Şcoala şi familia sunt cei doi piloni sprijin ai educaţiei, iar între aceştia şi comunitate, mediul extraşcolar şi extrafamilial, evoluează copilul, obiect şi subiect al educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură buna integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile sociale interesate direct sau tangenţial de domeniul educaţiei copilului de vârstă şcolară şi să stabilească relaţii de cooperare şi colaborare. Ea contribuie la transmiterea moştenirii culturale şi facilitează învăţarea individuală şi colectivă. Totodată şcoala face posibilă participarea grupurilor şi colectivităţilor la viaţa publică, elaborarea şi luarea deciziilor. Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi permite unui număr mare de oameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor care îi privesc.
  A fi profesor nu înseamnă a exercita o meserie oarecare care se reduce la a merg și a te întoarce de la școală, înseamnă a îndeplini o meserie, a face un apostolat. A educa înseamnă a dezvolta personalitatea individului, a-i deschide noi orizonturi, a-i insera o gama variată de valori. Profesorul contribuie la formarea conduitei lor în societate, la formarea lor ca indivizi și cetățeni.
Ca profesor am încercat să le insuflu elevilor o gamă variată de valori care să-i ajute și în viața de zi cu zi. Rolul de educator nu se limitează doar la catedră și în clasă. Pentru mine a educa înseamnă folosirea unor metode care să formeze elevilor atenția pentru munca independentă, să le dezvolte virtuți sociale. Modul cum profesorul gândește și își exteriorizează gândurile reprezintă pentru elev un model metodologic care îl însoțește în propriul lui fel de a gândi și de a se exprima. Elevii trebuie învățați din prima zi de școală să gândească singuri, să știe să se folosească independent de o serie de repere și instrumente pentru investigarea independentă a lumii. Cu cât voi fi lăsat și la alegerea elevilor teme de referate sau rezolvarea unor munci independente pe mai multe căi, cu atât voi observa rezultate mai bune. Se pot descurca foarte bine în situații în care sunt lăsați să propună singuri soluții, fără a fi îngrădiți sau dirijați.
     Ca profesor țin cont și de alti factori educativi, îndeosebi de părinți, deoarece elevii și profesorii formează împreună o comunitate școlară. Școala este a doua instituție de socializare, după familie, iar ca profesor trebuie să colaborez cu toți factorii educativi, să armonizez educația formală cu cea nonformală și informală,  joc rolul de consultant al părinților, împart răspunderea formării copiilor cu familia. Consider că există o relație pozitivă între existența și funcționarea parteneriatului școală-familie și succesul indivizilor.
Familiile au o influență majoră asupra performanței individului în școală și în viață. Cu cât școlile, familiile și grupurile comunității lucrează împreună pentru a sprijini învățarea, cu atât copiii tind să aibă rezultate mai bune, le place mai mult școala și stau mai mult timp aici. Școlile muncesc cu familiile pentru a ajuta copiii să depășească cu bine momentele de tranziție. Copiii de toate vârstele au rezultate mai bune când se acomodează bine în școală. Prin acomodare înțelegem că elevii se simt confortabil și respectați, gândesc că locul lor e la școală și realizează că sunt sprijiniți de profesori.
Părinții joacă un rol esențial în susținerea procesului de învățare a elevului. Acest proces se intesifică atunci când părinții sunt motivați și instruiți să ofere ajutor elevilor acasă. Cu cât se implică mai mult părinții în acest proces, cu atât ei asigură cadrelor didactice un sistem valoros de sprijin și ajutor, creându-se astfel o echipă care lucrează pentru succesul fiecărui copil.
Dacă părinții s-ar implica în procesul de învățare al copilului lor, atunci ei și-ar manifesta deschis prețuirea pentru realizările lui. Fie că lucrează împreună pe computer sau participă la prezentarea proiectelor la clasă, prin acțiunile lor, părinții comunică elevilor faptul că educația este importantă.
Scopul educației este susținerea realizării parteneriatului dintre școală și familie în vederea îmbunătățirii performanțelor școlare ale elevului, de a-i motiva pe elevi să ajungă la liceu și Universitate, să participe la activități extrașcolare, să aibă rezultate bune. Pentru a atinge acest scop trebuie satisfăcute mai multe obiective: sprijinirea vizitelor în școală a familiilor și oportunitatea de a observa ce se întâmplă în sălile de clasă, organizarea unor lectorate cu părinții, organizarea acțiunilor în colaborare cu alte instituții, invitarea părinților la discuții susținute de specialiști.
Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea personalităţii copilului, care este urmărit atât în familie, cât şi în şcoală, astfel încât sarcinile şcolii şi ale familiei în materie de educaţie şi instrucţie se împletesc şi se sprijină reciproc.
Relaţia şcoală-familie-comunitate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi.
            Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune.
Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio-moral am urmărit implicarea familiei şi a comunităţii printr-un parteneriat. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative( extracurriculare) şi cu privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii (literatură pentru copii).
Atunci când elevii, părinţii, comunitatea devin şi se consideră parteneri în educaţie, în jurul elevilor se formează o comunitate de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţială în organizarea și desfăşurarea activităţii în şcoală şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice.
Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi, în primul rând prin caracterul său. După cum un tâmplar nu lucrează în acelaşi mod şi bradul și stejarul, tot aşa  şi noi trebuie să ţinem cont de ,,lemnul” fiului sau fiicei noastre, elevului sau elevei noastre, adică de elasticitatea şi rezistenţa ,,capitalului său biopsihic” pentru a şti ce putem  face din el  fără prea multe riscuri. În ziua de azi educaţia este un fenomen social de transmitere a experienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii, către generaţiile de copii şi tineri, în scopul pregătirii lor pentru integrarea în societate. Factorii instituţionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica s.a.m.d., totul educă: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar în primul rând și în cea mai mare măsură – oamenii. Între aceștia primul loc îl ocupă părinţii și educatorii.
În relaţia şcoală-familie, problema profesionalismului cadrului didactic reprezintă un element esenţial în cadrul serviciului făcut altora, fără a se gândi la avantaje personale, cu alte cuvinte competenţa, servirea clienţilor, un cod de etică profesională.
Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale. Presupune eliberare de energiile lăuntrice, prin implinirea  armonioasă şi creatoare, a insecuritaţii, inferioritaţii şi dependenţei pe care le poate simţi fiinţa umană într-o societate aflată într-o schimbare rapidă.

Bibliografie:
1. Bistriceanu , Corina, Bucureşti -2004, Sociologia familiei , Editura Fundaţiei România de Mâine
2. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, Iaşi- 2001 Prelegeri pedagogice, Editura Polirom
3. Maciuc Irina, Craiova -1998, Formarea continuă a cadrelor didactice ,Editura Omniscop
4. Nicola Ioan, Bucureşti -1994, Pedagogie, E.D.P. R. A.
5. Nicola, Ioan, Bucureşti - 2000, Tratat de pedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică
6. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004
7. Robu, Maria, Bucureşti -2008, Empatia în educaţie, Didactica Publishing House
8. Şerdean Ioan , Bucureşti -2004, Pedagogie, Editura Fundaţiei România de Mâine