Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0
Programul Erasmus+, promotor al schimbării în educaţia din România
Publicat în 07. 07. 2017 de Alina DezsoCategorie: experienţe pedagogice
Anii de şcoală pe care un profesor îi parcurge pentru a deveni un profesionist în domeniul educaţiei nu sunt puţini la număr. Tot procesul de instruire, în care acesta „se modelează”, impune asimilarea cunoştinţelor din diferite domenii de specialitate, focalizate pe psihologie şi pedagogie, cunoştinţe care se doresc a fi fundamentul pe care profesorul îşi construieşte, mai târziu, practica pedagogică. Această practică are impact asupra numeroaselor generaţii de copii cu care lucrează pe parcursul carierei, influenţând astfel personalitatea, conştiinţa, viitorul acestora.
Având în vedere aceste aspecte, unii dintre noi, profesorii, îşi pot pune, la un moment dat, mai multe întrebări legate de sine, întrebări provocate de îndoieli sau neputinţă, teama de a face o schimbare în abordarea muncii de zi cu zi, muncă ce nu mai oferă acele „satisfacţii” de care vorbim mereu, rămânând cumva „înfrânţi”, fără să acţionăm cu adevărat în acest sens. Avem aşteptări din ce în ce mai ridicate de la generaţiile care trec pragul clasei noastre, şi sperăm continuu ca următoarea generaţie să fie „mai cuminte..., mai tăcută..., cu o atitudine mai deschisă faţă de cunoaştere”. Oare cum ar fi dacă ne-am focaliza mai mult pe propria persoană şi pe aşteptările pe care le avem de la noi înşine? Cum ar fi, ca profesionişti, persoane obiective, să ne întrebăm din când în când: „Este ceea ce am învăţat în şcoală suficient pentru a oferi calitate muncii mele?”, „Sunt capabil să identific aşteptările noilor generaţii de copii?”, „Pot ţine cont de nevoile lor de învăţare, de interesele lor de cunoaştere, ca priorităţi în faţa a ceea ce trebuie să predau?”, „Sunt eu profesorul care oferă încredere, „dă aripi” copiilor?”, „Le demonstrez copiilor zilnic ce înţelegem prin respect reciproc, susţinere, atitudine pozitivă în faţa dificultăţilor, ca valori sociale pe care ne dorim atât de mult să le simţim prezente?”, „Înţeleg eu cu adevărat că sunt un model pentru copii?”, „Oare ce fel de model am ales să fiu?”, „Cum ar fi dacă aş reuşi să le demonstrez copiilor cât de frumos este să înveţi?!!!”.
Făcând parte din categoria profesorilor care îşi adresează frecvent aceste întrebări, am decis să iau atitudine faţă de mine, nu pentru că răspunsurile întrebărilor de mai sus însemnau un mare „Nu!”, ci din convingerea că ceea ce sunt şi ceea ce fac poate fi îmbunătăţit, astfel încât contribuţia personală în societate să aibă semnificaţie, să conteze cu adevărat.
Cursurile de formare/perfecţionare pe care le-am finalizat în cei douăzeci de ani de activitate profesională, au vizat problematica educaţiei din diferite perspective pe care, în complexitatea lor, le-am înţeles mai mult sau mai puţin. O şansă nepreţuită mi s-a oferit însă, în momentul în care grădiniţa în care lucrez, Grădiniţa cu Program Prelungit „Floare de colţ”- Brad, a iniţiat Proiectul „Creative&Critical Mind”, Nr. 2016-1-RO01-KA101-024292. Acest proiect prevedea un stagiu de formare, derulat în Sevilla, Spania, prin furnizorul de formare iDevelop, finanţat cu 9500€ de către Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+. Acest stagiu, la care am participat în octombrie 2016, a însemnat pentru mine experienţa care m-a determinat să conştientizez, cu adevărat, importanţa „învăţării pe tot parcursul vieţii” şi cât de la îndemână este pentru orice profesor „deschis” să înţeleagă mai bine că este necesară adaptarea practicii didactice la contextul actual şi viitor al societăţii, şi nu invers.
