Viața Sfinților și drepților Părinți Ioachim și Ana

Viața Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana
Din aceasta esta cunoscută viața lor cea sfântă, plăcută lui Dumnezeu și cinstită, că li s-a dat lor fiică mai sfântă decât toți sfinții și decât heruvimii mai cinstită, care mai mult decât toți a plăcut lui Dumnezeu.

Sfântul și dreptul Ioachim a fost din seminția lui Iuda, trăgându-și neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie și pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, având soție pe Ana din seminția lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoțit în zilele Cleopatrei și ale lui Casopar, împărații Perșilor, mai înainte de împărăția lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminția lui Iuda din Betleem și a născut cu dânsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia și pe Ana.

Deci, s-a măritat cea dintâi Maria, în Betleem, și a născut pe Salomeea. S-a măritat și Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, și a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfânta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soția lui Ioachim în pământul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoțire de neam mare, Ioachim și Ana, viețuind după lege, drepți au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulați cu bogăția cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Și așa, cu toate bunătățile se înfrumusețau ei, umblând în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părți, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeștile trebuințe, iar cealaltă parte la săraci. Și atât au plăcut lui Dumnezeu, încât i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.

Din aceasta esta cunoscută viața lor cea sfântă, plăcută lui Dumnezeu și cinstită, că li s-a dat lor fiică cea mai sfântă decât toți sfinții și decât heruvimii mai cinstită, care mai mult decât toți a plăcut lui Dumnezeu. Că nu era în acea vreme pe pământ, între oameni, mai bine primiți lui Dumnezeu decât acești doi, Ioachim și Ana, pentru viața lor cea neprihănită. Astfel că un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă nu ar fi prisosit dreptatea și sfințenia lor mai mult decât a altora. Ci, precum singur Domnul avea să se în-trupeze din Preasfânta, Preacurata Maică, așa se cădea ca și Maica Domnului să se nască din părinți sfinți și curați. Căci, precum și împărații își fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din pânzeturi țesute cu aur, așa și Împăratul ceresc a voit să aibă pe Maică Să cea Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră împărătească avea să se îmbrace, nu din neînfrânate însoțiri, ca din niște postav prost, ci din părinți curați și sfinți, ca dintr-o țesătură de aur. Maica Domnului de demult a fost preînchipuită prin sfântul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise să-l facă din postav mohorât, roșu și din vison, întrucât cortul a simbolizat pe Fecioara Maria în care, sălășluindu-se Dumnezeu, după cum este scris, avea să petreacă cu oamenii. „Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și El va locui cu dânșii” (Apocalipsa 21, 3).

Deci, materialul mohorât și roșu, precum și visonul din care s-a alcătuit cortul închipuiau pe mama Maicii lui Dumnezeu, care din curăție și din înfrânare s-a născut.
Dumnezeiasca voință, mai întâi, a ținut multă vreme însoțirea acestor sfinți fără de fii, ca prin zămislirea și nașterea unei fecioare ca aceasta să se arate și puterea darului lui Dumnezeu, și cinstea celei născute, și vrednicia părinților ei. Pentru că a face să nască pântecele cel neroditor și sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce biruiește firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naște din cei neroditori și stră-ini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieșit nu din părinți care s-ar fi sârguit la fapte trupești, ci din cei înfrânați, fiind ei la bătrânețe; pentru că petrecuseră în însoțire, neavând fii, cincizeci de ani. Se arată și aici vrednicia părinților Maicii Domnului, că după lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea. În acest lucru Sfinții Ioachim și Ana s-au asemănat Sfântului Patriarh Avra-am și soției lui, cinstitei Sară, care la bătrânețe a născut pe Isaac, după făgăduință. Iar noi zicem că mai mult decât Avraam este aici, că pe cât este mai mare Fecioara Maria decât Isaac, pe atât mai mare este vrednicia lui Ioachim și a Anei, decât a lui Avraam și a Sarei. Dar la această vrednicie nu au ajuns până ce nu au rugat pe Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor și în mâhnirea inimii, cu mult post și cu rugăciuni. Că înainte merge mâhnirea și apoi vine bucuria. Și înainte mergătoare a cinstei este necinstea și povățu-itoare spre câștigarea celor bune este cererea, rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu.

