educației școlare, aprobat de ANPCDEFP, finanțat cu suma de 25140 euro, implementat în perioada 01.09.2018 – 31.12.2019 la Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici”, Bârlad;

- „Voluntar de 10” - Trofeul aniversar oferit de ZIUA INTERNAȚIONALĂ A VOLUNTARILOR - 5 decembrie 2024, din partea Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Bârlad, Direcția de Cultură și Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” din Bârlad pentru activitatea de voluntariat desfășurată la bibliotecă.

Rezultatele elevilor dvs.

Elevii mei au obținut multe premii la următoarele concursuri școlare: - Concursul Național de Matematică „LuminaMath” - Concursul Național „Gazeta Matematică Junior” - Concursul Regional de Matematică și Științe ale Naturii „Hyperion” - Concursul Național „Limba română e patria mea” - Concursul Regional de Matematică „Mate+” - Concursul Regional „Comunicare Junior” - Concursul Național de Cultură Generală „Planeta Pământ – Casa tuturor” - Concursul Regional „Limba noastră-i o comoară” - Concursul Interjudețean „Pe urmele lui Ștefan-Vodă” - Concursul Interjudețean de Logică și Perspicacitate „Vasile Țugulea” - Concursul Regional de Creație Literară „George Tutoveanu” - Concursul Județean de Creație Plastică „Minte sănătoasă în corp sănătos” - Concursul Național „Comper - Limba și literatura română” - Concursul Național „Comper - Matematică” - Concursul Internațional „Surprize de Crăciun” - Concursul Local de Creație Plastică „Culorile Binelui” - Concursul Județean de Creație Literară „Magia copilăriei” - Concursul Regional de Cultură Generală „Educație pentru un mediu curat” - Concursul Interjudețean de Creație Plastică „Natura râde, natura plânge” - Concursul Interjudețean „Tradiții la români” - Concursul Regional „Copiii - prietenii naturii” - Concursul Național Interdisciplinar „EuroJunior”

Publicaţii

- „Studiu privind coeficientul aptitudinal la vârsta de 8-9 ani” (studiu de cercetare) Ed. Sfera, Bârlad, 2012, (coautor);

- Ghid metodic de bune practici educaționale Erasmus+ „Împreună pentru o viață sănătoasă”, Editura SudIS, Iași, 2019, (coautor);

- Coordonator al revistei școlii „Școala 8imistă” - 7 numere (2013-2019); 

- „Dincolo de hotarele cuvintelor” - auxiliar didactic, Ed. Sfera, Bârlad, 2018 (autor)

- „Marele povestitor – Ion Creangă” - auxiliar didactic, Ed. Dacri, Bârlad, 2022 (autor);

- „Primii pași în scrierea creativă” - auxiliar didactic, Ed. Dacri, Bârlad, 2022 (autor);

- Coordonatorul Publicațiilor Simpozionului Internațional „Învățământul românesc - de la tradiție și cultură la inovație”, edițiile I (2017), a II-a (2018), a III-a (2022), a IV-a (2025)

Cursuri opţionale pe care le susţin

Discipline opționale:

- „În lumea cărților”

- „Mate Junior”

Formare continuă

Cursuri de formare continuă absolvite în ultimii 5 ani

5
  • Intel Teach
  • TIC
  • Management şi comunicare
  • Proces didactic
  • AeL

Recunoașteri

Funcţie/ Rol în programe/ Titluri şi distincţii

3
  • gradaţie de merit
  • profesor mentor
  • formator într-un ONG/ firmă

Participare în programe

3
  • Comenius/ Erasmus
  • Junior Achievement
  • eTwinning

Comunitate

legături directe pe iTeach

FUNDAȚIA INSTITUTUL PENTRU EDUCAȚIE
Platforma iTeach.ro și ecosistemul asociat

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach

Versiune consolidată, în vigoare de la 8 septembrie 2026

Platforma iTeach este oferită gratuit cadrelor didactice și personalului de suport din sistemul de învățământ de către fundația Institutul pentru Educație (numită în continuare Fundația) și de către Social IT S.R.L., în colaborare cu instituții publice și private – Ministerul Educației, inspectorate, case ale corpului didactic, școli, universități, organizații neguvernamentale și companii. Prin crearea unui cont și utilizarea serviciilor, luați la cunoștință și acceptați termenii de mai jos.

