Avantajele parteneriatului grădiniță-familie în învățământul preșcolar

Beàta Orsolya FazekasȘcoala Gimnazială, Viișoara (Bihor)23 iun. 2025

În societatea de astăzi reușita privind devenirea umană a copiilor este strâns legată de colaborarea celor doi factori, piloni principali ai procesului instructiv-educativ, familie-grădiniță. Tendința părinților este de a petrece din ce în ce mai puțin timp cu copiii, de a-i trimite de mici la creșă, grădiniță și mai târziu la școală, unde doresc ca aceștia să reușească să își formeze majoritatea deprinderilor și abilităților care să le asigure în viitor succesul. Preșcolarii frecventează programele de formare specifice și sunt trimiși la rândul lor în sânul familiei unde, instituțiile amintite presupun că aceștia se vor bucura de toate condițiile de care au nevoie pentru a se putea dezvolta și a învăța armonios. Ciclicitatea aceasta în care familia și grădinița/ școala împart responsabilitățile legate de educarea copiilor este considerată a fi centru de dezvoltare și de obținere a informațiilor de orice tip.
Domeniul educațional nu este unul lipsit de probleme, dimpotrivă. Ele pot fi multiple, complexe și de nenumărate ori greu de îmbunătățit. Se impune așadar o relație deschisă între educatori și părinți care să faciliteze reușita și să îi ajute pe cei din urmă să deprindă sistemul de legături necesare în acest sens, lucru ce poate deveni posibil prin intermediul parteneriatelor educaţioanale. În sensul acesta este necesar ca în fiecare unitate școlară să se desfășoare un program de consiliere a părinților prin intermediul căruia să se poată afla metodele și formele concrete prin care ei pot contribui la educația preșcolarilor.
Parteneriatul, asigurarea coerenţei influenţelor educative şi ale tuturor factorilor care acţionează asupra copiilor reprezintă un deziderat major al oricărei instituții de învățământ preșcolar. Stabilirea unei relaţii pozitive între grădiniţă şi familie, unificarea sistemului de valori contribuie la educarea şi pregătirea copiilor pentru viaţă.
Totodată, noţiunea de părinte nu poate exista separat de cea de copil după cum noţiunea de educator nu poate exista separat de cea de educat. Părinţii trebuie să cunoască, să devină conştienţi de influenţa pe care o exercită în viaţa copilului, să fie convinşi că educaţia ce urmează a fi primită de copil pentru societatea actuală diferă de cea precedentă, că societatea viitoare va fi diferită de cea actuală, iar copiii trebuie educaţi corespunzător.
Atunci când există un devărat parteneriat între grădiniţă şi familie, profesorii sunt capabili să îşi însuşească noi căi de a îndrepta copiii către standarde şcolare înalte, părinţii poartă discuţii frecvente cu cadrele didactice despre comportamentul copiilor lor, raportat la acele standarde ridicate şi despre modul în care îi pot ajuta pe ei acasă şi la grădiniţă.
Cu toate acestea grădiniţei ca şi instituţie educaţională, în care îşi desfăşoară activitatea profesionişti, specialişti ai domeniului educaţional, îi revine sarcina de a iniţia colaborarea cu părinţii, de a stabili o relaţie deschisă, bazată pe comunicare, de a-i face pe aceştia să înţeleagă beneficiile reale pe care le are asupra copiilor realizarea unui parteneriat. Cadrele didactice sunt deschizătoare de drumuri în acest sens. Prin tot ceea ce întreprind, prin personalitate, prin calităţile şi competenţele lor, ele reprezintă un model pentru copii, un sprijin pentru familie, un factor de cultură în comunitate.
În măsura în care în instituţia de învăţământ și părţile implicate fac posibilă existenţa unui parteneriat grădiniţă-familie, avantajele lui sunt nenumărate şi ele au implicaţii reale în dezvoltarea fizică, psihică, socio-emoţională a oricărui copil. Acestea vor fi precizate în ceea ce urmează:
a) O colaborare responsabilă între cele două părţi va conduce la o implicare cât mai activă în rândul familiei în procesul de formare a presonalităţii copiilor;
b) Stabilirea unei conexiuni între părţile implicate va conduce la eficientizarea relaţiei stabilite între grădiniţă şi familiile tuturor preşcolarilor;
c) Urmărirea şi comunicarea manifestărilor copiilor atât acasă cât şi în mediul instituţionalizat va conduce la o cunoaştere individuală a copiilor;
d) Existenţa parteneriatului va ajuta persoanele implicate să găsească şi să utilizeze metode eficiente pentru dezvoltarea psiho-afectivă a preşcolarilor;
e) Găsirea unor soluţii şi luarea unor decizii favorabile contextului specific fiecărui copil sau grup de copii;
f) Oferirea de ajutor personalizat şi îndrumare acolo unde este cazul;
g) Prin participarea lor la parteneriatul educaţional atât profesorii, părinţii dar şi copiii vor avea parte de valorizarea unor experienţe personale;
h) Implicarea părinţilor în acţiuni comune, activităţi alături de copii va creea sentimentul de apartenenţă la grupul clasei, de utilitate, de părtaş la educaţie;
i) Copiii vor învăţa prin cooperare, prin munca în echipă şi vor participa la experienţe inedite în compania părinţilor.
Concluzionez așadar, afirmând că reușita educațională a copiilor este o responsabilitate comună a factorilor mai sus amintiți, pe care fiecare dintre cei implicați este dator să o îndeplinească și să găsească căile adecvate pentru a duce la îndeplinire acest lucru. Doar în felul acesta beneficiile vor fi cu adevărat de partea copiilor, iar lumea de mâine va fi o lume mai bună întrucât va fi lumea lor!
Bibliografie
1. Băran-Pescaru, A. (2004) b, Parteneriat în educaţie:familie-şcoală-comunitate, Editura Aramis, Bucureşti.
2. Bătrânu, E. (1997), Educaţia în familie, Editura Politică, Bucureşti.
3. Ciofu, C. (2004), Interacţiunea părinţi – copii, Editura Medicală, Bucureşti
4.Dumitrana, M. (2000), Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti.
5.Petrovan R. Ş. (2011), Parteneriatele educaţionale de la teorie la practică, Editura Aeternitas,