Când se mâhneau ei mult și se tânguiau pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica Ierusa-limului la un praznic mare, în care toți fiii lui Israel aduceau darurile lor lui Dumnezeu. Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească darurile lui Ioachim și l-a defăimat când le-a adus, ocărându-l pentru nerodire: „Nu se cade a primi din mâinile tale daruri, că ești fără de fii, neavând dumnezeiasca binecuvântare, pentru oarecare tăinuite păcate ale tale”. Asemenea și un oarecare evreu, din seminția lui Ruvim, aducând darurile sale cu ceilalți oameni, a ocărât pe Ioachim, zicându-i: „De ce apuci înaintea mea, aducând darul lui Dumnezeu? Nu știi că ești nevrednic să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminție în Israel?”.
Acestea auzindu-le Ioachim s-a mâhnit și s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, rușinat și defăimat și i s-a întors lui praznicul acela în plângere și bucuria praznicului aceluia în tânguire. Și nu s-a întors atunci la casa lui, de mâhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii turmelor sale, și acolo a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire și pentru defăimare și ocară. Apoi, adu-cîndu-și aminte de Sfântul Avraam strămoșul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrânise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca și el de aceeași binecuvântare să se învrednicească, ca auzit și miluit să fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni și să se dea rod însoțirei lui la bătrânețe, precum oarecând lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, iar nu ca un neroditor și lepădat de Dumnezeu să rabde de la oameni ocară. Și a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrând să guste pâine. „Nu voi da – zicea – gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile mele să-mi fie mie hrană și pustia această casă, până ce va auzi și mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel.”

Asemenea și Ana, femeia lui, în casă șezând și înștiințându-se că arhiereul nu a vrut să primească darurile lor, ocărându-i pentru nerodire, și că bărbatul ei, de mâhnire, lăsând-o pe ea, s-a dus în pustie, plângea cu nemângâiate lacrimi. „Acum – zicea – sunt mai ticăloasă decât toți: de Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată și de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întâi voi plânge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?” Și se tânguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mângâia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dânsa?!
Odată, tânguindu-se, a intrat în livada sa și, șezând sub un co-pac de dafin, a suspinat din adâncul inimii. Și ridicându-și cu lacrimi ochii săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre având pui mici. Și de acolo, luând pricină de mai mare durere a inimii, a înce-put a striga: „Vai, mie, celei lipsite! Că eu singură sunt mai păcă-toasă între fiicele lui Israel! Eu singură decât toate mai defăimată între femei. Toate își poartă rodul pântecelui pe mâinile lor, toate de fiii lor se mângâie, iar eu singură sunt străină de acea mângâiere. Vai, mie! Că toate în biserica lui Dumnezeu se primesc cu darurile și au cinste pentru a lor naștere de fii, iar eu singură de la biserica Dumnezeului meu sunt lepădată. Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu păsările cerului nu m-am asemănat, nici fiarelor pământului, pentru că acelea sunt roditoare înaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu neroditoare mă aflu. Nici pământului nu m-am asemănat, căci acela răsare și-și crește semințele sale și, roduri aducând, Te binecuvântează pe Tine, Tatăl cel ceresc, iar eu sunt singură și fără de fii pe pământ. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recînd, la bătrânețele cele prea adânci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pântecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tău, caută acum spre mine și ascultă rugăciunile mele! Adonai Savaot! Știi ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimei mele și să deschizi jghiaburile pântecelui și pe cea neroditoare să o arăți rodi-toare, ca pe cea născută în dar să o aducem Ție, binecuvântând, cântând, și cu un gând slăvind milostivirea Ta”.

Unele ca acestea cu plângere și cu tânguire grăindu-le, iată îngerul Domnului i s-a arătat ei, zicându-i: „Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta și suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu și, iată, vei zămisli și vei naște pe fiica cea prea binecuvântată, pentru care se vor binecuvânta toate semințiile pământului. Printr-însa se va da mântuire la toată lumea și se va chema numele ei Maria”.
Sfântul și dreptul Ioachim a fost din seminția lui Iuda, trăgându-și neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie și pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, având soție pe Ana din seminția lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoțit în zilele Cleopatrei și ale lui Casopar, împărații Perșilor, mai înainte de împărăția lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminția lui Iuda din Betleem și a născut cu dânsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia și pe Ana.