Datele cu caracter personal ale utilizatorilor nu sunt comercializate și nu sunt transferate către terțe părți, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Fundația este înscrisă ca operator de date cu caracter personal prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L. în calitate de operator distinct, potrivit secțiunii 6; prelucrarea datelor în cadrul acelor servicii nu constituie o divulgare către un terț în sensul de mai sus. Date de contact ale Fundației: București, sector 5, str. Dr. Louis Pasteur nr. 54; e-mail: echipa@iteach.ro; tel.: 0722.45.80.00.

1. Crearea și validarea contului

Crearea unui cont pe platforma iTeach se face de către potențialul utilizator prin intermediul formularului de înscriere. Datele de înscriere sunt verificate, iar înscrierea este validată de personalul dedicat al Fundației dacă datele furnizate sunt complete și corecte. Un cont validat asigură accesul la serviciile oferite în zona destinată membrilor. Datele din conturile invalidate sunt șterse de pe server.

Fiind sub incidența termenilor de utilizare, sunteți de acord: (a) să oferiți informații corecte în formularul de înregistrare; (b) să mențineți la zi datele de înregistrare. Dacă oferiți informații incorecte sau care nu mai sunt de actualitate, ne rezervăm dreptul de a vă suspenda sau șterge contul ori de a vă refuza accesul în viitor. Prin utilizarea platformei, vă asumați toate consecințele introducerii de date false prevăzute de lege.

2. Serviciile oferite

Serviciile oferite pe platforma iTeach sunt servicii de suport socioprofesional pentru parcursul de carieră în sistemul de învățământ și constau în: acces la formare prin cursuri online sau mixte (secțiunea Cursuri); acces la grupuri pentru schimb de informații și resurse (secțiunea Comunitate); acces la un instrument pentru promovarea de evenimente, produse sau servicii educaționale (secțiunea Anunțuri); acces la resurse educaționale deschise și la un instrument pentru promovarea RED (secțiunea Resurse); acces la instrumente pentru sondaje și dezbateri (secțiunea Resursele mele); acces la reviste educaționale și la instrumente de publicare (secțiunea Reviste); posibilitatea constituirii unui portofoliu socioprofesional de articole, activități, cursuri absolvite și resurse publicate (pagina Portofoliu/Profil).

Serviciile oferite sunt dinamice, depinzând de evoluția tehnologiilor digitale, atât funcțional, cât și din perspectiva conținutului oferit.

Platforma iTeach susține dezvoltarea profesională continuă și alcătuirea portofoliului profesional al cadrului didactic, care devine obligatoriu în format digital începând cu anul școlar 2026–2027, conform Ordinului ministrului educației nr. 3858/2026 (Metodologia-cadru privind portofoliul profesional al cadrului didactic).

3. Valoarea serviciilor și punctele iTeach

Platforma iTeach oferă o variantă flexibilă de dezvoltare profesională, într-un parcurs gamificat: pentru unele activități primiți puncte, pentru altele cedați puncte (o descriere completă și actualizată se găsește în pagina Puncte iTeach, din contul personal). Cadrul didactic are acces gratuit la informații, articole, resurse educaționale, formare și servicii de suport în carieră; publică articole în revistele găzduite; publică resurse educaționale deschise pe platforma națională digitalEdu.ro, cu posibilitatea de omologare la Ministerul Educației sau de luare în evidență la ISJ/ISMB; și își configurează propriul parcurs de formare din oferta de cursuri de pe platformă.

Membrii iTeach pot acumula puncte din activități pe platformă sau le pot achiziționa utilizând cardul personal ori prima de carieră didactică. Conversia este 1:1. Pentru fiecare plată, Fundația emite o factură pe adresa de e-mail asociată contului, care poate fi regăsită și în contul dvs. de pe platforma iTeach, pagina Facturi. Fundația desfășoară activități non-profit și nu este plătitoare de TVA; facturile sunt emise cu TVA 0.

4. Durata serviciilor

Fundația se obligă să furnizeze serviciile de sprijin profesional enunțate pe toată durata menținerii unui cont activ pe platforma iTeach.

5. De ce colectăm și ce date colectăm

Institutul pentru Educație colectează și prelucrează datele dumneavoastră în scopul furnizării serviciilor educaționale și de suport pentru dezvoltarea profesională continuă (DPC) a cadrelor didactice și a personalului din învățământ. Furnizarea acestor date este necesară îndeplinirii scopului menționat; refuzul furnizării corecte poate afecta funcționarea serviciilor.

