De ce unii se joacă liniștit si pașnic, iar alții distrug, trec repede de la un joc la altul, de la o jucărie la alta și sunt permanent nemulțumiți?
            De cele mai multe ori, copilul hiperactiv, căci despre el este vorba, este catalogat drept „rău” că face tot posibilul pentru a-i necăji pe copiii de lângă el și pentru a exaspera adulții din jurul lui: educatoare, părinti, bunici. „Este neastâmpărat, nu stă o clipă liniștit, nu e atent atunci când i se explică ceva, nu termină ceea ce a început, e uituc, împrăștiat si calitățile ar putea fi multe”, ne spune mama. Din primele zile de viată copilul „se joacă”, este vrăjit de mișcarea în alb-negru a degetelelor, are loc un ritual de descoperire a sinelui. Acesta evoluează, misterul se amplifică, unda de cunoaștere se lărgește iar jocul devine prieten de nedespărțit al copilariei.
            Jocul o să-i introducă în cunoașterea lumii complexe în care trăiesc, pentru copil sunt multe necunoscute, sunt taine care-l așteaptă pe el, pe el copilul plin de energie, veșnic în căutare, care încearcă să pătrundă cu neastâmpăr, cu sete de cunoaștere: strică și desface, demontează apoi încearcă să recladească întregul, dar nu-i mai iese, uneori este dezamăgit,   n-a găsit ceea ce căuta și se înfurie. Mama il ceartă, tatăl strigă și atunci cine să-l mai înțeleagă. El și așa are destule „probleme”. În astfel de situații mamele se simt singure, cred ca problemele lor sunt unice, se simt înstrăinate de alți părinți, dau dovada de neîncredere, iși pierd speranța, se citește deznădejdea pe chipul lor.
            Este momentul când părinții sesizează existența unei „probleme”.
În ciuda comportamentelor perturbatoare pe care le manifestă, ei sunt sociabili, afectuoși și capabili de atașament. Ei au dificultăți pronunțate în controlarea activității motrice, în special în sarcinile complexe, în a rezista tentațiilor și a suporta întârzieri în obținerea satisfacției, au dificultăți de organizare a gândirii și de control al emoțiilor negative. În cazul copiilor hiperactivi, manifestările specifice sunt neliniștea și agitația psihomotorie, fiindu-le greu să se joace în liniște și să aibă răbdare. Pentru că la grădiniță actionează asupra copilului mai mulți stimuli distractori decât in familie, manifestările hiperactive devin mai evidente. Preșcolarii se remarcă prin crize de furie exagerate, nerespectarea regulilor, regresii la nivelul limbajului și în coordonarea mișcărilor. Mediul familial și cel din grădiniță influențează manifestarea simptomelor și evoluția interioară a comportamentului unui copil hiperactiv. Din cauza neliniștii si a impulsivitatii, acesti copii chiar dacă înteleg regulile și limitele, ei nu sunt capabili sa le respecte. Copilul ajunge să se simtă singur împotriva tuturor, să simtă că nu este înteles, să creadă că într-adevăr este un copil „rău”, fără valoare. Ajunge să nu mai aibă încredere în el, întelegând că singura modalitate prin care mai poate primi atenție din partea celorlalți și aceea – de cele mai multe ori negativă, este să provoace în continuare situații neplăcute.
            Părinții trebuie să conștientizeze că copilul lor are nevoie de mai mult ajutor. Ei vor putea face față situațiilor dificile legate de educarea copilului lor dacă înțeleg natura problemei copilului și vor reuși să pună în aplicare strategii mult mai eficiente. Ele constau în a identifica pe rând comportamentele problematice și a pune în aplicare metode care contribuie la modificarea lor.
            La copiii cu ADHD este necesar să facem distincția între disciplinare și pedeapsă. Pedeapsa se naște din răzbunare. Părintele ajunge să recurgă la pedeapsă când simte că nu mai are resurse. Dar din pedeapsă nu învață nimic decât că trebuie sa evite situațiile în care este pedepsit. Nu va învăța să nu mai facă unele lucruri, ci sa evite pedeapsa. A evita pedeapsa la varsta preșcolară înseamnă a ascunde faptele rele de ochii părinților. De aceea se recomandă disciplinarea însoțită de dragoste iar acest lucru implică fermitate și nici într-un caz agresivitate.
            Recompensa și lauda, aprecierea unui comportament pozitiv constituie o modalitate miraculoasă în întărirea comportamentului dorit și în perseverarea acestuia.
Aceste reguli, impuse de părinți,vor fi completate de regulile grupei de le grădiniță. Este necesara o bună colaborare între educatoare și familie, numai astfel obținându-se rezultatele așteptate.

Bibliografie:
-Popenic,i Ştefan; Fartuşnic, Ciprian; Târnoveanu, Nadia, Managementul clasei pentru elevii cu ADHD,Editura DPH, Bucureşti, 2005
-Kuyma, Kay, Înţelege-ţi copilul, Editura Viaţă şi sănătate, Bucureşti, 2006
-Iucu, Ioniţă, Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2006