Despre Sfântul Policarp ,23 februarie 2025

Publicat în 23. 02. 2025 de Adrian Petru Codilă
Categorie: sistem de învăţământ

Folositi aceasta zona pentru o scurta descriere a mesajului.

Vizualizare in browser.

Știați că Sfântul Policarp poartă acest nume în urma primei sale minuni din copilărie? Care a fost aceea?

Așa cum bine știți, anul 2025 este declarat, în Patriarhia Română, drept „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”. Canonizarea unor mărturisitori și mari duhovnici ortodocși români din secolul al XX-lea, constituie mărturia vieții și lucrării bisericești din ultimul veac, pe pământ românesc. Pe de altă parte, canonizarea este un act de recunoaștere a credinței lor neclintite și a jertfei lor, oferind un adevărat exemplu de mărturisire și de viață creștină pentru noi toți. Este un moment important pentru a păstra și transmite mai departe tradițiile și valorile Ortodoxiei, mai ales într-un context în care memoria istorică și duhovnicească tind să fie tot mai minimalizate.

De altfel, de-a lungul istoriei mântuirii noastre au existat mereu mărturisitori ai credinței și rugători către Hristos. Spre exemplu, în perioada persecuțiilor din primele secole creștine, cei care încercau să îi ocărască pe creștini nu știau că, prin privarea lor de libertate, nu reușeau să le frângă credința, căci pentru aceștia, mărturisirea în fața lui Dumnezeu era singura alinare în cruntele suferințe. Despre un astfel de exemplu de bucurie născută în și din suferință, la propriu, ne amintește Biserica noastră în ziua de 23 februarie, când îl prăznuim pe Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei –sfântul născut în celula unei închisori.

Ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul

Înainte de toate, bine este să reținem faptul că Sfântul Policarp, face parte din grupul restrâns de episcopi numiți „Părinții apostolici”, aparținând perioadei de început al Bisericii. Mai exact, părinții apostolici sunt cei care i-au cunoscut pe Sfinții Apostoli sau pe cei care L-au văzut și auzit pe Mântuitorul Hristos în timpul vieții Sale pământești. Sfântul Policarp al Smirnei s-a născut în jurul anului 69 în Efes, mama și tatăl său fiind închiși pentru că erau creștini. Din această pricină, s-a născut chiar în celula unei închisori.

Crescând, a devenit ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul, apoio a ajuns să fie ales episcop al Smirnei (orașul modern Izmir din Turcia), călăuzind credincioșii cu multă înțelepciune. În acea perioadă, Biserica se confrunta cu mari persecuții, iar Sfântul Policarp s-a distins prin curajul său de a apăra și propovădui credința creștină într-o lume care începea să respingă tot mai mult învățăturile lui Hristos.

În timpul împăratului Marcus Aurelius, care a condus Imperiul Roman între anii 161 și 180, creștinii au fost supuși unor persecuții severe. Sfântul Policarp nu s-a lăsat intimidat de amenințările autorităților romane. În ciuda vârstei înaintate (se estimează că avea aproximativ 86 de ani atunci când a fost arestat), a fost prins și adus în fața unui tribunal, acuzat de „ateism” și „necinste față de zei”. În fața presiunii, el a refuzat să aducă jertfe idolilor, declarând: „De 86 de ani Îl slujesc pe Dumnezeu și nu I-am făcut niciodată niciun rău; cum aș putea să blestem pe Împăratul meu și Mântuitorul meu?”

Pentru că nu a vrut să se lepede de dreapta credință, sentința a fost moartea prin ardere pe rug. După ce a fost legat de rug, însă, s-a întâmplat o mare minune: flăcările nu l-au mistuit, ci s-au înălțat în jurul său, formând un fel de umbrelă de foc, lăsându-l astfel în viață. Ulterior, Sfântul Policarp a fost înjunghiat de soldați, iar în scrierile care descriu martiriul său se spune că sângele care-i curgea din trup a stins focul. După ce și-a dat sufletul în mâinile Domnului, câțiva creştini mai curajoși au adunat moaştele sale cu evlavie şi le-au aşezat la loc de cinste. Un fragment din acestea se află astăzi la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia.