Pentru crearea unui cont și a unui profil profesional minimal avem nevoie de: nume, prenume, adresă de e-mail, țară, județ, localitate, instituția unde vă desfășurați activitatea, nivelul de învățământ la care predați și rolul/funcția în cadrul instituției. Profilul profesional extins este opțional și poate fi completat în cont; pentru majoritatea informațiilor de natură profesională puteți gestiona nivelul de intimitate: Privat / Colegi / Membri iTeach / Public.

O parte dintre datele necesare în scop profesional – nume, adresă de e-mail, instituția de învățământ, localitate, județ, țară – sunt asociate în mod obligatoriu articolelor științifice și materialelor profesionale în format digital pe care le-ați înscris pe platforma iTeach.ro și pe platformele partenere ale revistelor educaționale: iTeach: Experiențe didactice, EDICT – Revista educației, Revista Profesorului, Revista de Pedagogie Digitală, Education Review, DigitalEdu, EduVox, suntProfesor, Ariadna, digcompedu.net. Publicarea acestora este necesară pentru a vă proteja drepturile de autor.

6. Temeiuri juridice, păstrarea și utilizarea datelor

Operatorul pentru majoritatea serviciilor platformei este Institutul pentru Educație, înscris ca operator prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L., în calitate de operator distinct, care stabilește în mod independent scopurile și mijloacele prelucrării pentru acele servicii și răspunde pentru ele potrivit propriei politici de confidențialitate. Vă puteți exercita drepturile privind protecția datelor față de operatorul corespunzător serviciului utilizat.

Institutul pentru Educație prelucrează datele în temeiul executării serviciului solicitat, al interesului legitim, al îndeplinirii unor obligații legale și, după caz, al consimțământului dumneavoastră. Nu păstrăm datele în mod nediferențiat, ci pe categorii, cu termene determinate și cu garanții adecvate:

Conținut publicat de dumneavoastră (articole în revistele găzduite, resurse educaționale deschise, anunțuri și texte pe blog): se păstrează pe durată nedeterminată, ca element inseparabil al operei publicate, în temeiul libertății de exprimare academică (art. 17 alin. (3) lit. a) și art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679; art. 7 din Legea nr. 190/2018). Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.
Certificate și dovezi ale absolvirii cursurilor (absolvent, program parcurs, dată): se păstrează cel mult 30 de ani, în temeiul interesului legitim și al constatării, exercitării sau apărării unui drept în instanță (art. 6 alin. (1) lit. f) și art. 17 alin. (3) lit. e)). Termenul acoperă media unei cariere didactice, în care puteți avea nevoie de aceste dovezi pentru dosare de concurs, de grade didactice, de transfer sau de gradație de merit, precum și intervalul în care un finanțator poate solicita justificări privind sustenabilitatea unui serviciu sau curs sprijinit financiar.
Date prelucrate în scop de cercetare științifică: datele privind conținutul și modul de utilizare a serviciilor pot fi prelucrate în scopuri de cercetare științifică în domeniul științelor educației (de exemplu, analize de tendințe pedagogice și analize de conținut ale resurselor create), inclusiv pentru cercetări viitoare din același domeniu, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) și e) și al art. 89 din Regulament și al art. 8 din Legea nr. 190/2018. Prelucrarea se face cu minimizarea datelor și, ori de câte ori este posibil, în formă pseudonimizată sau anonimizată, iar rezultatele sunt diseminate în formă agregată sau anonimizată.
Date aferente serviciilor și cursurilor dezvoltate cu sprijin financiar: unele date privind beneficiarii se pot păstra pe perioada impusă de obligațiile de raportare, de audit și de sustenabilitate din contractele de finanțare, de regulă până la 20 de ani.

Caracterul public al conținutului și al certificatelor

iTeach este o comunitate deschisă (open-by-default). Paginile de blog, comentariile, articolele și resursele publicate au, în mod implicit, acces deschis. Dacă nu doriți ca acestea să fie public accesibile, vă rugăm să nu le publicați pe platforma iTeach.

Sunt publice, fiind asociate profilului dumneavoastră: certificatele obținute la cursurile absolvite pe platforma iTeach, articolele publicate în revistele educaționale și descrierile resurselor educaționale deschise, precum și anunțurile și textele publicate pe blog.

La înregistrarea în platformă, v-ați exprimat acordul pentru prelucrarea datelor personale și pentru afișarea publică a acelor informații despre parcursul dumneavoastră profesional care sunt relevante pentru definitivare și grade didactice, calificativul anual, mobilitate, verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică, inspecții școlare, evaluări externe ARACIP, gradații și distincții. În mod particular:

(a) Certificatele obținute prin parcurgerea cursurilor online, anunțurile postate, textele înscrise pe blog și articolele publicate în revistele la care aveți acces prin intermediul platformei sunt disponibile public, fiind asociate profilului dumneavoastră. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate; ne rezervăm doar dreptul de a le organiza tematic sau pe alte criterii, pentru a facilita accesul persoanelor interesate la oportunități de dezvoltare personală și profesională.

