Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0
Portalul eTwinning - contact online cu educaţia europeană contemporană
Publicat în 09. 09. 2013 de Ana TudorCategorie: abordări teoretice, cercetare educaţională, dezvoltare profesională, etwinning, experienţe pedagogice
Portalul eTwinning, comunitate a şcolilor europene, reuneşte astăzi peste 200.000 de cadre didactice din peste 95.000 de instituţii de învăţământ (5500 numai din ţara noastră). Cu ajutorul ghidurilor eTwinning, redactate de către Biroul Central de Asistenţă, aflăm procedurile de înscriere, de căutare a partenerilor, de derulare a proiectelor eTwinning sau de utilizare a spaţiului virtual, oferindu-ne, în acelaşi timp, o privire de ansamblu asupra eTwinning, fiind structurate sub forma unor documente ce pot fi descărcate de pe portal. Biroul Naţional de Asistenţă vine în sprijinul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, oferindu-le, cu o remarcabilă amabilitate, telefonic şi on-line, servicii de formare şi asistenţă, organizând pentru coordonatori reuniuni iar pentru elevi concursuri naţionale, desfăşurând diverse campanii media şi PR. După parcurgerea formalităţilor de înscriere, care comportă doi paşi, pre-înscrierea şi înscrierea propriu-zisă, în limba în care dorim să comunicăm cu partenerii, putem începe să descriem ideea de proiect, pe care avem posibilitatea s-o dezvoltăm ulterior. Odată înscrişi, găsim uşor parteneri, derulăm proiecte şi în scurt timp devenim, fără îndoială, independenţi de portalul ce promovează utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării (TIC), facilitatoare, pe bună dreptate, ale comunicării şi colaborării.
Implicarea Şcolii Gimnaziale “Liviu Rebreanu” Mioveni, judeţul Argeş în proiecte eTwinning, începută în 2007, este o elocventă dovadă a consecvenţei ce ţi-o insuflă acest portal, de îndată ce ai pătruns in mirificele sale taine. Fiecare proiect devine, fie că eşti fondator sau simplu membru, o reală provocare. Intrarea României în Uniunea Europeană se identifică pentru dascălul român cu implicarea sa în parteneriate şcolare eTwinning.
1. Introducere
Construite şi implementate în colaborare paneuropeană, urmând secvenţe şi strategii similare proiectării didactice a unei secvenţe de învăţare, proiectele eTwinning sunt, în esenţă, modele al „curriculumului comun european”, facilitând, prin scopul, obiectivele şi activităţile propuse, legătura dintre experienţele de învăţare ale elevilor şi realităţile vieţii cotidiene. Creativitatea cadrelor didactice, membre ale portalului, joacă, fără îndoială, un rol decisiv în generarea şi optimizarea strategiei de organizare, implementare şi evaluare a activităţilor din cadrul proiectelor eTwinning derulate.
Portalul educaţional eTwinning, un mediu cu certitudine eficace pentru folosirea tehnologiei moderne de comunicare prin variate instrumente web, oferă celor implicaţi în proiecte, cursuri, seminarii on-line o modalitate ideală de abordare a educaţiei în secolul XXI. Elevii devin încântaţi să descopere deosebirile dar şi asemănările culturale ale partenerilor de proiecte eTwinning. Recomand tuturor cadrelor didactice mediul virtual TwinSpace ca fiind unul sigur, atractiv, gratuit, bogat în facilităţi (kit-uri de proiect, baze de date, forum-uri, exemple de bună practică, metode şi instrumente pedagogice de înaltă ţinută, ce reuşesc să integreze tehnologii inovative în procesul de predare-învăţare), pe care nicio altă comunitate educativă nu o pune la dispoziţia celor interesaţi. Dând un simplu click pe unul din folder-ele create de o şcoală parteneră, elevii au posibilitatea de a găsi colegi de aceeaşi vârstă, cu aceleaşi preocupări şi pasiuni, cu care să discute în limba proiectului despre şcolile, oraşele şi ţările lor, despre cultura şi modul lor de viaţă, despre sistemele lor educaţionale şi perspectivele lor de viitor.