Deci, s-a măritat cea dintâi Maria, în Betleem, și a născut pe Salomeea. S-a măritat și Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, și a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfânta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soția lui Ioachim în pământul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoțire de neam mare, Ioachim și Ana, viețuind după lege, drepți au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulați cu bogăția cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Și așa, cu toate bunătățile se înfrumusețau ei, umblând în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părți, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeștile trebuințe, iar cealaltă parte la săraci. Și atât au plăcut lui Dumnezeu, încât i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.
Din aceasta esta cunoscută viața lor cea sfântă, plăcută lui Dumnezeu și cinstită, că li s-a dat lor fiică cea mai sfântă decât toți sfinții și decât heruvimii mai cinstită, care mai mult decât toți a plăcut lui Dumnezeu. Că nu era în acea vreme pe pământ, între oameni, mai bine primiți lui Dumnezeu decât acești doi, Ioachim și Ana, pentru viața lor cea neprihănită. Astfel că un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă nu ar fi prisosit dreptatea și sfințenia lor mai mult decât a altora. Ci, precum singur Domnul avea să se în-trupeze din Preasfânta, Preacurata Maică, așa se cădea ca și Maica Domnului să se nască din părinți sfinți și curați. Căci, precum și împărații își fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din pânzeturi țesute cu aur, așa și Împăratul ceresc a voit să aibă pe Maică Să cea Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră împărătească avea să se îmbrace, nu din neînfrânate însoțiri, ca din niște postav prost, ci din părinți curați și sfinți, ca dintr-o țesătură de aur. Maica Domnului de demult a fost preînchipuită prin sfântul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise să-l facă din postav mohorât, roșu și din vison, întrucât cortul a simbolizat pe Fecioara Maria în care, sălășluindu-se Dumnezeu, după cum este scris, avea să petreacă cu oamenii. „Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și El va locui cu dânșii” (Apocalipsa 21, 3).

Deci, materialul mohorât și roșu, precum și visonul din care s-a alcătuit cortul închipuiau pe mama Maicii lui Dumnezeu, care din curăție și din înfrânare s-a născut.
Dumnezeiasca voință, mai întâi, a ținut multă vreme însoțirea acestor sfinți fără de fii, ca prin zămislirea și nașterea unei fecioare ca aceasta să se arate și puterea darului lui Dumnezeu, și cinstea celei născute, și vrednicia părinților ei. Pentru că a face să nască pântecele cel neroditor și sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce biruiește firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naște din cei neroditori și stră-ini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieșit nu din părinți care s-ar fi sârguit la fapte trupești, ci din cei înfrânați, fiind ei la bătrânețe; pentru că petrecuseră în însoțire, neavând fii, cincizeci de ani. Se arată și aici vrednicia părinților Maicii Domnului, că după lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea. În acest lucru Sfinții Ioachim și Ana s-au asemănat Sfântului Patriarh Avra-am și soției lui, cinstitei Sară, care la bătrânețe a născut pe Isaac, după făgăduință. Iar noi zicem că mai mult decât Avraam este aici, că pe cât este mai mare Fecioara Maria decât Isaac, pe atât mai mare este vrednicia lui Ioachim și a Anei, decât a lui Avraam și a Sarei. Dar la această vrednicie nu au ajuns până ce nu au rugat pe Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor și în mâhnirea inimii, cu mult post și cu rugăciuni. Că înainte merge mâhnirea și apoi vine bucuria. Și înainte mergătoare a cinstei este necinstea și povățu-itoare spre câștigarea celor bune este cererea, rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu.
Când se mâhneau ei mult și se tânguiau pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica Ierusa-limului la un praznic mare, în care toți fiii lui Israel aduceau darurile lor lui Dumnezeu. Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească darurile lui Ioachim și l-a defăimat când le-a adus, ocărându-l pentru nerodire: „Nu se cade a primi din mâinile tale daruri, că ești fără de fii, neavând dumnezeiasca binecuvântare, pentru oarecare tăinuite păcate ale tale”. Asemenea și un oarecare evreu, din seminția lui Ruvim, aducând darurile sale cu ceilalți oameni, a ocărât pe Ioachim, zicându-i: „De ce apuci înaintea mea, aducând darul lui Dumnezeu? Nu știi că ești nevrednic să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminție în Israel?”.