(b) Articolele științifice sau literare, precum și anunțurile publice pe care le-ați publicat prin intermediul platformei pe situri specializate și în reviste pedagogice online nu pot fi șterse, acestea constituind parte a publicațiilor de specialitate, cărora le este necesară indicarea autorului (nume, prenume, adresă de e-mail, instituție, localitate, județ, țară) pentru exercitarea drepturilor de autor. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.

Controlul dumneavoastră asupra datelor

Aveți în permanență control asupra datelor dumneavoastră:

• Puteți modifica online, în orice moment, orice informație deținută despre dumneavoastră, în pagina Profil.
• Puteți solicita anonimizarea datelor, gratuit și necondiționat; vă reamintim lunar această posibilitate, prin revista iTeach transmisă pe adresa dumneavoastră de e-mail.
• Puteți dezactiva contul oricând, din pagina Setări. La dezactivare, contul se anonimizează și se șterg aproape toate datele, fără intervenția noastră. Fac excepție, fiind păstrate în condițiile de mai sus: (i) numele și instituția/școala, exclusiv asociate articolelor publicate de dumneavoastră în revistele platformei; și (ii) informațiile minimale din certificatele de absolvire, care pot fi păstrate până la 30 de ani, numai pentru a permite verificarea autenticității lor în cazul în care se contestă un drept obținut pe baza acestora, inclusiv un beneficiu susținut din fonduri publice (de ex., gradație de merit).

Aceste drepturi pot fi limitate, în condițiile legii, numai în măsura strict necesară realizării scopurilor de cercetare științifică sau de arhivare în interes public, atunci când exercitarea lor ar face imposibilă ori ar afecta grav aceste scopuri (art. 89 din Regulament; art. 8 din Legea nr. 190/2018).

7. Drepturile dumneavoastră privind prelucrarea datelor

Conform Regulamentului (UE) 2016/679, beneficiați de: dreptul de acces la datele care vă privesc, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție și dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automatizate. Disponibilitatea acestor drepturi depinde de temeiul legal al prelucrării. Atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, aveți dreptul de a-l retrage în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare retragerii.

Pentru a exercita aceste drepturi sau a obține o copie a datelor deținute despre dumneavoastră, scrieți la echipa@iteach.ro, de pe adresa de e-mail asociată contului dvs. iTeach. Pentru informații privind Responsabilul cu Protecția Datelor (DPO) puteți folosi aceeași adresă sau pagina actualizată de contact de pe platformă.

Aveți, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe pagina www.dataprotection.ro.

8. Securitatea datelor

Informațiile colectate sunt păstrate în formă electronică, pe servere contractate de Institutul pentru Educație, în locații sigure, cu un nivel de securitate adecvat și cu acces autorizat pentru personalul desemnat. Persoanele împuternicite sunt obligate contractual să implementeze măsuri tehnice și organizatorice de protecție a datelor. Durata de stocare pentru fiecare categorie de date respectă cerințele legale, reglementările interne și cele mai bune practici din domeniu, potrivit secțiunii privind păstrarea datelor de mai sus.

Fundația nu comercializează adresele de e-mail sau datele oferite de membri și nu divulgă date personale către terțe părți, cu excepția cazurilor cerute de legislația în vigoare. Fundația își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau întrerupe sistemul și platforma, precum și de a restricționa, suspenda sau șterge orice cont, la orice suspiciune de fraudă sau utilizare improprie (de exemplu, abuz de acces la informații despre colegi ori abuz al serviciilor de promovare).

9. Drepturi de autor (Copyright)

Reproducerea informațiilor de pe platforma iTeach și de pe platformele partenere menționate este autorizată, în limite rezonabile, cu condiția menționării explicite și vizibile a sursei și a autorului. Fac excepție cazurile în care pe pagina respectivă există dispoziții contrare, care indică în mod clar restricția de utilizare a conținutului.

Conținutul și imaginile încărcate în articolele din reviste, în articolele de pe blog, la cursuri sau în resursele educaționale deschise sunt în întregime în responsabilitatea autorului/utilizatorului care le încarcă. Înainte de a încărca orice conținut pe platformă, aveți obligația de a verifica și de a respecta drepturile de autor și celelalte drepturi de proprietate intelectuală aferente; nu încărcați texte, imagini sau resurse asupra cărora nu dețineți drepturile necesare ori o autorizare corespunzătoare.