Cea dintâi minune a Sfântului Policarp

Un fapt minunat și mai puțin cunoscut despre Sfântul Policarp este și cel care i-a schimbat numele. În viața sa, scrisă inițial de către Pionius, Sfânt Mucenic și prezbiter din Smirna, tradusă din volumul „The Great Synaxaristes of the Orthodox Church”, se povestește că prima minune pe care a săvârșit-o Sfântul, pe când era încă un copil, a fost și cea care i-a schimbat numele din Pangratie în Policarp. Numele „Policarp” provine din limba greacă veche și este format din două cuvinte: „πολύς” (polys), care înseamnă „mult” sau „abundent”, și „κάρπος” (karpos), care înseamnă „rod” sau „fruct”. Astfel, „Policarp” poate fi tradus ca „cel care aduce mult rod”.

După ce părinții săi au fost condamnați la moarte și au primit cununa mucenicească, Calista, o văduvă bătrână, dar foarte bogată, l-a luat și l-a botezat pe Sfântul Policarp cu numele „Pangratie”, după numele tatălui său, crescându-l în frica lui Dumnezeu și vorbindu-i despre tainele lui Hristos. Se spune că, încă din copilărie, Sfântul Policarp era atras de frumusețea credinței încât refuza să participe la jocurile celorlalți copii, petrecând-și timpul cu citirea Epistolelor Sfinților Apostoli și cu rugăciunea.

Odată, s-a întâmplat ca mama sa adoptivă, Calista, să plece pentru o perioadă de timp, Pangratie fiind lăsat responsabil cu casa și cu hambarele. Însă, atunci când mergea în hambare să estimeze cantitățile de hrană necesare pentru slugi, veneau după el văduve, orfani și de mulți dintre creștinii săraci care locuiau în vecinătatea casei, cerând porumb, vin, ulei sau orice lucru de care aveau nevoie. Astfel, el căuta să împlinească porunca „Celui care cere de la tine, dă-i” (Matei 5, 42), însă, pentru că zilnic îi ajuta pe cei în nevoie, a ajuns să golească toate hambarele. Când Calista s-a întors acasă, un slujitor a alergat să o întâmpine și i-a spus: „Doamna mea, pentru că ai lăsat totul în grija tânărului Pancratie, el a golit hambarele și nu a mai rămas nimic”. Ajungând acasă, Calista s-a convins că slujitorul avusese dreptate – hambarele erau goale de tot, fapt care a neliniștit-o și a supărat-o peste măsură. Pangratie, însă, cu veselie, a spus: „Doamna mea, haide să mergem împreună la hambare și să le vedem”. Deși ea refuza, fiindcă le văzuse goale mai devreme, Pangratie a insistat, rugându-se către Dumnezeu: „Doamne Dumnezeule, Tatăl iubitului Tău Fiu, Care ai umplut vasele văduvei din Sarepta în fața Proorocului Tău Ilie, ascultă-mă, ca în numele lui Hristos hambarele acestea să se umple din nou!”. Și minunea s-a întâmplat: hambarele Calistei s-au umplut de grâu și de toate roadele în numai câteva clipe.

Venind femeia și văzând hambarele pline de roade și încă și toate vasele pline cu untdelemn și vin, a preamărit cu glas mare pe Dumnezeu, Marele dăruitor. După aceea, sărutând pe fericitul Pangratie, i-a zis: „Fiul meu preaiubit, de astăzi înainte dă cât voiești săracilor. De acum nu voiesc să te numesc Pangratie, ci Policarp”. Astfel, primind un nou nume, Sfânt Policarp împărțea cu îndestulare săracilor roadele și cu dumnezeiască milă hambarele nu se goleau, căci Dumnezeu, văzând inima milostivă a sfântului, le înmulțea mereu și mereu.

Ba chiar mai mult, în acea perioadă a venit o mare foamete în acea zonă a Efesului, iar Sfântul Policarp s-a arătat multmilostiv nu doar față de cei săraci, ci și față de cei înstăriți. Sfântul le oferea cu generozitate grâu tuturor astfel încât cu toții, chiar și departe locuind, spuneau: „Să mergem la milostivul Policarp”. Astfel, în fiecare zi veneau la el o mulțime de oameni, iar el nu refuza pe niciunul, primindu-i cu bunătate și dând fiecăruia ceea ce avea nevoie.

Așadar, în această zi de 23 februarie, să urmăm și noi pilda viețuirii Sfântului Policarp, care a arătat o dragoste nemărginită față de aproapele său, împlinind porunca Mântuitorului: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Înainte de începutul Postului Mare, să ne deschidem inimile pentru cei aflați în nevoie. Să facem din această zi a prăznuirii sale un început al lucrării milosteniei, în care fiecare ajutor, sprijin sau gând bun îndreptat către cei de lângă noi să ne ridice sufletele, curățindu-le de egoism și întărindu-le în iubire. Amin!
www.bizaticons.ro