2. eTwinning în România
Cadrele didactice de toate disciplinele din România descoperă prin portalul eTwinning oportunităţi de formare profesională on-line la standarde europene, schimb de experienţă şi colaborare cu colegi din ţările Uniunii Europene, recunoaştere internaţională a celor mai bune proiecte prin intermediul premiilor şi certificatelor naţionale de calitate. Am convingerea că, lucrând pe acest portal minunat, dascălii români înţeleg în scurt timp, chiar de la primele proiecte implementate de ei în beneficiul şcolilor şi elevilor lor că eTwinning înseamnă nu numai înfrăţire între şcoli ci şi între comunităţi. Percepţia lor asupra comunităţii virtuale eTwinning se observă, cu siguranţă, şi din procentele obţinute în urma chestionarului cu 40 de întrebări, ce a stat la baza Raportul preliminar eTwinning RO12 “Rolul proiectelor educaţionale realizate prin parteneriate şcolare internaţionale” [1]. La întrebarea legată de scopul folosirii portalului eTwinning, 35,6% au declarat că îl folosesc pentru a crea proiecte educative, 32,9% pentru dezvoltare profesională, 21,3% pentru comunicare cu alţi colegi europeni. Doar 8,9% au răspuns că folosesc portalul ca pe o bază de date. Scopul lansării portalului eTwinning a fost aşadar atins în mare măsură.
Conform investigaţiei efectuate de TEHNE- Centrul pentru Inovare în Educaţie şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 66,7% dintre cadrele didactice chestionate valorifică activităţile eTwinning, 56% le folosesc în cadrul disciplinelor din curriculumul obligatoriu pe care le predau, 41,8% în proiecte trans-disciplinare şi 28% la disciplinele opţionale.
Aceste procente vorbesc de la sine, arătând că proiectele eTwinning nu sunt doar liantul unor simple activităţi, ci produsele lor sunt integrate şi valorificate mai departe de către cei implicaţi în derularea lor în scopul îmbunătăţirii calităţii în educaţie.
Punctele cele mai tari ale portalului eTwinning faţă de altele similare la care au acces cadrele didactice au fost, din perspectiva respondenţilor chestionaţi: “Faptul că oferă acces deschis (nelimitat) şi gratuit” (94%), “Este o punte de legătură între foarte mulţi profesori din Europa“ (94%), “Este o resursă importantă de idei pentru activităţi de învăţare”(89,6%). Iniţiativa eTwinning este, în concluzie, o comunitate vie şi puternică în domeniul educativ on-line.
Un punct foarte tare al portalului, în opinia mea, este oportunitatea unică de a intra în contact prin proiecte şi seminarii cu ambasadori eTwinning din Europa, cu dascăli unici, de la care ai foarte multe de învăţat, cum este Van Parys Lieven, cu care am avut deosebita onoare de a lucra în proiectul eTwinning „@ni m@te”, proiect apreciat cu Certificat European de Calitate şi extrem de util în realizarea de diverse animaţii prin instrumentul „pivot”. (http://www.sip.be/stamand/animations/aniandmate).
Să devii mentor eTwinning în cadrul Campaniei „Înapoi la şcoală” este de asemenea o oportunitate pe care Agenţia Naţională ţi-o poate oferi. Este, de altfel, o recunoaştere a unei bogate activităţi dar cea mai mare mândrie este să poţi fi de ajutor cadrelor didactice începătoare de pe portal, aşa cum am făcut-o eu, creând poate sute de fişiere partenerilor de proiect, dând astfel viaţă interesantelor proiecte eTwinning în care, uneori, lipsa de experienţă a colegilor români şi europeni părea a fi un obstacol.
3. Proiectul “Science is everywhere!”
Proiectele eTwinning reprezintă o adevărată provocare. Ne aduc o experienţă unică, asa cum sunt, de pildă proiectele în care am avut ca produse finale calendare („European Children’s Calendar”)), reviste on-line („Structure of Educational Systems Counseling in Balkans, http://magazinefactory.edu.fi/magazines/educationalsystem/index.php), blog-uri („Guida turistica per adolescenti”, http://guidaturisticaperadolescenti.blogspot.ro/). La ele se adaugă proiectele care au adus premii Şcolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din oraşul Mioveni la concursuri (proiectul eTwinning „Europe is mine, Europe is yours, Europe is ours”, Premiul III, „Made for Europe”, Oradea 2009).