Acestea auzindu-le Ioachim s-a mâhnit și s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, rușinat și defăimat și i s-a întors lui praznicul acela în plângere și bucuria praznicului aceluia în tânguire. Și nu s-a întors atunci la casa lui, de mâhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii turmelor sale, și acolo a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire și pentru defăimare și ocară. Apoi, adu-cîndu-și aminte de Sfântul Avraam strămoșul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrânise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca și el de aceeași binecuvântare să se învrednicească, ca auzit și miluit să fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni și să se dea rod însoțirei lui la bătrânețe, precum oarecând lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, iar nu ca un neroditor și lepădat de Dumnezeu să rabde de la oameni ocară. Și a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrând să guste pâine. „Nu voi da – zicea – gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile mele să-mi fie mie hrană și pustia această casă, până ce va auzi și mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel.”
Odată, tânguindu-se, a intrat în livada sa și, șezând sub un co-pac de dafin, a suspinat din adâncul inimii. Și ridicându-și cu lacrimi ochii săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre având pui mici. Și de acolo, luând pricină de mai mare durere a inimii, a înce-put a striga: „Vai, mie, celei lipsite! Că eu singură sunt mai păcă-toasă între fiicele lui Israel! Eu singură decât toate mai defăimată între femei. Toate își poartă rodul pântecelui pe mâinile lor, toate de fiii lor se mângâie, iar eu singură sunt străină de acea mângâiere. Vai, mie! Că toate în biserica lui Dumnezeu se primesc cu darurile și au cinste pentru a lor naștere de fii, iar eu singură de la biserica Dumnezeului meu sunt lepădată. Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu păsările cerului nu m-am asemănat, nici fiarelor pământului, pentru că acelea sunt roditoare înaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu neroditoare mă aflu. Nici pământului nu m-am asemănat, căci acela răsare și-și crește semințele sale și, roduri aducând, Te binecuvântează pe Tine, Tatăl cel ceresc, iar eu sunt singură și fără de fii pe pământ. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recînd, la bătrânețele cele prea adânci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pântecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tău, caută acum spre mine și ascultă rugăciunile mele! Adonai Savaot! Știi ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimei mele și să deschizi jghiaburile pântecelui și pe cea neroditoare să o arăți rodi-toare, ca pe cea născută în dar să o aducem Ție, binecuvântând, cântând, și cu un gând slăvind milostivirea Ta”.
Unele ca acestea cu plângere și cu tânguire grăindu-le, iată îngerul Domnului i s-a arătat ei, zicându-i: „Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta și suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu și, iată, vei zămisli și vei naște pe fiica cea prea binecuvântată, pentru care se vor binecuvânta toate semințiile pământului. Printr-însa se va da mântuire la toată lumea și se va chema numele ei Maria”.

Deci, auzind aceste cuvinte îngerești, Ana s-a închinat lui Dumnezeu și a zis: „Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi naște prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind și lăudând nu-mele Lui cel sfânt ziua și noaptea, în toate zilele vieții sale”. Apoi, umplându-se de negrăită bucurie, Sfânta Ana a alergat la Ierusalim cu sârguință, ca acolo mulțumita și rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu, pentru cercetarea Lui cea milostivă.

În același ceas, același înger s-a arătat lui Ioachim în pustie, zicându-i: „Ioachime, Ioachime, a auzit Dumnezeu rugăciunea ta și a voit să-ți dea ție darul Său că, iată, femeia ta, Ana, va zămisli și va naște ție o fiică, a cărei odrăslire pe pământ la toată lumea va fi bucurie! Și acesta să-ți fie ție semnul adevăratei mele bune vestiri: să mergi în Ierusalim la biserica Domnului și acolo vei afla, la porțile cele de aur, pe soția ta Ana, căreia aceeași bucurie i s-a vestit”. Deci, se mira Ioachim de această bună vestire îngerească și preamărea, mulțumind lui Dumnezeu cu inima și cu gura de o milostivire ca aceasta a Lui. Apoi a alergat degrabă, bucurându-se și veselindu-se, la biserica Domnului și, precum i-a zis îngerul, a aflat pe Ana la porțile cele de aur rugându-se lui Dumnezeu, căreia i-a spus de buna vestire îngerească. Asemenea și ea i-a spus lui că a văzut și a auzit de la înger spunându-i pentru zămislire. Deci, proslăviră pe Dumnezeu Cel ce a făcut cu dânșii o milă ca aceea, Căruia, închinîndu-I-se în sfânta biserică, s-au întors la casa lor. Și a zămislit Sfânta Ana în ziua a noua a lunii lui decembrie, iar în septembrie, la opt zile, a născut pe fiica cea preacurată și binecuvântată Fecioara Maria, pe începătoarea și mijlocitoarea mântuirii noastre, de a cărei naștere cerul și pământul s-au bucurat.