Mărcile, logo-urile și siglele nu pot fi utilizate pentru a promova produse sau servicii care nu aparțin Fundației, partenerilor ori companiilor asociate și nu pot fi folosite într-o formă care poate produce confuzie în rândul membrilor sau al publicului.

10. Cod de conduită

Prin participarea la forumuri de discuții, dezbateri, sondaje, comentarii la anunțuri sau blog, precum și în comunicarea prin sistemul intern de mesaje sau prin rețele sociale publice, sunteți de acord:
- să nu defăimați, abuzați, hărțuiți sau intimidați nicio altă persoană membră a platformei iTeach;
- să nu folosiți un limbaj inadecvat, vulgar, obscen, rasial sau ofensiv;
- să nu faceți declarații sau să postați materiale care nu au legătură cu scopul pentru care vă aflați în sistem;
- să nu incitați la activități ilegale și să nu exprimați intenția de a le desfășura;
- să nu atașați materiale care conțin viruși sau materiale piratate, inclusiv muzică ori software;
- să nu violați drepturile unei alte persoane, inclusiv proprietatea intelectuală;
- să nu abuzați de instrumentele și facilitățile oferite (de exemplu, multiplicând artificial numărul de sondaje, dezbateri, articole pe blog sau voturile ori comentariile la acestea, în scopul obținerii de puncte);
- să nu promovați produse comerciale și să nu postați reclame comerciale de orice tip.

Mesajele sau materialele postate de orice membru pot fi reeditate sau șterse de Fundație, dacă este cazul. Odată cu înscrierea, sunteți de acord cu principiul fundamental potrivit căruia iTeach este o comunitate de cadre didactice bazată pe încredere și cooperare.

11. Mesaje sau materiale

Prin corespondența cu personalul iTeach, cu persoanele care administrează sistemul, și prin postarea de conținut pe serverele iTeach, oferiți Fundației dreptul, fără o compensație suplimentară, de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica sau traduce, de a crea lucrări derivate, de a transmite și prezenta conținutul (în totalitate sau în parte) și de a-l încorpora în alte lucrări, în orice formă sau tehnologie actuală ori dezvoltată în viitor, cu respectarea dreptului de autor (cu menționarea sursei și a autorului) și a legilor de proprietate intelectuală în vigoare.

12. Limitarea responsabilităților

Scopul nostru este să prezentăm la timp informații actualizate și să vă punem la dispoziție resurse și servicii utile. Dacă ni se aduc la cunoștință erori, depunem toate eforturile pentru a le corecta cât mai rapid. Cu toate acestea, Fundația nu își asumă răspunderea cu privire la informațiile prezentate pe platformele gestionate. Aceste informații: au caracter general și nu abordează circumstanțe specifice ale unei persoane sau entități; nu sunt obligatoriu exhaustive, exacte sau actualizate; fac uneori trimitere la site-uri externe, asupra cărora serviciile iTeach nu exercită control; și nu constituie bază juridică în cazul unei reclamații.

Fundația își rezervă dreptul de a suspenda, schimba, modifica, adăuga sau elimina oricând informații de pe site. Această limitare nu restrânge răspunderea Fundației în raport cu obligațiile prevăzute de legislația română și europeană aplicabilă. Utilizând platforma iTeach, vă asumați riscul pentru orice conținut descărcat sau obținut de pe iteach.ro ori de pe platformele partenere și sunteți unic răspunzător pentru eventualele daune produse dispozitivului dumneavoastră. Fundația și partenerii nu răspund de conținuturile postate de utilizatori care pot fi ofensive, obscene, defăimătoare ori care limitează drepturile altor persoane, inclusiv proprietatea intelectuală.

13. Întrebări, sugestii și reclamații

Pentru întrebări privind serviciile oferite, condițiile de utilizare, protecția datelor sau politica de utilizare a cookie-urilor, scrieți la echipa@iteach.ro sau sunați la 0722.45.80.00.

14. Note generale

Termenii și condițiile de utilizare se află sub incidența legilor din România și din Uniunea Europeană. Orice alte drepturi și obligații care nu au fost exprimate aici sunt aplicabile prin legislația în vigoare. Prezenta versiune consolidată intră în vigoare la 8 septembrie 2026 și înlocuiește versiunile anterioare.