Aşteptările iniţiale legate de acest curs de formare au fost cele obişnuite: „să aflu mai multe, să înţeleg mai bine...”. Ca şi celelalte colege din echipa de mobilitate, îmi doream să-mi dezvolt competenţe profesionale legate de utilizarea în procesul de predare-învăţare-evaluare a metodelor şi tehnicilor care stimulează creativitatea şi gândirea critică a copiilor, capacitatea lor de rezolvare a problemelor în mod creativ etc.
Ca o paranteză la cele scrise mai sus, alături de competenţele legate de informaţii, comunicarea în masă şi tehnologie (legate de domeniul informaţiilor, comunicarea în masă, competenţe de utilizare a TIC), competenţele legate de viaţă şi carieră (legate de flexibilitate şi adaptabilitate, iniţiativă şi autonomie, productivitate şi răspundere, conducere şi responsabilitate), competenţele de învăţare şi inovare (creativitate şi inovare, gândirea critică şi rezolvarea de probleme, comunicare şi colaborare) reliefează, clar şi concret, cam care sunt expectanţele societăţii de la şcoală şi de la educaţie, în termeni de competenţe ale secolului XXI, de care au nevoie copiii, dar şi adulţii secolului XXI, atât în plan personal, cât şi pe piaţa muncii.
Surprinzător, cursul de formare condus de formator, Ana Aurora Carrasco Garcia, un deosebit psiholog şi pedagog, a debutat nu cu o explozie de teorie de specialitate expusă prin intermediul unei prezentări PowerPoint, ci cu întrebări directe adresate participanţilor, scurte dezbateri, prin care am evidenţiat împreună elemente definitorii ale contextului educaţiei zilelor noastre, şi am conştientizat care sunt trăsăturile definitorii ale profesorului modern în acest context. Astfel, momentele de reflecţie, de interogare a sinelui („Te consideri un profesor creativ? De ce?”, „Gândeşti critic? Asiguri atmosfera în clasă încât să încurajezi gândirea critică a copiilor?”, „Cunoşti şi aplici tehnici de rezolvare a problemelor în mod creativ, în viaţa de zi cu zi?” etc.) au fost dirijate cu tact de către formator, pentru a ne ajuta să înţelegem că „schimbarea” pe care ne-o dorim în practica profesională trebuie să înceapă cu noi! Era evident! Ne dorim creativitate şi gândire critică de la copii, dar oare în ce măsură putem determina nivelul de dezvoltare al acestor abilităţi, dacă ale noastre, ca profesori, sunt la un nivel scăzut?!! Atât creativitatea, cât şi gândirea critică se dezvoltă prin exersare, este un mod de a fi, de a gândi şi de a acţiona, deci, era timpul să începem!
Profesorul creativ, modern, intră în clasă „înarmat” cu tehnici sau metode concrete pe care le îmbină în procesul de predare, creând un context favorabil dezvoltării creativităţii copiilor. În timpul stagiului de formare din Sevilla, „m-am înarmat” cu: „Jocul întrebărilor”, lista de verificare „SCAMPER”, instrumentele lui Bono: „Punctul de vedere al celorlalţi” (OPV), „Luarea în considerare a tuturor factorilor” (CAF), „Plus, Minus, Interes, Sentimente” (PMIF); Tehnica întrebărilor socratice, tehnici de producere a unor noi idei: „Reformulare” („Reframe”), „Interiorizare” („Insight”), „Harta minţii” („MindMapping”), starea de flow creativ; tehnici specifice gândirii laterale: „Inversarea paradicmei „Întrebare-Răspuns”, „Să cânte muzica!”- „Să ne manifestăm talentul!”, „Investigarea bazată pe feedback” – „Ascultă ca să înţelegi, să ştii, nu ca să răspunzi!”, „Încurajarea jocului şi gestionarea eşecurilor”, „Strategia bazată pe artă”, „Ideals”.