Și a adus Ioachim lui Dumnezeu daruri mari, jertfe și arderi de tot și s-a binecuvântat de arhiereu, de preoți, de leviți și de tot poporul că s-a învrednicit de binecuvântarea lui Dumnezeu. Deci a făcut Ioachim ospăț mare în casa sa și toți se veseleau, lăudând pe Dumnezeu.
Apoi, crescând Fecioara Maria, o păzeau părinții ei ca lumina ochilor, știind din descoperire dumnezeiască că va să fie lumină a toată lumea și înnoire a firii omenești. Deci o creșteau pe ea pre-cum se cădea aceleia care avea să fie mamă a Mântuitorului nostru, nu numai iubind-o pe ea ca pe o fiică dorită de mulți ani, ci și cin-stind-o ca pe o stăpână a lor, pentru că-și aduceau aminte de înge-reștile cuvinte cele zise pentru ea și înainte vedeau în duh cele ce erau să fie întru dânsa. Pentru că Fecioară, fiind plină de harul lui Dumnezeu, de același har și pe părinții săi în taină îi îmbogățea, nu într-alt chip, ci precum soarele cu razele sale luminează stelele ce-rului, împărțindu-le lor lumina sa. Așa Maria cea aleasă, ca un soare strălucea pe Ioachim și pe Ana cu razele darului celui dat ei, încât erau plini de duhul lui Dumnezeu și cu dinadinsul credeau împlinirea cuvintelor îngerești.

Apoi, când era de trei ani, prin dumnezeiască poruncă au dus-o pe ea cu slavă în biserica Domnului, petrecând-o cu făclii, și au dat-o pe ea lui Dumnezeu ca dar precum se făgăduiseră. Iar după ducerea ei, trecând câțiva ani, Sfântul Ioachim a trecut din aceste de aici, având vârsta de optzeci de ani, iar Sfânta Ana, fiind văduvă, a lăsat Nazaretul și a mers la Ierusalim și acolo petrecea aproape de fiica sa cea prea sfântă, rugându-se în biserica lui Dumnezeu. Petrecând în Ierusalim doi ani, s-a odihnit în Domnul, având șaptezeci și nouă de ani.