„Science is everywhere” este însă proiectul eTwinning care ne-a impresionat enorm prin entuziasmul a 26 de şcoli partenere din 10 ţări (Franţa, Cehia, Portugalia, România, Spania, Polonia, Slovacia, Letonia, Italia şi Islanda). Fondatorii acestui proiect, Istituto comprensivo „S.Biagio”, din Vittoria, Italia şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, din Galaţi, România, ne-au invitat prin acest proiect eTwinning să descoperim chimia, fizica şi mecanismele vieţii, căci ştiinţa, bunăoară, ne influenţează enorm vieţile, furnizându-ne bazele tehnologiei moderne - unelte, materiale, tehnici şi surse de putere ce ne fac viaţa şi munca mai uşoare. În descrierea proiectului, ei au adus puternice argumente pentru a ne convinge. Printre acestea se adaugă rolul major al descoperirilor ştiinţifice în cunoaşterea universului în care trăim, dar şi în autocunoaştere, universalitatea ştiinţei şi aportul ei pentru orice slujbă practicată în secolul XXI.
Scopul acestui proiect a fost acela de a-i ajuta pe elevi să înţeleagă cum poate ştiinţa să le îmbunătăţească vieţile. Participarea la activităţile proiectului a fost, aşadar, pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 20 de ani, nu numai o oportunitate unică de stimulare a observaţiei ştiinţifice şi analitice ci şi şansa de a-şi face noi prieteni prin acţiuni educative dar şi amuzante.
Derulat în limbile engleză, spaniolă, franceză, italiană şi având ca teme chimia, fizica, educaţia pentru mediu, matematica (în mod special geometria), geografia, educaţia fizică, limbile străine, educaţia pentru mass-media, precum şi informatica, proiectul „Science is everywhere” a ajutat cadrele didactice şi elevii tuturor şcolilor partenere să descopere utilitatea unor instrumente ca: video, conferinţă audio, chat, e-mail, forum, PowerPoint, imagini JPG şi desene în Paint, conferinţă video, comunităţi şi clase virtuale, publicaţii on-line.
4. Concluzii
Integrând acest proiect în curriculum-ul şcolii noastre, am deschis porţile desfăşurării unei adevărate provocări pentru toţi cei implicaţi. Au colectat diverse date şi informaţii despre parteneri, interpretându-le statistic sub formă de diagrame, şi-au însuşit principiile unui stil de viaţă sănătos, au înţeles mai bine varietatea fenomenelor vieţii de zi cu zi, au devenit tot mai motivaţi să exploreze lumea în mod ştiinţific, să promoveze practicile pedagogice şi să se gândească chiar la o carieră ştiinţifică. Valoarea adăugată, conferită de implicarea în proiectul „Science is everywhere”, a pus, fără îndoială, bazele unor noi parteneriate eTwinning la nivelul instituţiei noastre şcolare. S-au realizat cu succes toate produsele aşteptate: postere, blog-uri (http://scienceiseverywhere.myblog.it/), teste, filme, logo-uri, jocuri, calendare ştiinţifice, diagrame, experimente, ateliere, chestionare, studii, dicţionare (http://scienceiseverywhere.pbworks.com/w/page/15211253/FrontPage).
Oportunitatea de a interacţiona cu nenumăraţi parteneri europeni, suportul tehnologic ultramodern oferit de portal, şansa de a promova imaginea şcolii şi a comunităţii adaugă, într-o îngemănare perfectă, o nouă dimensiune europeană procesului de predare-învăţare şi calităţii educaţiei, graţie proiectelor şi acţiunilor eTwinning.
Bibliografie
[1] ISTRATE, O. et al. (2013) Rolul proiectelor educaționale realizate prin parteneriate școlare internaționale. Raport preliminar eTwinning RO12. București, TEHNE - Centrul pentru Inovare în Educație
Prof. Ana TUDOR, Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Mioveni, judeţul Argeş
Ana Tudor acum 4762 zile
Felicitări pentru toată activitatea bogată pe care o desfaşuraţi pe eTwinning, portalul care a deschis poarta spre cunoaştere pentru multe cadre didactice din România . Vă mulţumesc pentru că m-aţi iniţiat în tainele eTwinning !
Lucian Cornel Duma acum 4760 zile
Mulţumesc, domnule Duma.
Ana Tudor acum 4727 zile
Felicitari!
Voichita
Voichița Mariana Rotar acum 4715 zile
Felicitari pentru tot ceea ce faceti!
Maria Vasilescu acum 4312 zile

Ministerul Educaţiei