Profesorul creativ pune la încercare gândirea copiilor, oferind provocări prin aplicarea strategiilor de chestionare eficientă: adresarea întrebărilor care invită la mai mult de un răspuns plauzibil, acordarea timpului de gândire după adresarea întrebării, prezenţa întrebărilor de continuitate: “Ce am putea adăuga?” sau “Care este opinia ta?”, feedback-ul obiectiv care nu confirmă/nu dezaprobă un răspuns, solicitarea frecventă a unei sinteze a datelor expuse, argumentarea/susţinerea propriei opinii sau a unei opinii cu care copilul este de acord, libertatea de a adresa întrebări directe celorlalţi, aprobarea/dezaprobarea unei idei şi expunerea motivelor, jocul de-a “avocatul diavolului”: “Cum te-ai simţi dacă…?”.
Profesorul creativ cunoaşte cel puţin o tehnică de soluţionare a conflictelor, cum ar fi „Mesajul Eu...” sau „Frame-storming”. Aplicate cu consecvenţă de către cadrul didactic, ele vor fi însuşite şi de către copil, vor deveni rutine prin care el va reuşi să gestioneze conflictele sau dificultăţile în comunicare, devenind autonom şi mai încrezător în sine. Aceste tehnici au fost transmise, de asemenea, părinţilor.
Toate aceste metode sau tehnici se bazează pe paşi concreţi, realizaţi prin intermediul unor întrebări prestabilite care conduc la soluţionarea problemelor, identificarea unor soluţii noi, sau soluţionarea unor conflicte. Ele funcţionează numai dacă mediul şcolar asigură libertatea de exprimare, iar profesorul nu este în căutarea răspunsului corect, ci în căutarea unui răspuns mai bun din partea copiilor.
Profesorul creativ asigură atmosfera în clasă prin faptul că oferă copiilor un model de gândire, are mereu atitudinea pozitivă faţă de învăţare, o transmite copiilor, este entuziast şi vesel, glumeţ şi sprijină copiii în demersurile lor. Greşelile sunt valorificate ca oportunităţi de învăţare, sub deviza „greşelile sunt profesorii noştri!”. Aranjarea mobilierului în sala de clasă, sub formă de potcoavă, cerc sau grupuri, încurajează comunicarea, cooperarea şi investigarea sarcinii propuse spre rezolvare.
Pe parcursul celor cinci zile de formare, am aflat şi experimentat cum un profesor creativ demarează procesul de dezvoltare a competenţelelor de predare, cum îşi poate gestiona mai bine resursele personale de care trebuie să fie mereu conştient şi să le utilizeze cu încredere – „Conecta con lo mejor de ti!”. Schimbarea de viziune, de atitudine, încrederea că ştiu ce am de făcut, sunt sentimente sau stări trăite începând cu ultima zi de curs din Sevilla. Provocarea nu se terminase, ci de-abia acum începea! Treptat, am studiat şi mi-am însuşit noile metode şi tehnici de predare, astfel încât să le pot include în practica zilnică la clasă, dar şi în viaţa de zi cu zi. Am simţit că orice provocare poate fi depăşită, aşa s-a şi întâmplat; în prezent, studiul continuă, iar practica se îmbunătăţeşte.
Preşcolarii cu care am lucrat pe parcursul anului şcolar 2016-2017, s-au manifestat creativ, au gândit critic, au descoperit bucuria de a învăţa, interesul de „a se întreba lucruri”, îmbunătăţindu-şi competenţele de comunicare, cele de colaborare şi, nu în ultimul rând, rezultatele învăţării.
Programul Erasmus+ are un impact major asupra participanţilor direcţi, din perspectiva shimbărilor de ordin mental, emoţional, profesional. Aceştia devin reprezentanţii săi în promovarea schimbării educaţiei, la nivelul procesului de predare-învăţare, în acest caz, dar contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor celor care acceptă schimbarea şi adoptă o atitudine pozitivă faţă de aceasta.
Mulţumesc, Erasmus+!
Ministerul Educaţiei