Deci, o, cât de binecuvântați sunteți, sfinților părinți Ioachim și Ana, pentru cea prea binecuvântată fiică a voastră! Încă îndoit sîn-teți binecuvântați pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în Care s-au binecuvântat toate neamurile și toate semințiile pământului. Cu drept cuvânt v-au numit pe voi Sfânta Biserică părinți ai lui Dumnezeu. Pentru că pe Cel ce S-a născut din fiica voastră cea prea sfântă, Dumnezeu Îl cunoaștem, Căruia acum, în cea cerească îna-inte stare aproape fiind, rugați-vă ca și noi să nu fim depărtați de bucuria voastră care petrece în veci. Amin.
Unii zic cum că Mathan, tatăl Sfintei Ana și moșul după ma-mă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif teslarul. Dar aceasta este o greșeală, care mi se pare a fi ieșit de acolo că la evanghelistul Matei, în cap. I, se pomenește Mathan, tatăl lui Iacov, așa: Eleazar a născut pe Mathan, iar Ma-than a născut pe Iacov, iar Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei. Oarecare socotind că același Mathan este tatăl lui Iacov și tatăl ce-lor trei fiice - Maria, Sovia și Ana, au scris că nu Mathan au născut pe Iacov și pe cele trei fiice; ci altul este acesta și altul acela. Pentru că acesta a fost din seminția lui Levi, din fiii lui Aaron, preot, iar altul cel de la Evanghelie. Acela era din seminția lui Iu-da, din casa lui David împăratul, al douăzeci și treilea de la neamul lui David și al lui Solomon, pe care Sfântul Epifanie, în cuvântul la nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Sfântul Ioan Da-maschin în cartea 4, cea pentru credință, în cap. 15, scriu așa: „Din seminția lui Solomon, fiul lui David, s-a născut Mathan. Acesta a născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, și a murit, și a luat Melhi pe femeia lui, pe mama lui Iacov, din seminția lui Natan, fiul lui David, fiul lui Levi, fratele lui Pamfir, care a fost tată lui Varpafir și moș lui Ioachim, iar strămoș era Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Și a născut Melhi, din mamă lui Iacov pe Ili, și era Iacov din sămânța lui Solomon, iar Ili era din sămânța lui Natan. Deci, și-a luat femeie și a murit fără de fii. Iar după dânsul Iacov, care era fratele lui de o mamă, dar nu de un tată, i-a luat pe femeia lui, deoarece legea poruncea: De va muri cineva neavând fii, să ia fratele lui pe femeia lui și să ridice sămânța fratelui său. Deci, după acea lege, a luat Iacov pe femeia fratelui său și a născut pe Iosif teslarul, logodnicul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu; și era Iosif fiul amîndorura; al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru aceasta, Sfântul evanghelist Luca, scriind de neamul lui Hristos, a pus lui Iosif pe Ili tată, grăind pentru Hristos: Fiind precum se părea, fiu al lui Iosif, al lui Ili, al lui Mathan. Pe Ili îl pune în locul lui Iacov. Iar cum că Mathan, preotul, cel ce a născut trei fiice, nu acela era pe care Evanghelistul în neamul lui Hristos îl pomenește, din aceasta se arată cu dinadinsul. Sfântul Evanghelist Luca scrie pentru Zaharia, tatăl Înainte Mergătorului Ioan, așa: A fost în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot, anume Zaharia, și femeia lui din fiicele lui Aaron, numele ei Elisaveta. Iar pe Elisaveta a născut-o Sovia, fiica lui Mathan preotul și era Mathan moș Elisavetei după mamă. Deci, de ar fi fost Mathan unul și același cel din cartea neamului lui Hristos, apoi n-ar fi zis evanghelistul, „femeia lui din fiicele lui Aaron”, ci cu adevărat ar fi zis, femeia lui din fiicele lui David, de vreme ce Mathan cel din cartea nașterii era pus nu din casa lui Aaron, ci din a lui David, din sămânța lui Solomon. Dar de vreme ce acest Mathan preotul, altul era de cel din cartea nașterii, nu din David, ci din Aaron trăgându-și seminția sa, pentru aceea evanghelistul Luca, de nepoata lui, de Sfânta Elisaveta, femeia lui Zaharia a scris: „Femeia lui era din fiicele lui Aaron!”.
De aici se dovedește că altul este Mathan cel din cartea naș-terii, care a născut pe Iacov tatăl lui Iosif, și altul este Mathan acesta preotul Domnului, care a născut cele trei fiice: pe Maria, pe Sovia și pe Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta se înștiințează și de Sfântul Mucenic Ipolit, pe care Nichifor Calist în cartea 2, cap. 3, îl aduce mărturie. Acela, scriind de neamul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, pomenește pe Mathan preotul, moșul după mamă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, că a născut trei fiice. Iar nu pomenește că acel preot ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, ci numai fiicele, iar fiu nici unul. Și încă să mai știm și aceasta, că seminția lui Iuda și casa lui David nu erau preoți, ci numai seminția lui Levi și casa lui Aaron.

Arătat este deci că altul era tatăl lui Iacov, și altul, tatăl celor trei fiice.

Nu fără trebuință mi se pare să știm și aceasta că în așezământul cel vechi a poruncit Dumnezeu să nu-și ia lor femei din altă seminție, nici femeile să nu se mărite în altă seminție, ci fiecare în moștenirea sa să se însoare. Drept aceea aici se va mira cineva, de ce Mathan preotul și-a luat femeie din altă seminție, din seminția Iudei? Asemenea și Sfântul Ioachim, fiind din casa lui David, a luat pe Sfânta Ana din fiicele lui Aaron. Oare n-a greșit, calcând porunca Domnului? N-a greșit! Că deși altor seminții ale lui Israel le-a fost poruncit ca fiecare în al său neam să se însoare și să se mărite, însă, precum Sfântul Epifanie mărturisește, nu era oprită seminția Iudei că să se unească cu a lui Levi; casa cea împărătească să fie rudenie cu casa cea preoțească, la care lucru începător a fost cel mai dintii arhiereu Aaron, care a luat pe Elisaveta, fiica lui Aminadav, sora lui Naason, care atunci era domn în Iudeea. Asemenea și Iodae, arhiereul cel ce a luat pe Iosavet, fiica lui Ioram, împăratul Iudeii, sora lui Ohozie.

Aceasta s-a făcut cu rânduiala lui Dumnezeu, ca Preacurata Fecioară să fie fiică și împărătească și arhierească, fiindcă avea să nască pe Hristos, împăratul și arhiereul.